„Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece”
Prin cuvânt Dumnezeu a făcut cerul și pământul. Dumnezeu a spus „să fie” şi a fost. Dimensiunile cuvântului evanghelic în comparaţie cu alte cuvinte de pe pământ le afirmă Sfântul Apostol Pavel: „Vă fac cunoscut fraţilor, că Evanghelia cea binevestită de mine, nu este după om, pentru că nici eu n-am primit-o de la om, ci prin descoperirea lui Dumnezeu” (Gal. 1, 11-12).
Introducând mereu pe credincioși în opera de mântuire, Sfânta Scriptură îndeplinește rolul de călăuză a credinței în care este așezată prin judecata și interpretarea conținutului ei de către Biserică.
Biserica foloseste Scriptura, are Scriptura, care cuprinde esența descoperirii dumnezeiești, deci și temeiurile revelate ale existenței Bisericii. De fapt, în Biserica Ortodoxă primul contact cu Scriptura, credinciosul nu-l ia prin lectura ei, ci prin doxologia cultului, după cum observă un autor protestant: „primul contact al unui credincios al Bisericii Ortodoxe cu Biblia se face prin mijlocirea Liturghiei”. Credinciosul ortodox trăiește tainele iconomiei divine prin participarea activă la cultul divin în care se citesc pericope din Vechiul și Noul Testament. Prin folosirea Sfintei Scripturi în cult, i se dă acesteia cinstea cuvenită, de prim izvor al credinței și al cultului.
În perioada în care trăim, Cuvântul lui Dumnezeu este propovăduit printr-o varietate de forme şi mijloace, fără precedent istoric. Pe lângă predicile pe care le putem asculta nestingheriţi, duminică de duminică, avem la dispoziţie o bogată ofertă de literatură şi publicaţii creştine, radiouri şi televiziuni cu conţinut creştin, întâlniri de tot felul, iar internetul oferă cele mai diverse modalităţi de propagare a Evangheliei. Dar cu toate acestea, am senzaţia că niciodată, El n-a fost mai neglijat ca acum.
Să luăm aminte la puterea cuvântului, pentru că el devine puternic atunci când este unit cu rugăciunea, spune părintele Rafail: “Cuvântul este o energie creatoare, o energie care devine periculoasă, mortală, când e rău întrebuinţată. Dar cuvântul este, la modul pozitiv, o energie de comuniune, de împărtăşire. Omul găseşte puterea cuvântului tocmai în rugăciune, împărtăşindu-se din gândurile lui Dumnezeu sau gândurile dumnezeieşti, experienţe trăite de alţii înaintea noastră, de sufletele cele mai luminate ale Bisericii. În rugăciune, deci, cuvântul începe să-şi regăsească puterea sa adevarată, fiindcă în rugăciune cuvântul este comuniune reciprocă între Dumnezeu şi om. Aşadar, trebuie să luăm în serios cuvântul, adică trebuie să trecem de la nivelul de informaţie al acestuia la cel de comuniune, de trăire. De exemplu, ziarul, în general, dă informaţii. Dar când doi care se iubesc îşi spun: «Te iubesc», aceasta nu mai este doar o informaţie; se împărtăşesc unul de celalalt. Trăiesc cuvântul la nivelul acela la care le place să îl audă, dar şi să-l spună. Acesta este planul duhovnicesc al cuvântului”.
Avem atâtea lucruri de făcut, în atâtea direcţii de alergat, încât cu greu mai găsim câteva minute pentru a sta liniştiţi în faţa Scripturii. Suntem preocupaţi de afaceri, de politică, de mersul lumii acesteia, suntem prinşi în angrenajul lumii audio-vizualului, care aduce la noi în casă tensiunile întregului glob pământesc, şi cu greu mai reuşim să ne liniştim sufletele pentru a rămâne câteva clipe în intimitate doar noi şi Dumnezeu în faţa Cuvântului Său. Evenimentele cotidiene ne invadează fiinţa, violându-ne viaţa privată, făcându-ne superficiali şi expeditivi în relaţia cu Dumnezeu. Viaţa a devenit atât de aglomerată şi de presantă, solicitându-ne întreaga atenţie şi concentrare, aşa încât cu greu mai reuşim să ne-o păstrăm trează şi la vocea Scripturii și a cultului liturgic.
Pretenţiile ridicate ale vieţii, crizele financiare, serviciile şi slujbele care ne pretind din ce în ce mai mult, tentaculele sufocante ale caracatiţei aparatului birocratic, au repercursiuni din cele mai nefericite asupra spiritului nostru. În lipsa noastră de înţelepciune, când ajungem în criză de timp, primele activităţi pe care le scurtăm sau chiar le eliminăm din programul nostru sunt: citirea Bibliei şi rugăciunea. Efectele acestei stări de fapt se pot vedea, cu ochiul liber, în lipsa de putere şi de impact a Bisericii de astăzi. Dar Dumnezeu nu Şi-a schimbat metodele Sale de lucru. Cuvântul Său este viu şi rămâne în veac. El continuă să aibă un rol esenţial în viaţa creştinului, iar omul care-I acordă locul pe care acesta îl merită va avea numai de câştigat, adică mântuirea. (Pr. Șușu Ioan Vasile)
Slova Creștină de Dorohoi 