Un botoșănean neobișnuit de uitat…

Ziceam de curând că a fi născut pe meleaguri botoșănene este o cinste pentru mine! Obârșia ta să fie de pe aceleași meleaguri cu oameni mari, genii ale lumii, nu poate decât să te onoreze dar.. și să te determine să te strădui să te ridici din mocirla indiferenței, a autosuficienței, a individualismului!

Am cercetat o seamă de documente în ultima vreme și am descoperit botoșăneni de seamă, care au realizat opere de artă recunoscute și apreciate la nivel global, dar.. foarte săracă este (re)cunoștința pe care ei o merită pe meleagurile natale. De ce această uitare? De ce atâta nerecunoștință? Nu îmi pot explica sau poate că refuz să o accept !?

Aurel Popescu – Dorohoi ! Ați auzit de acest om? Știți ce a reușit el să realizeze pentru poporul român și nu numai?

Aurel Popescu este originar din localitatea Horodiştea, comuna Păltiniș, care în anul 1898 – anul nașterii sale – aparținea de judeţul Dorohoi (astăzi Botoșani). Tatăl său, Aristotel Popescu, a fost preot aici vreme de 4 decenii, urmat fiind la slujire de unul din fii săi – Aristotel – care a dus mai departe numele tatălui. Ambii, tată și fiu, au fost slujitori vrednici, fiind ctitori a cel puțin două locașuri de cult: cea din Horodiștea și respectiv cea din Crăiniceni.

„Cel mai mare pictor de portrete român” ? Aurel, după absolvirea cursurilor secundare şi-a îndreptat paşii spre Academia Belle-Arte din Bucureşti. Își începe activitatea sa didactică la Giurgiu, unde a funcționat ca profesor de caligrafie și desen.

Fiind un portretist cu un deosebit talent, a fost sfătuit să-şi continue studiile la Academia Julien din Paris (Franţa), unde și ajunge în anul 1922. A stat aici 6 ani, perfecţionându-se în arta portetismului.

După absolvirea Academiei Julien, a continuat să picteze având un deosebit succes remarcat de criticii de artă ai acelor ani, fapt ce-i asigura traiul zilnic, dar şi economii pentru viitoarele sale proiecte.

Cu banii obţinuţi de pe urma portretelor a făcut multe călătorii în jurul lumii, oprindu-se mai mult în Statele Unite ale Americii şi Argentina. Presa vremii relata: „Profesorul Aurelian Popescu a părăsit Romania acum un an şi şapte luni, îndreptându-se direct către Extremul Orient, oprindu-se la Kobe şi apoi la Shanghai, unde graţie formidabilului său talent de pictor portretist a reuşit să caştige sume fabuloase. A fost invitat la un congres la Manila, unde a făcut figurile participanţilor, câştigând numai cu această ocazie o sumă echivalentă cu un milion lei. Încurajat de succesul său a vizitat Egiptul, India, China, Indochina, Indiile engleze, Filipinele, America de Sud, Australia şi alte ţări. Pretutindeni a caştigat foarte mulţi bani”.

Răspunsul dacă Aurel Popescu este cel mai pare portretist român nu să mi-l asum, însă dat fiind că operele lui se află răspândite pe întreg globul pe care l-a înconjurat pictând, am putea cel puțin să includem numele său în galeria pictorilor români, care ne-au reprezentat cu cinste peste hotare.

Un ieșean și un botoșănean – primii români la Polul Sud! În cele două călătorii în jurul lumii a ajuns în Japonia, China, India, Brazilia, Argentina, Noua Guinee, Indonezia, etc. A ajuns şi la Polul Sud fiind al doilea român (primul fiind ieșeanul Emil Racoviţă) care a ajuns aici.

Despre această realizare, presa vremii relata următoarele: „La 7 ianuarie, anul acesta (1937), Prof. Popescu lasă muzeul său la Melburn, în Australia şi porneşte într-o nouă aventură, de data aceasta spre Polul Sud, îmbarcându-se pe vasul „Morgan” împreună cu alte 17 persoane. După o lună vasul a ajuns în preajma Polului, dar nu a putut înainta mai departe din cauza furtunilor şi gheţarilor, mai ales că la bord erau şi mai multe femei. În acest timp, dl. Prof. Popescu şi-a procurat cele mai frumoase exemplare de foci şi pinguini cu care şi-a complectat muzeul”.

Profesorul Aurel Popescu-Dorohoi, călătorind în străinătate timp de 15 ani, a colecţionat din ţări precum China, Japonia, Insulele Filipine, Borneo, Sumatra, India, Australia, America de Sud inclusiv şi Polul Sud, o sumedenie de animale şi păsări exotice împăiate, îmbălsămate şi conservate în stare naturală de o apreciabilă valoare ştiinţifică, culturală şi materială, evaluată de experţii străini şi români la 15.000.000 lei.

O colecție – muzeu pentru ştiinţa din întreaga lume. Ideea acestui muzeu a fost rezultatul unei sclipiri pe care Aurel Popoescu a avut-o într-o zi, pe când acesta ce se afla în Australia. Aici a participat la o licitație unde se vindea o piesă rară de muzeu: şarpele cu două capete. S-a angajat în luptă concurând cu un american şi câștigând licitația, a cumpărat piesa. Această reușită l-a determinat să încropească un muzeu cu toate păsările şi animale exotice, pe care să-l aducă în ţară şi să-l pună gratuit la dispoziţia ştiinţei şi școlii româneşti.

Astfel, în scurtul timp cât a durat aventura, Prof. Popescu a colecţionat piese din cele mai rare adunându-le în muzeul său. Astfel, se găseşte acolo cea mai frumoasă colecţie de colibrii, formată din 215 exemplare, reptile de toate felurile, pasărea paradisului, gorile de mărime uriaşă, elefanţi de mare, antropofagi „şi multe altele încă necunoscute în Europa”.

„Întreaga colecţie ce constituie muzeul profesorului Popescu a fost urcată pe un vapor şi adusă până la Pord Said, unde a întâlnit primul vas românesc, cargobotul «Oituz». Graţie bunăvoinţei d-lui cpt. Aschtnger, comandantul vaporului, muzeul a fost instalat pe acest vas, chiar în saloane, iar în fiecare port unde se oprea vasul, lumea era invitată să-l viziteze şi să admire opera unui român. În cele din urmă, muzeul a ajuns la Constanţa, unde a fost debarcat pe cheiuri…”.

O știre senzațională a reprezentat sosirea „muzeului plutitor” pe meleaguri românești: „Ieri dimineaţă, când vaporul românesc «Oituz», de sub comanda d-lui cpt. Oscar Aschtnger, a intrat în portul Constanţa înapoindu-se din Orientul îndepărtat, constănţenii ce se găseau în port, au avut o surpriză puţin obişnuită. Cargobotul românesc sosise transformat în interior într-un splendid muzeu zoologic, iar exemplarele cele mai exotice instalate în rafturi de sticlă populau saloanele vaporului. Vestea că vaporul «Oituz» a sosit transformat într-un muzeu plutitor s-a răspândit cu iuţeala fulgerului în întregul oraş. Muzeul a fost adus în ţară de către profesorul Aurelian Popescu, originar din Dorohoi, fost titular al unei catedre de caligrafie şi desen la liceul din Giurgiu, care în interval de un an şi şapte luni a întreprins o senzaţională aventură, ajungând în acest timp până aproape de Polul Sud”.

„Un muzeu cu animale ciudate” sau „exotice”. „Duminică, 3 octombrie, va avea loc la orele 10 a.m. deschiderea oficială a Muzeului exotic în standurile fostei expoziţii a Ligii Naţionale a Femeilor Române, B-dul Brătianu nr. 2, de animale şi păsări împăiate şi conservate în stare naturală, colecţionate şi aduse din ţările China, Japonia, insulele Filipine, Java, Borneo, Sumatra, Australia, America de Sud, de profesorul Aurel Popescu-Dorohoi, primul român care a fost la Polul Sud”.

„S-a inaugurat în Piaţa Brătianu un interesant muzeu de animale exotice împăiate, colecţionate de dl. Aurel Popescu-Dorohoi, în decursul celor 16 ani de călătorii prin America de Sud, Australia, China, Japonia, Sumatra, Java, Borneo şi Filipine. Această colecţie, unică în genul ei în România, reprezintă o apreciabilă valoare ştiinţifică şi culturală. Dl. Aurel Popescu-Dorohoi, fost profesor de liceu în România şi renumit pictor portretist în America, a colindat toată lumea, investind sume importante în aceste rarităţi.

Muzeul este aranjat cu mult gust. Lângă fiecare animal împăiat sunt şi fotografii cu explicaţii, care te ajută să-ţi reprezinţi viaţa liberă a acestor animale. Specii rare, a căror existenţă mulţi din noi nici nu o bănuiesc, cum sunt: Falangerul zburător, un fel de opossum cu labele unite printr-o membrană, cu ajutorul căreia poate zbura din pom în pom; Valhirul sau vulpea zburătoare din Filipine; lilieci enormi din India şi Java; Sirena din Shanghai, imens monstru marin, de la care desigur a luat naştere legenda sirenelor; Furnicarul, specie de arici de Australia, astăzi dispărută: Cangurul boxeur, care a boxat în 1912 cu Carpentter. Într-un colţ este macheta casei în care a locuit dl. Aurel Popescu în Noua Guinee, un fel de copie a casei lui Tarzan. Interesantă este lupta dintre o cobră şi mangustă, animal necunoscut la noi, dar care în India trăieşte domesticit şi apără pe locuitori de şerpii veninoşi fiind duşmanul lor neîmpăcat. Trecem peste diferitele specii de maimuţe, gorile, după aceea canguri, pisici sălbatice şi alte animale pe care le cunoaştem din atlase zoologice şi filme, pentru a ne opri mai îndelung în faţa unei vitrine cu o imensă varietate de colibri şi păsări muscă. Sub un clopot de sticlă este un splendid paradis împăiat, apoi serie întreagă de peşti exotici şi monştri marini”.

Un ciudat pentru unii.. Un altruist pentru alții… Era o pasiune ciudată pentru oamenii simpli ai acelor ani. În anul 1937, când a publicat jurnalul său de călătorie intitulat: „Primul român la Polul Sud – întâmplări extraordinare” a consemnat o mărturisire emoţionantă: „Sunt momente când amintirile copilăriei şi adolescenţei mă năpădesc. Acelaşi lucru se petrece şi în clipele acestea. Gonesc însă aducerile aminte. Unele sunt prea personale, altele prea triste. Pe una însă din aceste amintiri n-o pot alunga: Mama! Mama care trăieşte şi astăzi. Mama, care când m-a văzut după atâta amar de vreme şi când a auzit că m-am întors cu un întreg vagon de vieţuitoare sălbatice, împăiate, mi-a spus clătinând din cap şi făcându-şi cruce: «Doamne, Doamne, cu ce ţi-am greşit ca să-mi dai un fiu cu atâţia greieri în cap. Păi bine, băiete, ce ai să faci cu dihăniile astea moarte? Dacă erau vii, calea valea, poate le vindeai, sau poate ca un alt Păcală, le puneai la plug. Ce ai să te faci tu pe lume, dragul mamei? Uite, până una alta, eu cred că trebuie să punem caii la docar şi să te arăţi la un doctor de la Dorohoi!”… Hazlie amintirea dar în același timp semnificativă pentru felul cum înțelegeau oamenii vremii realizările botoșăneanului nostru. Însă nu toți l-au privit ca un „ciudat”!

„Muzeul profesorului Popescu-Dorohoi este oglinda vieţii lui, a unui om curios, care şi-a sacrificat o carieră pentru mândria de a aduce în ţară pe cheltuiala proprie, dela sute de mii de kilometri, varietăţi de animale văzute numai în cărţile de zoologie.

Este vorba de truda unui om, care a colindat aproape 20 de ani: Indiile, China, Noua Guinee. insulele Filippine, etc., om care n-a trecut prin lume ca un simplu hoinar, ci care din aceea ce a câştigat ca pictor portretist, a plătit cu bani grei diferite piese de muzeu cum rar se pot vedea într-un muzeu oficial”.

„Omul acesta curios, care şi-a sacrificat o carieră şi chiar viaţa pentru a aduce în ţară pe cheltuiala lui, cele văzute la mii şi mii de kilometri depărtare, n-a întâlnit înţelegerea ce i se cuvenea. Prea puţini au fost cei care l-au sprijinit. Printre aceştia, unul, dl. Prof. Antipa, este îndeaproape cunoscător al celor ce a adus cu el profesorul Popescu-Dorohoi”.

Câteva din aventurile sale, dl. Prof. Popescu-Dorohoi le-a descris într-o broşură, foarte interesantă, dar care mai pe larg ar putea prezenta în câteva volume, un adevărat roman al unei vieţi trăite intens. Un motto al cărţii sau chiar al vieții sale ar putea fi acesta: „Mulţi or fi călătorit prin lume, dar puţini cred că s-au întors în patria lor, cheltuind şi ultimul ban, ca de dragul ei să-i îmbogăţească comorile. Mulţi au scris memorii de călătorii, dar puţini cred că au dovezile celor povestite”.

„Fără să fie bogat, domnia sa a cutreierat lumea în lung şi în lat, cu mijloace destul de modeste şi fără a fi ajutorat de autorităţi. Domnia sa a putut să-şi continue călătoria şi să strângă rarităţile pe care le vedem azi în muzeul, deschis de curând, desenând cu atâta măiestrie prin restaurantele marilor oraşe ale lumii, chipurile mesenilor bogaţi, încât aceştia îi cumpărau imediat munca, dându-i astfel putinţa de a merge mai departe. Este o înaltă şi vie pildă de ceea ce poate voinţa unui om, iar muzeul domniei sale, adunat cu atâta strădanie, e o dovadă mai mult de ceea ce poate să facă un român pentru ţara sa şi numai prin propriile sale mijloace”.