ITOM 2024- o călătorie spirituală


Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova (ITOM), desfășurată între 26 și 28 august 2024 la Iași, a adunat 1500 de tineri ortodocși cu vârste cuprinse între 14 și 25 de ani, veniți din Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Republica Moldova și Ucraina. Dintre aceștia, 70 de participanți au fost din Protopopiatul Dorohoi.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, acest eveniment a devenit o tradiție de suflet pentru tinerii dornici să-și întărească credința și să lege prietenii întru Hristos. În acest an, tema „Ce pot face pentru vindecarea aproapelui meu?” i-a chemat să reflecteze asupra responsabilității lor creștine, inspirată de cuvintele Mântuitorului: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Matei 22, 39).
Programul a inclus momente de rugăciune, conferințe și dialoguri spirituale, toate menite să ofere o profundă înțelegere a temei alese. Deschiderea evenimentului a avut loc la Catedrala Mitropolitană prin cântarea imnurilor de laudă. Participanții au fost cazați în campusul „Titu Maiorescu”, unde au avut loc rugăciuni și seri de folk.
Sfânta Liturghie, la care au participat și tinerii din Dorohoi, în dimineața de 27 august la Biserica „Toma Cozma”, a întărit coumuniunea spirituală.
Cei prezenți au fost implicați și în sesiuni de dialog și reflecție, găzduite de liceele partenere, încercând o abordare detaliată a temei întâlnirii, iar conferințele de tip TEDx s-au desfășurat în amfiteatrele Universității „Alexandru Ioan Cuza” și au vizat subiecte legate de vindecarea aproapelui, relațiile interumane și provocările lumii contemporane. În cadrul uneia dintre acestea, Părintele Arhimandrit Nicodim Petre a evidențiat o idee de suflet: „Atunci când stai pe lângă Hristos Nemuritor, te molipsești de nemurire”, subliniind importanța apropierii de Dumnezeu pentru viața veșnică.
Un moment deosebit al evenimentului a fost conferința susținută de Părintele Pimen Vlad din Sfântul Munte Athos, care a avut loc în Grădina Palas Mall și la care accesul a fost liber pentru toți cei interesați. Concertul în aer liber susținut de Ansamblul Cameral de Muzică Veche „Anton Pann” a oferit tinerilor o experiență culturală de neuitat.
La festivitatea de încheiere a ITOM 2024, au fost premiați câștigătorii concursurilor de eseuri și de videoclipuri pe tema evenimentului „Ce pot face pentru vindecarea aproapelui meu?”, unde au lucrat în echipe de 5-6 persoane. Aceste concursuri au evidențiat creativitatea și dedicarea participanților în promovarea valorilor creștine.
Iată ce au spus participanții:
„A fost o experiență frumoasă din care, cu siguranță, fiecare a plecat cu amintiri de neuitat. Mi-a plăcut și nu regret că am luat parte la eveniment deoarece nu doar că mi-am îmbogățit cunoștințele, ci am căpătat experiențe valoroase și mi-am făcut și prieteni noi.” (Iftodi Marina, participantă)

„ITOM 2024 a fost o experiență inedită pentru mine, fiind prima participare. Tema aleasă s-a dovedit extrem de valoroasă. Am înțeles că ajutarea aproapelui ridică întrebări profunde și poate fi abordată din multiple perspective. Această experiență contribuie semnificativ la formarea personală și nu numai. Este important să participăm la cât mai multe activități similare, deoarece aceste momente aduc o culoare deosebită în viața noastră. Suntem recunoscători pentru oportunitățile oferite.” (Munteanu Ioana-Denisa, participantă)

,,Am avut bucuria de a fi alături de dragii noștri tineri și la întâlnirea de anul aceasta, atât în calitate de însoțitor de grup al tinerilor din Protopopiatul nostru, cât și de moderator. Această bucurie îmi oferă puterea de a merge mai departe atât în activitatea cu voluntarii din Ator, cât și la celelalte evenimente organizate pentru ei de Sectorul de misiune din cadrul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Rămâne profund întipărită în suflet și în minte Sfânta Liturghie  cu participarea celor 1500 de tineri, care oferă nădejdea învierii neamului nostru prin generația  tinerilor frumoși spre slava lui Dumnezeu și a Sfintei Sale Biserici.”    (Pr. Claudiu Foca- Responsabil de activitățile cu tinerii la nivelul Protopopiatului Dorohoi)

ITOM 2024 a fost o mărturie vibrantă a angajamentului tinerilor ortodocși de a transforma lumea prin iubire și dedicare. Tema „Ce pot face pentru vindecarea aproapelui meu?” i-a îndemnat să mediteze asupra responsabilității de a aduce alinare și sprijin celor din jur. Această întâlnire a consolidat legăturile frățești și a adâncit trăirea valorilor creștine. Agoroaei Andreea –Voluntar al ATOR Dorohoi

Cinema… la noi în sat


În zilele de 16 și 21 august, a avut loc ediția a II-a a proiectului „Cinema la noi în sat”, inițiat de un grup de voluntari inimoși din parohiile din comuna Broscăuți, îndrumați de pr. Ionuț Crețu și pr. Cosmin Pristavu.

Prin amabilitatea doamnei director Andreea Apostol, terenul de sport al școlii gimnaziale „Dimitrie Pompeiu” din Broscăuți a devenit un cinematograf în aer liber, conturând o atmosferă mirifică.

Filmul propus de voluntari a fost „Inside out” (Întors pe Dos) una dintre cele mai bune animații create de Pixar și Walt Disney Productions. Recunoscuți pentru modul în care abordează subiecte mature în filme pentru copii, această producție reușește să creeze o lume a emoțiilor fantastică. Teoria filmului se învârte asupra faptului că emoțiile noastre – Bucurie, Frică, Furie, Dezgust și Tristețe sunt ghidate de un „centru de control”. Normalitatea cu care sentimentele sunt tratate în animație este incredibilă. Ne aduce aminte de umanitatea din noi și o validează, o înțelege. Atât copiii cât și adulții sunt introduși lumii fantastice din capul lor și încep împreună cu personajul principal să se gândească la cum funcționează propriile lor emoții. Își pun întrebări: „Oare pe mine mă ghidează mai mult fericirea sau furia?”, „Cum mă influențează sentimentele?” și încep cu fiecare emoție să se cunoască mai bine.

Peste 120 tineri din Broscăuți, dar și din împrejurimi, au fost prezenți la film în fiecare din cele două seri, aceștia fiind înscriși și la „Tombola Satului”, ca urmare a dorinței de mulțumire a voluntarilor față de spectatori. Astfel, în seara de 21 august, trei câștigători s-au bucurat de premiile pregătite de organizatori. 

Bucuria celor prezenți a fost îndulcită și cu multă limonadă, preparată de voluntari.

„Inside out mi s-a părut super tare și recunosc că îmi doream foarte mult să văd și partea a II-a. Filmul e bun și îl recomand cu drag copiilor, dar și părinților.” (Lavinia Muraru-Cordăreni)

„Pentru mine această experiență a fost una placută, avand în vedere că nu am mai fost la un film în aer liber. Nu știu cine a avut această idee, dar mai vreau!   Iar filmele „Inside Out” au avut o animație colorată și povestea emoționantă se protrivește perfect cu atmosfera relaxantă a unui film în natură. Fiind din Dorohoi, am avut ocazia de a mă întâlni cu prieteni  pe care nu i-am văzut de mult și ne-am simțit bine, urmărind un film in aer liber” (Teodora Croitoru-Dorohoi)

„Sunt mândră de reușita noastră, de faptul că am adus tinerii mai aproape, concentrați asupra unui film proiectat pe un ecran inventat, mai exact o prelată culeasă din curtea unuia dintre noi. Cât timp suntem creativi credem că putem menține vie flacăra copilăriei. Tot efortul nostru este motivat de dorința de a vedea copiii din Broscăuți fericiți. Vă mulțumim ca ați fost martorii evoluției noastre!” (Flavia Agheorghițoae, voluntar) FOTO