
Când mor parinții, nu le vinde casa,
Ei au trudit în Raiul lor cel sfant,
Din când în când, mai pune-acolo, masa,
Păstrează-le bucata de pământ,
Când mor părinții, nu te duce-n pripă,
Sa calculezi cât iei pe truda lor,
Ci construiește încă o aripă,
Și ai să vezi că nu le-a fost ușor,
Păstrează demn, tot ce a fost frumos:
Masa, la care-ai stat, cu trei picioare,
Lampa ce arde încă, lin, duios,
Covorul, patul, cele trei ulcioare,
Așterne iute, scoarțele din lână,
Mâinile mamei te vor mângâia,
Și stai pe prispa veche, chiar bătrână,
Să mai asculți concertul din valcea,
Hai, scoate apa toată din fântână,
Să primenești izvorul înfundat,
Mama și tata te vor lua de mână,
Te vei simți la fel ca altadat,
Mai dă cu var, copile, pe pereți,
Să îi păstrezi curați, ca pe-o icoană,
Părinții tăi au devenit peceți,
Nu alerga, dup-avuții, în goană,
Nu aștepta, rugina să le rupă,
Deschide porțile, la casă, largi,
Toti îngerii te vor veghea, ascultă,
Vei fi inconjurat numai de magi,
De ce nu vii?Ai tăi mereu așteaptă …
Ofteaz-atunci când văd că ești absent,
Stau umbre triste, pironite-n poartă,
Nu vor sa creadă-n visul deșuet
De fapt, Părinții nu mor vreodată,
Trăiesc în noi, sunt râu cu apă lină,
Sunt stele-aprinse peste zarea-naltă,
Sunt curcubeu, pe bolta cea senină,
Tu ia aminte: casa părintească
E locu-n care sufletul ți-e rouă,
E vatra noastră veche, strămoșească,
Lumina ce se scaldă-n luna nouă.
Publicat pe august 21, 2020 Beatrice Silvia Sorescu
