
În perioada octombrie – noiembrie 2025, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în Protopopiatul Dorohoi s-a desfășurat ediția a II-a a Concursului de creație literară „Cuvioasa Parascheva, floarea duhovnicească a Moldovei”.
Organizat prin Centrul educațional al Protopopiatului, în parteneriat cu Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi, evenimentul a avut scopul de a apropia elevii de la școlile din zona Protopopiatului Dorohoi și din parohiile din zonă de frumusețea vieții duhovnicești, pentru a cultiva evlavia față de Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, și de a încuraja exprimarea literară a credinței.
La Concursul de creație au participat 72 de elevi din ciclurile primar, gimnazial și liceal, provenind din 11 școli gimnaziale și 5 licee și colegii. Competiția s-a desfășurat pe trei secțiuni: poezie, eseu și scrisoare, oferind participanților prilejul de a-și exprima dragostea și recunoștința față de Sfânta Cuvioasă Parascheva, „floarea duhovnicească a Moldovei”.
Lucrările au fost evaluate de un juriu alcătuit din doamna prof. Chirilă Elena (Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi), doamna prof. Ignat Cristina-Ionela (Seminarul Teologic din Dorohoi) și pr. Ovidiu-Vasile Berechea, responsabil de catehizare în cadrul Protopopiatului Dorohoi.
Rezultatele concursului:
Secțiunea Poezie:
Ciclul primar:
Premiul I – Zugravu Anastasia (prof. coord. Lojniță Luminița)
Premiul II – Iacob Antonia Iasmina (prof. coord. Precob Larisa)
Premiul III – Hangan David (prof. coord. Lojniță Luminița)
Ciclul gimnazial
Premiul I – Ciovică Mario-David (prof. coord. Cobelea Daniela)
Premiul II – Ciubotariu Delia Ramona (prof. coord. Harabulă Ovidiu)
Premiul III – Munteanu Siluana (prof. coord. Harabulă Ovidiu)
Ciclul liceal:
Premiul I – Huțanu Alexoaie Sebastian (prof. coord. Ignat Cristina-Ionela)
Premiul I – Zancanu Gabriela-Aida (prof. coord. pr. Țifrea Gabriel)
Premiul II – Apostol Bianca-Cornelia (prof. coord. Constantin Xenia)
Premiul III – Ilie Delia (prof. coord. Ignat Cristina-Ionela)
Secțiunea Eseu:
Ciclul primar:
Premiul I – Marin Maya Alexandra (prof. coord. Lojniță Luminița)
Premiul II – Dimitrenco Elisabeta (prof. coord. Lojniță Luminița)
Premiul III – Leancă Daria (prof. coord. pr. Petrovici Cristian-Marius)
Ciclul gimnazial:
Premiul I – Ilași Maria (prof. coord. Lojniță Luminița)
Premiul II – Moisa Alexandru Cosmin (prof. coord. Mancaș Florina)
Premiul III – Manolache Sara Maria (prof. coord. Andrioae Daniela)
Ciclul liceal:
Premiul I – Ifrim Alexandra Ioana (prof. coord. Constantin Xenia)
Premiul II – Spatariu Andra Gabriela (prof. coord. Ifrim Monica)
Premiul III – Străteanu Florentina (prof. coord. Șalabină Magdalena)
Secțiunea Scrisoare:
Ciclul primar:
Premiul I – Sandu Erica Olivia (prof. coord. pr. Iftodi Marian-Liviu)
Premiul II – Zvâncă Achim (prof. coord. Lojniță Luminița)
Premiul III – Molocea Teleagă Petru (prof. coord. Lojniță Luminița)
Ciclul gimnazial:
Premiul I – Barabasa Eva Elena (prof. coord. Chirilă Elena)
Premiul II – Lungu Antonia Elena (prof. coord. Zugravu Claudiu-Vasile)
Premiul III – Purice Anastasia (prof. coord. pr. Iftodi Marian-Liviu)
Ciclul liceal:
Premiul I – Blenteș Andra Francesca (prof. coord. Băncilă Elena)
Toți participanții vor primi în perioada următoare diplome de participare, profesorii coordonatori adeverințe de participare, iar câștigătorii – premii și distincții pe fiecare categorie de vârstă, oferite cu sprijinul părintelui protopop Ionuț-Ștefan Apetrei și al părintelui Ovidiu-Vasile Berechea, responsabil de catehizare în Protopopiatul Dorohoi.
Organizatorii aduc mulțumiri tuturor cadrelor didactice, preoților și elevilor implicați, pentru dăruirea și entuziasmul prin care au contribuit la reușita acestei ediții, precum și instituțiilor partenere, care sprijină în mod constant activitățile educative și catehetice din Protopopiatul Dorohoi.
Prin astfel de inițiative, elevii – copii și tineri, învață să descopere frumusețea vieții sfinților și să se inspire din exemplul lor luminos de credință și curăție. Sfânta Cuvioasă Parascheva rămâne un model viu de dăruire, rugăciune și milostenie, chemându-ne pe fiecare la o viață trăită în iubire și slujire față de Dumnezeu și aproapele.
Felicitări tuturor! (Pr. Prof. Pristavu Cosmin-Constantin, Coordonator proiect)

Un gând despre „Premianții Concursului de creație Cuvioasa Parascheva, floarea duhovnicească a Moldovei, ediția a II-a”