Tinerii de azi – moștenitorii Centenarului (partea a II-a)


FOTO


Sâmbătă, 22 februarie 2025, tinerii din grupurile catehetice „Prietenii Sfinților Împărați” de la Parohia Sfinții Împărați Constantin și Elena, îndrumați de părintele Cosmin Pristavu și „Luminătorii” de la Parohia Nașterea Maicii Domnului, coordonați de părintele Ionuț Crețu au avut a doua întâlnire din cadrul proiectului catehetic „Tinerii de azi – moștenitorii Centenarului”, dedicat Centenarului Patriarhiei Române. Activitatea face parte din proiectul cu care tinerii din cele două parohii s-au înscris la Concursul Național Catehetic 2025, ajuns la ediția a XVII-a și intitulat „Mărturisirea jertfelnică a dreptei credinţe – moştenirea unui secol de Patriarhat pentru copii şi tineri”, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Dimitrie Pompeiu” din Broscăuți.


Acest proiect își propune să le ofere tinerilor ocazia de a înțelege și de a trăi moștenirea spirituală și istorică a Bisericii Ortodoxe Române, punând accent pe rolul lor în continuarea credinței și valorilor ortodoxe. Printr-o serie de cateheze, activități interactive, ateliere de creație, dezbateri și incursiuni în istoria Bisericii, tinerii sunt încurajați să devină purtători ai unei moșteniri ce transcende generațiile.


În cuvântul rostit la aniversarea a 100 de ani de Centenar al Patriarhiei Române, Patriartul României a rostit: „În pofida încercărilor și a vicisitudinilor prin care ea a trecut, Biserica Ortodoxă Română a rămas statornică în misiunea ei, îmbinând în istoria sa jertfa Crucii, cu speranța și bucuria Învierii.” Conectați la acet gând și dorind să descopere înțelesurile spirituale ale crucii și coordonați de două voluntare JoyCamps, Margareta și Alexandra, copiii înscriși în proiect au participat la o activitate de creație desfășurată în Parohia Sfințiii Împărăți Broscăuți, alcătuită dintr-o parte introductivă, în care au analizat troparul Sfintei Cruci sintetizându-l în patru componente (crucea – mântuire, binecuvântare, biruitoare, păzitoare) și o parte aplicată, în care au fost introduși în tainele rucodeliei, împletind fiecare câte o cruciuliță. Momentele de creație au alternat cu momente de cunoaștere, prin activități specifice, și s-au încheiat cu intonarea troparului Mântuiește, Doamne într-o manieră deosebită.

Activitățile proiectului „Tinerii de azi – moștenitorii Centenarului” vor continua în perioada următoare, în pregătire fiind cateheze și activități susținute pentru a cunoaște viața și lucrarea cuvioșilor părinți canonizați în anul 2025, precum și momente de conștientizare a importanței călăuzirii sau povățuirii în viața duhovnicească. (Pr. Cosmin Pristavu, Pr. Ionuț Crețu)

Sunt tânăr ortodox român, mă implic activ în viața Bisericii mele!


FOTO
În ultimele săptămâni, grupul de tineri al parohiei „Sf. Ierarh Nicolae” din Iezer a participat la mai multe întâlniri dedicate Centenarului Patriarhiei Române.

Activitățile fac parte din proiectul cu care tinerii din Iezer s-au înscris la Concursul Național Catehetic, ediția a XVII-a, care în acest an este intitulat „Mărturisirea jertfelnică a dreptei credințe – moștenirea unui secol de Patriarhat pentru copii și tineri”. 


Astfel, ne-am propus ca tinerii să aibă ocazia de a descoperi o parte din frumoasa istorie a Bisericii Ortodoxe Române și să devină conștienți de misiunea lor: aceea de a duce mai departe moștenirea credinței și valorilor ortodoxe. 


Întâlnirile au loc în biserica parohiei Iezer iar în cadrul acestora, copiii au participt la o serie de cateheze: „Patriarhia Română: organizare și istorie”, „Sfinții. Cine sunt? Ce model am ca tânăr ortodox român?”, „Cum pot duce mai departe moștenirea unui centenar de patriarhat român?” dar și activități dintre care amintim: atelierul de pictat icoane, lecturarea unor texte biblice în legătură cu temele catehezelor, jocuri de cunoaștere. 


De asemenea, pe 16 martie, dl. Gabriel Andrei Timofte, teolog și membru ASCOR Iași va susține un atelier adresat tinerilor din parohie, ce va avea ca temă principală jertfa mărturisitorilor din temnițile comuniste, dorindu-se ca prin aceasta să conștientizăm că suntem moștenitori ai unor valori ortodoxe importante. ( Pr. Justinian Curelariu)

Cerc Misionar desfășurat la Parohia Hilișeu-Crișan


FOTO

În data de 17 februarie 2025, Parohia Hilișeu-Crișan a găzduit întâlnirea cercului misionar „Adormirea Maicii Domnului” Șendriceni, un moment de comuniune și împreună-slujire, care a reunit preoții din cadrul cercului. Evenimentul a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii, oferind tuturor participanților prilejul de a trăi bucuria slujirii împreună, în noul format al cercurilor misionare.

După oficierea Sfintei Liturghii, întâlnirea a continuat cu o sesiune de discuții pe tema „Centenarul Patriarhiei Române”, susținută de părintele Curelariu Justinian, de la Parohia Iezer. În cadrul acestei expuneri s-a subliniat valoarea istorică a acestui centenar, reflectând asupra impactului pe care Patriarhia Română l-a avut de-a lungul vremii asupra vieții bisericești și a credincioșilor ortodocși.

Un alt subiect important abordat a fost cel referitor la sfinții din secolul al XX-lea, canonizați în acest an, evidențiindu-se contribuția lor la viața duhovnicească a Bisericii Ortodoxe Române. Preoții prezenți au avut oportunitatea de a împărtăși gânduri și reflecții asupra acestor teme, întărind astfel comuniunea și unitatea clerului în misiunea sa pastorală.

La acest eveniment a participat și părintele Pristavu Cosmin, delegat din partea Protopopiatului Dorohoi, care a apreciat inițiativa și importanța unor astfel de întâlniri în consolidarea legăturilor frățești dintre preoți și în dezvoltarea misiunii pastorale în parohii.

Cercul misionar desfășurat la Parohia Hilișeu-Crișan a fost un prilej de întărire spirituală, de aprofundare a cunoștințelor teologice și de reafirmare a angajamentului față de misiunea Bisericii. Astfel de întâlniri nu doar că oferă un cadru de reflecție asupra temelor de actualitate bisericească, ci și întăresc conștiința comuniunii în Hristos, fundamentul slujirii preoțești.