
Miercuri, 26 martie 2025, la Școala Gimnazială ,,SPIRU HARET” Dorohoi, în sala CDI, elevii clasei a IV-a C au participat la atelierul de lectură „PĂRINTELE CLEOPA NE ÎNVAȚĂ”, activitate realizată în parteneriat cu Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Dorohoi, în cadrul proiectului catehetic „Ierarhi, mărturisitori și duhovnici – Părinții și Învățătorii noștri în Anul Centenarului Patriarhiei Române”.
Activitatea a avut drept scop încurajarea și stimularea interesului elevilor pentru lectură, descoperirea perspectivelor de abordare a textului, însușirea unor instrumente de investigare, analiză și valorizare a conținuturilor, dezvoltarea atitudinii de relaționare a elevilor cu ei înșiși și cu ceilalți.
Textul-suport, scris de Cuviosul Părinte Ilie Cleopa, recent trecut în rândul sfinților, i-a purtat pe copii într-o poveste despre iubire și ascultare, despre importanța părinților în viața fiecărui copil, despre mama, „icoană sfântă”, despre cum ne iubește Dumnezeu mai mult, dacă oferim părinților dragoste, despre respect și ascultare. O activitate plină de frumos. Mulțumim părintelui Ionuț Apetrei pentru prezența în mijlocul nostru și pentru cuvântul de învățătură.
La sfârșitul activității, care s-a încheiat cu o reprezentare plastică a povețelor pline de înțelepciune despre ascultare ca virtute a copiilor credincioși și cuminți, au fost exprimate mai multe mărturii, dintre care redăm câteva în rândurile de mai jos:
„Astăzi am participat la o activitate foarte educativă care s-a desfășurat la biblioteca școlii noastre. Sub îndrumarea atentă a doamnei învățătoare și a doamnei bibliotecare, în prezența părintelui protopop, am făcut cunoștință cu câteva dintre învățăturile Sfântului Părinte Cleopa. Mi-a plăcut foarte mult deoarece mi-am îmbogățit cunoștințele citind pildele Cuviosului Părinte despre ascultarea de părinți. Am aflat că cei care își respectă și își cinstesc părinții primesc binecuvântarea lui Dumnezeu și au parte de o viață liniștită. A fost o activitate care mi-a adus multă liniște în suflet și care mi-a umplut inima de emoție, gândindu-mă la părinții mei.” (Darius Gavriliu)
„Mie mi-a plăcut foarte mult la activitatea de azi. M-a emoționat mult textul citit, iar mesajele identificate de colegi m-au captivat, în mod deosebit, cel formulat în expresia: „Mama este icoana unui copil”. Din această activitate am învățat să îmi prețuiesc familia și aproapele, iar prin ascultarea față de părinți devenim mai iubiți de Bunul Dumnezeu.” (Iustin Cohal, clasa a IV-a C)
„Astăzi am participat la o activitate ce a avut loc la biblioteca școlii. La această activitate ni s-a alăturat și părintele Ionuț Apetrei. Am fost împărțiți în patru grupe: „Înțelepciune”, „Credință”, „Răbdare” și „Bunătate”. Eu am făcut parte din grupa „Credință”, alături de colegii mei: Darius, Andreea și Gabi. Am citit un text cu titlul „Ascultarea”, scris de părintele Cleopa, apoi am scris câte patru idei principale. Deoarece mare parte din text era despre ființa care ne-a dat viață, am scris și o propoziție despre mama. Mi-a plăcut și m-a emoționat momentul în care părintele ne-a îndemnat să facem o rugăciune în cinstea mamelor noastre. Fiecare grupă a scris, pe câte o petală uriașă, ideea principală a textului. Cu aceste petale am format o cruce cu imaginea părintelui Cleopa în centru. În final am făcut câteva fotografii pentru a le păstra în cutiuța cu amintiri și ne-am îndulcit cu prăjituri de post. A fost o activitate deosebită, care ne-a învățat să iubim, să prețuim și să ascultăm întotdeauna de mama care ne-a dat viață.” (Sara Manolache, clasa a IV-a C). (Doina Cozma, profesor învățământ primar, Școala Gimnazială „Spiru Haret” Dorohoi)
