Moștenitorii Centenarului, pe urmele părintelui Cleopa


FOTO

Vineri, 28 februarie 2025, tinerii din grupul parohial „Luminătorii” de la parohia „Nașterea Maicii Domnului” Broscăuți îndrumați de pr. Crețu Vasile Ionuț, împreună cu cei din grupul „Prietenii Sfinților Împărați” de la parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” Broscăuți sub îndrumarea pr. Pristavu Cosmin Constantin, au pornit într-un pelerinaj de suflet, intitulat „Pe urmele părintelui Ilie Cleopa”.

Această activitate face parte din proiectul catehetic „Tinerii de azi – moștenitorii Centenarului”, cu care tinerii din cele două parohii s-au înscris la Concursul Naţional Catehetic din Anul omagial 2025 „Mărturisirea jertfelnică a dreptei credinţe – moştenirea unui secol de Patriarhat pentru copii şi tineri”.
Pelerinajul a început cu un scurt popas la Crescătoria de zimbri de la Neamț, unde tinerii s-au bucurat de frumusețea naturii și au admirat rarele exemplare de zimbri, simboluri ale măreției și statorniciei. Apoi, pașii lor s-au îndreptat către Schitul Vovidenia, loc de liniște și reculegere, unde părintele arhimandrit Mihail Daniliuc le-a vorbit despre istoricul schitului și despre marile personalități care au viețuit aici: Mitropolitul Visarion Puiu și scriitorul Mihail Sadoveanu. Copiii au fost încântați să afle detalii despre trecutul acestui loc binecuvântat. Fiind aproape de Mănăstirea Neamț, tinerii pelerini au aflat lucruri noi despre Sfântul necunoscut și despre Icoana făcătoare de minuni care se află aici.
Spre prânz, tinerii au pășit cu emoție în biserica mănăstirii Sihăstria, simțind încă de la intrare liniștea profundă și duhul de rugăciune al locului. Pentru mulți dintre ei, a fost prima dată când au ajuns aici, iar impresiile au fost copleșitoare. În chilia părintelui Ilie Cleopa, fiecare obiect păstrat – de la metaniile tocite de rugăciune până la cărțile vechi și hainele simple – le-a vorbit despre viața aspră, dar plină de har a marelui duhovnic. Candelele ce ardeau tainic la fiecare mormânt din „Grădina cu sfinți” i-au impresionat profund, iar liniștea de acolo i-a făcut să înțeleagă că locul acela este unul special, în care rugăciunea și sfințenia au lăsat urme adânci.
Pentru a se pregăti de acest pelerinaj, tinerii au primit o temă specială: fiecare a lecturat câte un volum din colecția „Ne vorbește părintele Cleopa”, notând îndemnuri și sfaturi din cuvântările acestuia. Unii dintre ei au transpus aceste gânduri în versuri, reușind să îmbine spiritualitatea cu talentul literar.


„Prin munți de taină, la Sihăstrie,
Un glas răsună, plin de iubire,
Părintele Cleopa ne învață blând,
Despre credință și despre gând.

De lăsatul secului ne-a grăit,
Cu blânde cuvinte, cu duh liniștit,
Să nu părăsim rugăciunea fierbinte,
Că-n ea se ascund comori sfinte.

Să-l ascultăm, să-l prețuim,
Cu dragoste sfântă să-l pomenim,
Că-n slovele sale, de sus dăruite,
E viață, lumină și căi mântuite.”(Cezara, 18 ani)



La finalul zilei, și-au așternut impresiile despre această experiență deosebită, descoperind cât de actuală și vie rămâne învățătura marelui duhovnic:
„Am pornit la drum cu rugăciunile de dimineață, ceea ce a trezit în interiorul sufletului meu multă liniștite și acel sentiment de „acasă”. Mi-am încărcat sufletul de iubire și liniște la fiecare mănăstire. După acest pelerinaj mă simt împlinită, liniștită sufletește și conștientizez încă o dată că sunt înconjurată de oameni calzi, blânzi, cu multă iubire și credință în suflet și pentru toate astea îi mulțumesc lui Dumnezeu, deoarece după cum bine știți, mereu El ne ghidează și ne plantează pe drumul vieții noastre persoane cu suflet bun, îndrumători și mentori ce contribuie sufletului nostru. Mulțumesc părintelui Crețu Ionuț și părintelui Pristavu Cosmin, pentru această oportunitate de a participa la un pelerinaj, în care am pășit și ne-am apropiat  mai mult de Sfinți și de frumusețile pe care Dumnezeu ni le-a lăsat pe pământ.”(Camelia, 19 ani)
„Astăzi împreună cu părintele Ionuț și părintele Cosmin și mai mulți tineri din satul meu,am pronit în primul pelerinaj din viața mea. Am fost încântat de frumoasele locuri pe care le-am vizitat. Mi-a plăcut ziua de astăzi deoarece am descoperit locuri  noi: Zimbrăria, Mănăstirea Sihăstria, Grădina  cu Sfinți. Mulțumesc tuturor pentru acest pelerinaj.”(Darius, 9 ani)
„Vizita la mănăstirea Sihăstria a fost o experiență deosebită, plină de liniște și spiritualitate. Grădina cu sfinți m-a impresionat profund, fiecare colț fiind o dovadă a credinței celor care au trăit și s-au rugat acolo. Am simțit o legătură specială cu natura și cu istoria acestui loc sacru, care ne-a oferit ocazia de a reflecta asupra valorilor spirituale. Întreaga zi a fost o călătorie de descoperire și inspirație, care  ne-a îmbogățit sufletește.”(Alesia, 12 ani)
„Mi-am dorit dintotdeauna să simt ca aparțin unui grup. În timp, descoperindu-L pe Dumnezeu, am realizat ca locul meu e printre oamenii care Îi urmează calea. Am fost mereu motivată de acest verset: „Căci, acolo unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor” și l-am pus în suflet ca propria mea ancoră. Călătoria noastră a început strategic, cred eu. Am pus la bază minunile naturii, amintindu-ne că tot ceea ce este frumos El a creat, de la liniștea codrilor, până la diversitatea viețuitoarelor. Treptat, am pășit și pe la mănăstiri, adevărate dovezi ale iubirii ce provine dintr-o iubire și mai mare. Și dacă tot recunoașteți că ați învățat lucruri noi, nu uitați că a fost posibil datorită eforturilor depuse de „purtători ai luminii creștine” pe parcursul unui secol. Și ghiciți ce, noi le urmăm exemplul! Și sunt mândră de #luminători. Sincere mulțumiri părinților Ionuț și Cosmin pentru atmosferă și inițiativă!”(Flavia, 19 ani)
„Doresc să vă mulțumesc mult pentru experiența minunată de ieri. La Mănăstirea Sihăstria, intrând în Chilia Părintelui Cleopa, m-au fascinat obiectele care i-au aparținut, precum și arhitectura mănăstirii. În Grădina cu Sfinți am simțit prezența Părintelui Cleopa aproape de noi! Sunt recunoscătoare Părintelui Ionuț și Părintelui Cosmin!A fost minunat!”(Delia, 14 ani)
„Mănăstirea Sihăstria și Schitul Vovidenia sunt locuri foarte liniștite și frumoase, unde oamenii merg ca să se roage și să se reculeagă. Mi se pare că aceste locuri au o atmosferă aparte, care te face să te simți mai aproape de Dumnezeu. Schitul Vovidenia mi s-a părut interesant și pentru că Mihail Sadoveanu a scris acolo câteva dintre cărțile lui. Cred că liniștea și natura din jur l-au inspirat foarte mult. Mi-ar plăcea să vizitez din nou aceste locuri, pentru că sunt perfecte pentru a te relaxa și a scăpa de agitația de zi cu zi.” (Angelina, 15 ani)
„Pe mine m-a impresionat Schitul Vovidenia deoarece  această biserică are o istorie interesantă , în această biserică m-am simțit protejată. Am rămas cu informații folositoare despre biserică dar și despre Mihail Sadoveanu.”(Amalia, 13 ani)
„Astăzi am descoperit o liniște cum rar întâlnești – nu doar absența zgomotului, ci o pace care pătrunde adânc în suflet. La Sihăstria timpul nu mai aleargă, ci curge lin, ca o rugăciune nesfârșită. În tăcerea aceea vie, am simțit cum gândurile se limpezesc, cum sufletul se odihnește și cum, pentru o clipă, lumea întreagă pare mai aproape de cer.”(Cezara, 18 ani)
„Mănăstirea Sihăstria nu este doar un loc pe care îl vizitezi, ci unul pe care îl trăiești. A fost o experiență de suflet, pe care aș repeta-o oricând.”( Alexia, 17 ani)
„Mănăstirea Sihăstria este un loc deosebit, plin de liniște și frumusețe, unde sufletul găsește pace și împlinire. Mă simt binecuvântată pentru că am avut ocazia să vizitez acest loc sacru, unde rugăciunile și liniștea muntelui îți umplu inima de lumina divină. Fie ca mănăstirea să continue să fie un refugiu pentru toți cei care caută pacea sufletului și apropierea de Dumnezeu!”(Ștefania, 15 ani)

Părintele Ilie Cleopa a fost un adevărat mărturisitor al credinței în vremuri grele, un om al rugăciunii și al smereniei, care a știut să mențină aprinsă flacăra Ortodoxiei în sufletele credincioșilor. Tinerii au înțeles, prin acest pelerinaj, că jertfa și dăruirea sunt esențiale în viața unui creștin și că, prin credință, orice obstacol poate fi depășit.
Această zi deosebită a întărit legăturile dintre participanți și i-a inspirat să aprofundeze moștenirea spirituală pe care înaintașii ne-au lăsat-o. Pelerinajul „Pe urmele părintelui Cleopa” a fost nu doar o călătorie fizică, ci și una sufletească, spre înțelegerea profundă a dreptei credințe și a mărturisirii jertfelnice.
Mulțumim celor care au contribuit la buna desfășurare a acestui pelerinaj, Primăria și Consiliul local Broscăuți și TCS Media Broscăuți. (pr. Ionuț Crețu/pr. Cosmin Pristavu)

Proiectul „Luna pentru viață” 2025 în Protopopiatul Dorohoi


În luna Martie anul 2025, Departamentul Pro – Vita al Protopopiatului Dorohoi, organizează a patra ediție a proiectului educațional „Luna pentru Viață”, tema din acest an fiind: „Fiecare om contează”. Astfel parohiile din cuprinsul Protopopiatului Dorohoi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Dorohoi, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi și Asociația Tinerilor Ortodocși-filiala Dorohoi, vor desfășura următoarele activități:
  1. Proiectul educațional „Luna pentru Viață” 2025, organizat de Protopopiatul Dorohoi prin Biroul Pro Vita în parteneriat cu unități de învățământ din zona municipiului Dorohoi
  2. Săvârșirea Tainei Sfântului Maslu și rugăciuni pentru mamele însărcinate și copii.
  3. Marcarea zilei de 25 martie „Ziua mamei creștine” prin vizita mamelor la maternitatea Spitalului municipal Dorohoi;
  4. Concurs de poezii și eseuri pe tema pro-viață în școli și licee
  5. Campanie de donare sânge „Donând sânge dăruiți viață” ediția a-II-a 2025
  6. Dezbatere Pro- Vita „Darul vieții – Taină și adevăr” în Liceele din Dorohoi – Invitat Pr. Prof. Petru Cernat, profesor asistent al Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae” Iași
  7. Conferința „Egalitate, echitate și sprijin din prima secundă a vieții” susținută de doamna doctor Alexandroae Ioana în Liceele din Dorohoi.
  8. Seara duhovnicească Pro Vita organizată la Seminarul Teologic „Sf. Cuvios” Ioan Iacob” Dorohoi cu tinerii ATOR Dorohoi.
  9. Marșul pentru Viață, va fi organizat Duminică 30 Martie 2025 ora 12.00 în orașul Dorohoi, începând cu ora 12.00 pe traseul Parc Cholet- Primăria Dorohoi, la care sunt așteptați cât mai mulți dorohoieni pentru a pune în lumină valoarea vieții din prima secundă și până în veșnicie.

         În organizarea acestor activități, vor fi implicați: elevi, profesori de religie, cadre didactice, profesori de muzică, consilieri școlari, psihologi, asistenți sociali, tineri care doresc să facă voluntariat pro – vita. Vă așteptăm cu drag ca împreună să fim lucrători în acest minunat proiect dedicat vieții! Tinerii și persoanele dornice de a fi implicate ca voluntari în activități sunt așteptate să ne contacteze la numărul de telefon 0758432436! (Pr. Prof. Iftodi Marian, coordonator Birou Provita – Protopopiatul Dorohoi)


Moștenirea părintelui Cleopa pentru generațiile de astăzi -întâlnirea Cercului pastoral misionar -”Sf. Spiridon Leorda”


FOTO

Luni, 24 februarie 2025, Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Cervicești a găzduit întâlnirea Cercului misionar „Sfântul Spiridon” Leorda, evenimentul fiind deschis prin săvârșirea Sfintei Liturghii la care au participat enoriașii parohiei, împreună cu un sobor de preoți slujitori ai cercului misionar.

După slujba Sfintei Liturghii, întâlnirea a continuat cu prezentarea temei „Moștenirea Părintelui Cleopa pentru generațiile de astăzi” susținută de Pr. Iftodi Marian de la Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Busuioceni prin care s-a evidențiat faptul că Părintele Cleopa a lăsat o moștenire veșnică, un exemplu de dăruire totală pentru Dumnezeu și de comuniune profundă cu aproapele. Într-o lume care se schimbă rapid, nevoia de a trăi o viață duhovnicească autentică este mai acută ca niciodată. Părintele Cleopa a fost o voce care a strigat în pustia acestei lumi, îndemnându-ne să ne regăsim adânc în Hristos, un îndemn care nu se va stinge niciodată.

Referatul a fost urmat de dezbateri, moderate de președintele Cercului Misionar Pastoral, Pr. Ciobanu Ștefan care a lansat spre dezbatere câteva întrebări:

1. Relatați o întâlnire, amintire, sau un ajutor primit de la părintele Cleopa.

2.  Care virtute a părintelui Cleopa este reprezentativă pentru fiecare preot în parte?

3.  Ce reprezintă părintele Cleopa pentru fiecare preot în parte?

Toți preoții Cercului Misionar au participat cu mult interes la dezbateri prin care au avut ocazia să evidențieze învățăturile Părintelui Cleopa ce rămân o comoară spirituală care ne îndeamnă la o viață de autentică credință și ascultare de voia lui Dumnezeu.

Părintele Daniel Precob, delegat din partea Protopopiatului Dorohoi a dat startul discuțiilor cu precizarea că Părintele Cleopa rămâne pentru fiecare preot un model mărturisitor ancorat în realitățile vremii, un model de verticalitate, precizând că se poate considera un ucenic al Părintelui, amintindu-și cu nostalgie momentul de întâlnire ce l-a avut cu acesta la Mănăstirea Sihăstria de la Neamț.

Pr. Sumanaru Mihail a evidențiat faptul că Părintele Cleopa punea accent pe rugăciunea „minții” sau rugăciunea inimii, considerând-o ca fiind forma cea mai profundă a comuniunii cu Dumnezeu. El sublinia că rugăciunea nu trebuie să fie doar verbală, ci o stare de atenție continuă față de Dumnezeu. În această lumină, rugăciunea devine un mod de viață, nu doar o acțiune particulară.

Pr. Ciurciun Andrei a relatat o întâmplare trăită la chilia părintelui Cleopa prin care își amintește sentimentul deosebit de pace pe care l-a simțit în preajma acestuia. În privința iubirii față de aproapele, Părintele Cleopa sublinia că iubirea creștină este cu mult mai mult decât un sentiment nobil; aceasta trebuie să se manifeste prin acte concrete de jertfă. „Iubirea adevărată se măsoară în ceea ce faci pentru ceilalți”, spunea el. Părintele Cleopa considera că iubirea față de aproapele include nu doar ajutorul material, dar și sprijinul duhovnicesc, aducând laolaltă două dimensiuni importante ale iubirii: mângâierea și mustrarea. Împăcarea celor aflați în conflicte și sprijinirea celor căzuți în păcate sunt semnele cele mai clare ale unei iubiri autentice.

Pr. Constantin Alexandru a relatat că în perioada vacanțelor de vară din timpul Seminarului a petrecut alături de alți colegi la Mănăstirea Sihăstria și își amintește că părintele era un om aspru și hotărât iar credincioşii care veneau la cuvioşia sa pentru binecuvântare, plecau fericiţi că l-au văzut pe Părintele Cleopa şi că le-a dat sfaturi duhovniceşti. Părintele îi îndemna să se roage, să se spovedească, să meargă regulat la sfânta biserică şi să facă fapte bune. Şi aşa li se împlineau cele de folos. Astfel ucenicii Părintelui Cleopa deveneau mai buni, mai milostivi, mai  râvnitori şi mai smeriţi. Iar bătrânul le amintea deseori cuvintele Psalmistului: „Smeritu-m-am şi m-am mântuit”.

Pr. Biță Gabriel a vorbit despre faptul că părintele sfătuia pe fraţi amintindu-le cuvintele marelui duhovnic Vichentie Mălău: „Răbdare, răbdare, răbdare… şi când ţi se va părea că s-a sfârşit, o iei de la capăt: răbdare, răbdare, răbdare… Dar nu până la prăşit, ci până la sfârşit”.

Pr. Niță Andrei a adus în discuție faptul că Părintele Cleopa avea convingerea că în fiecare clipă greşim şi nu este nici un moment în care nu mâniem pe Dumnezeu; de aceea nu este clipă când nu avem nevoie de ajutorul Lui. Cuvioşia sa punea mare accent şi pe osândirea de sine, căci spunea: „Să nu zici la spovedanie că este de vină cutare, sau că este vinovat diavolul, că atunci râd diavolii de tine cu gura până la urechi! Ci să spui: «Părinte, eu sunt de vină, al meu este păcatul, a mea este rana»”.

La finalul întâlnirii, fiecare preot al Cercului Misionar a descris în câteva cuvinte ceea ce reprezintă părintele Cleopa pentru generațiile de astăzi, menționându-se următoarele: Părintele Cleopa va rămâne un „model de smerenie, bun predicator, bun autodidact, model de monah autentic, smerit și ascultător, model de mărturisitor ancorat în realitățile vremii, model de verticalitate, bun rugător, model de mărturisitor al credinței și stâlp de păstrare a dreptei credințe. Virtuțile reprezentative ale părintelui Cleopa ce au lăsat o amprentă adâncă asupra credincioșilor sunt smerenia, răbdarea, ascultarea, pacea, simplitatea și profunzimea cuvintelor sale, ce ne îndemna la o viață de rugăciune, pocăință și smerenie, fiind un model de desăvârșire spirituală pentru toți cei care l-au urmat.

Părintele Ciobanu Ștefan a încheiat întâlnirea mulțumind celor prezenți și accentuând ideea că în lumea contemporană, în care provocările secularizării și globalizării sunt tot mai intense, moștenirea Părintelui Cleopa rămâne un far de lumină și speranță. El reprezintă o viziune de întoarcere la esențele duhovnicești ale ortodoxiei: rugăciune, smerenie, pocăință și iubire față de aproapele.

Părintele Cleopa ne învață că adevărata mântuire nu se obține doar prin cuvinte, ci prin fapte de iubire, sacrificiu și dăruire totală lui Dumnezeu. Prin exemplul său de viață, el ne arată că mântuirea este un drum continuu de curățire a sufletului, în care fiecare pas este un act de apropiere de Dumnezeu și de iubire față de semeni. În acest sens, învățăturile sale continuă să inspire și să lumineze calea celor care doresc să trăiască în conformitate cu principiile credinței ortodoxe.(Pr. Marian Iftodi)