Tabăra prieteniei


 FOTO

În zilele de 21-22 august 2025 , în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Dimăcheni, cu binecuvântarea Î.P.S. Teofan ,  s-a desfășurat „Tabăra din pridvorul satului”, prilej de bucurie și întâlnire pentru copiii și tinerii din Cercul Pastoral.
Pe parcursul celor două zile, participanții -tineri veniți din comunele Broscăuți, Corlăteni și Dimăcheni – au avut parte de activități educative, recreative și duhovnicești, desfășurate într-o atmosferă de comuniune și prietenie.
Evenimentul a fost onorat de prezența părintelui protopop Apetrei Ionuț-Stefan și a preoților din cercul pastoral, Acatrinei Laurențiu si Gherman Constantin care au slujit sfânta Liturghie împreună cu cei prezenți. A doua zi ,am primit vizita celor din cadrul Poliției Botoșani, care au împărtășit experiența lor celor prezenți, dar și sfaturi și gânduri de folos pentru o viață cât mai sigură.
Activitățile desfășurate in cadrul taberei au fost coordonate și sprijinite de o echipă de tineri profesioniști voluntari: 8 voluntari din cadrul ATOR Dorohoi și 6 voluntari din Parohia Dimăcheni, care, prin dăruirea și energia lor, au adus zâmbete pe chipurile copiilor și au contribuit la buna desfășurare a programului.
Evenimentul nu putea  fi realizat fără  sprijinul credincioșilor din parohie care au făcut donații financiare și materiale.
Această Tabără din pridvorul satului, a fost un moment de lumină și apropiere, unind în rugăciune, joc și prietenie sufletele tuturor celor implicați. S-a încheiat cu un frumos spectacol prezentat de tinerii prezenți la tabară,  încântând audiența.
Avem speranța să ne revedem și vara viitoare. (Pr. Paroh , Petrovici Cristian Marius.)

Un gând despre „Tabăra prieteniei”

Lasă un comentariu