În lucrarea de propovăduire a Evangheliei, Mântuitorul Iisus Hristos a acordat o atenție specială tinerilor.
Ne amintim cu emoție de conversația avută cu tânărul bogat, pe care „l-a privit cu dragoste” (Marcu 10, 21), dar care a plecat întristat și mâhnit, pentru că nu era încă dispus să-și deschidă orizontul și să privească spre comorile cuvântului dumnezeiesc (Psalmul 118, 162), a cărui împlinire aduce bucurie curată în această viață și moștenire nefurată pentru veșnicie (Luca 12, 33). Cele mai convingătoare gesturi dedicate tinerilor rămân cele trei învieri din morți (a fiicei mai marelui sinagogii (Marcu 5, 22-43; Luca 8, 41-56), a fiului văduvei din Nain (Luca 7, 12-15) și a lui Lazăr (Ioan 11, 1-45). Acestea arată dragostea față de tineri și față de familiile acestora aflate în mare durere, atunci când copii lor suferă sau trec pragul acestei vieți de timpuriu.
O atenție specială acordă Mântuitorul Iisus Hristos ucenicului său iubit – Ioan Evanghelistul, care s-a rezemat pe pieptul Său la Cina cea de Taină. Cu atitudinea specifică tinerilor care își pun în evidență curiozitatea, Evanghelistul Ioan îndrăznește să întrebe cine este trădătorul lui Hristos (Ioan 21, 20). Același duh temerar, care ar trebui să anime orice tânăr, îl determină pe tânărul Ioan să înfrunte toate amenințările, care i-au determinat pe ceilalți ucenici și pe cei cărora Mântuitorul le făcuse atâta bine, să-l tăgăduiască, să fugă și să se ascundă bântuiți de frică (Matei 26, 56).
În primele veacuri creștine, marii părinți ai Bisericii vor scrie tratate dedicate tinerilor și educației acestora, iar în acest sens sunt grăitoare lucrările unor autori remarcabili: Clement Alexandrinul –Pedagogul; Sfantul Vasile Cel Mare – Omilia a XXII-a către tineri; Sfântul Ioan Gură de Aur – Despre slava deșartă și despre cum trebuie să își crească părinții copiii; și multe alte opere.
În perioada medievală, Biserica a contribuit decisiv la formarea duhovnicească și intelectuală a tinerilor, iar aceștia au răspuns cu mult devotament la chemarea Bisericii, fie că a fost vorba de îmbrățișarea vieții monahale ori de slujirea clericală, fie că era nevoie de susținerea materială a acesteia.
În perioda modernă, tinerii au păstrat vie legătura cu Dumnezeu și cu Biserica Sa. În țara noastră se pot evidenția multe etape în care tinerii au salvat neamul și Biserica. Se poate vorbi aici de jertfele eroice din cele două Războaie Mondiale, de sacrificiile din perioada comunistă și de la revoluția care a provocat căderea regimului totalitar din 1989. Se puteau auzi atunci cuvintele memorbile devenite sloganuri: Vom muri și vom fi liberi!; Dumnezeu este cu noi! Acestea din urmă dovedesc faptul că tinerii nu-și doreau o libertate fără margini, ci o libertate trăită în deplină armonie cu voia lui Dumnezeu. În acest sens rămân pilduitoare faptele tinerilor, care, însoțiți de părintele Constantin Galeriu și de alți preoți, se opreau în fața unor biserici, îngenuncheau și rosteau rugăciunea domnească: Tatăl nostru.
În prezent, tinerii sunt mădularele vii din trupul Bisericii. Prin acțiunile lor ei dau viață comunităților în care trăiesc. A început să prindă contur și cultura voluntariatului în rândul tinerilor. De fapt, această formă de misiune voluntară, fără implicații materiale a fost o permanentă preocupare a tinerilor. Ei oferă totul fără a pretinde nimic material. Ei au nevoie în schimb de iubire și recunoștință, de susținere și încurajare.
Misiunea Bisericii are în atenție în primul rând tinerii. O parohie în care tinerii sunt implicați arată o întreagă comunitate vie și dinamică. Eforturile dedicate tinerilor nu rămân niciodată fără efect. Fie că este vorba de un sprijin moral, duhovnicesc sau financiar, tânărul nu rămâne niciodată dator, pentru că astfel tânărul își va „împodobi drumul vieţii cu florile recunoştinţei faţă de binefăcătorii săi” (IPS Calinic – Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților). Încununarea acestor eforturi, de susținere a tinerilor constă în faptul că ei devin mărturisitori ai credinței, prin cuvânt și faptă, iubitori de rugăciune și de acţiune, misionari ai Bisericii în societatea de azi (PF Daniel – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române).
Prezenţa tinerilor în activităţile Bisericii precum cele liturgice, sociale, culturale, dar și filantropice, ne confirmă că aceștia reprezintă binecuvântare pentru familie, Biserică şi societate. Totodată, trebuie amintit faptul că tinerii de azi trebuie să aibă curajul de a-L mărturisi pe Hristos într-o societate din ce în ce mai secularizată. De aceea, Patriarhul României afirmă că tinerii „au nevoie să fie ascultaţi şi încurajaţi, dar şi ajutaţi şi îndrumaţi, mai ales când idealul lor sincer se întâlneşte cu realitatea dură a contextului social cotidian, când creşterea şi maturizarea lor înseamnă efort intelectual şi fizic, speranţă şi perseverenţă” și „trebuie încurajați și sprijiniți să identifice problemele cu care se confruntă comunitățile locale și să inițieze proiecte şi programe spirituale şi sociale care să vină în întâmpinarea nevoilor concrete ale comunităţilor locale”.
Astfel, un lucru deosebit de important este ca tinerii să aibă nădejde și credință în Dumnezeu pentru că nădejdea, dragostea și credința constituie trăsăturile fundamentale ale vieţii oricărui creștin. De aceea, Biserica Ortodoxă îi cheamă pe toți tinerii să acorde o atenţie mai mare înnoirii vieţii spirituale, să apere inocenţa, să cultive sinceritatea, curajul, creativitatea, adevărul şi toate celelalte valori care sunt binecuvântate de Dumnezeu pentru binele societăţii în care trăim. Tinerii sunt dornici să trăiască în comuniune cu ceilalți, să iubească şi să fie iubiţi, în familie, dar şi în societate, să cultive un ideal și să dea un sens vieții lor prezente şi viitoare, prin acumulare de cunoştinţe. Astfel, ei reprezintă nu doar viitorul Bisericii, ci și al societăţii, dorind a aduce multă bucurie și pace. Sfântul Ierarh Vasile cel Mare spunea deseori în predicile sale despre copii că „sunt cea mai mare mângâiere pentru părinții evlavioși”, arătând dragostea și iubirea față de părinți și de Hristos.
Așadar, putem afirma ferm că numai prin credinţă, speranţă şi dragoste putem deveni, așa cum spunea PF Daniel, „un Potir al bucuriei” și, totodată, propovăduitori ai Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos, spre întreaga bucurie a Ortodoxiei întregi şi comuniunea între popoarele lumii creștine. (Pr. Sebastian Grădinaru)
Slova Creștină de Dorohoi 