„Unuia i-a dat cinci talanți, altuia doi și altuia unul, fiecăruia după puterea lui..”

În această a doua zi a Săptămânii Patimilor, Mântuitorul ne oferă spre meditare pilda talanților. Despre semnificația pildei sau explicarea ei s-a tot scris, însă aș dori să redau două din cântările Stihoavnei de la slujba Deniei care exprimă atât de frumos îndemnuri pentru noi toți:

„Veniţi, credincioşilor, să lucrăm Stăpânului cu osârdie, că împarte slugilor bogăţie; şi fiecare din noi să înmulţim talantul harului după măsură. Unul să aducă înţelepciune prin fapte bune; iar altul să săvârşească slujba luminării; credinciosul să împărtăşească cuvântul său celui ce nu ştie tainele, şi altul să-şi împartă bogăţia săracilor. Că aşa vom înmulţi împrumutul. Şi ca nişte economi credincioşi ai harului, ne vom învrednici de bucuria Stăpânului…”

Cea de-a doua cântare – Slava Stihoavnei – aduce și mai multă claritate, completându-o pe cea de dinainte: „Iată că îşi încredinţează Stăpânul talantul Său ţie, suflete al meu. Primeşte darul cu frică, împrumută pe Cel ce ţi l-a dat, împarte-l la săraci şi câştigă prieten pe Domnul, ca să stai de-a dreapta Lui, când va veni cu slavă şi vei auzi glasul cel fericit: Intră slugă întru bucuria Domnului tău. Căreia mă învredniceşte pe mine cel rătăcit, Mântuitorule, pentru mare mila Ta”. Din aceste cântări putem înțelege câteva aspecte referitoare la talantul sau talanții pe care îi avem și la felul cum ar trebui să ne raportăm la ei:

De unde sunt talanții? – De la Dumnezeu?

Ce reprezintă de fapt ei? – „Bogăție” de har.

Cum sunt împărțiți ei? – „După măsură” fiecăruia și „după puterea lui”.

Pentru care scop i-am primit? – „Ca fiecare din noi să înmulțim” talantul sau talanții!

Al cui este talantul? – A lui Dumnezeu: „îşi încredinţează Stăpânul talantul Său ţie”.

Sub ce formă primim talantul sau talanții?Primeşte darul” – deci sub formă de dar!

Îl putem pierde? – „Că aşa vom înmulţi împrumutul” – dacă Dumnezeu ni-l împrumută, înseamnă că ni-l poate cere sau îl poate lua de la noi, mai ales dacă uităm scopul pentru care l-am primit, adică să îl înmulțim!Cum îl înmulțim? împrumută pe Cel ce ţi l-a dat”adică pe Dumnezeu! Adică? „Unul să aducă înţelepciune prin fapte bune”, „altul să săvârşească slujba luminării, să împărtăşească cuvântul său celui ce nu ştie tainele” și nu în ultimul rând: „împarte-l la săraci şi câştigă prieten pe Domnul”!

Cum îl înmulțim? împrumută pe Cel ce ţi l-a dat”adică pe Dumnezeu! Adică? „Unul să aducă înţelepciune prin fapte bune”, „altul să săvârşească slujba luminării, să împărtăşească cuvântul său celui ce nu ştie tainele” și nu în ultimul rând: „împarte-l la săraci şi câştigă prieten pe Domnul”!

Lasă un comentariu