
Sâmbătă 15 martie 2025, tinerii din grupul parohial „Luminătorii” s-au reunit pentru o nouă cateheză, menită să continue impactul pelerinajului organizat în luna februarie, „Pe urmele Părintelui Cleopa”, la mănăstirea Sihăstria. De această dată, tema centrală a fost însăși personalitatea acestui mare duhovnic al Ortodoxiei românești, un model de mărturisire a credinței în veacul trecut.
Îndrumați de părintele Ionuț Crețu, tinerii au descoperit noi detalii despre viața și lucrarea Părintelui Cleopa, despre greutățile pe care le-a îndurat în timpul regimului comunist, dar și despre harul său de povățuitor al celor care îi căutau sfatul. Prezentarea a fost completată de imagini și relatări emoționante despre neobosita sa misiune de a întări credința în sufletele oamenilor.
Pentru a oferi o perspectivă și mai autentică asupra personalității sale, părintele Ionuț Crețu a pregătit câteva filmulețe care surprind momente unice din întâlnirile părintelui Cleopa cu pelerinii veniți la Mănăstirea Sihăstria. Cu căldura și înțelepciunea sa aparte, părintele rostea sfaturi ce rămân de actualitate și astăzi. Copiii au ascultat cu emoție expresii devenite celebre, precum „Mânca-v-ar Raiul!”, „Răbdare, răbdare, răbdare!”, regăsind în ele blândețea și înțelepciunea caracteristice acestui mare duhovnic.
Un moment deosebit al catehezei a fost activitatea practică, în cadrul căreia tinerii au extras și au notat citate din volumele „Ne vorbește Părintele Cleopa”, alegându-le pe cele care li s-au părut cele mai potrivite pentru viața lor duhovnicească. Acest exercițiu a fost nu doar o metodă de aprofundare a învățăturilor părintelui, ci și un prilej de reflecție personală asupra valorilor credinței ortodoxe.
Această cateheză face parte din seria de activități desfășurate în cadrul Concursului Național Catehetic 2025, având ca temă „Mărturisirea jertfelnică a dreptei credințe – moștenirea unui secol de Patriarhat”. Prin acest proiect, tinerii sunt invitați să redescopere modele autentice de mărturisire a credinței și să conștientizeze rolul pe care ei înșiși îl au în continuarea acestei moșteniri spirituale.
Întâlnirea s-a încheiat cu bucuria descoperirii unor învățături prețioase, cu dorința de a păstra vie amintirea marilor părinți duhovnicești și cu entuziasmul de a continua acest parcurs catehetic, menit să-i ajute să devină, la rândul lor, adevărați „Luminători” ai credinței ortodoxe.
Duminică 23 martie a.c., tinerii vor participa la conferința „Sfântul Cuvios Cleopa Ilie de la Sihăstria, duhovnic și iscusit misionar, în evlavia poporului român” la biserica „Adormirea Maicii Domnului” Broscăuți, avându-l ca invitat pe părintele Vasile Irimia, fiu al satului Broscăuți, fost protopop de Suceava.
