
Vineri, 27 martie, tinerii Atoreni au participat la o activitate catehetică inedită și plină de învățăminte, desfășurată în cadrul proiectului „Vatra Iubirii: Familia creștină – Reflecția Iubirii Sfintei Treimi în viața de zi cu zi”, organizat de Parohia „Nașterea Maicii Domnului” din Dumbrăvița, în colaborare cu ATOR Dorohoi și ATOR Dumbrăvița. Tema întâlnirii a fost „Bunătatea jertfelnică: Când mâinile omului devin mângâierea lui Dumnezeu”, iar discuțiile s-au concentrat asupra jertfei și mângâierii aproapelui. Printr-o abordare creativă și interactivă, cu ajutorul unor jocuri de grup, participanții au reușit să conștientizeze cât de important este să facem bine fără a aștepta ceva în schimb și cum gesturile mici de bunătate pot aduce alinare și sprijin celor din jur.
Tinerii au participat la jocul „Mâinile care zidesc”, în care unul dintre participanți era legat la ochi, iar un altul îl ghida doar prin comunicare. Această activitate i-a ajutat să înțeleagă cât de importantă este încrederea în celălalt, atenția și sprijinul oferit prin cuvinte atunci când lucrăm împreună.. De asemenea, tinerii au vizionat animația „Give to Giving” (Da!, la dăruire) care a reprezentat modul în care uneori viața ne pune în ipostaza de a alege și ne împinge să devenim mai buni, să oferim ajutor și să răspundem cu bunătate celor din jur. Toate aceste activități au subliniat ideea că Dumnezeu lucrează prin oameni și că bunătatea noastră este o reflecție a iubirii Sale.
Pe parcursul întâlnirii, participanții au fost încurajați să-și exprime ideile, să colaboreze și să se cunoască mai bine. În cadrul discuțiilor s-a vorbit și despre cea mai grea mângâiere, aceea oferită celui care ne-a greșit. Tocmai în acest gest se vede adevărata jertfă: să ierți, să ajuți și să oferi sprijin chiar și atunci când ți-a fost făcut un rău. Tinerii au reflectat și asupra faptului că, în zilele noastre, una dintre cele mai mari suferințe nu este lipsa hranei, ci lipsa mângâierii, a atenției și a ascultării. În momentele grele, un cuvânt bun sau o prezență caldă pot schimba starea unui om și îi pot reda speranța. Astfel, s-a subliniat faptul că Dumnezeu „împrumută” mâinile noastre pentru a șterge o lacrimă, iar gesturile mici, făcute din inimă, devin adevărate mângâieri.
Mărturiile participanților reflectă această experiență: „Am realizat cât de mult înseamnă să fii bun fără a dori să primești ceva în schimb. De asemenea, am înțeles că atunci când ne rugăm lui Dumnezeu să ne dea o mână de ajutor, El poate lucra chiar prin persoana de lângă noi,” a spus A.A.
Un alt participant a adăugat: „Ca un gând de final, am învățat din această cateheză că Dumnezeu lucrează prin oameni și am realizat că tot ceea ce facem I se cuvine Lui: «Că Ție se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea».” — T.N.
M-am simțit foarte bine ieri la ATOR Dorohoi. A fost o întâlnire foarte frumoasă, în care am vorbit despre iubirea lui Dumnezeu și despre cât de important este să ne ajutăm aproapele. Am citit din Biblie și am participat la jocuri interactive foarte plăcute. A fost o experiență care mi-a adus bucurie și m-a făcut să apreciez și mai mult credința și lucrurile simple făcute cu iubire. M.E
Întâlnirea a fost o experiență plină de bucurie și învățături, ajutând tinerii să conștientizeze importanța bunătății jertfelnice și a sprijinului aproapelui, arătând că fiecare gest de iubire poate deveni o adevărată mângâiere pentru cei din jur, aducând speranță, lumină și pace în inimile celor aflați în nevoie, și încurajându-i să ducă mai departe aceste valori în viața lor. (Apostol Adelina, membru ATOR Dorohoi)
