Zi: 29 aprilie 2024

---

Patima sau boala alcoolismului este o problemă veche dar și una de mare actualitate. E „veche” deoarece oamenii se confruntă de generații întregi cu efectele nefaste ale consumului de alcool. În sfânta Scriptură alcoolul este menționat începând cu cartea Facerii și până la Epistolele Sfântului Apostol Petru. Totodată, e o problemă de actualitate pentru că fiecare nouă generație este afectată de alcoolism, ca și cum nimeni nu ar mai fi suferit vreodată din cauza consumului excesiv de alcool.                                                                                     

De multe ori atunci când oamenii sunt afectați de această boală spirituală, refuză să recunoască sau nu au puterea de a recunoaște. Cu toate acestea statisticile arată că aproximativ 1 milion de persoane din România consumă alcool în mod abuziv sau sunt deja dependenți de alcool reducându-le în medie durata de viață cu 15 ani.                                                     

Abuzul de alcool și alcoolismul se intersectează cu cele mai multe dintre evenimentele sociale ( nunți, botezuri, aniversări,hramuri, înmormântări) dar și cu majoritatea problemelor sociale (divorțuri, violență domestică, abandonarea familiei,sărăcie infracțiuni etc).  Dependența se instalează în mod involuntar, odată cu timpul, într-un mod atât de subtil încât oamenii realizează că s-au îmbolnăvit de alcoolism doar atunci când nu mai pot face nimic singuri pentru a se opri din băut. Alcoolismul începe ca un păcat și se termină ca o boală iar principalul simptom al dependenței de alcool este recăderea.                                                        

Fiind o boală, alcoolismul are mai multe etape sau stadii de evoluție:                   

Simptome majore ale acoolismului

Consumul repetat de alcool, uneori nevoia de consum apare dimineața, pentru a îndepărta mahmureala sau pentru a face față rușinii și remușcărilor cauzate de comportamentele din noaptea anterioară.

Creșterea toleranței față de alcool, creșterea frecvenței consumului și a cantității consumate, trebuie să bea din ce în ce mai mult pentru a obține aceleași efecte.

Sevraj fizic atunci când nu consumă (transpirație, tumefierea pielii, înroșirea ochilor, tremuratul mâinilor)

Progresia dependenței fizice și psihologige față de alcool. Anxietate, iritabilitate, agitație și în general o stare de nemulțimire generală asupra vieții , aceste manifestări pot apărea chiar luni de zile după ce persoana a încetat să bea. Chiar dacă nu a consumat în acea perioadă aceste stări sunt manifestări ale poftei de alcool și semne că patima încă există.

Scăderea toleranței la alcool este un semn clar de alcoolism. După ce ficatul e afectat de alcool, băutorul începe să se îmbete mult mai repede. Deși continuă să bea așa cum era obișnuit, comportamentul alcoolicului devine bizar. Încep să crească sentimentele de rușine, vinovăție și cel mai grav negarea că are o problemă în legătură cu excesul consumului de alcool. Perioadele până la stadiul de alcoolic nu au un timp sau durată fixă, ele diferă, la unele persoane poate dura chiar până la 15 ani până la dependență totală.

Ultimul simptom ne ajută să deosebim un alcoolic de cel care doar face abuz de alcool și anume starea de vinovăție după consumul excesiv de alcool. Alcoolicul simte vinovăție și remușcare după fiecare episod de băut mai ales dacă înainte de asta și-a propus să nu mai consume sau să reducă din cantitatea de alcool. Uneori această stare de vinovăție îl va determina să cadă din nou în capcana consumului de alcool.

Tămăduirea patimii sau a bolii alcoolismului

  Sfânta Scriptură condamnă categoric obiceiul băutului excesiv de alcool, întrucât amplifică defectele de caracter ale omului: „Beția înmulțește mânia celui fără minte, împuținează virtutea și agonisește răni” (înțelepciunea lui Iisus Sirah 31,35) și pentru că aduce suferință și moarte: „Nu vă îmbătați de vin, în care este pierzare, ci vă umpleți de Duhul (Efeseni 5,18). Clement Alexandrinul afirmă categoric că beția este otravă: „Trebuie să vă feriți de beție ca de otravă căci duce la moarte”. Dacă unii Sfinți Părinți puneau în practică principiul „urăște păcatul și iubește pe păcătos” în cazul beției observăm o schimbare de ton evidentă. Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă că „omul beat e mai rău decât un mort”. În concepția lui „ beția este îndrăcire de bunăvoie și întunecă mai rău decât îndrăcirea”. Ba mai mult el are mai multă milă de un om îndrăcit decât de un om bețiv, deoarece spune el „bețivul de bunăvoie s-a dat în mâinile beției”. Iar Sfântul Apostol Pavel mărturisește și el că „nici hulitorii nici bețivii nu vor moșteni împărăția cerurilor”.

  Sfântul Vasile cel Mare este și el categoric și condamnă pe bețivi „Beția face din zi noapte și din lumină întuneric. Bețivii au ochii deschiși dar nu văd ce le stă înaintea picioarelor, sunt triști fără pricină, furioși, bolnavi, luați în râs și ocărâți”. Rolul preotului în asistarea familiei care se confruntă cu alcoolismul este foarte important. Alături de medic el este acela către care familia se îndreaptă în încercarea de a găsi o soluție a vindecării și pentru a primi alinare în suferință. Chiar și cele mai dependente persoane se pot elibera de patima lor dacă sunt dispuse să ducă o viață duhovnicească. Desigur pentru a trăi o viață duhovnicească bolnavul trebuie să parcurgă anumiți „Pași”, „Trepte” sau „Căi” prin care să învingă păcatul și să Îl cunoască pe Dumnezeu nu doar la modul teoretic ci prin trăire și practicarea pricipiilor spirituale precum: „Curățarea inimii” prin lacrimi și părere de rău ce conduc spre cunoașterea la nivel „Teoretic” a lui Dumnezeu, pentru ca în final alcoolicul să pășească spre ultima treptă numită „Iluminare” ce reprezintă cunoașterea cu inima și unirea cu Dumnezeu. Toți marii duhovnici ne spun că progresul spre vindecare spirituală nu poate începe decât după ce o persoană recunoaște că problema există. Acest lucru ar trebui să fie evident, însă nu e deloc așa pentru un alcoolic. Mândria și autoamăgirea sunt marile lui probleme. Alcoolicul va continua să bea și să aibe probleme din cauza băutului atît timp cât nu recunoaște că pur și simplu nu poate consuma alcool fără consecințe negative. Trebuie să recunoască faptul că patima a preluat controlul vieții lui și că are nevoie de ajutor. Această recunoaștere sau cunoaștere a neputinței în fața alcoolului reprezintă fundamentul pe care ulterior se clădește recuperarea. Persoana dependentă trebuie să treacă mai departe de simpla credință în Dumnezeu. El trebuie să înceapă să caute și să cunoască voia lui Dumnezeu. Trebuie să aibe dorința de a urma voia Lui în tot ce face și să renunțe la ego-ul și mândria care i-au cauzat probleme. Din cauza faptului că omul nu poate să-și frângă singur patimile și a faptului că Dumnezeu nu ia niciodată omului liberul arbitru, trebuie să existe o împreună lucrare între „îndurarea” lui Dumnezeu și „voia” omului. Voința omului trebuie lăsată în grija lui Dumnezeu prin rugăciune. Doar după asta omul poate să ia anumite decizii cu ajutorul lui Dumnezeu. În ce privește alcoolismul „puterea voinței” omului singur nu e de prea mult folos. În alte domenii ale vieții, alcoolicul poate avea o voință puternică. Poate fi un bun medic, profesor, inginer sau chiar un preot de succes, însă din cauza modificărilor fizice și spirituale cauzate de consumul cronic de alcool încercările de a face față alcoolismului doar prin folosirea propriei voințe nu sunt deloc utile. El are nevoie de ajutor pentru a descoperi calea de ieșire din patima sa, iar asta nu o poate face singur. Uneori alcoolicul face un jurământ că nu va mai bea niciodată sau pentru anumite perioade de timp. De multe ori nu va reuși să respecte acest jurământ, iar atunci când își încalcă jurământul, problemele se agravează mai mult decât oricând! După cum am menționat deja, rolul preotului în asistarea familiei care se confruntă cu alcoolismul este extrem de important. Alături de medic, el este acela către care familia se îndreaptă în încercarea de a găsi o soluție și pentru a primi alinare în suferință.

Deci, ce poate face un preot pentru a-și sprijini credincioșii?

Mai întâi, trebuie să fie el înșuși informat, să depășească rușinea și teama de a aduce în discuție problema băutului excesiv. Astfel, va reuși să identifice mult mai curând persoanele care se confruntă direct sau indirect cu această boală și să le îndrume sau chiar să le însoțească spre serviciile specializate. Alcoolismul trebuie abordat ca o boală asemănătoare diabetului. Astfel, rolul grupurilor de Alcoolici Anonimi sau al altor programe de consiliere nu trebuie subestimat, așa cum nu trebuie subestimat medicul în tratarea diabetului.

Astfel de grupuri de sprijin pot fi invitate să aibă întâlniri și în biserică sau într-un spațiu afiliat bisericii, astfel încât cei în cauză să ajungă mai ușor la serviciile de care au nevoie. Odată ce o persoană a fost îndrumată către un astfel de program, e important ca preotul să păstreze legătura cu aceasta și să monitorizeze evoluția și dificultățile cu care se confruntă. Fără o viață duhovnicească există riscul iminent al recăderii în patimă.

Biserica ne sfătuiește să ducem o viață sănătoasă și morală, așa că pare extrem de normal ca în fiecare parohie să existe ocazii la care problema abuzului de alcool să fie discutată și să fie puse la dispoziție pliante sau afișe informative. Nu uităm de programul de rugăciune personal, dar și de cel din cadrul serviciilor Bisericii. În parohiile în care problema alcoolismului este una serioasă, se poate face periodic Acatistul Potirul Nesecat, de mare folos celor afectați de alocoolism. Îndrumarea duhovnicească necesită timp, răbdare și toleranță la frustrare. Multe dintre eforturi nu vor avea rezultatul scontat sau nu vor da roade imediat. Căzând însă în extrema moralizatoare la care ne rezumăm când condamnăm păcatul sau apelând la îndemnul „trebuie să îți duci crucea”, nu vom alina cu nimic suferința acută a celor ce apelează la preot mânați de deznădejde. Dumnezeu ne cere să ne rugăm, să fim demni în suferința noastră, dar ne vrea totoadată îndrăzneți și lipsiți de teamă.

Concluzii

Mulți frați preoți simt că nu pot să consilieze spiritual persoanele care vin la dânșii cu probleme legate de abuzul de alcool, asta deoarece alcoolicii recad de multe ori în consumul de alcool după ce preotul le-a acordat mult timp și a făcut eforturi mari încercând să-i ajute să bea mai puțin. Alcoolicul va încerca cu siguranță să facă asta, dar, din cauza bolii alcoolismului, este imposibil să-și controleze consecvent consumul de alcool. Mai devreme sau mai târziu, va eșua în încercarea de a nu bea așa de mult, pentru ca mai apoi, atât el, cât și preotul să se simtă descurajați. Trebuie înțeles de la bun început că nu mai există posibilitatea reîntoarcerii la un așa numit „consum normal” de alcool. Singurul drum este abstinența 100% față de alcool.

Misiunea e cu atât mai grea cu cât cazurile practice întâlnite dar și a studiilor științifice care ne indică faptul că alcoolismul se poate transmite genetic, părinții alcoolici transmit în pete 50% dintre cazuri boala alcoolismului și copiilor.

Așa cum ne spune și părintele Dumitru Stăniloae „omul a fost creat cu setea de infinit, de Dumnezeu. De aceea, va căuta mereu să-și umple acest gol „rezervat„ lui Dumnezeu prin diverse plăceri care îi dau temporar un sentiment de falsă plinătate și perfecțiune. Astfel putem spune că până și cel care se duce la crâșmă să bea, inconștient, Îl caută cu disperare pe Dumnezeu, doar că nu îl caută acolo unde trebuie.

 Preotul este medic de suflete „ortodoxia este în principal o metodă terapeutică și o educație  terapeutică„ iar „lucrarea preoților este în principal terapeutică. Preotul poate să facă și operă socială și multe alte opere care sunt în Biserică, dar toate acestea trebuie să fie integrate în conduita terapeutică. Un preot cu o reală vocație pastorală nu va putea fi mulțumit doar să înmormânteze pe cei ce nu i-a putut ajuta, el nu va fi mulțumit doar să încurajeze pe suferinzi, ci va face tot posibilul să intervină în viața lor pentru a schimba ceva cu mijloacele pastorale pe care le are la dispoziție.(Pr. Prof. Iftodi Marian)