Program catehetic pentru Postul Mare

Program catehetic pentru Postul Mare„Să parcurgem Postul Mare cu rugăciunea Sfântului Efrem Sirul”

La începutul Postului Mare, biroul de catehizare al Arhiepiscopiei Iașilor a scos de sub tipar o nouă lucrare, intitulată „Să parcurgem Postul Mare cu rugăciunea Sfântului Efrem Sirul”, un program catehetic publicat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.

  Realizată sub coordonarea părintelui inspector pentru învățământ și cateheză al Arhiepiscopiei Iașilor, pr. dr. Bogdan Racu și a pr. Vasile Cristian, responsabil de catehizare în Protopopiatul Iași I, lucrarea de față este un ghid sau un îndrumar catehetic așezat la îndemâna preoților în contextul unui program liturgic specific perioadei Postului Mare. Astfel, alături de trăirea într-un ambient duhovnicesc aparte, prin participarea activă la un Program catehetic dedicat, credincioșii au posibilitatea de a înțelege, de a aprofunda și de a aplica învățătura de credință ortodoxă. Din colectivul de redacție fac parte pr. Ciprian Nani, pr. Ștefan Zaharia, pr. Cosmin Pristavu, pr. Marius Tabarcea și pr. Petru Constantinescu.  

  În acest sens, cele șapte teme propuse, aflate într-o strânsă legătură, vizează un parcurs al creștinului care aspiră la Înviere prin despătimire și cultivarea virtuților.

            Cele șapte teme sunt:

  • Postul Mare, urcuș spre Înviere
  • Canonul Sfântului Andrei Criteanul – îndrumător al pocăinței pe calea Postului Mare
  • „Doamne și Stăpânul vieții mele”
  • „Duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie.”
  • „Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, slugii Tale”
  • „Așa, Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin”
  • „Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mântuiește-mă!”- Împreună cu Hristos spre Înviere.

Fiecare temă conține anumite repere de ordin scripturistic, patristic, liturgic, teologic și aghiografic, referințe utile în proiectarea catehetică, dar care pot servi ca orientare în diferitele activități din parohie.

O particularitate a Programului este și faptul că oferă pentru fiecare temă în parte sugestii de scopuri și obiective, competențe cognitive (cunoaștere/înțelegere) și comportamentale (aplicare/analiză/evaluare), pentru transpunerea cunoștințelor dobândite în valori și atitudini, scopul final fiind acela de a-i motiva pe credincioși să-și asume un program duhovnicesc bine articulat în perioada Postului Mare. ( Pr. Prof. Cosmin Pristavu)

Curs de formare în domeniul adicțiilor, găzduit de A.T.O.R Zoițani

Preoții din Protopopiatele Dorohoi și Săveni au participat în zilele de 8 și 9 aprilie la un curs de formare în domeniul adicțiilor, organizat de A.T.O.R Zoițani.

Sediul Asociației Tinerilor Ortodocși Zoițani a găzduit în perioada 8-9 aprilie un eveniment deosebit: un curs de formare în domeniul adicțiilor. Cursul a adunat preoți din protopopiatele Dorohoi și Săveni, oferindu-le oportunitatea de a se instrui și de a împărtăși experiențe în lupta împotriva dependențelor.

Acest eveniment a fost organizat cu sprijinul Departamentului de misiune pentru tineret al  Arhiepiscopiei Iașilor și este un pas semnificativ în educația și sprijinul comunității în lupta împotriva dependențelor. Sub îndrumarea părintelui inspector Iulian Negru, cei 20 cursanți au fost inițiați în metodele de consiliere și înțelegerea profundă a dependențelor, inclusiv a celor comportamentale precum dependența digitală sau sexuală acest lucru fiindu-le necesar în pregătirea lor ca moderatori pentru întâlnirile cu tinerii organizate de protopopiate și a taberei de la Nemțișor care anul acesta vor aborda tema adicției.

Părintele Iulian a subliniat impactului devastator al dependențelor și a necesității unei abordări profesioniste în sprijinul celor afectați.

Cursul se distinge prin faptul că arată importanța îmbinării aspectelor spirituale cu cele profesionale specifice tratării adicțiilor pentru o reușită mai mare în demersul urmărit. Astfel, acest eveniment nu doar a oferit informații și competențe, ci a deschis și inimi și minți către înțelegerea profundă și compasiunea față de cei afectați de dependențe.

Astfel, prin educație, implicare și compasiune, dar mai ales printr-o abordare spirituală a preotului duhovnic cursul se dorește a fi un pas important în sprijinul celor afectați de dependențe, oferindu-le o șansă reală de recuperare și reintegrare în societate. (pr.Ciprian Șoptică)