A fi părinte este una dintre cele mai frumoase, dar și mai dificile responsabilități ale vieții. Când copilul ajunge la adolescență, provocările cresc, iar relația dintre părinte și copil se schimbă. Adolescența este o perioadă de căutare, de contestare, dar și de formare a identității. Părintele trebuie să fie nu doar un ghid, ci și un sprijin duhovnicesc, cu răbdare, înțelepciune și rugăciune.
Copiii – darul lui Dumnezeu, părinții – mâna lui Dumnezeu
Copiii nu sunt ai noștri, ci sunt un dar al lui Dumnezeu, încredințat nouă pentru a-i crește în iubire și în credință. Părinții sunt mâna lui Dumnezeu în educația copiilor – ei sunt primii care le modelează sufletul și mintea. Scopul educației nu este controlul, ci creșterea unui om liber, capabil să aleagă binele și să-L urmeze pe Hristos.
Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: „Așa cum un pictor desăvârșit dă formă unei pânze goale, tot așa părinții modelează sufletele copiilor lor.” Dacă ne vedem copiii ca pe o comoară încredințată de Dumnezeu, îi vom crește cu mai multă responsabilitate și iubire.
Adolescența – o perspectivă psihologică
Adolescența este o etapă de transformare biologică, emoțională și mentală. Este perioada în care copilul își caută identitatea și își testează limitele. Creierul adolescentului este încă în dezvoltare, ceea ce explică impulsivitatea, schimbările de dispoziție și nevoia de independență. În această perioadă, adolescenții au nevoie de stabilitate, limite clare, dar și libertatea de a experimenta în mod controlat.
Sfântul Porfirie Kavsokalivitul sublinia că „dacă un copil nu simte iubire și înțelegere, va căuta altundeva. Să nu vă impuneți cu forța, ci cu dragoste și rugăciune.” Un adolescent nu trebuie văzut ca „un copil obraznic”, ci ca un om în formare, care are nevoie de sprijin și îndrumare.
Părinții cu neputințele lor înaintea copiilor lor
Părinții nu sunt perfecți și nu trebuie să pretindă perfecțiune nici de la copiii lor. Este esențial să recunoască greșelile și slăbiciunile lor, fără a-și pierde autoritatea. Un părinte care știe să ceară iertare dă un exemplu de smerenie și maturitate.
Sfântul Nicolae Velimirovici spunea: „Nu există părinți fără greșeli, dar există părinți care se roagă ca Dumnezeu să împlinească lipsurile lor în copiii lor.” Copiii învață mai mult din exemplul părinților decât din sfaturile lor.
Copiii oglindesc starea duhovnicească a familiei
Copiii sunt influențați nu doar de educația primită, ci și de atmosfera duhovnicească din familie. Păcatele și virtuțile părinților se reflectă în copiii lor, chiar și atunci când aceștia nu sunt conștienți de acest lucru. Adolescenții sunt vulnerabili la ispite, deoarece caută modele și sens în viață. Dacă familia este un loc de pace, copilul va căuta pace. Dacă familia este un loc de tensiune, va căuta evadare.
Sfântul Paisie Aghioritul spunea: „Dacă în casă este duhul lui Dumnezeu, copiii vor crește cu pace. Dacă părinții sunt neliniștiți, copiii vor căuta liniștea în lume, dar în locuri greșite.” Întreaga atmosferă spirituală a casei influențează dezvoltarea adolescentului.
Cum ne rugăm și cum îi încredințăm lui Dumnezeu
Rugăciunea pentru copiii noștri este esențială. Când nu mai putem comunica eficient cu ei, rugăciunea este puntea prin care Dumnezeu poate lucra în inima lor. Nu ne rugăm doar să fie „copii buni”, ci să găsească calea lui Hristos.
O rugăciune a unui părinte pentru copilul său:
„Doamne, încredințez Ție copilul meu. Luminează-i mintea, păzește-i sufletul, ferește-l de ispite și adu-l pe calea cea bună. Ajută-mă să fiu un părinte înțelept, să-l iubesc fără a-l sufoca, să-l ghidez fără a-l controla. Amin.”
Dumnezeu poate schimba un copil mai mult decât orice predică a unui părinte.
Cum vorbim cu copiii noștri adolescenți
Este important să ascultăm mai mult decât vorbim și să evităm un ton de judecată, adoptând în schimb unul de înțelegere. Credința nu trebuie impusă, ci arătată prin exemplul personal. Nu trebuie să ne temem să discutăm teme dificile, cum ar fi prietenii, moralitatea, alegerile și influența tehnologiei. De asemenea, trebuie să respectăm dorința adolescentului de independență, fără a-i submina nevoia de ghidare.
Sfântul Ioan Maximovici spunea: „Nu forțați pe copiii voștri să fie sfinți, ci fiți voi sfinți, și ei vă vor urma.” Adolescenții au nevoie de sprijin și ghidare, nu de control total.
Concluzie
Copiii sunt un dar de la Dumnezeu, iar părinții sunt responsabili pentru formarea lor. Adolescența este o perioadă de căutare, iar părinții trebuie să fie sprijin și lumină. Copiii oglindesc duhul casei în care cresc – pacea sau neliniștea lor depind de atmosfera familiei. Rugăciunea unui părinte are putere înaintea lui Dumnezeu.
Un părinte bun nu este cel care controlează, ci cel care își iubește copilul cu înțelepciune. „Învățați pe copil calea Domnului, și nu se va abate de la ea nici când va îmbătrâni” (Pilde 22:6). Să ne creștem copiii în iubire și rugăciune, având încredere că Dumnezeu îi va călăuzi pe calea cea bună!
Slova Creștină de Dorohoi 