Credinţa influenţează durerea. Așteptările pozitive aduc o ușurare a durerii (efectul placebo), iar așteptările negative duc la o creștere a durerii (efectul nocebo). Persoanele cărora li se administrează o tabletă de zahăr experimentează ameliorarea durerii datorită credinţei că tableta va acţiona împotriva durerii, chiar dacă tableta nu conţine nicio substanţă activă care să atenueze durerea. Pe de altă parte, dacă înainte de a fi înţepaţi cu un ac ni se spune că o să doară, vom simţi mai multă durere decât dacă ni s-ar fi spus că va fi o înţepătură ușoară. Aceste reacţii arată că așteptările și convingerile noastre influenţează durerea pe care o resimţim.
Un moment esențial în parcursul vindecării celui bolnav îl reprezintă credința în șansa vindecării sale. Mântuitorul zice: „Îndrăznește, fiule!”, adică ai încredere. Sau: „Crezi tu că te pot vindeca?”, da Doamne cred…
Pacientului care vine la medic, pentru a fi vindecat, i se cere încredere în priceperea celui care o să-l ajute să-și recapete sănătatea. Un elev va dobândi cu atât mai frumoase cunoștințe și atât mai bine i se va lumina mintea și deschide inima, cu cât mai repede se va convinge de prietenia celui ce-l are în față ca învățător și înțelegerea cum trebuie a raportului lor reciproc.
Suferinţa poate fi transfigurată prin credinţă. Dumnezeu nu este autorul suferinţei, însă El o îngăduie spre folosul omului într-un sens răscumpărător, pentru refacerea și recuperarea noastră. „Iată că boala mea se schimbă în sănătate” (Isaia 38,17).
Domnul Hristos nu cere totdeauna credință de la cei bolnavi. De pildă, nu cere credință de la cei care și-au pierdut conștiința din pricina vreunei boli. Însă celor care doreau să se vindece și veneau la El mânați de credință, Domnul le zicea: „Credința ta te-a mântuit” (Matei 9, 22; Marcu 5, 34; 10, 52; Luca 7, 50; 8, 48; 17, 19; 18, 42).
Cheia tainelor este credinţa şi pe ea a cerut-o Iisus de la toţi cei care cereau darurile Lui. În chemarea Sa cea către toţi oamenii, El a cerut credinţă, căci credinţa aduce de la sine şi cele ale legii şi ascultarea. Atunci când cu dinadinsul cereau vreun dar de la El, le răspundea: „De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede” (Mt. 9, 23).
Despre cei ce veneau pregătiţi cu o credinţă fierbinte în măreţia Sa dumnezeiască, El mărturisea cu uimire: „Nici în Israel n-am aflat atâta credinţă” (Mt. 8, 10). Iar în altă parte spune: „Văzând credinţa lor, spuse slăbănogului…” (Mt. 9, 2). Şi, în general, toată Sfânta Scriptură mărturiseşte că mijlocul prin care se dau harismele dumnezeieşti şi prin care se explică tainele este credinţa. Bună e deci credința, căci ne pregătește pentru harul dat de Dumnezeu, în timp ce îndoiala sau deznădejdea ne păgubesc. Omul care se îndoiește e nestatornic în toate căile lui și nu va primi de la Domnul nimic. (Pr. Avârvărei Dumitru)
Slova Creștină de Dorohoi 