Seară Duhovnicească la Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”Hilișeu Crișan


„Crucea este făcută din slăbiciunile şi înfrângerile noastre, însă chemarea este clară: Să ne iubim crucea! Poate că acesta să fie actul cel mai dificil, să te accepţi aşa cum eşti.” (Teologul Paul Evdochimov).
În seara de 17 aprilie 2024, urcușul duhovnicesc al postului ne-a adus la Biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil „din Hilișeu Crișan împreună cu credincioșii la o seară duhovnicească!
Întâlnirea a debutat cu săvărșirea Sfintei Taine a Maslului , urmat de cuvântul părintelui Țigănescu Mihai care a vorbit despre faptul că viața creștinului este strâns legată de Sfânta Cruce și că evitarea de către creștin a Sfintei Cruci, adică evitarea asumării unei stări de jertfă, duce la ratarea întâlnirii cu Hristos cel Înviat, după cum afirmă și Sfântul Chiril al Alexandriei: „La Dumnezeu nu se poate intra decât în stare de jertfă „.Printre altele părintele a mai spus că „Mulți oameni se plâng de crucea pe care o duc zi de zi, nefiind conștienți de faptul că Dumnezeu însărcinează pe fiecare exact cu atât cât are de făcut pentru mântuirea sufletului său”.
În cea de a doua parte a serii, părintele a răspuns întrebărilor venite din partea credincioșilor referitoare la tema prezentată, precum și la alte aspecte ale vieții duhovnicești.
Ne dorim ca organizarea acestor seri duhovnicești să reprezinte pentru credincioșii parohiei un timp de reflecție, de introspecție și întărire duhovnicească. (Pr. Iulian Barabasa)

Lasă un comentariu