În ziua de duminică, 16 martie, în parohia Iezer, dl. Gabriel Andrei Timofte, președinte al Asociației Pelerinii Faptelor Bune și membru ASCOR Iași, a susținut un atelier intitulat „O zi din viața unui deținut. Părintele Dimitrie Bejan”. În contextul anului centenar al Patriarhiei Române, acest atelier vine în consolidarea și creșterea încrederii în Biserica noastră de care aparținem, cunoscând o mică parte din jertfa înaintașilor noștri, care într-un regim strict și opresiv față de tot ceea ce a însemnat valoare creștină, au păstrat vie credința în Dumnezeu. Mulțumim celor care au participat, tinerilor, cărora s-a adresat în mod expres acest atelier dar și credincioșilor ce au dăruit din timpul lor și au rămăs după Sfânta Liturghie pentru a participa. Din impresiile participanților: „Din punctul meu de vedere, prezentarea de astăzi mi s-a părut foarte educativă din care am avut de învățat atât noi, cei tineri cât și cei vârstnici, despre cum înaintașii noștri au luptat nu doar pentru teritorii cât și pentru Religia noastră. Cât despre activitățile de sfârșit, au fost foarte distractive, mi-a plăcut foarte mult și cu siguranță voi vrea să mai particip!” (Vlad Apostol) „Aceast atelier a oferit copiilor și tinerilor din parohie diverse informații cu privire la viața părintelui Dimitrie Bejan, din timpul regimului comunist, toată activitatea a fost prezentată într-un mod interactiv și ușor de înțeles, cu exemple practice pe parcurs, videoclipuri și chiar un joculeț interactiv la final, pentru consolidarea cunoștințelor. Acesta din urma i-a surprins intr-un mod deosebit pe copii, întrucât aceștia au lucrat în echipe pentru a ajunge la un rezultat final.” (Alexandra Bălici) Mulțumim în special domnului Gabriel Andrei care prin munca lui voluntară face cunoscută această frumoasă dar și dureroasă parte din istoria poporului nostru si ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să îi dăruiască putere în continuare pentru această frumoasă lucrare! (Pr. Justinian Curelariu)
Tema principală a lucrării „Spiritualitatea Ortodoxă. Ascetica și Mistica” de Sf. Pr. mărturisitor Dumitru Stăniloae se concentrează pe conceptul de pocăință în tradiția ortodoxă, alături de conexiunile profunde cu gândul la moarte, frica de Dumnezeu și iubirea divină.
Pocăința ocupă un loc central în spiritualitatea ortodoxă, fiind atât o Taină sacramentală, cât și o lucrare permanentă a sufletului. Părintele Dumitru Stăniloae o descrie ca pe o „a doua renaștere”, prin care credinciosul își reînnoiește relația cu Dumnezeu, curățindu-se de păcatele săvârșite după botez. Nu este un act singular, ci o mișcare continuă a sufletului spre Dumnezeu, implicând o autoevaluare constantă și o căutare sinceră a iertării divine. Aceasta presupune nu doar recunoașterea greșelilor, ci și o profundă transformare interioară, o schimbare a minții și a inimii, care să orienteze întreaga existență către bine și adevăr.
Un element esențial al pocăinței este gândul la moarte, considerat de marii asceți ai Ortodoxiei drept un factor determinant în viața spirituală. Acesta trezește smerenia și conștiința fragilității umane, determinând credinciosul să trăiască în conformitate cu voința divină. Nu este o meditație macabră, ci o conștientizare a efemerității vieții pământești, care motivează spre virtute și despătimire. Prin contemplarea sfârșitului inevitabil, omul devine mai atent la faptele sale, căutând să trăiască în conformitate cu Evanghelia, să își cultive iubirea față de semeni și să își îndrepte greșelile.
Strâns legată de pocăință este frica de Dumnezeu, înțeleasă nu ca o spaimă paralizantă, ci ca un sentiment de profund respect și responsabilitate în fața Creatorului. Această frică trezește conștiința păcatului și îndeamnă sufletul spre îndreptare, fiind o forță motivațională pentru o viață întru Hristos. Prin ea, omul își recunoaște limitele și își pune nădejdea în mila divină. Frica de Dumnezeu, însă, nu este o temere irațională, ci o stare de veghe duhovnicească, care menține sufletul într-o continuă aspirație spre lumină și sfințenie.
Pocăința nu este doar expresia fricii, ci și a iubirii. Credinciosul nu se căiește doar din teama de pedeapsă, ci dintr-o dorință sinceră de a rămâne în comuniune cu Dumnezeu. Stăniloae subliniază că această iubire este forța care îl împinge pe om să renunțe la păcat și să caute binele, fiind în același timp scopul și motorul luptei spirituale. Această iubire pentru Dumnezeu nu este doar o emoție trecătoare, ci o stare de dăruire totală, o comuniune profundă cu Cel care este izvorul vieții.
Procesul căinței este marcat de o dialectică interioară: conștiința vinovăției se împletește cu speranța mântuirii. Recunoașterea neputinței umane nu duce la deznădejde, ci la întărirea încrederii în ajutorul divin. Lacrimile pocăinței sunt expresia acestui zbucium lăuntric, reflectând trecerea de la frica inițială la iubirea matură pentru Dumnezeu. Ele nu sunt doar semnul durerii pentru greșelile trecute, ci și un mijloc de purificare interioară, de eliberare a sufletului de povara păcatului. Sfinții Părinți vorbesc despre lacrimile pocăinței ca despre un adevărat „botez al lacrimilor”, o reînnoire profundă a omului lăuntric.
Imaginea căinței ca o corabie ce navighează prin marea vieții ilustrează dinamismul acestui proces: frica de Dumnezeu este timona, iar dragostea divină, limanul final. Pocăința nu este un scop în sine, ci o călăuză spre iubirea desăvârșită, în care sufletul se curăță și se împlinește în Dumnezeu. Pe acest drum, credinciosul nu este singur, ci are alături harul dumnezeiesc, care îl însoțește și îl sprijină în fiecare pas al călătoriei sale. De aceea, pocăința nu trebuie văzută ca o povară, ci ca o binecuvântare, o oportunitate neîncetată de a ne apropia de Dumnezeu și de a deveni tot mai asemenea Lui.
Omul nu este singur în această luptă, ci se află într-un continuu dialog cu Dumnezeu, care îi oferă harul necesar pentru a birui ispitele și slăbiciunile. Stăniloae insistă asupra cooperării dintre voința umană și harul divin, arătând că mântuirea nu este doar un dar, ci și o angajare personală în lupta cu răul. Această sinergie între voința omului și ajutorul divin este esențială în viața duhovnicească: fără efortul personal, harul nu poate lucra în suflet, iar fără har, omul nu poate ajunge la desăvârșire. De aceea, pocăința nu este doar o simplă remușcare, ci o transformare profundă, o reconfigurare a întregii ființe umane în lumina lui Hristos.
În concluzie, pocăința este drumul întoarcerii la Dumnezeu, o căutare neîncetată a purificării sufletului prin smerenie, iubire și încredere în providența divină. Prin ea, credinciosul își reface legătura cu Creatorul și pășește spre o viață trăită în lumină și adevăr. Ea este atât un început, cât și o continuă devenire, o chemare la o viață mai profundă, mai autentică, în care omul regăsește sensul adevărat al existenței sale: comuniunea veșnică cu Dumnezeu. (Pr. Ciprian Șoptică )
Sâmbătă 15 martie 2025, tinerii din grupul parohial „Luminătorii” s-au reunit pentru o nouă cateheză, menită să continue impactul pelerinajului organizat în luna februarie, „Pe urmele Părintelui Cleopa”, la mănăstirea Sihăstria. De această dată, tema centrală a fost însăși personalitatea acestui mare duhovnic al Ortodoxiei românești, un model de mărturisire a credinței în veacul trecut.
Îndrumați de părintele Ionuț Crețu, tinerii au descoperit noi detalii despre viața și lucrarea Părintelui Cleopa, despre greutățile pe care le-a îndurat în timpul regimului comunist, dar și despre harul său de povățuitor al celor care îi căutau sfatul. Prezentarea a fost completată de imagini și relatări emoționante despre neobosita sa misiune de a întări credința în sufletele oamenilor.
Pentru a oferi o perspectivă și mai autentică asupra personalității sale, părintele Ionuț Crețu a pregătit câteva filmulețe care surprind momente unice din întâlnirile părintelui Cleopa cu pelerinii veniți la Mănăstirea Sihăstria. Cu căldura și înțelepciunea sa aparte, părintele rostea sfaturi ce rămân de actualitate și astăzi. Copiii au ascultat cu emoție expresii devenite celebre, precum „Mânca-v-ar Raiul!”, „Răbdare, răbdare, răbdare!”, regăsind în ele blândețea și înțelepciunea caracteristice acestui mare duhovnic.
Un moment deosebit al catehezei a fost activitatea practică, în cadrul căreia tinerii au extras și au notat citate din volumele „Ne vorbește Părintele Cleopa”, alegându-le pe cele care li s-au părut cele mai potrivite pentru viața lor duhovnicească. Acest exercițiu a fost nu doar o metodă de aprofundare a învățăturilor părintelui, ci și un prilej de reflecție personală asupra valorilor credinței ortodoxe.
Această cateheză face parte din seria de activități desfășurate în cadrul Concursului Național Catehetic 2025, având ca temă „Mărturisirea jertfelnică a dreptei credințe – moștenirea unui secol de Patriarhat”. Prin acest proiect, tinerii sunt invitați să redescopere modele autentice de mărturisire a credinței și să conștientizeze rolul pe care ei înșiși îl au în continuarea acestei moșteniri spirituale.
Întâlnirea s-a încheiat cu bucuria descoperirii unor învățături prețioase, cu dorința de a păstra vie amintirea marilor părinți duhovnicești și cu entuziasmul de a continua acest parcurs catehetic, menit să-i ajute să devină, la rândul lor, adevărați „Luminători” ai credinței ortodoxe.
Duminică 23 martie a.c., tinerii vor participa la conferința „Sfântul Cuvios Cleopa Ilie de la Sihăstria, duhovnic și iscusit misionar, în evlavia poporului român” la biserica „Adormirea Maicii Domnului” Broscăuți, avându-l ca invitat pe părintele Vasile Irimia, fiu al satului Broscăuți, fost protopop de Suceava.
Slova Creștină de Dorohoi 