Participarea elevilor la Sfânta Liturghie –  Izvor de lumină și bucurie duhovnicească


Din învățătura de credință ortodoxă aflăm și învățăm că Sfânta Liturghie este centrul vieții creștine, este slujbă sfântă prin care credincioșii se împărtășesc de harul lui Dumnezeu, trăind comuniunea cu Hristos și Biserica.

Participarea credincioșilor și, în special, a elevilor la Sfânta Liturghie este un prilej de creștere spirituală, de învățare a valorilor morale și de descoperire a sensului profund al vieții. Liturghia nu este doar un act ritualic, ci o experiență de luminare interioară și bucurie duhovnicească, care îi ajută pe tineri să își formeze o viață creștină autentică. În spațiul bisericii, în timpul săvârșirii Sfintei Liturghii și a Sfintelor Taine, procesele didactice și încadrarea lor în societate devin mai ușoare, iar fiecare elev simte că face parte din ansamblul tuturor persoanelor, tratat ca o ființă importantă. El este punctul de plecare, centrul și sfârșitul învățământului și educației. Scopul educației nu înseamnă doar oferirea de informație, ci și cunoașterea de sine a elevului. În acest mod, învățătura este orientată ca să izvorască din elevul însuși și nu să fie impusă din afară. 

Sfânta Liturghie – Taină și comuniune

Sfânta Liturghie este percepută de Sfânta Biserică drept „Taina Tainelor”, momentul în care Hristos se face prezent în mod real prin Trupul și Sângele Său în Sfânta Împărtășanie. Pentru elevi, participarea la Liturghie reprezintă o oportunitate de a înțelege această comuniune divino-umană, de a învăța cum să trăiască în dragoste și unitate cu Dumnezeu și semenii: „Lăsați copiii să vină la Mine, căci a unora ca aceștia este Împărăția Cerurilor” și „De nu veți mânca Trupul Meu și de nu veți bea Sângele Meu, nu veți avea viață în voi”. Liturghia este o călătorie spirituală care duce de la păcat și suferință la mântuire și viață veșnică. 

Elevii sunt astfel introduși într-un mod viu de a relaționa cu Dumnezeu, prin intermediul rugăciunilor și cântărilor religioase care îndeamnă la reflecție și pocăință. Ei învață să se raporteze la Hristos nu doar ca la un model moral, ci ca la Izvorul vieții și al bucuriei veșnice. Participarea elevilor la Sfânta Liturghie poate avea multiple beneficii, atât din punct de vedere spiritual, cât și educațional. Aceasta le oferă copiilor o oportunitate de a se apropia de valorile și tradițiile religioase, dar și de a dezvolta un sentiment de apartenență la comunitate. 

1. Formare spirituală: Prin participarea la Sfânta Liturghie, elevii pot învăța să se roage, să reflecteze asupra vieții lor și să înțeleagă mai bine mesajele morale transmise de Biserică. Această experiență îi poate ajuta să dezvolte un set solid de valori și principii morale. 
2. Conexiunea cu tradițiile religioase: Participând la slujbele religioase, elevii pot învăța despre simbolismul și semnificațiile diferitelor aspecte ale Liturghiei, cum ar fi rugăciunile, cântările și citirea Evangheliei. Aceasta contribuie la o mai bună înțelegere a culturii și tradiției creștine. 
3. Dezvoltare comunitară: Sfânta Liturghie oferă copiilor șansa de a experimenta un sentiment de comunitate și solidaritate. Ei se pot conecta cu ceilalți membri ai Bisericii și pot învăța despre importanța ajutorului reciproc și a respectului față de ceilalți. 
4. Consolidarea identității personale: Pentru unii elevi, participarea la slujbe poate contribui la dezvoltarea identității religioase și personale. Acest lucru îi poate ajuta să înțeleagă mai bine cine sunt și cum se pot raporta la lumea din jur. 
5. Educația în spiritul respectului și al recunoștinței: Prin prezența regulată la Sfânta Liturghie, copiii sunt încurajați să manifeste respect față de sacralitate, tăcerea și reculegerea necesară în timpul slujbei, precum și recunoștință pentru binecuvântările primite. 

Liturghia este o experiență care luminează mintea și sufletul. Prin lecturile din Sfânta Scriptură, elevii descoperă învățături profunde despre iubire, milostenie, iertare și dreptate. Rugăciunile liturgice îi învață pe tineri să își deschidă sufletul către Dumnezeu, să ceară ajutor divin și să mulțumească pentru darurile primite. Această lumină spirituală contribuie la dezvoltarea unor principii morale solide, la formarea unui caracter creștin autentic. Într-o lume în care tinerii se confruntă cu provocări și tentații, participarea la Sfânta Liturghie oferă răspunsuri și soluții la frământările lor interioare, arătându-le calea spre o viață curată și plină de sens. Este necesar ca această participare să fie facilitată și explicată într-un mod accesibil și atractiv pentru elevi, pentru a le trezi interesul și dorința de a se implica activ în viața religioasă. 

O trăsătură esențială a participării la Liturghie este bucuria duhovnicească pe care aceasta o aduce. Această bucurie nu este una efemeră, trecătoare, ci una profundă, izvorâtă din prezența lui Hristos. Împărtășirea din Trupul și Sângele Domnului oferă o stare de pace și liniște sufletească, o comuniune tainică cu Dumnezeu, care se reflectă în viața de zi cu zi a elevilor. 

Tinerii învață că adevărata bucurie nu vine din satisfacerea dorințelor lumești, ci din trăirea intensă și conformă voii lui Dumnezeu. Această bucurie devine un far călăuzitor, un îndrumar, în momentele de încercare, oferindu-le puterea de a depăși dificultățile care apar în viața lor și de a rămâne statornici în credință. 

Sfânta Liturghie – izvor de viață veșnică


Sfânta Euharistie este inima Sfintei Liturghii. Prin primirea ei, credincioșii devin părtași la jertfa lui Hristos și primesc în sufletele lor arvuna vieții veșnice. Tinerii care participă regulat la împărtășanie sunt întăriți spiritual și motivați să trăiască o viață morală, orientată spre mântuire. 

Sfânta Scriptură confirmă acest adevăr: „Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu are viață veșnică și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (Ioan 6, 54). 

Sfânta Liturghie este, așadar, locul de întâlnire cu Dumnezeu. Este un moment special, un izvor de iubire și de viață veșnică, care ne apropie de cer și de Hristos. 

1. Pentru că ne unește cu Dumnezeu: Când primim Sfânta Împărtășanie, Hristos vine să locuiască în inima noastră. El ne dă puterea de a trăi curat și ne ajută să fim mai buni. 
2. Pentru că ne curăță sufletul: Prin rugăciunile din Liturghie, ne cerem iertare pentru greșelile noastre și ne umplem de pace și bucurie. 
3. Pentru că ne aduce împreună: La Liturghie, toți suntem frați și surori. Ne rugăm împreună și ne ajutăm unii pe alții să fim mai aproape de Dumnezeu. 

Concluzie 

Sfânta Liturghie este o mare comoară pentru fiecare copil. Participarea elevilor la Sfânta Liturghie este un izvor de lumină, de viață veșnică și bucurie duhovnicească. Prin această participare, ei descoperă o relație vie cu Dumnezeu, învață să își modeleze viața după principiile Evangheliei și primesc harul necesar pentru a trăi o viață plină de sens și împliniri duhovnicești. Sfânta Liturghie le oferă elevilor nu doar un cadru religios sacru, ci și un sprijin moral și spiritual în formarea lor ca oameni de caracter, capabili să facă față provocărilor contemporane cu înțelepciune și curaj. Astfel, Sfânta Liturghie devine pentru ei o sursă de luminare a minții și o călăuză pe calea mântuirii. Prin Liturghie, învățăm să fim mai buni și să ne pregătim pentru viața veșnică alături de Hristos.  (Referent -Pr. Prof. Petrovici Cristian)

Activitate de cerc pedagogic a profesorilor de religie din zona Dorohoi


Joi, 23 ianuarie 2025, s-a desfășurat prima activitate de cerc pedagogic a profesorilor de religie ortodoxă din zona Dorohoi, aferentă anului școlar 2024-2025. Gazda evenimentului a fost Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” din Dumbrăvița, județul Botoșani. 


Lecția intitulată „Recunoștința pentru binele primit”, coordonată de Pr. Prof. Iftodi Marian-Liviu la clasa a VI-a, a avut ca scop evidențierea importanței recunoștinței față de binefacerile primite de la Dumnezeu și de la semenii noștri. Elevii au definit noțiunile de recunoștință și binefacere, au formulat învățături morale desprinse din evenimentul scripturistic „Vindecarea celor 10 leproși” și au identificat modalități concrete de exprimare a recunoștinței față de Dumnezeu și față de oamenii dragi din viața fiecărui creștin (părinți, profesori, duhovnic, colegi, bunici, eroi ai neamului). 

Activitatea a fost interactivă și a valorificat îmbinarea metodelor didactice tradiționale cu cele moderne: explozia stelară, lectura textului biblic, expunerea și caruselul. Prin aceste metode, elevii au înțeles că recunoștința este o virtute esențială, izvorâtă din smerenie și credință. Totodată, au aflat că atunci când recunoștința devine un mod de viață, aceasta aduce pace, bucurie și vindecare, atât trupească, cât și sufletească. S-a subliniat faptul că gesturile simple, precum o faptă bună, o rugăciune de mulțumire sau cuvântul „mulțumesc”, aduc binecuvântarea lui Dumnezeu. 

Referatul intitulat „Participarea elevilor la Sfânta Liturghie – Izvor de lumină și bucurie duhovnicească”, susținut de Pr. Prof. Petrovici Cristian de la Școala Gimnazială Nr. 1 Corlăteni, a evidențiat că Sfânta Liturghie este o comoară neprețuită pentru fiecare copil. Participarea elevilor la Sfânta Liturghie devine un izvor de lumină, viață veșnică și bucurie duhovnicească. Prin această experiență, elevii descoperă o relație vie cu Dumnezeu, învață să-și modeleze viața după principiile Evangheliei și primesc harul necesar pentru a duce o viață plină de sens și împliniri duhovnicești. 

Mulțumim doamnei director a Școlii Gimnaziale „Mihail Sadoveanu” Dumbrăvița, doamna Magopeț Mariana, pentru sprijinul și susținerea acordate în organizarea acestui frumos eveniment, precum și tuturor profesorilor de religie care au participat. 

Ne rugăm Bunului Dumnezeu ca fiecare zi din viața noastră să fie un prilej de recunoștință și de mulțumire pentru binefacerile revărsate de El și de oameni asupra noastră.  (Responsabil de cerc pedagogic al profesorilor de religie ortodoxă din zona Dorohoi,  Pr. Prof. Iftodi Marian-Liviu)

Inelul lui Solomon



Solomon, fiul regelui David, copil fiind se juca prin curtea palatului regal. În timp ce se juca a observat că din palat a ieșit bijutierul palatului, foarte trist și apăsat. Solomon a observat tristețea de pe chipul bijutierului și l-a întrebat:
– “De ce sunteți trist?”
– “Cum să nu fiu trist? M-a chemat regele David, tatăl dumitale, și mi-a spus să-i fac un inel din ce material vreau eu, dar acest inel să aibă două însușiri: când mă voi uita la el când sunt trist inelul acesta să mă bucure, și când mă voi uita la el fiind bucuros să mă întristeze. Mi-a zis să fac un așa inel că mă plătește cât vreau eu, dar dacă nu reușesc, unde-mi sunt picioarele, acolo-mi va fi capul. Cum poți să faci un așa inel, care sa-ți schimbe pe loc bucuria în tristețe și tristețea-n bucurie? Te uiți la el si gata, te-ai transformat – asta e imposibil, și înseamnă că mi-am pierdut viața.”
Solomon, care era înțelept încă din copilărie, i-a răspuns:
– Faceți tatălui meu un inel pe care să scrieți 3 cuvinte: ‘גםזהיעבור’ (gam zeh yaavori) care înseamnă « ȘI ASTA VA TRECE ». De câte ori se va uita tatăl meu când e trist va vedea scris pe inel că o să treacă, și când va fi tare vesel iar se va uita la inel și va ști că toate veseliile pământești sunt trecătoare. Regele va fi mulțumit și te va răsplăti.

ȘI ASTA VA TRECE (bine sau rău), ȘI VIAȚA VA TRECE (mai lungă sau mai scurtă), VEȘNICIA RĂMÂNE!!! PREGĂTEȘTE-TE PENTRU EA!