Dregătorul bogat vine la Hristos cu dorința mântuirii, însă descoperă că nu este dispus să renunțe la ceea ce îl ține legat – averea adunată. În schimb, Sf. Ap. Andrei, la auzul chemării sale prin cuvintele „Vino după Mine”, părăsește imediat mrejele, siguranța zilei de mâine, confortul vieții și Îl urmează.
Dregătorul nu știu dacă era neapărat de condamnat pentru bogățiile lui, ci pentru faptul că ele îi ocupau inima. Exact cum spune la Scriptură: „Unde este comoara voastră, acolo este și inima voastră” (Matei 6, 21). Sf. Ap. Andrei nu avea averi de care era legat, drept urmare avea libertatea de a spune „da” sau „nu”.
Domnul Hristos nu cere dregătorului să renunțe la averea sa ca să-l sărăcească, ci ca să-l elibereze și să se „îmbogățească în Dumnezeu”. Sf. Ap. Andrei a renunțat la tot pentru Hristos, iar prin renunțarea lui a devenit bogăție pentru ceilalți, pentru neamuri, prin Evanghelia dusă până la marginile lumii.
Dacă Hristos ne-ar spune astăzi: „Vino după Mine!”, ce vom face? Am răspunde cu „da” asemenea Sf. Ap. Andrei? Sau ne vom întrista asemenea dregătorului? Care lucruri sau atașamente ar fi pentru noi „averea dregătorului”?
Slova Creștină de Dorohoi 