Lună: iunie 2024

Pomenirea eroilor în ziua Înălțării Domnului la Dorohoi

În fiecare an, ziua Înălțării Domnului, una dintre cele mai importante sărbători creștin-ortodoxe, oferă prilejul de a ne reaminti de cei care și-au dat viața pentru libertatea și credința noastră. Această zi este prilej de bucurie și speranță, de reflecție profundă asupra sacrificiului și jertfei pentru un ideal mai înalt.

”Mântuitorul Iisus Hristos s-a înălțat întru slavă la Ceruri după ce mai întâi a trecut prin suferințele pătimirii, răstignirii și ale morții Sale. După ce a Înviat din morți, S-a înălțat întru slavă la Ceruri. Ca atare, această lumină a jertfei, a Învierii lui Hristos și a Înălțării Sale întru slavă, ne arată că, în lucrurile sfinte și mari, nu se ajunge la slavă fără a trece prin suferință.

De aceea, Biserica a considerat că cea mai potrivită sărbătoare împărătească la care poate fi adăugată pomenirea eroilor neamului, este Înălțarea Domnului. Ca atare, deși în timpul comunismului această pomenire a eroilor la ziua Înălțării Domnului a fost întreruptă în mod brutal și nejustificat, totuși, după schimbările din 1989, Biserica a insistat să se revină la pomenirea eroilor în ziua Înălțării Domnului. Hristos Domnul a spus că nimeni nu are iubire mai mare decât să-și pună viața pentru prietenii săi. Deci eroii sunt cinstiți de către Biserică și de către poporul român pentru că s-au jertfit pentru unitatea, libertatea și demnitatea poporului român. Ei sunt cinstiți pentru că au iubit țara, au iubit credința poporului român și au iubit unitatea poporului român. De aceea, noi, acum, când facem pomenirea, facem în mod deosebit tuturor eroilor.

Se spune că un om nu moare atunci când este pus definitiv în mormânt, ci atunci când este îngropat în uitare. Atunci mor eroii, când nu mai sunt pomeniți, dar, cât timp îngrijim mormintele lor, aducem flori, îngrijim crucile de pe morminte și facem pomeniri și cinstim memoria lor, atunci ei trăiesc împreună cu noi, pentru că ei sunt morți cu trupul, dar prin credință sunt vii cu sufletul, potrivit făgăduinței Mântuitorului Iisus Hristos: «Cel ce crede în mine, viu va fi chiar dacă va muri, viu va fi cu sufletul chiar dacă va muri cu trupul și eu îl voi învia pe el în ziua de apoi»”. Deci avem această credință puternică: prin pomenire noi unim generațiile între ele. Pomenirea eroilor neamului este în același timp un act de cult liturgic și de cultivare a comuniunii între generații. De aceea se cântă veșnica lor pomenire din neam în neam, adică din generație în generație.”(Preafericitul Părinte Patriarh Daniel) Sursa:basilica.ro

Joi 13 iunie a.c. credincioșii din Dorohoi s-au adunat la Monumentul Eroilor din Cimitirul Eternitatea pentru a participa la o slujbă de pomenire solemnă, plină de emoție și recunoștință. Părinții Mihai Silviu Chitic Ciurciun, preot paroh la Parohia Înălțarea Domnului Dorohoi, Pr. Ciprian Munteanu și Pr. Precob Daniel, sub protia Pr. protopop emerit Stelian Ciurciun, alături de oficialitățile orașului, în frunte cu domnul primar Dorin Alexandrescu, au participat împreună mai întâi la slujba de pomenire în cinstea eroilor, în care au fost pomeniți toți militarii, ofițeri, subofițeri și soldați din Dorohoi care au căzut la datorie în cele două războaie mondiale. După slujba religioasă au fost depuse coroane de flori și s-au rostit rugăciuni pentru odihna sufletelor celor căzuți pe câmpurile de luptă.

Foto: www.realitateadorohoiana.ro

Pelerinajul pedestru„Mănăstirea Gorovei– tărâm al bucuriei sfinților”

Protopopiatul Dorohoi a organizat joi, 6 iunie, prima ediție a Pelerinajului pedestru „Mănăstirea Gorovei – tărâm al bucuriei sfinților”

Pelerinajul, la care au participat aproximativ 30 de tineri din zona municipiului Dorohoi, a început la ora 15:00, cu rostirea unei rugăciuni de binecuvântare la Bisericuța de lemn din curtea Protopopiatului Dorohoi. După aceasta, tinerii pelerini s-au îndreptat spre Mănăstirea Gorovei. Grupul de tineri, împreună cu preoții lor, au înfruntat și unele greutăți, așa-zise probe de inițiere specifice unei astfel de experiențe: sete, oboseală, dureri musculare, căldură, etc. La un moment dat, apăruse propunerea de a căuta un drum mai scurt, însă părintele protopop ne-a reamintit care este de fapt scopul pelerinajului: „Nu trebuie să ne concentrăm pe a ajunge cât mai repede la destinație, ci să facem călătoria noastră să fie cât mai cu folos duhovnicesc pentru fiecare în parte și pentru toți la un loc”.

„Printre cele învățate în acest pelerinaj, cred că un lucru foarte important pe care l-am înțeles este acel cuvânt scripturistic de a dărui celui însetat un pahar cu apă, celui flămând ceva de mâncare… Câtă bucurie am avut când eram obosiți și însetați și ne-au ieșit înainte oameni cu suflet mare și ne-au oferit apă, suc, înghețată. În același timp, am simțit că pentru unii răsplata pentru binele făcut este să vadă că au adus alinare și bucurie celor de lângă ei”. Ajunși la mănăstire, am fost întâmpinați de părintele stareț, ne-am închinat în biserică, iar mai apoi am mulțumit lui Dumnezeu și Sfântului Ioan Botezătorul pentru ziua frumoasă petrecută împreună prin citirea Acatistului Icoanei Sf. Ioan, ocrotitorul Mănăstirii Gorovei.

Evenimentul s-a încheiat cu o agapă frățească oferită de părintele stareț. Acest pelerinaj se dorește a fi doar un preambul, un exercițiu, un antrenament pentru viitoarele pelerinaje pedestre pe care ne dorim să le organizăm. (Pr. Marius Onofrei) FOTO

“ Iar El a zis: Cred Doamne. Și s-a închinat Lui “(Ioan 9,38)

Sfântul Evanghelist Ioan în pericopa evanghelică la capitolul 9 vorbește despre vindecarea orbului din naștere. Ucenicii Mântuitorului știau că păcatul este ereditar și produce în timp consecințe, așa încât L-au întrebat pe Iisus “Învățătorule, cine a păcătuit , acesta sau părinții lui, de s-a născut orb.” Mântuitorul Iisus le răspunde “Nici el n-a păcătuit, nici părinții lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu”. Domnul Iisus spune despre Sine “Atât cât sunt în lume, lumină a lumii sunt”, descoperindu-Se ucenicilor Săi și arătându-le că avea puterea să schimbe imperfecțiunea în perfecțiune, să așeze și să restabilească tot ce diavolul a distrus, să redea orbilor vederea pentru a se bucura de toată frumusețea. Este greu să înțelegem ce simte un om care, dintr-o dată vede frumusețile lumii acesteia, vede lumina soarelui și mai ales se vede pe el însuși.

      Dacă până în acel moment orbul doar își imagina frumusețile lumii acesteia, neavând un element de comparație și neputând evalua corect lumea înconjurătoare din momentul în care își recapată vederea după ce urmând poruncii Mântuitorului de a se spăla la Scăldătoarea Siloanului a venit văzând uimindu-i pe toți cei care îl cunoșteau. Toți cei care știau că este orb priveau uimiți, neputând înțelege ce s-a întâmplat. O asemenea minune era de neînțeles și l-au întrebat “Cum ți s-au deschis ochii?“ iar orbul mărturisește că “Omul care se numește Iisus a făcut tină și a uns ochii mei, și mi-a zis: Mergi la Scăldătoarea Siloanului și te spală!”

      Orbul răspunde firesc și vorbește depre minune ca despre un fapt obișnuit. El tocmai trăise minunea și vorbea cu simplitate celor care-l întrebau. Pentru el totul era simplu și ușor de înțeles pentru că tocmai trăise minunea și nu avea de ce să pună întrebări ori să fie frământat de îndoieli inutile și se mira de necredința celor care îl tot întrebau și puneau la îndoială minunea însăși. În comparație cu necredința acelora, el mărturisea simplu ca unul care trăise minunea și nu avea nevoie de explicații inutile.

       Iudeii însă pentru a se încredința au chemat pe părinții celui ce fusese orb și i-au întrebat dacă acela este fiul lor și cum vede el acum, iar aceștia au mărturisit că este fiul lor și că s-a născut orb, dar cum vede el acum și cine i-a deschis ochii ei nu știu; le spune să-l întrebe pentru că este în vârstă și poate vorbi singur despre sine. În felul acesta părinții orbului se delimitează și, elegant și abil încearcă să nu-i provoace pe iudei pentru a de feri de consecințe.

      Cel ce fusese orb a fost chemat a doua oară punându-l să dea mărturie despre Iisus dar a răspuns că el nu știe dacă Domnul Iisus este sau nu păcătos, el doar trăiește minunea vindecării fără să caute răspunsuri. Spre deosebire de acuzatorii lui el, ca unul care trăise minunea nu mai avea nevoie de explicații; el vedea și era fericit. La insistențele evreilor el răspunde “V-am spus acum și  n-ați auzit? De ce voiți să auziți iarăși? Nu cumva voiți să vă faceți ucenici ai Lui?” (Ioan 9,27). Auzind aceasta iudeii “l-au ocărât” pretinzând că ei sunt ucenicii lui Moise “iar pe Acesta nu-l știm de unde este”.

      Impresionant și extraordinar este felul în care, cu mult curaj cel ce fusese orb îi mustră pentru necredința lor, pentru faptul că având ochi totuși nu vedeau Adevărul ci doar nu înțelegeau cum a fost posibil ca orbul să-și recapete vederea. Cu mult curaj le spune evreilor “De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, n-ar putea să facă minuni ”. Aceasta era prea mult pentru evreii care erau nevoiți să se recunoască învinși de adevărul rostit simplu, firesc dar care căzuse asupra evreilor ca o sentință. Aceștia răniți și cu orgoliul suferind l-au dat afară spunându-i “În păcate te-ai născut tot și tu ne înveți pe noi?”. Acest fapt fără precedent deschide o nouă perspectivă asupra înțelegerii corecte a ceea ce erau evreii, contemporanii lui Hristos care păstraseră din Lege numai partea formală și ignorau cu bună știință Legea, în profunzimea ei. Mântuitorul Hristos găsindu-l i-a zis: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns și a zis: Dar cine este Doamne ca să cred în El? Și a zis Iisus: L-ai văzut și Cel ce vorbește cu tine Acela este. Iar el a zis: Cred Doamne și s-a închinat Lui. În vreme ce evreii se îndoiau că Domnul Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, cel vindecat mărturisește credința fără nicio rezervă, fără nicio îndoială, simplu și curat. (pr. Dragoș Iftimescu)