Autor: Pr. Teodor Cătălin Budacă

---

Ne întrebăm, de multe ori, astăzi, dacă furtul mai este considerat păcat sau este considerat, a fi, o ,,virtute a băieților deștepți”!
Auzim, din ce în ce mai des, vorbindu-se de cei care s-au deprins cu ,,năravul furatului” și care, nu numai că nu au mustrări  de conștiință, dar se și doresc a fi exemple de urmat, îmbrăcând fapta lor în hainele, boite, ale lucrului bine… realizat.
Dar, așa cum zice românul neaoș – ,,ne înșelăm, furându-ne unul altuia căciula de pe cap” și că ,,apa de ploaie nu ține mult”.
De ce? Pentru că Dumnezeu a poruncit, de mult, în Legea Veche, zicând: ,,Să nu furi!” (Ieșirea 20,15), continuând cu ,, Să nu doreşti casa aproapelui tău; să nu doreşti femeia aproapelui tău, nici ogorul lui, nici sluga lui, nici slujnica lui, nici boul lui, nici asinul lui şi nici unul din dobitoacele lui şi nimic din câte are aproapele tău!” (Ieșirea 20,17).
Mântuitorul, îi spune tânărului bogat că trebuie să păzească poruncile pentru a intra în rai: ,,El I-a zis: Care? Iar Iisus a zis: Să nu ucizi, să nu săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb” (Matei 19,18), iar Sfântul Apostol Pavel la fel spune: ,,Nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.”(I Corinteni 6,10).
Știm că Dumnezeu a rânduit ca omul să muncească și să-și câștige pâinea cu sudoare. A respecta dreptul și munca altuia este o lege dumnezeiască, nu o mentalitate și o practică învechită! Tâlharul, căruia îi este lene să muncească cinstit și care plin de lăcomie se repede asupra altora ca să-i prade, umblă în întuneric și nu mai are adevărul în el.
,, Şi el mi-a tâlcuit: „Acesta este blestemul care se răspândeşte peste faţa a tot pământul, căci orice fur va fi nimicit de aici şi orice om care jură strâmb va fi pierdut. I-am dat drumul„, zice Domnul Savaot, „şi se va duce în casa furului şi în casa celui care jură strâmb pe numele Meu şi va rămâne în ea şi va nimici lemnele şi pietrele ei„(Zaharia 5,3-4).
Nimic nu este ascuns, care să nu se descopere de Dumnezeu!
Părintele Nicolae Hodoroabă spunea prin 1923, într-o broșură despre păcatul furtului, cuvinte care se potrivesc și astăzi: ,,năravul furatului s-a legat, astăzi, ca scaiul de oaie, de mulți dintre noi și tare nu-i bine” și tot el enumeră urmările acestui păcat:

,,Cel ce fură se deprinde cu lenea.
Cel ce fură duce la gură îmbucătură străină, pe care o îmbucă cu noduri.
Cel ce fură își atrage asupră-i blestemul oamenilor, care-l ocolesc ca pe o dihanie.
Cel ce fură, suferă de la oameni: rușine, ocară și bătăi.
Cel ce fură, după ce îi judecat și condamnat, îi ținut la gros legat, la un loc cu criminalii.
Cel ce fură, își face și tovarăși; deci, duce și pe alții la pierzanie.
Cel ce fură, își pierde vremea umblând după furat, întocmai ca lupul după oi.
Cel ce fură își necinstește casa.
Cel ce fură se urăște pe sine, căci își osândește sufletul.
Cel ce fură, nu lasă în urma lui după moarte, decât sărăcie în casă și în suflet, dar și un nume urât.”
Ce trebuie făcut atunci?

,, Cel ce fură să nu mai fure, ci mai vârtos să se ostenească lucrând cu mâinile sale, lucrul cel bun, ca să aibă să dea şi celui ce are nevoie.”(Efeseni 4,28).
La pocăință dar, cât mai este timp, pentru că ,,pâinea de furat, aduce blestem greu după dânsa și merge pe gât cu noduri”. (Pr. Budacă Teodor Cătălin)

Sfântul Atanasie cel Mare spune: ,,Cât despre stele și marii luminători, nu a apărut întâi acesta și apoi celălalt, ci toate întru aceeași zi și la aceeași poruncă au fost chemate la ființare. Și tot așa a fost plăsmuirea dintâi a celor cu patru picioare, și a păsărilor, și a peștilor, și a dobitoacelor, și a ierburilor… Nicio făptură n-a fost zidită înaintea alteia, ci toate lucrurile ce au luat început au prins viață la o singură poruncă”.

Discutând cu un doctorand de la Facultatea de Geografie despre Univers și Pământ, în termeni destul de duri, acesta mi-a spus că pentru el Dumnezeu din Biblie este neconvingător și ,,neștiințific”, pentru că cele relatate de Moise, în cartea Facerii, contrazic realitățile descoperite astăzi de strălucita minte umană. Ca exemplu, a adus în discuție textul de la (Facere 1, 6-7) ,,Şi a zis Dumnezeu: ,,Să fie o tărie prin mijlocul apelor şi să despartă ape de ape!” Şi a fost aşa. A făcut Dumnezeu tăria şi a despărţit Dumnezeu apele cele de sub tărie de apele cele de deasupra tăriei.” Pentru el textul era total neștiințific și limitat, acuzându-l pe Moise că ar crede într-un fel de cupolă de cleștar în care sunt încrustate stelele, având deasupra un presupus rezervor de apă.

Am adus, în discuție, ca argumente, explicațiile părintelui Serafim Rose din cartea sa ,,Cartea Facerii, Crearea Lumii și omul începuturilor”.

Acesta spune că: ,,termenul ,,tărie” are două conotații, una științifică și una generală. În înțeles general, tăria este cât de cât sinonimă cu ,,cerul”, stelele sunt numite ,,luminători pe tăria cerului” (Facere 1,14), iar păsările zboară ,,pe întinsul tăriei cerului”(Facere 1,20).”

Înțelesul special și științific este explicat și de către Sf. Vasile cel Mare în Hexaimeron: ,,deși se mai numește și ,,cer”, ea nu este sinonimă cu ,,cerul” pomenit la începutul Facerii. Scriptura nu numește ,,tărie,, substanța rezistentă și tare ce are greutate și este solidă…Gândește-te la un loc care desparte umezeala. Acest loc duce în sus ceea ce este fin și purificat și lasă jos tot ceea ce este des și pământesc, aceasta ca să păstreze de la început până la sfârșit aceeași bună întocmire a văzduhului, micșorându-se în parte umezeala”. Așadar, ,,tăria,, din Facere este un fel de barieră sau filtru natural care desparte cele două niveluri ale umidității atmosferice.

Acest fenomen nu-l mai observăm astăzi, Pământul timpuriu a cunoscut un oarecare efect de seră, care păstra o temperatură plăcută, climă temperată, umezeală bogată (s-au găsit plante și animale tropicale în gheața nordică polară). Vedem starea perfectă, starea paradisiacă, starea dinainte de Potop.

Părintele Serafim Rose arată că: ,,Fenomenul însuși al ploii nu este pomenit în textul Facerii până în vremea lui Noe, iar atunci nu este o ploaie obișnuită, ci un fel de catastrofă – s-au desfăcut toate izvoarele adâncului celui mare şi s-au deschis jgheaburile cerului; Şi a plouat pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.(Facere 7, 11-12). Vedem amploarea fenomenului și astfel înțelegem de ce a dat Dumnezeu curcubeul ca semn al legământului său cu Noe, curcubeu care a apărut atunci pentru prima dată. Curcubeul este alcătuit de razele directe ale soarelui în umezeala din aer. Iată că învelișul permanent de nori al Pământului se risipise prin sfărâmarea ,,tăriei”, razele soarelui izbind pentru prima dată Pământul după Potop.”

Având în vedere cele relatate se pare că perioada de după Potop este o cu totul altă epocă în istoria omenirii. Condițiile erau relativ ,,paradisiace” înainte, putem da ca exemplu doar faptul că până la Noe omul nu era nevoit să mănânce carne. La (Facere 9,3) se spune clar: ,,Tot ce se mişcă şi ce trăieşte să vă fie de mâncare; toate vi le-am dat, ca şi iarba verde.”

Lumea de azi este atât de deosebită de lumea de dinainte de cădere, sau chiar de cea dinainte de Potopul din vremea lui Noe încât apar în discuţie problema localizării Raiului (discuție destul de amplă – explicații convingătoare găsim în ,,Omiliile la Facere” ale Sf. Ioan Gură de Aur și în ,,Cartea Facerii, Crearea Lumii și omul începuturilor” – Ieromonah Serafim Rose) dar şi cea a faptului de neînţeles cum au putut animalele de pe alte continente să vină pe Corabia lui Noe.    

Părintele Serafim Rose  spune referitor la acest fapt că: ,,dacă Potopul a fost o catastrofă mondială, așa cum îl descrie Facerea, nu putem ști cum arăta Pământul înainte de el, poate continentele pe care le cunoaștem au fost formate chiar de Potop și de procesele geologice care au acționat de atunci încoace. Nu știm, probabil că pe atunci exista un singur continent” (geologii spun că acum 250 milioane ani era un singur continent Pangeea și un singur ocean Panthalassa).

Un alt fapt pus în discuție este legat de nevoia de odihnă a lui Dumnezeu în ziua a șaptea. ,,Ce nevoie are Acesta de odihnă dacă este perfect?” Sf. Ioan Gură de Aur spune clar: ,,Când Scriptura ne spune aici că Dumnezeu s-a odihnit de lucrurile Sale, ne învață că Dumnezeu în ziua a Șaptea a sfârșit de creat și de adus totul de la neființă la ființă. Când Hristos ne spune că Tatăl meu până acum lucrează și Eu lucrez, ne arată continua Lui purtare de grijă.”

Același partener de discuție, mai sus menționat, spunea că, dacă ar exista Dumnezeu, ar fi trebuit să-i insufle lui Moise adevărul despre Univers, adică ceea ce descoperă astăzi oamenii de știință. Dar oare, ne întrebăm, cu ce i-ar fi ajutat pe Moise și pe cei din poporul ales să cunoască principiile termodinamicii, câmpul magnetic, distanța de la Soare la Pământ sau design-ul inteligent și complexitatea ireductibilă a organismelor vii? Dumnezeu le-a descoperit atât cât aveau nevoie și cât putea mintea lor să înțeleagă. Sf. Vasile cel Mare spune că ,,acest lucru era nepotrivit pentru începători și încă prunci cu cunoștința„ iar Sf. Ap. Pavel la (I Corinteni 3,2) zice ,,Cu lapte v-am hrănit, nu cu bucate, căci încă nu puteaţi mânca şi încă nici acum nu puteţi.”