Festivalul de pricesne „La umbra Crucii Tale”de la Mihăileni a ajuns la cea de a V-a ediție


Priceasna este o formă specifică de cântare religioasă asociată cu tradiția creștină, în special cu Biserica Ortodoxă. Rolul principal al pricesnei este acela de a exprima credința și devotamentul religios prin intermediul muzicii și al versurilor. Priceasna este un mijloc prin care credincioșii își exprimă sentimentele religioase și legătura lor cu Dumnezeu. Versurile pricesnelor sunt adesea încărcate de simboluri și metafore care transmit mesaje spirituale și morale de aceea ele sunt adesea folosite în timpul Sfintei Liturghii la chinonic având și un rol pedagogic. Melodiile lente și profunde ale pricesnelor pot ajuta credincioșii să intre într-o stare de contemplare și rugăciune deopotrivă. Versurile pricesnelor conțin adesea învățături din Sfânta Scriptură sau din tradiția Bisericii ele pot aduce alinare și speranță în inimile celor care le ascultă, oferind un moment de reflecție și conectare spirituală. Prin interpretarea pricesnelor tradiționale dar și a compozițiilor noi, festivalurile de cântări religioase contribuie la perpetuarea și înflorirea patrimoniului spiritual lucru care odinioară se petrecea în cadrul șezătorilor organizate în postul Nașterii Domnului sau postul mare.

Într-o atmosferă încărcată de emoție duhovnicească, Parohia ”Sf. Nicolae”-Mihăileni și Primăria Mihăileni au fost gazdele unui eveniment deosebit – Festivalul de Pricesne intitulat „La umbra Crucii Tale”. Evenimentul, a fost un prilej de aduce împreună credincioși din diferite parohii și regiuni, creând o atmosferă de rugăciune în afara spațiului liturgic obișnuit. Astfel pe scenta căminului cultural din Mihăileni au cântat pe rând soliști vocali cunoscuți, amatori, grupuri vocale și coruri ale centrelor culturale din zonă.

„La umbra Crucii Tale” nu a fost un spectacol ci a fost un moment de comuniune și rugăciune, în care vocile celor care cântă în numele credinței au adus lumina și speranța în inimile tuturor celor prezenți. Felicităm pe părintele paroh Voloc Marian și pe toți colaboratorii acestuia pentru organizarea acestui eveniment care a devenit deja tradiție ajungând la cea de a V-a ediție. (Pr. Prof. Șoptică Ciprian coordonator al Grupului Vocal Regina Maria Dorohoi)

Video

Conferinţă cu tema  „Taina suferinţei… Taina biruinţei ” în cadrul Cercului pastoral misionar Ibăneşti



   În contextul „Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și an comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți”,   ziua de 24 aprilie a fost pentru comunitatea creştină din Ibăneşti o zi în care rugăciunea a fost împletită cu darul cuvântării despre suferinţă şi biruinţă, în cadrul conferinţei  susţinută de către preotul Iftimescu Dragoş.
Parohia „Înălţarea Domnului” din localitate a organizat această întâlnire duhovnicească  cu speranţa că toţi cei ce vor participa vor gusta din frumuseţea rugăciunii şi a cuvântului de învăţătură. Programul zilei a cuprins slujba Sfântului Maslu de obşte , oficiată de un sobor de preoţi împreună cu părintele protopop Ionuţ Apetrei  şi conferinţa cu tema „Taina suferinţei … Taina Biruinţei” susţinută de preotul greu încercat de crucea suferinţei, Iftimescu Dragoş, fost slujitor al parohiei Cristineşti.
    Un număr mare de credincioşi din Ibăneşti, Cristineşti, Pomârla, Dumbrăviţa, Fundu-Herţei şi Dorohoi, au venit cu mare drag pentru a se ruga pentru cei aflaţi în boală şi neputinţă şi pentru a asculta cuvântul despre suferinţă şi biruinţă a preotului invitat. Cu  emoţie şi dăruire părintele a vorbit despre prezenţa suferinţei în viaţa oamenilor, mucenicia suferinţei , resemnare, compasiune, drama suferinţei, singurătatea în  suferinţă vindecată de cercetarea celorlalţi, demnitate, asumare, suferinţa nu ca durere fizică ci ca stare sufletească,  răbdarea în suferinţă, trezirea conştinţei, cum să mulţumim lui Dumnezeu mai ales în suferinţă , mântuirea ca ideal şi a prezentat biruinţa sfinţilor mărturisitori din închisorile comuniste asupra suferinţei prin jertfă şi dăruire ca model de urmat pentru fiecare creştin sănătos sau în neputinţă.
Cuvântul părintelui a fost adevărat balsam sufletesc pentru întreg auditoriu, fiecare conştientinzând cât de mare valoare are darul sănătăţii, pe care mulţi dintre noi o neglijăm până când vine asupra noastră crucea grea a suferinţei. După cuvântul de învăţătură al părintelui conferenţiar, avem credinţa că toţi cei ce au participat la această întâlnire de suflet, vor avea o altă viziune asupra modului în care îşi preţuiesc sau nu sănătatea trupească şi sufletească şi vor privi cu mai multă empatie şi afecţiune pe cei ce se află sub greutatea crucii bolilor şi suferinţei.
   În cuvântul de încheiere, părintele protopop a subliniat nevoia de a sluji celor în suferinţă ca datorie a creştinului  în contextul unei societăţi marcate de individualism și secularizare. Preotul paroh a adus mulţumire părintelui Iftimescu pentru acceptarea invitaţiei de a fi în mijlocul credincioşilor din Ibăneşti,  părintelui protopop şi preoţilor împreună rugători pentru bucuria de a sluji împreună, invitaţilor şi tuturor credincioşilor pentru că au răspuns chemării la rugăciune cu dragoste şi dăruire.  (Pr. Berechea Ovidiu) FOTO

Sfințire Complex Parohial Protopopiatul Dorohoi, Parohia „Sf.Gheorghe” Ionășeni, Vf. Câmpului

Marți, 23 aprilie 2024, prăznuirea Sf. Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul parohiei noastre, a fost o zi importantă pentru locuitorii satului Ionășeni, comuna Vf. Câmpului. Din mila Domnului, cu binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale, Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoți, s-a sfințit Complexul Parohial compus din casă mortuară cu anexe și casă praznicală.

Deopotrivă, clerici, autorități locale și credincioși au trăit momente impresionante, de rugăciune și mulțumire față de cele înfăptuite în parohia ” Sf. Gheorghe” Ionășeni. Biserica, deși veche, datând din 1865 a suferit reparații de consolidare, restaurare și înfrumusețare. Din dorința de a veni în sprijinul credincioșilor, s-a hotărât construirea complexului parohial, cu toate facilitățile necesare serviciilor religioase. Lucrările au început în anul 2019 și, cu ajutorul lui Dumnezeu și prin bunăvoința credincioșilor și a Consiliului local Vf. Câmpului, s-a reușit finalizarea acestuia.

Locuitorii parohiei „Sf.Gheorghe” Ionășeni, se vor îngriji mereu de păstrarea, conservarea și înfrumusețarea celor lăsate de strămoșii lor care s-au jertfit din dragoste față de Hristos Domnul și pentru credința strămoșească. ( Pr. Butescu Valeriu ) FOTO