Lună: ianuarie 2025

---

O minune din ziua de prăznuire a Sfinţilor Trei Ierarhi, povestită de părintele Iustin Pârvu: 

„Cu părintele Ilie Lăcătuşu am stat patru ani la Periprava, în Deltă. El se remarca prin interiorizarea sa profundă și prin tăcere; rar îl auzeai vorbind, iar atunci când o făcea, spunea ceva important. De cele mai multe ori, ne îndemna să ne rugăm atunci când eram în vreo primejdie. 

Despre acest om pot spune că avea cu adevărat darul smereniei. Căuta tot timpul să nu iasă în evidenţă și se făcea neînsemnat. Îmi amintesc o întâmplare minunată din Deltă, în care părintele Ilie a jucat un rol foarte important. 

În 30 ianuarie ne-au trimis în colonie, la canal, să tăiem stuf. Vă daţi seama ce însemna acest lucru pe un frig de iarnă? 

Moarte curată. Eram toţi înspăimântaţi, mai ales că îi văzusem pe caraliii noştri cu mitraliere – vreo patru. 

Probabil așteptau să ne execute, crezând că vom refuza comanda. În fața noastră era o întindere de apă de vreo patruzeci de hectare, iar stuful se afla în adâncime. 

Toţi am început să murmurăm, nevenindu-ne să intrăm în apă. Ni s-a ordonat să scoatem câte doi snopi. Pentru cine făceam asta? Nu avea niciun sens. Și cum să intri în apă? 

Dacă ai fi călcat într-o știoalnă, nu te mai scotea nimeni de acolo. Am ezitat la început. Dar părintele Ilie a avut un cuvânt foarte ferm și ne-a îmbărbătat pe toți: 

„Măi, intrăm, că ăștia sunt puși pe gând rău, ăștia trag în noi. Să intrăm în apă, că Maica Domnului și Sfinţii Trei Ierarhi ne vor scoate nevătămaţi.”

Și am intrat. Apa ne ajungea până la bărbie. Am început să tăiem snopi de stuf. Și, culmea, lucram ca pe uscat. Unii erau cu apa până la piept, alții până la gât, fiecare după cum îl prinsese locul. 

Am stat vreo trei ore în apă și am scos snopii la mal. Dar nu era suficient doar să-i tăiem, trebuia să-i curățăm, să-i măsurăm, să-i punem la dimensiune. Iar afară erau -30°C. Gheața avea o grosime de 20-25 cm, dar sub ea se vedeau nuferi galbeni înfloriți. 

Deasupra noastră zburau păsări, urmărindu-ne, iar dedesubt erau florile sub gheață. Ei bine, după aceste trei ore, eram cu toții nevătămați, deși uzi până la piele. 

Și atunci s-a petrecut minunea. Dimineaţa, când intraserăm noi în apă, era ceaţă, nori și un frig care îți intra în oase. Dintr-odată, însă, a apărut soarele. S-a luminat de ziuă și s-a făcut o căldură de se minunau și caraliii. 

Ne-am dezbrăcat și hainele s-au uscat ca lângă cea mai fierbinte sobă. Aburi ieșeau din ele. Ne-am încălţat, ne-am îmbrăcat și am pornit spre colonie. 

Așa ne-au ajutat Maica Domnului și Sfinţii Trei Ierarhi chiar în ziua lor, 30 ianuarie. Și vă spun: nu s-a îmbolnăvit nimeni, nu a fost niciun internat, nimic. 

Aceasta s-a întâmplat datorită rugăciunilor părintelui Ilie. Altfel, cred că am fi fost cu toții morți…” 

(Din temniţe spre sinaxare – Despre Mucenicii prigoanei comuniste)

---

1. Metaniile şi semnificaţia lor

Metania este o formă de jertfire trupească, fiind singurul mod de rugăciune care implică un efort fizic din partea credinciosului. Metania este în acelaşi timp un mod de înfrângere a comodităţii şi a lenei. După cum ne învaţă Sfinţii Părinţi, nici o rugăciune nu este primită de Dumnezeu dacă nu este făcută cu osteneală.
Metania simbolizează căderea lui Adam şi a neamului omenesc în robia păcatului şi căderea Domnului sub povara crucii, urmate de Învierea Mântuitorului şi izbăvirea noastră din păcat.

2. Felurile metaniilor şi despre cum se fac acestea

În tradiţia Bisericii avem două feluri de metanii: aşa‑numitele metanii mari şi metaniile mici, care se mai numesc şi închinăciuni.
Pentru o metanie mare credinciosul începe însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci şi, ros­tind rugăciunea:
„Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul“, se apleacă cu evlavie atingând cu ge­nunchii, palmele şi fruntea pământul. Apoi se ridică şi se însemnează din nou cu semnul Sfintei Cruci.
Pentru o metanie mică sau închinăciune, credinciosul începe însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci şi, rostind rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul“, se apleacă cu evlavie, atingând cu mâna dreaptă pământul, fără a îndoi genunchii. Apoi, îndreptându-se, se însemnează iarăşi cu semnul Sfintei Cruci.
Când nu se fac metanii mari, ele se pot înlocui cu închinăciuni, câte 2 închinăciuni pentru o metanie mare (sau 3 închinăciuni pentru o metanie mare, după tradiţia adusă de ucenicii Stareţului Paisie Velicikovski).
Sfinţii Părinţi ne învaţă că metaniile cele mai primite la Dumnezeu sunt cele făcute de creştini în casele lor în cursul privegherilor de noapte (după miezul nopţii). Sfântul Ioan Postitorul recomandă ca, după săvârşirea unui păcat mic, până la spovedanie, să ne autocanonisim cu 12 metanii mari.

3. Când nu se fac metanii

Metanii mici sau închinăciuni se pot face oricând, fără nici o restricţie.
Metanii mari nu se fac:
– după ce am primit Sfânta Împărtăşanie (în acea zi);
– la sfârşitul săptămânii, de la rugăciunea „Învredniceşte-ne, Doamne…“ de la vecernia de vineri şi până duminică la aceeaşi rugăciune de la vecernie, cu excepţia praznicelor închinate Sfintei Cruci (Duminica a 3-a din Postul Sfintelor Paşti, 1 august, 14 septembrie, în Joia Mare la Denia celor 12 Evanghelii la scoaterea Sfintei Cruci) şi în Vinerea Mare la scoaterea Sfântului Epitaf;
– în biserică, de la vecernia din Miercurea Mare din Săptămâna Patimilor, iar în particular (la chilie, acasă), de la vecernia din Vinerea Mare până la Înălţare;
– de la Naşterea Domnului (25 decembrie) până la Bobotează (6 ianuarie).

4. Ce nu este permis când facem metanii:

– nu se sărută pământul;
– nu se face semnul Sfintei Cruci pe pământ;
– metaniile mari nu se fac începând din poziţia îngenunchiat sau aplecat;
– la metaniile mari nu se pun palmele una peste cealaltă şi fruntea peste ele;
– întotdeauna se va atinge pământul cu genunchii, fruntea sau mâna dreaptă;
– la închinăciuni atingerea pământului se face cu mâna deschisă normal;
– metaniile, mai ales cele mari, nu se fac în număr mare în biserică sau în public;
– metaniile nu se însoţesc de alte rugăciuni decât de „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul“;
– metaniile nu se fac foarte repede (ca un exerciţiu fizic);
– Sfântul Isaac Sirul recomandă ca metaniile să nu se facă mai multe de 33 o dată.

---

– Care era învățătura Sfântului Porfirie despre vremurile din urmă? Cum să abordăm corect venirea lui Antihrist?

Printr-o pregătire corectă. Prezint pe scurt acest subiect, pentru că altfel am avea nevoie de ore întregi pentru a-l explica. Părintele vedea că întreaga umanitate se îndreaptă din rău în mai rău, iar firea umană devine tot mai vicleană. Din ce în ce mai mult, umanitatea ca întreg se depărtează de Dumnezeu. Și spunea că situația aceasta poate duce, în câțiva ani, la venirea lui Antihrist.

Dar mai spunea că Dumnezeu poate da o anume întorsătură lucrurilor, încât Antihrist să vină peste 10.000 de ani, de pildă. Deci, dacă va veni peste câteva zeci de ani sau peste câteva zeci de mii de ani, aceasta numai Dumnezeu o știe.

Dar, pentru fiecare dintre noi, ceasul lui Antihrist este ceasul morții. Ne vom înfățișa la vămile văzduhului, la judecata particulară ‒ bine, noi, când auzim despre Antihrist, ne șocăm un pic și altfel se pune în lucrare pocăința noastră.

Acum, tendința aceasta a unora de a nu primi actele de identitate, de a nu cumpăra alimente pentru că au pe ele codul de bare cu 666 etc. ‒ Părintele Porfirie socotea astfel de lucruri foarte superficiale. „Eu nu mă tem de asemenea peceți. Să-mi pună câte vor!”. Adevărata pecete o va da Antihrist în cei trei ani și jumătate de stăpânire a sa, și o va da celor care-l vor accepta ca pe adevăratul Mesia. Cei care nu-l vor recunoaște nu vor primi pecetea și nu vor putea să cumpere, prin urmare nu vor putea intra în sistem și vor muri de foame. Atunci vor avea loc prigoane foarte mari, mult mai mari decât cele din timpul lui Nero sau Dioclețian. De aceea, slava celor care se vor sfinți în acea epocă va fi râvnită de sfinții din toate veacurile.

Atât de grele vor fi acele vremuri și atât de nemiloase prigoanele! Deci, dacă evităm acum să luăm actele electronice, să primim cip-ul etc., crezând că astfel ne pregătim să nu primim pecetea lui Antihrist, să știți că aceasta nu-i o pregătire serioasă, ci una superficială.

Părintele considera că o pregătire serioasă pentru venirea lui Antihrist este să-l scoatem încă de pe acum pe Antihrist dinlăuntrul nostru ‒ adică să-L iubim pe Hristos, să împlinim poruncile Lui și alungăm dinlăuntrul nostru patimile, păcatul și pe diavolul. Atunci, spune Sfântul Porfirie, vom fi pregătiți și pentru mucenicie. Și aceasta este calea de a-l înfrunta pe Antihrist!

Fragment din articolul publicat în revista Familia Ortodoxă/Decembrie 2019, material realizat de Tatiana Petrache