Lună: martie 2025

---

Rugăciunea pentru cei adormiți este un act de iubire, comuniune și speranță. Chiar dacă trupurile lor nu mai sunt printre noi, sufletele lor trăiesc înaintea lui Dumnezeu, iar rugăciunea noastră devine o punte între lumea aceasta și veșnicie. Sfinții Părinți ne-au învățat că rugăciunea pentru cei adormiți este o expresie a iubirii noastre și un ajutor real pentru sufletele lor.

Rugăciunea noastră cuprinde toată făptura, dar și pe cei plecați dintre noi. Rugăciunea creștină nu este limitată la cei vii – ea îi cuprinde și pe cei care au trecut dincolo. În Biserică, toți suntem uniți într-o singură comuniune: Biserica luptătoare (cei vii) și Biserica biruitoare (cei adormiți). Cei adormiți nu sunt uitați de Dumnezeu, iar noi, prin rugăciune, ne arătăm dragostea față de ei.

Sfântul Ioan Gură de Aur: „Nu în zadar s-a rânduit de Apostoli să se facă pomeniri la Sfintele Taine pentru cei adormiți. Ei știau că rugăciunea le aduce mult folos și mare câștig.” Dacă în viață ne rugăm pentru cei dragi, de ce am înceta să o facem după plecarea lor?

Rugăciunea pentru cei adormiți ca formă de încredințare a celor dragi

Când cineva pleacă dintre noi, simțim durererea despărțirii. Rugăciunea devine modul prin care ne încredințăm sufletele lor în mâinile lui Dumnezeu. Ne rugăm ca Dumnezeu să le dăruiască odihnă, lumină și milă. Sfântul Ioan Damaschin: „Mai de folos le este celor adormiți pomenirea ce se face pentru ei cu dragoste, decât orice altceva.” Prin rugăciune, nu doar că îi ajutăm pe cei adormiți, dar ne găsim și noi mângâierea în credința că ei sunt în grija lui Dumnezeu. Odată cu despărțirea omului de trup și mutarea în lumea cealaltă, el nu își pierde identitatea și legătura sufletească cu cei rămași. Moartea nu este sfârșitul existenței, ci o trecere către veșnicie. Cei adormiți rămân parte din viața noastră și din Biserică, chiar dacă nu îi mai vedem. Ei continuă să ne poarte în inimă, iar noi îi purtăm pe ei în rugăciune.

Sfântul Simeon al Tesalonicului: „Sufletele celor adormiți nu sunt moarte, ci sunt vii în Dumnezeu, așteptând învierea. Rugăciunile celor vii le sunt de mare ajutor.”

Moartea nu rupe legătura iubirii, ci doar o transformă. Cei plecați ne rămân aproape prin rugăciune. Tradiția Bisericii confirmă că rugăciunile pentru cei adormiți sunt folositoare Încă din Vechiul Testament (II Macabei 12:45), se vorbește despre rugăciunea pentru cei morți. Sfinții Părinți ne învață că sufletul are nevoie de sprijinul rugăciunilor Bisericii după plecarea din această lume.
Biserica Ortodoxă a rânduit slujbe speciale pentru cei adormiți:

• Pomenirea la Sfânta Liturghie (Proscomidia).
• Parastase și rugăciuni speciale pentru sufletele celor plecați.
• Pomenirea la 3, 9, 40 de zile și la un an după moarte.

Sfântul Grigorie Dialogul: „Dacă nu s-ar folosi celor adormiți rugăciunile Bisericii, Apostolii nu ar fi rânduit ca pomenirea lor să fie făcută la Sfânta Liturghie.” Rugăciunea pentru cei adormiți nu este doar un obicei, ci o lucrare reală de iubire care le poate aduce alinare sufletelor. Unii cred că, odată cu moartea fizică, moare și sufletul, care înviază doar la Judecata finală – și de aceea rugăciunea pentru cei adormiți ar fi inutilă. Aceasta este o interpretare greșită, pentru că trupul moare, dar sufletul este nemuritor. Biserica învață că sufletul trăiește în continuare, conștient, în așteptarea Învierii. Parabola bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr (Luca 16:19-31) arată că sufletele trăiesc după moarte și sunt conștiente de starea lor. Dacă sufletele sunt vii, ele pot fi ajutate prin rugăciune. Sfântul Macarie Egipteanul: „Când trupul moare, sufletul nu moare. El continuă să trăiască și să simtă, iar rugăciunile celor vii sunt pentru el o mare mângâiere.” Biserica Ortodoxă învață că sufletul nu intră într-un somn inconștient după moarte, ci este conștient și poate fi ajutat prin rugăciune.

Rugăciunea pentru cei adormiți ne unește cu ei și cu Dumnezeu. Nu încetăm să iubim pe cineva doar pentru că nu îl mai vedem. Biserica ne învață că rugăciunile pentru cei plecați sunt de mare folos. Prin rugăciune, ne exprimăm speranța că Dumnezeu îi va așeza în lumina Sa. Sufletul nu moare odată cu trupul – el trăiește și poate fi ajutat prin rugăciune. Sfântul Ioan Gură de Aur: „Să-i ajutăm, după puterea noastră, pe cei adormiți; să le oferim rugăciunile noastre, să le facem pomeniri. Nu în zadar a rânduit Dumnezeu aceasta, ci pentru că El voiește ca noi să ne ajutăm unii pe alții.”

„Cu sfinții odihnește, Hristoase, sufletele adormiților robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit.”

Dumnezeu este mai presus de moarte – iar rugăciunea noastră îi însoțește pe cei adormiți spre lumina Lui! (Pr. Elidor Pintili)

---

Relația cu părinții este una dintre cele mai profunde și complexe legături ale vieții noastre. Chiar dacă uneori părinții au greșit – fie din lipsă de maturitate, fie din propriile lor traume –, iertarea lor este esențială pentru eliberarea sufletului nostru. Iertarea nu înseamnă negarea durerii, ci un proces conștient de vindecare și de regăsire a păcii interioare.

Copiii care percep abandonul, nesusținerea și puțină iubire din partea părinților

Mulți copii cresc cu sentimentul că nu au fost suficient de iubiți sau că părinții lor nu au fost prezenți așa cum și-ar fi dorit.

✔ Separarea timpurie – Dacă au fost duși la creșă, cămin sau la bunici, pot resimți un sentiment de abandon, chiar dacă părinții au făcut acest lucru din necesitate.
✔ Atenție condiționată de performanță – Copiii care simt că sunt iubiți doar când reușesc pot dezvolta o rană profundă de insuficiență și nesiguranță.
✔ Împlinirea viselor părinților – Dacă au fost forțați să urmeze o carieră sau un drum de viață care nu era al lor, pot simți că identitatea le-a fost negată.

În astfel de situații, iertarea înseamnă să înțelegem că și părinții au fost influențați de propriile lor temeri și limitări. Ei poate au oferit ceea ce au știut, chiar dacă a fost insuficient.

Copiii care au trecut printr-o traumă

✔ Abandonul și separarea – Copiii lăsați în grija altor persoane sau crescuți fără un părinte în urma divorțului pot trăi cu sentimentul că nu sunt demni de iubire.
✔ Violența și dependențele părinților – Copiii crescuți într-un mediu violent sau cu părinți dependenți (alcool, droguri, jocuri de noroc) trăiesc cu frică, rușine și nesiguranță, dezvoltând adesea dificultăți în relațiile lor de mai târziu.

Iertarea nu înseamnă să spunem că aceste lucruri au fost corecte, ci să ne eliberăm de puterea pe care ele o au asupra sufletului nostru.

Taina iertării – eliberare pentru copii și părinți

✔ Iertarea este o eliberare, nu o justificare – Nu trebuie să minimizăm suferința noastră, dar nici să rămânem prizonierii ei.
✔ Dumnezeu ne cheamă să iertăm – „Dacă iertați oamenilor greșelile lor, și Tatăl vostru Cel ceresc vă va ierta” (Matei 6:14).
✔ Iertarea nu înseamnă resemnare – Putem ierta fără să mai acceptăm abuzul sau relațiile toxice.
✔ Părinții noștri au fost și ei copii – Ei poartă, la rândul lor, răni nevindecate, transmise de generațiile anterioare.

Taina Spovedaniei ne ajută să lăsăm durerea la picioarele lui Hristos și să primim harul care ne vindecă.

Terapia psihologică și spirituală – cum ajută?

✔ Terapia psihologică ne ajută să înțelegem traumele copilăriei și să ieșim din tiparele nesănătoase.
✔ Rugăciunea și iertarea ne dau puterea să ne ridicăm deasupra suferinței și să vedem viața dintr-o perspectivă duhovnicească.
✔ Vindecarea nu este doar mentală, ci și sufletească – Uneori, sufletul are nevoie de harul lui Dumnezeu pentru a putea ierta.

Dacă durerea este profundă, e bine să cerem ajutor – de la duhovnic, de la un terapeut sau de la oameni de încredere.

Prezentul este clipa când putem ierta

✔ Nu mai putem schimba trecutul, dar putem schimba relația noastră cu trecutul.
✔ Fiecare clipă în care ne agățăm de resentimente este o clipă pierdută pentru pacea sufletului nostru.
✔ Putem alege să iertăm astăzi, chiar dacă sufletul nostru încă doare – iertarea este un proces, nu un act instantaneu.

Când iertăm, nu îi schimbăm pe părinți, dar ne schimbăm pe noi – ne eliberăm și putem merge mai departe cu sufletul ușor.

Să reținem

✔ Iertarea nu înseamnă justificare, ci eliberare de durerea trecutului.
✔ Părinții noștri au greșit, dar și ei sunt rezultatul propriilor traume și neajunsuri.
✔ Dumnezeu ne cheamă să iertăm, pentru ca noi să fim liberi și să nu ducem mai departe lanțul durerii.
✔ Vindecarea vine prin Spovedanie, rugăciune, dar și prin înțelegerea emoțiilor noastre.
✔ Prezentul este momentul în care putem alege să nu mai fim prizonierii trecutului. „Doamne, dă-mi puterea să iert, așa cum și Tu mă ierți pe mine.” Iertarea este darul pe care ni-l facem nouă înșine!