Cât de profund și în cuvinte puține sintetizează semnificația Săptămânii Patimilor stihirea Laudelor din prima zi a Deniilor: „Mergând Domnul spre Patima cea de bunăvoie”. De bunăvoie merge Domnul spre Cruce, spre judecată nedreaptă, spre osânda cea nemeritată pe care o vestește Apostolilor Săi mai dinainte: „Iată ne suim în Ierusalim, şi Se va da Fiul Omului precum scrie pentru Dânsul”.
Ce emoții sau ce sentimente ar trebui să ne cuprindă pe noi în aceste zile? Ce am mai putea face noi acum? „Să venim dar şi noi cu gânduri curate, să mergem împreună cu Dânsul şi împreună să ne răstignim; şi pentru Dânsul să murim faţă de plăcerile lumeşti, ca să şi vieţuim împreună cu Dânsul”Adică?? Să ne curățim sufletește și „cu gânduri curate” să alergăm la Domnul care merge spre Patimă, să ne răstignim adică să murim față de toate grijile și plăcerile lumii acesteia ca să putem să fim împreună cu El, „să viețuim împreună cu Dânsul” sau mai exact ca El să viețuiască în noi!
Predică la Sfânta și Marea Marți din Săptămâna Patimilor
Introducere
Sfânta și Marea Marți din Săptămâna Patimilor ne pune înainte Pilda celor zece fecioare (Matei 25, 1-13), o parabolă rostită de Domnul nostru Iisus Hristos pentru a ne îndemna la privegheveghere duhovnicească și pregătire pentru Judecata de Apoi. În aceste zile premergătoare Paștilor, Biserica ne cheamă nu doar să însoțim spiritual patimile Mântuitorului, ci și să privim dincolo de ele, spre întâlnirea finală cu Hristos – Mirele veșnic. La slujbele Deniei din primele trei zile ale Săptămânii Mari se cântă troparul: „Iată, Mirele vine la miezul nopții și fericită este sluga pe care o va afla priveghind; iar nevrednic este acela pe care-l va afla lenevindu-se”. Acest imn, inspirat chiar din parabola celor zece fecioare, rezumă tema centrală a zilei: vigilenta trezvie a sufletului în așteptarea venirii Mirelui-Hristos și fericirea celor găsiți pregătiți.
Pilda evanghelică a celor zece fecioare este așezată, în tradiția ortodoxă, în această zi de Marți pentru a sublinia tocmai necesitatea priveghevegherii neîncetate și a pregătirii sufletești înaintea sfârșitului (Sfânta și Marea Zi De Marți Săptămâna Patimilor » Pravila). După cum consemnează Sinaxarul zilei, „purtătorii de Dumnezeu Părinți” au rânduit această pericopă în Săptămâna Patimilor spre a ne încuraja să fim totdeauna gata să-L întâmpinăm pe adevăratul Mire, având candelele faptelor bune aprinse, și mai cu seamă untdelemnul milei în inimi (Sfânta și Marea Zi De Marți Săptămâna Patimilor » Pravila). Vom medita, așadar, asupra acestei pilde profund eshatologice, punând accent pe virtutea privegherii și pe criteriul judecății viitoare, și vom vedea de ce a rânduit Biserica această temă în pragul Patimilor Mântuitorului.
Vegherea duhovnicească în Pilda celor zece fecioare
Evanghelia ne prezintă zece fecioare care, cu candelele lor, așteptau sosirea mirelui, pentru a intra la ospățul de nuntă (Matei 25,1-4). Mirele întârzie, așa încât “au ațipit toate și au adormit” (v. 5). La miezul nopții însă răsună strigarea: “Iată, Mirele vine! Ieșiți întru întâmpinarea lui!” (Sfânta Evanghelie după Matei – Capitolul 25 [BIBLIA ORTODOXĂ]). Acest Mire tainic este Hristos, iar nunta Sa simbolizează Împărăția cerurilor, la care suntem cu toții chemați. Cele zece fecioare îi reprezintă pe toți creștinii care Îl așteaptă pe Hristos, fiecare cu “candela” propriei sale vieți și credințe. Însă textul subliniază că numai cinci erau înțelepte și cinci nebune (nechibzuite), diferența dintre ele fiind dată de prezența sau absența untdelemnului din candele (v. 2-4).
Parabola ne îndeamnă, așadar, la priveghere – nu doar în sens literal (de a fi treji în miez de noapte), ci mai ales în sens spiritual: o stare de trezvie a minții și inimii, de conștientizare permanentă a prezenței lui Dumnezeu și a responsabilității noastre înaintea Lui. Privegherea sau veghea duhovnicească implică rugăciune neîncetată, pocăință statornică și atenție la mișcările sufletului, pentru a nu fi luați pe nepregătite de ispite ori de venirea neașteptată a Domnului. Sfântul Grigorie Palama – marele dascăl al isihiei și rugăciunii minții – arată că “fecioarele înțelepte țineau candelele (adică mințile lor luminate de cunoașterea trează a lui Dumnezeu) purtate în mâinile faptelor practice ale sufletului”, și că ele au reușit să-și dedice această minte lui Dumnezeu și s-o aprindă cu lumina harului Său ( “Immediately after the abominable advent of the Antichrist, He who fashioned everything will shake it all again” | Eclectic Orthodoxy). Cu alte cuvinte, Sf. Grigorie Palama interpretează că adevărata înțelepciune este unirea între cunoașterea lui Dumnezeu (lumina din minte) și lucrarea virtuților (mâinile care poartă candela), într-o permanentă stare de veghe interioară.
Mântuitorul încheie pilda cu un avertisment limpede: “Drept aceea, privegheați, că nu știți ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului” (Sfânta Evanghelie după Matei – Capitolul 25 [BIBLIA ORTODOXĂ]). Această poruncă – „privegheați!” – răsună cu putere de-a lungul Săptămânii Patimilor. Nu cunoaștem momentul când Hristos va veni pe norii cerului ca Judecător sau când ne va chema sufletul de pe pământ; de aceea, singura atitudine înțeleaptă este să fim tot timpul pregătiți. Somnul în care au căzut fecioarele simbolizează moartea trupească – “au adormit toate” pentru că toți oamenii trec prin poarta morții. Însă la Învierea de obște (strigătul de la miezul nopții) toți vom fi treziți pentru a ne întâmpina Mirele. Va conta atunci dacă lumina sufletului nostru încă arde; iar aceasta depinde dacă am avut untdelemn în candelă, adică dacă am adormit în stare de har, cu credința lucrătoare prin dragoste.
Untdelemnul milosteniei – virtutea esențială la Judecată
Sfinții Părinți ne învață în unanimitate că untdelemnul din candelele fecioarelor reprezintă milostenia, adică dragostea concretizată în fapte de milă față de aproapele (Predică la Sfânta și Marea Marți | Doxologia). Aceasta nu înseamnă că celelalte virtuți ar fi neglijabile, dar evidențiază un adevăr fundamental: nicio virtute nu este mântuitoare dacă lipsește dragostea creștină. Fecioria (curăția trupească și sufletească) este în sine o virtute foarte înaltă – “un lucru așa de mare, că nici unul din cei vechi n-au putut-o păzi… Numai de la Hristos a înflorit floarea fecioriei”, spune un Părinte (Predică la Sfânta și Marea Marți | Doxologia). Totuși, din pildă reiese că cele cinci fecioare “fără minte” (nebune) au fost osândite tocmai fiindcă, deși aveau fecioria, “nu aveau în aceeași măsură și milostenia” (Sfânta și Marea Zi De Marți Săptămâna Patimilor » Pravila). Ele au săvârșit cea mai grea nevoință (abstinența totală), dar au neglijat-o pe cea mai “mică” – iubirea față de aproapele – ajungând astfel, după cum afirmă sinaxarul, “în nimic nu se deosebesc de desfrânate. Desfrânatele sunt biruite de trup, iar ele au fost biruite de bani” (Sfânta și Marea Zi De Marți Săptămâna Patimilor » Pravila). Într-adevăr, “nu-i lucru mai lipsit de sfințenie și mai plin de rușine decât ca fecioria să fie biruită de bani” (Sfânta și Marea Zi De Marți Săptămâna Patimilor » Pravila). Cu alte cuvinte, egoismul și zgârcenia pot goli de sens chiar și cea mai aleasă virtute ascetică.
Sfântul Ioan Gură de Aur, comentând această parabolă, subliniază exact această lecție. El arată că fecioarele nechibzuite “în zadar și fără folos au avut marea avuție a fecioriei”, pentru că nu au unit-o cu milostenia (Sfântul Ioan Gură de Aur – Fecioria Şi Milostenia | PDF). „Iată ce mare lucru este fecioria! Când are însă ca soră milostenia, nicio primejdie n-o doboară… De aceea fecioarele acelea n-au intrat în cămara de nuntă, pentru că n-au avut și milostenia pe lângă feciorie” – exclama Sfântul Ioan (Sfântul Ioan Gură de Aur – Fecioria Şi Milostenia | PDF). Cuvintele sale confirmă că virtuțile trupești (precum curăția, postul, înfrânarea) trebuie împodobite cu virtuțile sufletești (în primul rând iubirea de Dumnezeu și de aproapele) pentru a fi cu adevărat plăcute lui Dumnezeu (Predică la Sfânta și Marea Marți | Doxologia) (Predică la Sfânta și Marea Marți | Doxologia). Altfel, forma exterioară a evlaviei rămâne fără conținut mântuitor. Marele ierarh al Constantinopolului elogiază milostenia astfel: “Mari sunt aripile milosteniei… străbate văzduhul, trece de lună și de soare… și se oprește înaintea tronului Dumnezeirii. Oricâte păcate vei fi făcut, milostenia atârnă mai greu decât ele” (Predică la Sfânta și Marea Marți | Doxologia). Această afirmație hiperbolică evidențiază puterea extraordinară a milei: ea poate șterge păcate și aduce pe om direct înaintea lui Dumnezeu, căci în actul milosteniei se manifestă chipul iubirii lui Dumnezeu însuși.
Sfântul Grigorie Palama, la rândul său, tâlcuiește că untdelemnul simbolizează dragostea, „vârful tuturor virtuților”, fără de care nimic din celelalte osteneli nu folosește. El folosește o comparație arhitectonică: “Dacă pui fundația și ridici pereții, dar nu pui și acoperișul, la ce folosesc toate? În același fel, dacă dobândești toate virtuțile, dar îți lipsește dragostea, toate sunt nefolositoare și fără sens” ( “Immediately after the abominable advent of the Antichrist, He who fashioned everything will shake it all again” | Eclectic Orthodoxy). Dragostea creștină este plinirea legii (Romani 13,10) și cununa virtuților; ea dă valoare și desăvârșire celorlalte. De aceea, Palama spune că la ospățul ceresc al Mirelui intră numai cei “care au pecetluit celelalte virtuți cu fapte ale iubirii”, fie că au ajuns la iubire printr-o viață neprihănită, fie că au năzuit la ea prin pocăință sinceră ( “Immediately after the abominable advent of the Antichrist, He who fashioned everything will shake it all again” | Eclectic Orthodoxy). Atât de necesară este iubirea, încât însuși Hristos, în discursul Său eshatologic, după ce vorbește despre priveghere (pilda fecioarelor) și despre responsabilitate (pilda talanților), așază dragostea milostivă drept criteriu suprem la Judecata de Apoi (Matei 25,31-46).
Astfel, vedem cum Pilda celor zece fecioare pregătește terenul pentru scena Judecății universale: când Mirele-Hristos va sta pe tronul slavei, ușa se va deschide doar pentru cei care au trăit în iubire. “Am flămânzit și Mi-ați dat să mănânc… gol am fost și M-ați îmbrăcat…” – aceste cuvinte adresate drepților (Matei 25,35-36) arată că untdelemnul pe care ei l-au purtat în candele a fost milostenia concretă. Hristos Se va identifica atunci cu fiecare dintre “frații prea mici” care au avut nevoie de ajutorul nostru, spunând: “Întrucât ați făcut unuia dintre acești frați ai Mei, Mie Mi-ați făcut” (Matei 25,40) (Predică la Sfânta și Marea Marți | Doxologia). Cu adevărat, în faptele noastre de milostenie și dragoste, Hristos recunoaște chipul Său în noi. De aceea, Mirele le răspunde fecioarelor nebune cu un refuz absolut: “Adevărat zic vouă: nu vă cunosc pe voi” (Matei 25,12) – cu alte cuvinte: nu vă recunosc, străine Îmi sunteți, pentru că n-ați avut în voi iubirea care este esența lui Dumnezeu. Este îngrozitoare această sentință, mai ales pentru cineva care a dus o viață aparent virtuoasă; ea ne arată că egoismul steril și nepăsarea față de aproapele fac sufletul de nerecunoscut pentru Hristos, oricâte virtuți personale am revendica.
Sfântul Maxim Mărturisitorul rezumă foarte bine această idee printr-o apoftegmă memorabilă: „toată asceza care nu are dragoste este străină de Dumnezeu” (Predică la Sfânta și Marea Marți | Doxologia). Aceste cuvinte (provenite din scrierile filocalice) confirmă că orice nevoință spirituală – post, feciorie, sărăcie de bunăvoie, rugăciune etc. – dacă nu naște iubire de Dumnezeu și de semeni, ajunge străină de scopul ei, deci străină de Dumnezeu. Dragostea este criteriul autenticității vieții ascetice. În termenii predicii Sf. Petroniu Tănase, “milostenia este certificatul de garanție al virtuții, că duce la Dumnezeu… Orice faptă virtuoasă, fără această garanție, nu este mântuitoare” (Predică la Sfânta și Marea Marți | Doxologia). La Judecata de apoi, Domnul va cere acest certificat al iubirii pentru a valida celelalte fapte bune. Fecioarele nebune nu l-au avut, de aceea toate nevoințele lor au rămas fără rod. Să luăm aminte așadar: fără untdelemnul milei, candela credinței se stinge, sufletul își pierde lumina și căldura, iar ușa raiului rămâne închisă.
Actualitatea pildei în Săptămâna Patimilor
Am putea întreba: de ce a rânduit Biserica tocmai această parabolă în contextul Săptămânii Patimilor? Răspunsul reiese deja în parte din cele de mai sus, dar să-l explicăm clar. În Săptămâna Mare, retrăim ultimele învățături și fapte ale Domnului înainte de Răstignire. După intrarea triumfală în Ierusalim (Floriile), Iisus a petrecut timpul în templu și apoi pe Muntele Măslinilor, pregătindu-Și ucenicii pentru Patima Sa, dar și pentru a Doua Sa Venire. Evangheliile din primele trei zile ale acestei săptămâni au un caracter puternic eshatologic: ele vorbesc despre împietrirea iudeilor care L-au respins pe Hristos, despre mustrarea fariseilor fățarnici (ca pildă negativă), despre distrugerea Ierusalimului și sfârșitul lumii (Matei cap. 23-24) (Explicaţie duhovnicească: Sfânta și Marea Marți – Pilda celor zece fecioare – Basilica.ro). În mod special, la Denia din Sfânta Marți, pericopa evanghelică include Pildele celor zece fecioare și a talanților, precum și descrierea Judecății de apoi (Explicaţie duhovnicească: Sfânta și Marea Marți – Pilda celor zece fecioare – Basilica.ro). Așadar, Biserica ne pune înainte perspectiva Judecății finale exact în zilele în care rememorăm Judecata nedreaptă făcută lui Iisus de către oameni. Există aici o adâncă semnificație: în timp ce omenirea Îl judecă pe Hristos la Pilat și Îl condamnă la moarte, Hristos, ca Dumnezeu, prevestește adevărata Judecată care va veni asupra lumii. Această întoarcere a rolurilor (Hristos, Judecătorul cel drept, acceptă să fie judecat și osândit pe nedrept de noi) conferă Săptămânii Patimilor o tensiune eshatologică deosebită. Suntem făcuți conștienți că Cel pe care Îl vedem în curând purtând crucea spre Golgota este Mirele și Judecătorul sufletelor noastre.
De aceea, veghea și judecata nu sunt teme întâmplătoare, ci profund legate de sensul Săptămânii Mari. Veghea ne amintește de datoria ucenicilor din Ghetsimani: “Privegheați și vă rugați, ca să nu intrați în ispită” (Matei 26,41). Ei n-au putut atunci să privegheze nici măcar un ceas alături de Hristos cel întristat, adormind – o altă imagine a neputinței omenești de a sta treji în ceasul crucial. Prin contrast, ni se cere nouă acum să priveghem, înțelegând că ne aflăm într-un ceas decisiv al mântuirii. Iar Judecata viitoare ne este pusă înainte ca o oglindă în care să ne vedem propriul suflet în lumina jertfei lui Hristos. Când contemplăm cum Hristos Se dăruiește total pe Sine din iubire pentru lume, suntem chemați să ne întrebăm: noi vom avea oare iubire în noi la vremea cercetării? Pilda fecioarelor ne avertizează că nu este de ajuns să fim simpatizanți sau spectatori ai Patimilor Domnului, ci trebuie să fim ucenici adevărați, care învață lecția iubirii jertfelnice. Altfel riscăm să fim asemenea mulțimilor care L-au aclamat pe Hristos duminică și L-au părăsit vineri – sau precum fecioarele nebune care L-au așteptat, dar nepregătite.
Sinaxarul zilei subliniază explicit că această pildă a fost aleasă Marțea din Săptămâna Mare tocmai “ca să ne îndemne să veghem necontenit și să fim gata să ieșim în întâmpinarea adevăratului Mire prin fapte bune, dar mai cu seamă prin milostenie, pentru că neștiută este ziua și ceasul sfârșitului vieții” (Sfânta și Marea Zi De Marți Săptămâna Patimilor » Pravila). În același timp, luni în Săptămâna Mare am primit alte două exemple complementare: povestea lui Iosif cel preafrumos – ca model de curăție și iertare – și blestemarea smochinului neroditor – ca avertisment împotriva lipsei de rod duhovnicesc (Sfânta și Marea Zi De Marți Săptămâna Patimilor » Pravila). Smochinul plin de frunze, dar fără rod, simbolizează sufletul care are doar aparența evlaviei (frunzele), dar nu și roada faptelor bune. Marțea Mare, prin fecioarele cu candele, reia această lecție sub altă formă: fecioarele nebune aveau frunze (adică virtute exterioară – fecioria, forma religiozității), dar nu aveau roade (untdelemnul iubirii), de aceea au fost osândite asemenea smochinului sterp. Iar fecioarele înțelepte, asemenea lui Iosif cel curat și milostiv, au unit curăția cu compasiunea, primind astfel răsplată.
Cu toții ne regăsim, la un moment dat, în ipostaza acestor fecioare adormite. Săptămâna Patimilor vine ca un strigăt de trezire la miez de noapte pentru sufletele noastre poate amorțite de grijile lumești. “Iată, Mirele (Hristos) vine!” – Biserica ne vestește apropierea praznicului Învierii, dar totodată ne amintește că viața noastră este scurtă și trecătoare, și că Domnul poate veni oricând să ne cheme. Astăzi este vremea să ne aprovizionăm cu untdelemn duhovnicesc, adică să practicăm faptele milei și ale dreptății, cât mai avem timpul la dispoziție. După moarte, “a cumpăra untdelemn” nu mai este cu putință (Sfânta și Marea Zi De Marți Săptămâna Patimilor » Pravila) – fecioarele nebune au constatat cu amărăciune aceasta. Așadar, Sfânta Marți are și un puternic caracter de apel la pocăință: să folosim timpul de acum pentru a ne îmbogăți în Dumnezeu, pentru a umple vasele sufletului cu harul Duhului Sfânt, care ne este dăruit atunci când iubim și slujim pe ceilalți. Cum spune Apostolul: “iată acum vremea potrivită, iată acum ziua mântuirii” (II Cor. 6,2). Acum e momentul să fim înțelepți, ca nu cumva “după multă vreme” (Matei 25,19) sosind Stăpânul, să ne aflăm goi și nevrednici.
Concluzie
Iubiți credincioși și frați teologi, Pilda celor zece fecioare ne învață o lecție esențială, cu o claritate aproape dureroasă: nimic nu-L poate substitui pe Hristos în viața noastră, decât Hristos trăind în noi prin iubire. Fecioarele au așteptat mult timp, dar în clipa decisivă numai cele ce aveau lumina iubirii în inimă L-au putut întâmpina pe Mire. Celelalte, deși Îl așteptaseră și ele, au rămas pe dinafară, cu ușa închisă, pentru că inima lor era întunecată și rece. Să luăm aminte să nu fim asemenea lor! Să nu ne amăgim că simpla apartenență la Biserică, sau cunoașterea teologică, sau respectarea unor rânduieli exterioare ne vor mântui automat. Domnul caută în noi flacăra vie a credinței lucrătoare prin dragoste (Galateni 5,6). El dorește să vadă în candela sufletului nostru atât uleiul milostivirii, cât și lumina curăției. Nevoințele postului pe care le-am parcurs în aceste săptămâni – rugăciunea, postul, înfrânarea de la patimi – au menirea de a ne curăți vasul lăuntric, de a ne subția simțirile, aducând “fecioria” sufletului. Dar această feciorie trebuie încununată cu milostenia, altfel nu este mântuitoare (Predică la Sfânta și Marea Marți | Doxologia) (Predică la Sfânta și Marea Marți | Doxologia). Să unim, deci, cele două laturi: verticala iubirii de Dumnezeu cu orizontala iubirii de aproapele, pentru ca viața noastră creștină să fie întreagă și plăcută Mirelui ceresc.
În aceste clipe sfinte ale Săptămânii Mari, să ne cercetăm așadar pe noi înșine: avem noi destul untdelemn în candelele sufletelor? Dacă simțim că am neglijat pe aproapele, că am trăit mai mult pentru noi decât pentru alții, încă mai este timp să adăugăm untdelemn – să facem binele cât putem, cu smerenie și dăruire. Hristos-Mirele vine spre Patimă din iubire pentru lume; să-I răspundem și noi cu iubire. Hristos va muri pentru a ne deschide ușa Împărăției; să nu o închidem singuri în fața noastră prin nepăsare și lipsă de milă.
Să ne amintim mereu de finalul pildei: “Vegheați, că nu știți ziua, nici ceasul…”. Veghea nu este altceva decât viață trăită în Har, clipă de clipă cu gândul la Dumnezeu și la aproapele. Fericit cel pe care Hristos îl va afla astfel priveghind! El va auzi glasul Domnului spunându-i: “Bine, slugă bună și credincioasă… intră întru bucuria Domnului tău” (Matei 25,21). Iar celui nepăsător i se va spune, ca fecioarelor nechibzuite: “Nu te cunosc”. Nimeni dintre noi nu-și dorește o asemenea osândă. De aceea, să transformăm aceste zile într-o adevărată priveghere a sufletului, alături de Mirele Hristos. Să stăm lângă El cu credință la Cina cea de Taină, în grădina Ghetsimani prin rugăciune, pe drumul Crucii prin răbdare, la poala Crucii prin compasiune – și astfel, cu candelele aprinse, Îl vom întâmpina și la zorii Învierii.
Bibliografie
Sfânta Scriptură – Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediția Sinodală, București, 2001 (versetele Evangheliei după Matei 25, 1-13).
Slova Creștină de Dorohoi 