20 martie 2026 – Slova Creștină de Dorohoi

FOTO

Există cuvinte care nu îmbătrânesc niciodată, oricât de mult s-ar schimba lumea. Unul dintre aceste cuvinte este familia. El poartă în sine căldura casei, glasul mamei, sfatul tatălui, rugăciunea spusă seara, ocrotirea bunicilor și acea tainică legătură prin care omul învață, încă din primii ani ai vieții, ce înseamnă iubirea.
În cadrul proiectului catehetic dedicat valorilor familiei creștine înscris la Concursul Național Catehetic și intitulat „Familia – altarul viu al iubirii smerite și darnice”, în data de 12 martie 2026, s-a desfășurat la biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Podeni, în colaborare cu Parohia „Sfinții Împărați” Vlădeni, o întâlnire de suflet cu tema „Familia – binecuvântare și dar de la Dumnezeu”. Părinții Costică Gherman și Mihai Pînzariu au dorit să așeze înaintea copiilor nu doar o lecție, ci o lumină, nu doar câteva idei frumoase, ci conștiința că familia este una dintre cele mai mari binecuvântări lăsate de Dumnezeu omului.
Activitatea a început în chip firesc, cu rugăciune. Copiii, așezați în semicerc în fața icoanei, au rostit împreună „Tatăl nostru”, cerând ajutorul lui Dumnezeu înainte de orice cuvânt și de orice lucrare. A fost un început simplu, dar adânc. În astfel de momente, sufletul copilului se deschide cu o curăție pe care numai Dumnezeu o cunoaște pe deplin.
Pornind de la întrebări simple — cine face parte din familia voastră, ce vă place cel mai mult la cei de acasă, cine vă ajută când aveți o greutate — s-a creat un dialog sincer și viu. Copiii au vorbit cu naturalețe despre părinți, frați, bunici, despre dragoste, grijă, ajutor și iertare. Din răspunsurile lor s-a putut vedea că inima copilului înțelege uneori mai bine decât mintea adultului adevărul acesta: familia este locul unde omul învață să iubească.
Momentul biblic a adus în mijlocul catehezei cuvântul din Cartea Facerii (2, 18–24), unde vedem că Dumnezeu nu l-a lăsat pe om singur, ci a rânduit comuniunea și viața în familie. Pe înțelesul copiilor, am vorbit despre faptul că familia nu este doar o formă de conviețuire, ci o rânduială sfântă, așezată de Dumnezeu încă de la începutul lumii. Acolo unde există iubire, rugăciune, respect și responsabilitate, casa devine mai mult decât locuință: devine o mică biserică, un colț de rai în care omul crește frumos înaintea lui Dumnezeu.
Un moment deosebit a fost acela în care am vorbit despre familie ca „biserica de acasă”. Pentru copii, această expresie a prins contur foarte repede. Au înțeles că acasă învață primele rugăciuni, primele gesturi de iertare, primele forme de respect și de ascultare. În familie, copilul învață să spună „mulțumesc”, „iartă-mă”, „ajută-mă” și „Doamne, miluiește”. Acolo se clădește, în taină, temelia întregii sale vieți.
Partea practică a catehezei, intitulată sugestiv „Pomul binecuvântării”, a adus multă bucurie și implicare. Copiii au desenat câte un copac, iar pe frunzele lui au scris darurile pe care le primesc în familie: dragoste, grijă, sfat, ajutor, rugăciune, protecție. A fost o activitate simplă doar la prima vedere. În realitate, fiecare frunză a devenit o mărturisire. Fiecare copil a început să vadă mai limpede câte daruri primește zilnic, uneori fără să le observe îndeajuns.
La final, când lucrările au fost prezentate, s-a simțit o emoție aparte. În desenele copiilor nu era doar culoare, ci recunoștință. Nu era doar creativitate, ci înțelegerea unei taine: aceea că familia este locul în care Dumnezeu lucrează nevăzut, crescând omul prin iubire, jertfă și răbdare.
Roadele catehezei s-au văzut atât în participarea activă a copiilor, cât și în mărturiile lor. Ei au înțeles că părinții sunt dar de la Dumnezeu, că familia nu este ceva întâmplător, ci un spațiu binecuvântat în care fiecare primește și învață iubirea. La rândul lor, părinții au primit cu bucurie ecoul acestei întâlniri, observând cât de mult îi ajută pe copii astfel de activități să prețuiască mai mult viața de familie și legătura cu Biserica.
Într-o vreme în care lumea vorbește tot mai mult despre drepturi, confort și autonomie, dar tot mai puțin despre comuniune, jertfă și fidelitate, astfel de cateheze devin nu doar utile, ci necesare. Copiii trebuie ajutați să înțeleagă de mici că familia nu este doar cadrul vieții, ci una dintre cele mai frumoase școli ale sufletului.
Această întâlnire catehetică a fost, în esență, o chemare la recunoștință. O chemare de a privi familia nu ca pe un lucru obit, ci ca pe un dar. Un dar pe care Dumnezeu îl încredințează omului pentru a-l învăța iubirea, iertarea, responsabilitatea și credința.
Când copilul ajunge să înțeleagă că familia este binecuvântare, atunci în inima lui se așază una dintre cele mai puternice temelii pentru viață. Iar când această înțelegere este luminată de Biserică, ea nu rămâne doar un gând frumos, ci devine început de formare sufletească adevărată.
Acolo unde familia este trăită în Dumnezeu, casa nu mai este doar un loc în care locuim, ci un spațiu în care sufletul crește. Și poate tocmai aceasta este una dintre cele mai mari nevoi ale vremii noastre: să-i ajutăm pe copii să redescopere că frumusețea vieții începe acolo unde iubirea se unește cu rugăciunea. (Pr. Gherman Costică)

FOTO

Sunt momente în viața unei comunități care nu se măsoară în timp, ci în lumină. Nu în minutele care trec, ci în inimile care se deschid. O astfel de clipă binecuvântată a fost trăită în cadrul activității catehetice desfășurate în Parohia „Sfinții Împărați” Vlădeni, în colaborare cu Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Podeni, parohii participante la Concursul Național Catehetic 2026 în cercul misionar „Sfinții Împărați” Broscăuți, sub semnul unei teme care nu poate fi epuizată niciodată: „Femeile sfinte – chipuri de jertfă și iubire”.
În liniștea caldă a bisericii păstorite de pr. paroh Mihai Pînzariu, acolo unde icoanele privesc din veșnicie spre inimile celor mici, copiii s-au așezat în semicerc, asemenea unor mlădițe în jurul izvorului. Rugăciunea „Tatăl nostru” a fost începutul — nu ca o formalitate, ci ca o deschidere de cer. În acea clipă, cuvintele simple au devenit punte între pământ și har, între copilărie și veșnicie.
Cateheza nu a fost doar o lecție, ci o întâlnire. O întâlnire cu acele suflete binecuvântate care au ars de iubire pentru Dumnezeu: femeile mironosițe, Sfânta Maria Magdalena, Sfânta Filofteia, Sfânta Teodora de la Sihla, Sfânta Cuvioasă Parascheva. Nume care nu sunt doar pagini de calendar, ci inimi vii, care bat peste veacuri în ritmul credinței.
Citirea Evangheliei despre femeile mironosițe a adus în mijlocul copiilor nu doar un text, ci o stare. O stare de curaj, de fidelitate, de iubire care nu se teme de întuneric. Copiii au înțeles, poate mai profund decât credem noi, că aceste femei nu au plecat de lângă Hristos nici în suferință, nici în moarte — și tocmai de aceea au fost primele care au primit lumina Învierii.
Dialogul care a urmat nu a fost unul formal, ci viu, cald, sincer. Copiii au vorbit despre mamele lor, despre bunici, despre gesturi simple de iubire. Și, fără să-și dea seama, au făcut legătura între sfințenia din icoană și sfințenia din viața de acasă. Pentru că acolo începe totul — în gesturile mici, în răbdare, în bunătate, în rugăciunea spusă în șoaptă.
Momentul practic, intitulat sugestiv „Chipuri de lumină”, a fost poate cea mai frumoasă mărturisire. Mâini mici, dar pline de sens, au desenat chipuri de sfinte, iar sub fiecare desen au scris câte un cuvânt: credință, iubire, curaj, răbdare. Nu erau doar cuvinte — erau semințe. Semințe de veșnicie puse în ogorul inimii.
La final, biserica nu mai era doar un spațiu, ci o grădină. O grădină în care fiecare copil a adus o floare — floarea sufletului său. Iar când glasurile au înălțat „Cuvine-se cu adevărat”, s-a simțit că nu doar cântarea urcă spre cer, ci și inimile.
Rodul acestei întâlniri nu se va vedea doar în fotografii sau în portofolii, ci în timp. În felul în care acești copii vor iubi, vor ierta, vor crește. Pentru că atunci când un copil descoperă frumusețea sfințeniei, nu mai poate rămâne același.
Această activitate a fost mai mult decât o cateheză — a fost o aprindere de lumină. O lumină care, cu ajutorul lui Dumnezeu, va continua să ardă în inimile copiilor, călăuzindu-i pe drumul credinței, al iubirii și al jertfei. (Pr. Gherman Costică, Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Podeni)