Ateliere de creație la centrul educațional al Protopopiatului Dorohoi


FOTO

            Centrul educațional al Protopopiatului Dorohoi a demarat o dată cu începutul perioadei Triodului o serie de evenimente și ateliere dedicate copiilor, pentru cunoașterea și familiarizarea cu tradițiile specifice și în scopul apropierii lor de mesajul mântuitor al sărbătorilor pascale.

Astfel, sâmbătă 22 februarie a.c., la sediul Protopopiatului, sub coordonarea voluntarelor JoyCamps Alexandra Damian, Margareta Bîrsan și Eliza Munteanu și cu participarea doamnei profesoare Gabriela Munteanu, s-a desfășurat atelierul de creație intitulat Magic hands, prin care participanții au învățat tehnici de realizare a brățărilor și cruciulițelor, fiecare copil confecționând câte o cruciuliță.

La începutul primăverii, în data de 1 martie a.c., copiii au fost invitați la o nouă activitate, intitulată Mărțișoare literare. Coordonați de doamna profesoară Gabriela Munteanu și ajutați de Eliza Munteanu, copiii au ascultat legenda mărțișorului și au realizat mărțișoare împodobite cu urări, mesaje și versuri specifice și personalizate, bucurându-se de un nou prilej de socializare și prietenie.

Pe parcursul activităților, participanții au avut la dispoziție toate materialele necesare prin purtarea de grijă a părintelui protopop Ionuț Ștefan Apetrei, fiind coordonați de cadre didactice și voluntari pentru a obține cele mai frumoase rezultate.

Atelierele de creație nu sunt doar ocazii de a învăța ceva nou, ci și momente de liniște, creativitate și socializare, prilej pentru copii de a petrece timp frumos și cu folos și de a lega noi prietenii! (Pr. Cosmin Pristavu)

Resurse Pro-Vita


Pancarte, afișe

https://drive.google.com/drive/folders/1JWlxvQYifHpWKYbegH13FokxemLlnMlA?usp=sharing

Videotecă pro-viață
https://drive.google.com/drive/folders/1icIL-q-k-f4UjNTd2zwaw2RtdV89UmT1?usp=sharing


Clipuri educative
https://drive.google.com/drive/folders/1YQq6k_GxarsGHF0JH9eL5LF1JwEFIQat?usp=sharing

1 minut pro-viață cu Eliza Maria Cloțea
https://drive.google.com/drive/folders/1WpSe7cRVKmdWnUgv-5bPnUFhx8LlWlKN?usp=drive_link

Baby Olivia
https://drive.google.com/drive/folders/1cKraOgad3nzWBjgiRjna720Q29fAPO1M?usp=drive_link

Lily Mills – 12 ani discurs pro-viață
https://drive.google.com/drive/folders/1v-kmJHy5JkZTr679fElMWodgLRmXo8Gd?usp=drive_link

Listen to the beat
https://drive.google.com/drive/folders/13QdH2UIf7WM_aCQ8gD846kX92trY0OS8?usp=drive_link

Not Baby Daddy Live Action
https://drive.google.com/drive/folders/1OQzRT1CxGZ77hdCuwbc7mkAUIOgTVeuc?usp=drive_link

Sexul are un preț

https://drive.google.com/drive/folders/1lyPu-fmH-0dZQhrbOJg4COfYW9B0FQnS?usp=drive_link

Silent Scream
https://drive.google.com/drive/folders/1PAg2Zj3oj4pdVdFyzhEj-THtntukwbJK?usp=drive_link

Șefi pro-alegere Live Action
https://drive.google.com/drive/folders/11e4X5S5yL4vX02VRkQY7pdGNUEK6TQqq?usp=drive_link

Ted Talk Alexander Tsiaras

https://drive.google.com/drive/folders/12E7uDJ3t9uq2t1ch80p3CkIXd_FwO1RC?usp=drive_link

The procedure
https://drive.google.com/drive/folders/1CRbGWOXetX82qCd6MxzAke0gOlrj4Hr_?usp=drive_link

Verde-n față. Robia sexualității
https://drive.google.com/drive/folders/1_i7r2J0Y6_5x_816aph45frVIrlnDGIO?usp=drive_link


Filme pro-viață
https://drive.google.com/drive/folders/1B_6Z_tXfQabIuIuCy86mmAchcRbtPoTm?usp=drive_link

Unplanned
https://drive.google.com/drive/folders/1QSNOjKyRjr7_OjoVXExnVzWE4RsDEN5G?usp=drive_link

Filmul „Neplanificat” prezintă uimitoarea transformare a vieții lui Abby Johnson, care parcurge un drum plin de provocări, pentru ca de la director în cadrul unei clinici din Texas a Planned Parenthood, principala rețea de avorturi din SUA, să devină unul din liderii mișcării pentru viață și susținătoare a femeilor în criză de sarcină. Filmul „Neplanificat” conține scene explicite legate de avort, motiv pentru care vă recomandăm să-l folosiți la proiecții de film în spații neinstituționale, iar grupele de vârstă să fie spre studenți, tineri și adulți.

Alegerea lui Alison
https://drive.google.com/drive/folders/1ZaohOuSoROqbIcvpdm8Cv3J0O6df9cyz?usp=drive_link


Filmul „Alegerea lui Alison” redă frământările prin care trece o tânără în criză de sarcină, într-un dialog al conștiinței ei cu Dumnezeu, chiar în sala de așteptare a unei clinici de avorturi, până ce alege să respingă avortul și să nască copilul.

Încercările lui Matei
https://drive.google.com/drive/folders/1-ZIvwaulRws0Zpqd8U0tw54Sgzxfbt7J?usp=drive_link


Filmul este o parabolă modernă a fiului risipitor și a fiului ce se credea cuminte. Cum ajunge să înțeleagă dragostea neegoistă a lui Dumnezeu un tânăr, vlăstarul din secolul 21 al unei generații de preoți, care moștenește o tradiție pe care nu a asimilat-o? Dar o tânără artistă din subcultura urbană a acestui secol, care neagă o tradiție pe care nu o înțelege? Și unul, și altul se vor confrunta cu propriile speranțe, limite, încercări, alegeri greșite care uneori pot fi catastrofale pentru ei și pentru cei din jur (ea ajunge să aleagă între a face sau nu avort), dar în final, prin ieșirea din egoismul fiecăruia, vor înțelege că dragostea jertfelnică se lucrează în Biserică, iar toate rânduielile străvechi ale acesteia sunt menite, de fapt, să îi dea dragostei neegoiste și care se bucură numai de adevăr posibilitatea de existență și manifestare.

Lifemark
https://drive.google.com/drive/folders/1KEHbkWyK1XwJAj4oZY4mdglARuAWE6qs?usp=drive_link

Bella
https://drive.google.com/drive/folders/1dUoC0tbQH_KTANK9lKEM2v8AQPg5jz5I?usp=drive_link

Gimmie Shelter
https://drive.google.com/drive/folders/1FmJwNFadKhVMV8dAt5g_38AlNH6_weGL?usp=drive_link

October Baby
https://drive.google.com/drive/folders/1Lp7EFea8SCtF5kRCq3JOlaUQNi9F-fNq?usp=drive_link

Fireproof
https://drive.google.com/drive/folders/1S_FNqD9NV72rLZMPQk5cjDKwUn02H9L9?usp=drive_link

180
https://drive.google.com/drive/folders/1nFjfacE5rM9eTqn3eJcQAqGZJuZFTXq0?usp=drive_link

The Miracle Worker (fără subtitrare în română)
https://drive.google.com/drive/folders/1mIQlTpDHMMAzi3sIqHHCD4rw7CaRdqj-

Alegerea lui Sarah
https://drive.google.com/drive/folders/10Xvytg4ocCOh1r8O4d2-qqfzWn87U8HK?usp=drive_link

The Eight Day
https://drive.google.com/drive/folders/1RJvTUvdyAYFiHfbddUdyHRIHbA5lZ0Cm?usp=drive_link

Amazing Grace
https://drive.google.com/drive/folders/1WdAQJj–zDYZA1JE0m-cQNOuvFmS5GFd?usp=drive_link

Lean on me
https://drive.google.com/drive/folders/1omc7UAs65OKLBHVArdkFqKN5ERS1nkVs?usp=drive_link

One Life
https://drive.google.com/drive/folders/1tJr9789xCRkw0ENOTTgr8a7oZYuyItDs?usp=drive_link


Mărturii
https://drive.google.com/drive/folders/14Dc6Rd_VR9fdH1QltMS3VoB9zNtPgQTY?usp=drive_link

Adelina Fronea avort la 19 ani
https://drive.google.com/drive/folders/1elIAiVaOqwprMSiyyPYpACOVivBpbrGT?usp=drive_link

Laura Badiu 17 ani
https://drive.google.com/drive/folders/1lY3K2ySG_CuLuNyKDdw-UGALevIcEJbP?usp=drive_link

Ioana Lupașcu
https://drive.google.com/drive/folders/1MKr6Id5N3hI3ARx5tL_Oe8zykfOzKH1O?usp=drive_link

Mărturie SUA Sindrom Down
https://drive.google.com/drive/folders/1qOegtZ1IFoby1PTV5hRQriJIyGeVzLfU?usp=drive_link

Răspunsuri oneste
https://drive.google.com/drive/folders/1BnaAnqE_3yemLLWcJFgccCwClHe6Oqgk?usp=drive_link

Silvia Radu artistă
https://drive.google.com/drive/folders/1URO7HeZqpe1nU3PQufvkDN6BvYujzkP9?usp=drive_link

Simona Mihalescu
https://drive.google.com/drive/folders/18mQ1NyrvGTUU4COlCb-rM9jcZ5-lwN3d?usp=drive_link


Scurtmetraje pro-viață
https://drive.google.com/drive/folders/1WWaQxrKaIuB7r9FvhxmeFYVmckcAi0dJ?usp=drive_link

A fi – film rusesc
https://drive.google.com/drive/folders/13Yyhrftsa39h0kDVgcn8bXTKqw2E0DjI?usp=drive_link

Beyond the Dark Valley
https://drive.google.com/drive/folders/1b4TJPc-8nKWQdWhIyTW6p5dDWn-Njh7I?usp=drive_link

Criză de sarcină Franța 2 părți
https://drive.google.com/drive/folders/1RA7GsALmXvNs0CoQkndFilCRv6_Dnrvc?usp=drive_link

Gianna Jessen
https://drive.google.com/drive/folders/1aUWPNtkGmnF_t82kNkkstmKMG3nscCj3?usp=drive_link

Aaron sau povestea sindromului postavort
https://drive.google.com/drive/folders/1hDj5eATS_Oxfy0g1P1USMAV0eUhkoXRL?usp=drive_link

Crescendo
https://drive.google.com/drive/folders/184b6OfA1mQab_m8tA0ZJqAFerx6iZBMI?usp=drive_link

Filmul 11:30
https://drive.google.com/drive/folders/1treusAuyds-lXcZrkOBRf-Nz07Uueara?usp=drive_link

Prinsă în capcană
https://drive.google.com/drive/folders/10oDSFyYFPSpL_FKvQ8TW65-BAM_QbHFQ?usp=drive_link

Feeling Through + Feeling through (the making of)
https://drive.google.com/drive/folders/1sGq8gGcYd2Ew3_pHwJgkFKAIoD3opP6w?usp=sharing

Jurnalul unui copil nenăscut

https://images.app.goo.gl/VH43bLNMLPFNcNdt9

Imagini necenzurate

Avortul – imagini necenzurate

Proiectul „Luna pentru viață” 2025 în Protopopiatul Dorohoi


În luna Martie anul 2025, Departamentul Pro – Vita al Protopopiatului Dorohoi, organizează a patra ediție a proiectului educațional „Luna pentru Viață”, tema din acest an fiind: „Fiecare om contează”. Astfel parohiile din cuprinsul Protopopiatului Dorohoi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Dorohoi, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi și Asociația Tinerilor Ortodocși-filiala Dorohoi, vor desfășura următoarele activități:
  1. Proiectul educațional „Luna pentru Viață” 2025, organizat de Protopopiatul Dorohoi prin Biroul Pro Vita în parteneriat cu unități de învățământ din zona municipiului Dorohoi
  2. Săvârșirea Tainei Sfântului Maslu și rugăciuni pentru mamele însărcinate și copii.
  3. Marcarea zilei de 25 martie „Ziua mamei creștine” prin vizita mamelor la maternitatea Spitalului municipal Dorohoi;
  4. Concurs de poezii și eseuri pe tema pro-viață în școli și licee
  5. Campanie de donare sânge „Donând sânge dăruiți viață” ediția a-II-a 2025
  6. Dezbatere Pro- Vita „Darul vieții – Taină și adevăr” în Liceele din Dorohoi – Invitat Pr. Prof. Petru Cernat, profesor asistent al Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae” Iași
  7. Conferința „Egalitate, echitate și sprijin din prima secundă a vieții” susținută de doamna doctor Alexandroae Ioana în Liceele din Dorohoi.
  8. Seara duhovnicească Pro Vita organizată la Seminarul Teologic „Sf. Cuvios” Ioan Iacob” Dorohoi cu tinerii ATOR Dorohoi.
  9. Marșul pentru Viață, va fi organizat Duminică 30 Martie 2025 ora 12.00 în orașul Dorohoi, începând cu ora 12.00 pe traseul Parc Cholet- Primăria Dorohoi, la care sunt așteptați cât mai mulți dorohoieni pentru a pune în lumină valoarea vieții din prima secundă și până în veșnicie.

         În organizarea acestor activități, vor fi implicați: elevi, profesori de religie, cadre didactice, profesori de muzică, consilieri școlari, psihologi, asistenți sociali, tineri care doresc să facă voluntariat pro – vita. Vă așteptăm cu drag ca împreună să fim lucrători în acest minunat proiect dedicat vieții! Tinerii și persoanele dornice de a fi implicate ca voluntari în activități sunt așteptate să ne contacteze la numărul de telefon 0758432436! (Pr. Prof. Iftodi Marian, coordonator Birou Provita – Protopopiatul Dorohoi)