„Iubi-Te-voi, Doamne” – concert omagial în memoria pr. prof. Constantin Muha

FOTO Gorgan Cosmin George

Miercuri, 15 octombrie 2025, la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Dorohoi, s-a desfășurat un eveniment cultural-duhovnicesc deosebit, organizat de Protopopiatul Dorohoi, în colaborare cu Seminarul Teologic „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi și Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Dorohoi.
Evenimentul a fost prilejuit de cinstirea Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, și de împlinirea a 5 ani de la trecerea la cele veșnice a Părintelui profesor Constantin Muha, dascăl de muzică bisericească și formator al multor generații de slujitori și cântăreți bisericești.
Programul evenimentului a inclus parastasul la mormântul Părintelui Profesor Constantin Muha și Slujba de priveghere în cinstea Sfintei Cuvioase Parascheva.
Spre seară, în Catedrala orașului s-a desfășurat un mic Concert omagial de muzică bisericească, susținut de coruri și grupuri locale, precum și de elevi care s-au format muzical sub îndrumarea Părintelui Profesor Constantin Muha.