martie 2025 – Pagina 13 – Slova Creștină de Dorohoi

Fiecare om poartă cu sine o povară, o durere care este numai a lui, pe care doar el o înțelege și nimeni altcineva.

Grăbiți, indiferenți, oamenii trec parcă revărsându-se ca un râu învolburat, preocupați doar de ei înșiși, de propriile poveri, de propriile gânduri…

Îi vedem peste tot, ne-am obișnuit cu ei, fac parte din peisajul cotidian. Dragii de ei încearcă să treacă neobservați, jenându-se parcă de propriile limite, încercând să nu se pună în valoare în niciun fel. Suferința modifică sufletul omenesc, îl sensibilizează și, uneori, îl ajută să vadă lucrurile într-un alt fel, modificând ierarhia valorilor. Oamenii, în marea lor majoritate, sunt preocupați doar de ei înșiși, dar există și oameni care au timp să vadă ceea ce foarte puțini văd și să înțeleagă ceea ce foarte puțini înțeleg.

Într-o mulțime de oameni este foarte greu să distingi și să apreciezi corect sub povara căror gânduri trăiesc și oamenii fericiți, și oamenii nefericiți. Cei care suferă au însă ceva distinctiv, particular, o tristețe numai a lor, care, atunci când este purtată cu demnitate, poate deveni o aură. Toți nefericiții lumii acesteia au ceva special în ei, un fel de a fi absolut neostentativ, o delicatețe și o sensibilitate în același timp firească.

Sunt mulți oameni în suferință cărora Dumnezeu le pune în loc de picioare aripi, pentru a se înălța, pentru a pluti, pentru a exersa zborul…Este greu de înțeles cum poate fi fericit un infirm, dar ceea ce la oameni este cu neputință, la Dumnezeu este cu putință. Nu spun că suferința dată de anumite infirmități sau boli este aducătoare de fericire prin ea însăși, dar cel care suferă are un alt fel de a înțelege, un alt fel de a se raporta la valorile lumii contemporane și, mai ales, poate face o diferență corectă între ceea ce pare a fi fericirea și ceea ce este, de fapt.

Atunci când suferim, ajungem să înțelegem că avem nevoie de foarte puțin pentru a fi fericiți. (Pr. Dragoș Iftimescu)

În tradiția ortodoxă, duhovnicul reprezintă o figură centrală în călătoria spirituală a credinciosului, având multiple roluri esențiale care contribuie la dezvoltarea și sănătatea duhovnicească a acestuia. De la îndrumător și învățător până la medic sufletesc și părinte duhovnicesc, duhovnicul îndeplinește funcții vitale în viața credincioșilor.

Duhovnicul acționează ca un ghid în labirintul vieții duhovnicești, oferind învățături și sfaturi bazate pe învățătura Bisericii. El ajută credinciosul să înțeleagă și să aplice principiile creștine în viața de zi cu zi, facilitând dezvoltarea unei relații autentice cu Dumnezeu. Așa cum subliniază Arhimandritul Mihail Daniliuc, prin intermediul duhovnicului, credinciosul Îl găsește pe Hristos și primește îndrumare în căutarea voii divine.

În tradiția ortodoxă, duhovnicul este considerat un medic al sufletului, având rolul de a diagnostica și trata rănile spirituale ale credinciosului. Prin Taina Spovedaniei, el oferă iertare și vindecare, ajutându-l pe credincios să depășească păcatele și să se reconcilieze cu Dumnezeu. Patriarhul Daniel subliniază că duhovnicul trebuie să păstreze echilibrul, evitând extremele, și să acționeze ca un îndrumător și medic al sufletelor.

Relația dintre credincios și duhovnic este adesea comparată cu cea dintre părinte și copil, caracterizată prin iubire, înțelegere și sprijin necondiționat. Duhovnicul oferă consiliere în momentele de criză, ajutându-l pe credincios să navigheze prin dificultățile vieții și să rămână pe calea dreptății. El se roagă pentru binele ucenicului său și îl susține în momentele de dificultate, ajutându-l să-și întărească credința și să depășească obstacolele spirituale.

Duhovnicul acționează ca un mijlocitor între credincios și Dumnezeu, aducând rugăciunile și nevoile acestuia înaintea divinității. În momentele de slăbiciune sau îndoială, prezența și sprijinul duhovnicului pot întări credința și pot adânci relația personală cu Dumnezeu. Așa cum se menționează în tradiția ortodoxă, duhovnicul este văzut ca un mijlocitor în tămăduirea sufletească, ajutând credinciosul să treacă de la stadiul de „chip” al lui Dumnezeu la cel al „asemănării” cu Dumnezeu.

Duhovnicul are responsabilitatea de a păstra și transmite învățăturile Bisericii, asigurând continuitatea tradiției și corectitudinea doctrinară. El educă și formează noile generații de credincioși, contribuind la menținerea unității și integrității comunității bisericești. În acest sens, el îndeplinește o funcție esențială în formarea spirituală și morală a credincioșilor.

Rolul duhovnicului în viața credinciosului este complex și multifacetic, cuprinzând aspecte de învățător, medic, părinte și mijlocitor. Prezența și îndrumarea duhovnicului sunt esențiale pentru dezvoltarea unei vieți spirituale autentice, oferind sprijin și direcție în călătoria credinciosului către mântuire. Într-o lume adesea marcată de incertitudine și provocări, duhovnicul rămâne un far de lumină și speranță, ghidându-l pe credincios pe drumul credinței și al adevărului. (Pr. Valeriu Butescu)