Autor: Pr. Marian Iftodi

FOTO

Prețios dar de 8 Martie ne-au făcut, mai ales nouă, femeilor mame din parohia „Adormirea Maicii Domnului” – Catedrala Dorohoi, părinții slujitori, invitându-ne la o seară duhovnicească, să ne împărtășim din cuvintele părintelui prof. Partenie-Cristian Apostoaie de la Biserica „Vovidenia” din Botoșani.

Tema întâlnirii, „Chipul Maicii – maternitatea duhovnicească în viețile sfintelor”, a fost propusă de părintele profesor Marian Iftode, în contextul anului comemorativ al sfintelor femei din calendar. Au fost onorate astfel mironosițele, mucenițele, cuvioasele, soțiile și mamele creștine, accentuându-se rolul lor în istoria mântuirii și în viața familiei, amintindu-se de canonizarea recentă a celor 16 sfinte femei românce și de promovarea rolului femeii în Biserică și familie, în cultivarea virtuților creștine.
Părintele profesor pr. Partenie-Cristian Apostoaie, cu o deosebită delicatețe și evlavie, resimțite de noi toți, și-a început discursul făcând referire la Icoanele Maicii Domnului din Catedrală, care o înfățișează cu pruncul în brațe, și în mod special la icoana ,,Îndrumătoarea”, în care Maica Domnului arată cu mâna dreaptă spre pruncul Iisus, o expunere vizuală raportată la puținele cuvinte, alese cu grijă și spuse de ea la nunta din Cana, dar care cuprind întreaga scriptură: „Faceți orice vă va spune El” (Ioan 2,5). Femeia de astăzi, femeia mamă este chemată să urmeze exemplul Maicii Domnului, noua Evă, despre care Sf. Maxim Mărturisitorul spunea că este scopul creației, „ctitoria tuturor veacurilor”, adică scopul final pentru care a fost creată lumea, „împlinirea planului divin”, prin care lumea l-a primit pe Hristos – Maica Domnului unind pentru totdeauna creatorul și creația sa.
Maternitatea duhovnicească, susține părintele Partenie, ne așază astăzi în realitatea duhovniciei, care nu este un atribut exclusiv al preoților duhovnici, căci ea începe din fragedă pruncie, cu mama ca prim duhovnic, care, asemeni Maicii Domnului, îl însoțește pe copil și îl îndrumă – nu spre ea, sufocându-l cu iubirea ei, ci spre Hristos. Și chiar mai devreme, din pântecele mamei, pruncul aude și simte ceea ce trăiește mama. Este perioada în care mama are un rol decisiv asupra lui, motiv pentru care părinții Bisericii sfătuiesc mamele la o spovedanie și împărtășanie deasă, la o viață duhovnicească autentică, un post care să însemne cumpătare în toate și abținerea de la extreme de tot felul. Exemplul oferit este acela al poetului Ioan Alexandru care, la o conferință, a mărturisit faptul că citea Sfânta Evanghelie seară de seară, cu voce tare, soției însărcinate cu al doilea, apoi cu al treilea copil, iar aceștia, la 4-5 anișori, neștiind încă să citească, știau pe dinafară versete întregi din Scriptură. Primul copil, necitindu-i-se deloc, nu știa, la o vârstă similară, nimic din Scriptură. Este un exemplu grăitor, care ne dovedește încă o dată importanța crucială a duhovniciei mamei, a părinților, asupra educației copiilor încă din perioada maternă.
Rădăcina copilului, la care acesta va reveni pe parcursul vieții, indiferent de rătăcirile sale, se află în perioada celor 7 ani trăiți alături de tata și mama („preotul casei”), iar părintele Partenie menționează 3 lucruri importante în duhovnicie:
1. Preotul duhovnic (confesor, părinte în duh, învățător, doctor de suflet, prieten și mână a lui Dumnezeu), mama și tata, toți trei trebuie să-l pună pe copil pe cale spre Hristos. Mama, cu o iubire pământească limitată, de cele mai multe ori îl îndreaptă spre ea, și această dragoste „ucide”, spune Sf. Ioan Gură de Aur; singura iubire nelimitată este a lui Hristos, care și-a vărsat sângele pentru toți până la ultimul om. Mama, astăzi, îi oferă de cele mai multe ori copilului cea mai bună educație, cele mai bune haine, toate facilitățile lumii, dar nu i-l mai dăruiește pe Hristos. La finalul clasei a VIII-a sau a XII-a, și chiar până la finalul vieții, mai mult decât cunoștințele și bunurile materiale – care sunt bune cu măsură –, va conta cât Dumnezeu are în sufletul lui, căci o viață fără Hristos va fi foarte grea și periculoasă.
2. Duhovnicia nu se naște. Părintele duhovnic și mama nu vor avea calitățile blândeții, discernământului și luminii ca să-l conducă pe copil spre Hristos dacă, la rândul lor, nu au un duhovnic bun. Un duhovnic bun se formează dacă este un fiu duhovnicesc bun!
3. Cel mai greu este să faci ceea ce zici sau îi înveți pe alții. Copilul va face mereu ceea ce vede, nu ceea ce aude. Atunci când există armonie deplină între cuvânt și faptă, suntem ortodocși autentici. De aceea, „singurul ortodox autentic este Hristos” și ortodoxia este singura religie autentică. Hristos este singurul din istoria omenirii care a făcut ceea ce a spus: și-a dat viața, a iubit vrăjmașii, iar după Înviere nu s-a arătat acestora din urmă (lui Pilat și celor care l-au răstignit) din discreție, ca să nu se impună. De aceea, și azi, el vine cu aceeași smerenie la ușa noastră și cu o discreție extraordinară se propune mamelor de astăzi.
Părintele profesor amintește cu tristețe de faptul că astăzi trăim vremuri cumplite de imitare a tot ce e rău și nefolositor din jurul nostru, pentru că facem ceea ce este comod și ușor. Practicarea ortodoxiei este foarte grea, de aceea ne îndeamnă pe toți să facem ceea ce propovăduim în familie, la serviciu și chiar în Biserică.

Partea a doua a discursului a făcut referire la cele 16 sfinte românce, recent canonizate, ca exemplu de practicare a ortodoxiei cu discreție extraordinară, blândețe, demnitate, dar și fermitate. Exemplul propus este al Sfintei Blandina de la Iași care, rămânând singură, a plecat la București la unicul ei copil, care era căsătorit. Fiind perioada regimului comunist, faptul că „mama Blandina” mergea zilnic la biserică aducea probleme familiei. Nora ei, profesor, i-a dat timp să aleagă între a locui cu ei, dar fără de Hristos, sau a rămâne în Biserică. „Voi mie să nu-mi dați trei zile ca să-l aleg pe Dumnezeu. Eu pe Dumnezeu îl am dintotdeauna”, a spus sfânta, făcându-și bagajele și părăsind casa în aceeași zi. Sfințenia este discretă, dar fermă.
,,Toate cele 16 sfinte, conchide părintele, au iubit Biserica, s-au spovedit și împărtășit și s-au smerit.” Lumea de astăzi trăiește o „schizofrenie duhovnicească”. Dumnezeu este precum îl vrem noi, bun și iubitor cu noi, dar drept cu ceilalți, și, paradoxal, oamenii se află între două extreme: fie îl acceptă pe Dumnezeu, dar nu și pe Hristos, fie îi acceptă pe amândoi, dar nu și Biserica. Se preferă comoditatea absurdă de a sta și a te ruga doar acasă, biserica fiind pentru unii doar un loc de participare la evenimente sau de „închiriat” pentru poze. Sfintele femei canonizate, toate, au iubit „metania, rugăciunea și postul”. În ortodoxie, spunea părintele, slujbele sunt lungi deoarece ne pregătesc pentru veșnicie. „Cum vom sta în fața lui Hristos dacă nu reușim să stăm două-trei ore la o slujbă? Nu slujbele sunt lungi, ci răbdarea noastră este scurtă!”
La finalul serii duhovnicești, părintele Partenie ne-a împărtășit o istorioară trăită în tinerețe, când părintele Talasie și mama Vica spălau pe jos în Catedrala Metropolitană de la Iași, iar mama Vica, ce se împărtășea în fiecare zi, putea fi auzită spunând doar: „Mila Ta, Doamne, și voia Ta”. Tinerii au întrebat-o ce părere are despre mântuire, iar aceasta le-a zis: „Nu mi-e frică de moarte! Cine e în biserică face un pas și e în Rai. Cine e afară…” Concluzia este suficient de grăitoare: copilul trebuie dus la biserică de mic, dinainte de a se naște, iar primii părinți duhovnici (mama și tata), și chiar părintele duhovnic (preotul) să facă ceea ce spun și propovăduiesc! ,,Cine nu luptă nu reușește niciodată. Facem eforturi să cumpărăm cele lumești: o casă, o mașină, și este greu, dar să cumpărăm raiul și veșnicia? E scump, foarte greu și scump, cere efort și jertfă!”

A fost o seară cu totul specială, ca și invitatul nostru. Ne-a lăsat pe toți întrebându-ne cum stăm noi în fața lui Hristos. Cât de mult facem fiecare în dreptul nostru. Cât de buni suntem ca părinți pentru copiii noștri. Cât de puțin iubim și cât de mult avem de îndreptat pentru a fi pe Cale și a îndrăzni la Hristos.
Să avem rugăciunile celor 16 sfinte românce canonizate și ale tuturor sfintelor mironosițe, cuvioase și mucenițe, ale celor 40 de Sfinți Mucenici pe care îi sărbătorim astăzi împreună cu cei din temnițele comuniste, care să ne aducă răbdarea cea mult folositoare în toate greutățile vieții, curajul lor, iubirea, inima la Hristos și nădejdea la Maica Domnului!
Îl așteptăm cu drag pe părintele prof. Partenie-Cristian Apostoaie și cu o altă ocazie, și ne rugăm bunului Dumnezeu ca semințele aruncate de sfinția sa în această seară să dea rod în sufletelor tuturor celor care l-au ascultat.
„Mila Ta, Doamne, și voia Ta!”(Prof. Gianina Magdalena Cucoreanu)