1. Depozitele de argile. Un argument răspândit împotriva datării vârstei Pământului conform modelului Biblic îl reprezintă depozitele de argile, formațiuni de rocă cu straturi amestecate, alcătuite din sedimente mărunte, întunecate și dure. Se presupune că schimbările anuale alcătuiesc depozitele de culoare deschisă vara și întunecate iarna. S-a afirmat că unele dintre formațiunile de rocă sunt compuse din sute de mii de depozite, ”demonstrând” astfel că pământul este cu mult mai bătrân decât afirmă Biblia. Însă, presupunerea că pentru formarea fiecărei perechi de straturi este necesar un an, este greșită.
Cataclismele recente ne arată că așa evenimente catastrofale ca potopul, descris în Biblie, poate forma depozite de straturi în rocă într-o perioadă scurtă de timp. Exemplu: Erupția vulcanului Sf. Elena din statul Washington a creat 8 metri de formațiuni de straturi sedimentare doar într-o singură zi.
2. Evaporitele. Rocile stratiforme asemănătoare în unele depozite imense, ce conțin carbonat de calciu și sulfat de calciu, sunt folosite în discuții ca argument în favoarea vârstei mari a Pământului. Una dintre explicații afirmă că depozitele s-au format când soarele evaporă apa de mare, de aici și termenul ”depozit de evaporite”. În mod natural pentru formarea acestor depozite mari este necesar foarte mult timp. Însă, aceste sedimente sunt de o înaltă puritate chimică, fapt care ne arată că ele nu puteau fi aduse din forma uscată de soare, la stare de praf, în timp de o mie de ani. Mult mai credibil este că ele s-au format rapid prin rezultatul interacțiunii dintre apele fierbinți și reci ale mării în timpul influenței vulcanilor subacvatici (depozit hidrotermal).
3. Prea multe fosile. Dacă toate animalele fosilizate ar învia, se presupune că ele ar acoperi toată planeta, cel puțin cu jumătate de metru. De aceea ele nu puteau sa apară de la o pereche de ființe vii, îngropate în urma potopului. Nu este de mirare că esența problemei dispare, când sunt studiate detaliile. Numărul mare de fosile adus ca argument a fost estimat în formațiunea imensă din Carrow, în Africa de Sud. În această formațiune fosilele formează ”mormântul fosilelor”, adunând resturile de animale în „fântâna sedimentară” locală. Desigur, nu este corect sa fie luată în calcul această concentrație mare de fosile ca principiu pentru toată suprafața Pământului. În calcul, de asemenea este folosită informația incorectă despre densitatea actuală a populațiilor de animale și nu se iau în considerație condițiile de viață care au existat până la Potop.
4. Prea mult cărbune. Un alt argument, folosit împotriva perioadei de timp Biblice este că lumea până la potop nu putea să producă suficientă vegetație pentru formarea cantitaților mari de zăcăminte de cărbune. Dar iarăși acest argument este bazat pe presupuneri greșite. Suprafața teritoriului uscatului până la potop era cu mult mai mare, până când apele potopului s-au năpustit peste suprafața Pământului. De asemenea clima până la potop era cu mult mai productivă. În afară de aceasta s-a constatat că o mare parte din cărbune s-a format din pădurile ce pluteau pe apă. De aceea calculul bazat doar pe suprafața uscatului nu este veridic. Și în ultimul rând, evaluarea faptului de câtă vegetație este nevoie, este bazată pe o interpretare greșită, cărbunele formându-se lent în zona mlăștinoasă ca rezultat al putrezirii plantelor. Potopul rapid a îngropat plantele și a produs de o sută de ori mai mult cărbune decât în mlaștini.
5. Pentru creșterea recifului de corali sunt necesari milioane de ani. Practic, tot ce se credea a fi ”recif de corali”, s-a dovedit a fi o platformă subțire de carbon, cel mai probabil carbon depozitat în timpul potopului. Reciful are doar un strat subțire deasupra. În alte cazuri ”reciful” nu a crescut împreună cu coralii, dar a fost transportat acolo cu apa.
6. Pentru acumularea depozitelor de cretă sunt necesari milioane de ani. Procesul acumulării cretei nu este constant, dar el are un caracter întâmplător. În condiții de cataclism, componentele organismelor minuscule, ca de exemplu Coccolithophoridele, puteau să creeze depozite de cretă într-o perioadă scurtă de timp.
7. Cataclismul global. Dovezile arată spre potopul global descris în cartea Facerii. Fosilele descoperite sunt mărturia unor catastrofe și cataclisme cu potop global din trecut. Toate fosilele (cu foarte putine excepții) sunt găsite îngropate în straturile din roca sedimentară. Straturile din roca sedimentară sunt rezultatul sortării hidrologice. Geologul Dr. John Morris scrie: “Rocile sedimentare, prin definiție, sunt depuse ca sedimente de mișcarea apei și sunt formate din bucăți de rocă sau alt material care a fost în altă parte, ele s-au erodat, s-au dizolvat și s-au redepus în locul lor prezent”
Rocile sedimentare cuprind aproape 70% din suprafața Pământului (celelalte 30% sunt alcătuite din rocă vulcanică și metamorfică). 95% dintre toate fosilele sunt nevertebrate marine, în special moluște. Din celelalte 5%, 95% dintre ele sunt plante și alge fosile (4,74%). 95% din 0,25% rămase sunt alcătuite din alte nevertebrate, inclusiv insecte (0,2375%). Celelalte 0,0125% includ toate vertebratele, mai ales pești. 95% dintre puținele vertebrate terestre sunt alcătuite din mai puțin de un os. (De exemplu, au fost găsite doar aproximativ 1.200 de schelete de dinozauri. Cele mai multe fosile sunt găsite în masivele cimitire de fosile. Găsite peste tot în scoarța Pământului, cimitirele de fosile sunt alcătuite din rămășițe de fosile concentrate, sfărâmate, deformate și contorsionate, care arată ca și cum un număr mare de animale putrezite au fost aruncate toate împreună într-un morman.
8. Populația lumii. Relatarea potopului din cartea Facerii este de asemenea întărită de statisticile cu privire la populația lumii. Astăzi ni se spune că oamenii au evoluat în urmă cu aproape două milioane de ani. Atunci de ce există în lume doar opt miliarde de oameni? În anul 2000 populația lumii a depășit șase miliarde. În 1985 ea a trecut de cinci miliarde. În 1977 ea a depășit 4 miliarde. În 1962 ea a trecut de 3 miliarde. În 1930 populația lumii era aproximativ 2 miliarde. În 1800 ea era aproximativ un miliard.
Pe baza datelor de recensământ din antichitate, oamenii de știință estimează că populația lumii era în jur de ¼ de miliard pe vremea Mântuitorului Iisus Hristos. Potopul a avut loc cu aproape 4.400 de ani în urmă, în urma căruia au supraviețuit 8 oameni. Daca urmărim curba de creștere a populației vedem ca populația umană a lumii ar fi putut proveni din patru cupluri în urmă cu 4.400 de ani. Se pare că rata de creștere a populației umane este de aproape 2% pe an. Ei bine, dar ce facem cu războaiele, foametea, ciumele, etc.? De exemplu Ciuma neagră. Ea a omorât 1/3 din întreaga populație a Europei. Totuși, în mai puțin de 100 de ani populația și-a revenit și a depășit numărul inițial. Lucrul acesta se datorează faptului că infrastructura era deja stabilită. Populația lumii a scăzut în timpul celui de al doilea război mondial, însă a revenit imediat prin “baby boom-uri” (explozii demografice). După o pierdere mare, întotdeauna, urmează un boom masiv. Ideea de bază este aceasta: dacă oamenii au existat un milion de ani (jumătate din cele două milioane presupuse de evoluționiști), potrivit ratei actuale de creștere, populația lumii ar trebui sa fie 10^8600. Aceasta înseamnă 10 cu 8.600 de zerouri după el!
9. Prof. Stephen Hawking spune că timpul a început odată cu Big Bangul, așa că acesta nu a avut o cauză, deoarece “… nu exista timpul înainte de Big Bang, care să provoace cauza. Nu exista timp în care să existe Dumnezeu. Ceea ce s-a întâmplat la crearea Universului este cheia finală pentru eliminarea nevoii unui creator… Nu exista un Dumnezeu care să ne vegheze destinul. Probabil că viața după moarte și iadul nu există. Avem o singură viață să apreciem designul extraordinar la Universului, și pentru asta voi fi etern recunoscător.”
Russell Grigg în programul Curiosity: Există Universuri paralele?, difuzat în Australia pe Discovery Channel, la două săptămâni după episodul cu prof. Hawking, avansează patru teorii diferite, din partea a patru oameni de știință diferiți despre originea așa numitelor Universuri paralele. Una din aceste teorii enunță că atunci când o gaură neagră absoarbe o stea, gravitația rotește materia stelară într-o spirală gata de explozie. Apoi această materie este aruncată pe la celălalt capăt al găurii negre, ca dintr-o gaură albă. Omul de știință afirmă că aceasta demonstrează că “big bangul nostru este rezultatul unei găuri negre din alt univers”. Așadar, unul dintre oamenii de știință citați de Discovery, spune în esență că prof. Stephen Hawking a greșit în “știința” utilizată (nu există cauză a Big Bangului) pentru a dovedi că Dumnezeu nu există.
10. După cronologia biblică, Pământul are peste 7600 de ani vechime; dar după evolutioniști, Pământul are miliarde de ani vechime.
Există o carte scrisă de un evoluționist, intitulată ,,Cum s-a alcătuit scala timpului preistoric” (The Growth of a Prehistoric Time Scale), în care autorul (William B.N. Berry) admite că pentru a interpreta milioanele și miliardele de ani trebuie presupus că ființele fosilizate din nivelurile inferioare de roci sunt strămoșii evolutivi ai celor din nivelurile superioare. Dar se întâmplă adeseori ca aceste straturi să fie în ordine greșită. După teoria evoluționistă straturile cu organisme mai primitive se află în partea de sus.
Trebuie să fim preciși în privința ,,științei”. Mulți presupun că ,,știința” știe ce spune. Dar nu există ceva care să se numească ,,știință” – există diferite ,,științe”, fiecare cu un nivel foarte diferit de acuratețe și precizie. Paleontologia e una dintre cele mai puțin precise științe.
Nu există creație fără inteligență. Universul nostru n-a apărut doar așa la întâmplare. El nu este produsul unor coincidențe. Dumnezeu a creat potrivit cu legile fizice pe care El le stabilise și aceste legi naturale continuă să guverneze tot ce este creat.
Un argument logic ar arăta cam așa:
– orice începe să existe are o cauză
– Universul a început să existe
– Universul are o cauză (modus ponens)
– orice cauză trebuie să fie externă efectului
– timpul este parte a Universului (timpul a început la Big Bang)
– cauza Universului este în afara timpului, adică eternă (modus ponens)
– o cauză fără liber arbitru determină efectul imediat, prin însăși prezența sa
– o cauză eternă fără liber arbitru determină un efect etern
– Universul nu este etern (a început la Big Bang)
– cauza Universului este un agent cu liber arbitru (modus tollens).
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
- Bleahu M. – Pământul se destăinuie, Ed. Ion Creangă, București, 1985
- Bute Ioan – Are evoluționismul dovezi științifice?, Ed. Corgal Press, Bacău, 2014
- Morris M. H. – Bazele biblice ale științei moderne, Ed. Societatea Misionară Română Wheaton, Illinois, 1993
- Morris M. H. – Creaționismul științific, Ed. Societatea Misionară Română, București, 1992
- Ielenicz M. – Geografie generală. Geografie fizică, Ed. Fundației ,,România de mâine”, București, 2000
- Mâșu Ș. – Marele arhitect al Universului, Ed. Rao, București, 2012
- Rose S. – Cartea Facerii, Crearea Lumii și omul începuturilor, Ed. Sophia, București, 2011 (Pr. Prof. Ing. Budacă Teodor Cătălin)
Slova Creștină de Dorohoi 