










Efortul încununat de succes a fost răsplătit. Astfel că, drept recompensă, elevii care au participat la Olimpiada judeţeană de religie şi la Olimpiada de cultură şi spiritualitate românească şi au obţinut rezultate meritorii au beneficiat din partea Protopopiatului Dorohoi de o excursie-pelerinaj. Şi care zonă a Moldovei conservă cel mai bine credinţa decât bisericile şi mănăstirile ortodoxe din judeţul Neamţ? Aceasta a fost ţinta acestui popas duhovnicesc.
Prima destinaţie a fost Mănăstirea Sihăstria. Îmi doream demult să văd cu propriii-mi ochi această bijuterie a Moldovei care păstrează în absolut fiecare colţişor amprenta sfinţeniei. Se simte fiorul transmis de marele duhovnic Ilie Cleopa. Cu această ocazie, am aflat că acesta va fi canonizat în anul 2025, în momentul în care Patriarhia Română va aniversa 100 de ani de existenţă.
Periplul duhovnicesc a continuat cu popasul făcut la cea mai mare ctitorie a domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt, Mănăstirea Neamţ. ,,Piesele de rezistenţă”de acolo sunt: cea mai veche icoană a Maicii Domnului din România, cea mai grea Evanghelie şi Sfântul Necunoscut descoperit de călugări în anul 1978.
Următoarea destinaţie a fost Schitul Vovidenia care păstrează o icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni. Cu o vechime de peste 300 de ani, acest schit era preferat de scriitorul Mihail Sadoveanu care spunea că,,în Neamţ, umbli ca într-o lume deosebită, urci treaptă cu treaptă către cer şi linişte”. Aici, exista în trecut un număr însemnat de cărţi şi manuscrise cu o tematică variată: istorică, filocalică şi liturgică.
După 4 ore de drum, am ospătat la Mănăstirea Cămârzani, prilej cu care am interacţionat cu maicile şi am ascultat muzică bizantină interpretată chiar de ele.
Ca participant la acest minunat pelerinaj, mărturisesc că m-am întors acasă mai bogat spiritual şi cu mai multă aplecare spre tot ceea ce înseamnă ortodoxie şi românism. Am simţit că am fost răsplătit pentru eforturile depuse la olimpiada de religie, unde am şi fost premiat. (Berechea Codrin-Paul, Clasa a VIII-a B, Şcoala Gimnazială ,,Mihail Kogălniceanu” Dorohoi )
