Slova creștină, Ediția III, nr. 10, 2026


Vremea frumoasă de toamnă a fost o binecuvântare dumnezeiască, care a făcut ca întâlnirea noastră să fie și mai plăcută, adunând laolaltă familii din Dorohoi și din parohiile învecinate, cadre didactice, preoți, tineri și voluntari. Evenimentul a fost rânduit în strânsă legătură cu sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului (hramul municipiului nostru), în ajunul Zilei Internaționale a Educației și cu doar două zile înainte ca orașul Dorohoi să împlinească o venerabilă vârstă, 618 ani de la prima atestare documentară, împletind astfel credința, educația și istoria locală.
Rodul unei munci colective și jertfa organizatorilor
Dincolo de programul dens de pe scenă, adevărata frumusețe a acestei prime ediții a stat în caracterul ei comunitar. Am simțit cu toată ființa, că acest festival nu a fost doar rodul muncii organizatorilor, ci rodul tuturor celor prezenți: voluntari entuziaști, profesori dăruiți, elevi, părinți, bunici și, mai ales, copii.
Pe parcursul întregii zile, am simțit aievea cum Maica Domnului ne-a acoperit cu sfântul ei Acoperământ și cum Dumnezeu a fost prezent acolo cu noi, secundă cu secundă.
O imensă bucurie și o mare binecuvântare pentru întreaga suflare dorohoiană a fost vizita și cuvântul de învățătură al Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care a așezat festivalul sub semnul unității creștine. Înaltpreasfinția Sa i-a binecuvântat pe cei prezenți și a vizitat atelierele din curtea Catedralei, oprindu-se să vorbească cald atât cu organizatorii, cât și cu participanții. De asemenea, prezența Părintelui Radu Brânză (coordonatorul Departamentului Pro Vita al Arhiepiscopiei Iașilor) și a Doamnei Otilia Palade (director executiv în cadrul aceluiași departament) au oferit acestui festival un plus de valoare și consistență pastorală.
În spatele acestei ample desfășurări de forțe a stat o muncă titanică de organizare, în care preoții din comunitatea noastră și-au unit jertfelnic eforturile și m-au impresionat profund prin implicarea lor:
• Părintele Marian Liviu Iftodi (coordonatorul Biroului ProVita al Protopopiatului Dorohoi) a pus suflet și multă trudă în gestionarea logistică, ocupându-se direct de organizarea standurilor și a tuturor activităților.
• Părintele Cosmin Constantin Pristavu a preluat cu mult tact și dăruire coordonarea întregului program artistic de pe scenă, asigurând fluiditatea și frumusețea momentelor festive.
• Părintele Ionuț-Vasile Crețu a vegheat ca spiritul festivalului să ajungă la cât mai mulți oameni, ocupându-se cu profesionalism de partea de promovare și comunicare media.
O călătorie prin joc, artă și solidaritate: Pașaportul Familiei
Pentru ca familiile să poată descoperi cât mai multe activități, organizatorii au pregătit „Pașaportul Familiei”. Cei mici, alături de părinți și bunici, au călătorit pe la punctele special amenajate, au îndeplinit misiuni, au adunat ștampile, iar la final au fost răsplătiți cu „Certificatul Familiei”. Curtea Catedralei a vibrat de energie prin intermediul atelierelor:
• Artă, Creativitate și Meșteșuguri: Familiile și-au exprimat trăirile la atelierele de pictură („Culorile familiei”) și sculptură. Un atelier special de creativitate a fost susținut de un grup de elevi inimoși de la Școala Gimnazială „Spiru Haret” Dorohoi, care i-au încurajat pe cei mici să lucreze în echipă. Totodată, la atelierul de tradiții, secretele au trecut „din mâinile bunicilor, către mâinile copiilor”.
• Nostalgie și Cunoaștere: Zonele „Gustul Copilăriei” și „Rețetele Bunicilor” au readus în atenție mâncărurile simple ale vetrei străbune. Atelierul Pro Vita – „Viața este un dar de la Dumnezeu” a pus în lumină valoarea sacră a vieții, în timp ce Biblioteca Lioarei și standul Editurii Prospex au promovat lectura sub crezul „O familie care citește, crește împreună”. Curiozitatea a fost hrănită și la atelierul de apicultură, dar și la cel susținut de echipajul SMURD al Detașamentului de Pompieri Dorohoi, unde cei prezenți au aflat lucruri importante despre primul ajutor.
• Inginerie, Distracție și Prietenie: Pentru copiii pasionați de construcții și tehnologie, au fost pregătite Atelierul de inginerie (cu construcții LEGO motorizate, în colaborare cu Young Engineers) și Atelierul de PIX 3D (realizat cu ajutorul Educație 3D). În paralel, tinerii de la ATOR Dorohoi au adus zâmbete prin face painting și activități de cunoaștere sub genericul „Ne cunoaștem, ne împrietenim”, iar zona „Jocurile Copilăriei” i-a unit pe cei mari și mici în jurul jocurilor de societate și al șahului.
Emoție și recunoștință pe scena festivalului
Bucuria zilei a fost completată de un amplu program artistic susținut în mare parte de copii și tineri, iar din rolul de prezentator am încercat să aduc în fața publicului fiecare moment cu toată căldura și prețuirea.
Programul a fost deschis de Grupul vocal „Piticii” ai Grădiniței „Albă ca Zăpada” (coord. prof. Maria Enache și Anca Enache), alături de momentele individuale pline de candoare oferite de Amalia Codreanu, Larisa Grosu și Victor Ioachim Petrescu.
Emoțiile au continuat cu piesele patriotice și pricesnele Grupului de cateheză al Parohiei Dersca (coord. pr. Dumitru Hapău), care ne-au îndreptat atenția către valorile care ne definesc sufletul: credința, dragostea și recunoștința față de Maica Domnului și dragostea de neam.
Următorul moment de pe scenă a fost dedicat celor mai calde ființe din viața noastră: mămici și bunici, pilonii fiecărei familii. Pentru a le aduce un omagiu muzical, au urcat pe scenă Grupul folcloric „Brăduleț”, sub coordonarea doamnei profesor Lavinia Gorgan.
Copiii au pregătit un repertoriu emoționant, încărcat de recunoștință. „Cântec pentru bunica”, piesa „Mamă, în brațe la tine”, iar la final melodia „De pe plai botoșănean”
Un moment cu totul aparte a fost cel dedicat Zilei Internaționale a Educației.
Din calitatea mea de dascăl, am simțit o datorie de suflet să mă înclin cu recunoștință în fața tuturor educatorilor și învățătorilor de ieri, de azi și de mâine. Am adus un omagiu profund călăuzelor noastre în viață prin recitarea poeziei mele, „În viața mea a fost o învățătoare”, iar sensibilitatea versurilor a fost prelungită armonios de vocea Eliza Munteanu, cu piesa „Dragi învățători”.
Exemplul de susținere părintească din familia lui George Enescu a fost evocat ca un îndemn pentru toți părinții, fiind urmat de evoluția de excepție a Grupului vocal „Cununița” al Școlii Populare de Arte „George Enescu” Botoșani (coord. prof. Lorena Andrișan-Dupu). Scena a găzduit, de asemenea, Trupa de teatru „Sfântul Stelian” a Centrului Educațional al Protopopiatului (coord. prof. preoteasă Anamaria Onofrei), ai cărei copii – Ștefan, Maria și Ecaterina Onofrei – au oferit o suită copleșitoare de monologuri, poezii și cântece.
Atmosfera serii a devenit una de profundă sărbătoare odată cu urcarea pe scenă a elevilor de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi. Îndrumați de profesorii Cristina-Ionela Ignat și Răzvan Sarafim, membrii Grupului psaltic „Agnus”, Miruna Munteanu, Miruna Văcăreanu și Delia Ilie-Felicia au cucerit publicul și au adus în curtea Catedralei lumina credinței și a educației noastre dorohoiene.
Veselia a fost reinstaurată de micuții de la Grădinița nr. 4 (structură a Seminarului), coordonați de prof. Marinica Boureanu, Anca Crețu, Diana Murgu și Georgiana Chițoi, prin dansul tematic „Păpușa”. Sărbătoarea s-a încheiat sub semnul patriotismului local alături de Grupul vocal „Cimbrișor” al Asociației „Ținutul de Sus” (coord. prof. Gheorghina Gușulei) și solista Sofia Ciobanu, momentul culminant fiind imnul dedicat orașului: „Dorohoi, vatră străbună”.
Pentru Protopopiatul Dorohoi, acest festival se dorește a fi începutul unei frumoase tradiții, un moment în care, an de an, să ne bucurăm împreună și să demonstrăm un crez simplu, dar puternic, întipărit în tot ceea ce s-a realizat ieri: totul pentru copii, totul pentru familie, totul pentru comunitate!
Slavă lui Dumnezeu pentru toate! (Cu recunoștință, Prof. Gabriela Munteanu)

Vremea frumoasă de toamnă a făcut ca întâlnirea să fie și mai plăcută. Familii din Dorohoi și din parohiile Protopopiatului Dorohoi, cadre didactice, preoți, tineri și voluntari s-au întâlnit în curtea Catedralei, unde au avut parte de activități pentru toate vârstele.
Festivalul a fost organizat în legătură cu sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, hramul municipiului Dorohoi, și în apropierea Zilei Mondiale a Educației, sărbătorită la 5 octombrie. Evenimentul a avut loc și cu două zile înainte de împlinirea a 618 ani de la prima atestare documentară a orașului Dorohoi.
Un moment important al zilei a fost prezența Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Înaltpreasfinția Sa i-a binecuvântat pe cei prezenți și a vizitat atelierele pregătite în curtea Catedralei, oprindu-se să vorbească atât cu organizatorii, cât și cu participanții.
Copiii și părinții au putut alege dintre numeroase activități. La Atelierul Pro Vita – „Viața este un dar de la Dumnezeu”, au fost abordate teme legate de valoarea vieții și bucuria de a fi împreună. Biblioteca Lioarei i-a apropiat pe cei mici de cărți și povești prin tema „O familie care citește, crește împreună”, iar tinerii de la ATOR Dorohoi au pregătit jocuri și activități de cunoaștere sub genericul „Ne cunoaștem, ne împrietenim”.
Centrul Educațional și Biroul Catehetic al Protopopiatului au propus activități educative prin atelierul „Învățăm împreună”, în timp ce „Jocurile copilăriei – Ne jucăm împreună” i-au adus pe copii și părinți în jurul unor jocuri simple, cunoscute din copilăria altor generații. Un atelier de creativitate a fost pregătit de un grup de elevi de la Școala Gimnazială „Spiru Haret” din Dorohoi, care i-au încurajat pe cei mici să își folosească imaginația și să lucreze împreună. La atelierele de sculptură și pictură, copiii și-au pus imaginația la lucru, iar la atelierul de apicultură au descoperit lumea albinelor și munca apicultorilor. Atelierul de tradiții și meșteșuguri „Din mâinile bunicilor, către mâinile copiilor” a adus mai aproape de cei mici câteva dintre îndeletnicirile păstrate de la o generație la alta.
Participanții au putut răsfoi și cumpăra cărți de la standul Editurii Prospex, iar „Gustul copilăriei – Rețetele bunicilor” a readus în atenție mâncăruri simple și amintiri legate de casa bunicilor. Un atelier foarte apreciat a fost cel susținut de echipajul SMURD al Detașamentului de Pompieri Dorohoi, unde copiii și adulții au aflat lucruri importante despre primul ajutor și despre felul în care putem interveni atunci când cineva are nevoie de ajutor.
Pentru copiii pasionați de construcții și tehnologie au fost pregătite Atelierul de inginerie, realizat prin construcții LEGO motorizate împreună cu Young Engineers, și Atelierul de PIX 3D, organizat în colaborare cu Educație 3D.
Pentru ca familiile să poată descoperi cât mai multe dintre aceste activități, organizatorii au pregătit „Pașaportul Familiei”. Cei care au trecut prin ateliere au primit ștampile, iar la final au fost răsplătiți cu „Certificatul Familiei”.
Bucuria zilei a fost completată de un program artistic susținut în mare parte de copii și tineri. Gazda evenimentului a fost doamna învățătoare Gabriela Munteanu, care a creat o atmosferă caldă și apropiată. Pe parcursul programului au evoluat copii de la Grădinița cu Program Prelungit „Albă ca Zăpada” din Dorohoi, membri ai grupului vocal „Piticii”, coordonat de doamna profesor Maria Enache, precum și Amalia Codreanu, Larisa Grosu și Victor Ioachim Petrescu.
Un moment deosebit a fost oferit de Grupul de cateheză al Parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Dersca, coordonat de părintele Dumitru Hapău. Publicul s-a bucurat apoi de cântecele Grupului folcloric „Brăduleț”, coordonat de doamna profesor Lavinia Gorgan, și de momentul susținut de Eliza Munteanu. Grupul vocal „Cununița” al Școlii Populare de Arte „George Enescu” Botoșani, coordonat de doamna profesor Lorena Andrișan-Dupu, a adus în program cântece dedicate familiei și mamei.
Un alt moment apreciat a fost cel oferit de Trupa de teatru „Sfântul Stelian” a Centrului Educațional al Protopopiatului Dorohoi, coordonată de doamna profesor Anamaria Onofrei, din care au făcut parte Ștefan Onofrei, Maria Onofrei și Ecaterina Onofrei.
Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi a fost prezent prin momente pregătite de doamna profesor Cristina-Ionela Ignat și domnul profesor Răzvan Sarafim. Au urcat în fața publicului Miruna Văcăreanu, Delia Ilie-Felicia și membrii Grupului psaltic „Agnus”. Copiii de la Grădinița nr. 4, structură a Seminarului Teologic, coordonați de doamnele profesor Marinica Boureanu, Anca Crețu, Diana Murgu și Georgiana Chițoi, au adus multă energie și veselie prin cântec și dans.
Programul artistic s-a încheiat cu Grupul vocal „Cimbrișor” al Asociației „Ținutul de Sus” Dorohoi, coordonat de doamna profesor Gheorghina Gușulei. Sofia Ciobanu a susținut un moment dedicat părinților, iar finalul a fost rezervat cântecului „Dorohoi, vatră străbună”, dedicat orașului care a găzduit această sărbătoare.
La eveniment au fost prezenți și părintele Radu Brânză, coordonatorul Departamentului Pro Vita al Arhiepiscopiei Iașilor, precum și doamna director Otilia Palade, director executiv în cadrul aceluiași departament.
Festivalul a fost pregătit prin munca unei echipe numeroase. Părintele Iftodi Marian Liviu s-a ocupat de organizarea standurilor și a activităților, părintele Pristavu Cosmin Constantin a coordonat programul artistic, iar părintele Crețu Ionuț-Vasile s-a ocupat de partea de media și promovare. Alături de organizatori au fost profesori, preoți, voluntari, instituții și oameni care au dorit să sprijine această inițiativă.
Prima ediție a Festivalului Familiei a arătat că astfel de întâlniri sunt binevenite în comunitate. Copiii s-au bucurat, părinții au petrecut timp împreună cu ei, iar generații diferite s-au întâlnit în jurul unor lucruri simple și frumoase: credință, familie, joc, cântec, tradiție și bucuria de a fi împreună.
Pentru Protopopiatul Dorohoi, Festivalul Familiei se dorește a fi începutul unei tradiții. O zi în care familiile să se întâlnească, să se bucure și să descopere, an de an, că familia, credința și comunitatea pot crește împreună. (Pr. Foca Claudiu, coordonator al Asociației Tineretul Ortodox Român, filiala Dorohoi)