„Numai un lucru este în mod intrinsec bun şi anume, dragostea; nimic altceva”. Realistul Fletcher susţine că un lucru este bun pentru că Dumnezeu doreşte aceasta. Nimic nu este bun în şi pentru sine. Este bun doar dacă ajută pe oameni şi rău dacă îi face să sufere. Nici un act nu are valoare intrinsecă ci el îşi dobândeşte valoarea numai atâta timp cât se raportează la persoane.
Dumnezeu este bunătate şi dragoste. Dragostea este o atitudine, nu un atribut. Dragostea este un lucru pe care oamenii îl dau şi ar trebui să-l şi primească, pentru că doar oamenii au valoare intrinsecă.
Dragostea este caracteristica omenirii prin care aceasta se aseamănă cu Dumnezeu. Din acest motiv, singurul lucru uman cu valoare intrinsecă este dragostea – pentru că face pe om ca Dumnezeu.
„Norma de căpătâi a deciziei creştine este dragostea; nimic altceva”. Dragostea înlocuieşte legea. Duhul înlocuieşte slova. „Noi urmăm legea, dacă o facem, doar de dragul dragostei”. Omul nu ascultă de lege de dragul legii; omul se supune legii doar de dragul dragostei. Oamenii credeau că păstrează dragostea prin supunerea faţă de lege, pentru că cele două erau identice. Însă dragostea şi legea intră uneori în conflict, iar când se întâmplă astfel, obligaţia creştinului este de a pune dragostea deasupra legii. Nu trebuie să ne supunem dragostei de lege, ci legii dragostei.
„Dragostea şi dreptatea sunt unul şi acelaşi lucru, pentru că dreptatea este dragoste distribuită; nimic altceva”. Dragostea şi dreptatea sunt identice. Dragostea face mai mult decât să ia dreptatea în contul ei; dragostea devine dreptate. Dreptate înseamnă a da altora ce li se cuvine, iar dragostea este ceea ce li se cuvine. „Nu datoraţi nimănui nimic, decât dragoste”.
Chiar dacă dragostea şi dreptatea ar fi diferite, cel mai puţin un lucru pe care ar putea să-l facă dragostea este să distribuie dreptatea fiecărui om. Când iubeşte, când este drept, omul trebuie să fie multidirecţional, nu doar unidirecţional.
„Dragostea doreşte binele aproapelui, indiferent dacă ne place sau nu de acesta”. O altă idee a lui Fletcher accentuează faptul că dragostea este o atitudine, nu un sentiment, şi făcând aceasta se accentuează caracteristicile distinctive ale dragostei creştine. În eros, cauza dragostei este dorinţa (pofta), în timp ce în agape, dragostea este cauza dorinţei. Dragostea agape nu este reciprocă.
Dragostea erotică este egoistă. Ea spune, „Prima şi ultima consideraţie mi se cuvine mie”. Dragostea philio este mutuală. Ea spune, „Eu voi da atâta timp cât voi primi”. Dragostea agape, pe de altă parte, este altruistă, spunând, „Voi oferi fără a cere nimic în schimb”. Acesta este felul de dragoste care reprezintă norma de căpătâi. Dragostea agape susţine că omul trebuie să-şi iubească aproapele ca pe sine însuşi.
Când dragostea de sine şi iubirea pentru aproapele intră în conflict, ”logica dragostei este că preocuparea pentru persoana proprie este obligată să anuleze binele aproapelui, ori de câte ori mai mult bine al aproapelui va fi slujit prin slujirea persoanei proprii”. În realitate, nu există un conflict real între iubirea de sine şi iubirea pentru aproapele. Omul trebuie să se iubească pe sine doar în măsura în care această iubire maximizează iubirea pentru aproapele. Toată dragostea se rezumă la iubirea de sine, însă este vorba despre iubirea de sine de dragul iubirii a cât mai mulţi oameni posibil. (Pr. Avârvărei Dumitru)
Slova Creștină de Dorohoi 