Proiectul „Luna pentru viață” 2025 în Protopopiatul Dorohoi


În luna Martie anul 2025, Departamentul Pro – Vita al Protopopiatului Dorohoi, organizează a patra ediție a proiectului educațional „Luna pentru Viață”, tema din acest an fiind: „Fiecare om contează”. Astfel parohiile din cuprinsul Protopopiatului Dorohoi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Dorohoi, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi și Asociația Tinerilor Ortodocși-filiala Dorohoi, vor desfășura următoarele activități:
  1. Proiectul educațional „Luna pentru Viață” 2025, organizat de Protopopiatul Dorohoi prin Biroul Pro Vita în parteneriat cu unități de învățământ din zona municipiului Dorohoi
  2. Săvârșirea Tainei Sfântului Maslu și rugăciuni pentru mamele însărcinate și copii.
  3. Marcarea zilei de 25 martie „Ziua mamei creștine” prin vizita mamelor la maternitatea Spitalului municipal Dorohoi;
  4. Concurs de poezii și eseuri pe tema pro-viață în școli și licee
  5. Campanie de donare sânge „Donând sânge dăruiți viață” ediția a-II-a 2025
  6. Dezbatere Pro- Vita „Darul vieții – Taină și adevăr” în Liceele din Dorohoi – Invitat Pr. Prof. Petru Cernat, profesor asistent al Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae” Iași
  7. Conferința „Egalitate, echitate și sprijin din prima secundă a vieții” susținută de doamna doctor Alexandroae Ioana în Liceele din Dorohoi.
  8. Seara duhovnicească Pro Vita organizată la Seminarul Teologic „Sf. Cuvios” Ioan Iacob” Dorohoi cu tinerii ATOR Dorohoi.
  9. Marșul pentru Viață, va fi organizat Duminică 30 Martie 2025 ora 12.00 în orașul Dorohoi, începând cu ora 12.00 pe traseul Parc Cholet- Primăria Dorohoi, la care sunt așteptați cât mai mulți dorohoieni pentru a pune în lumină valoarea vieții din prima secundă și până în veșnicie.

         În organizarea acestor activități, vor fi implicați: elevi, profesori de religie, cadre didactice, profesori de muzică, consilieri școlari, psihologi, asistenți sociali, tineri care doresc să facă voluntariat pro – vita. Vă așteptăm cu drag ca împreună să fim lucrători în acest minunat proiect dedicat vieții! Tinerii și persoanele dornice de a fi implicate ca voluntari în activități sunt așteptate să ne contacteze la numărul de telefon 0758432436! (Pr. Prof. Iftodi Marian, coordonator Birou Provita – Protopopiatul Dorohoi)


Lasă un comentariu