Pr. Ciprian Șoptică

Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește la 2 iulie pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, domnitor al Moldovei între anii 1457–1504, personalitate complexă a istoriei, dar mai ales chip viu al sfințeniei lucrătoare în spațiul politic și cultural românesc. În anul 1992, Sfântul Sinod l-a canonizat, recunoscând în el nu doar un strateg iscusit și un apărător al hotarelor pământești ale Moldovei, ci mai ales un mărturisitor al lui Hristos și ctitor de conștiință eclesială și identitate duhovnicească.

I. Întemeierea duhovnicească a unei domnii creștine

Domnia lui Ștefan cel Mare nu poate fi înțeleasă în afara dimensiunii eclesiale. El nu a fost doar un „mare bărbat de stat”, ci un domnitor profund ancorat în viața liturgică și duhovnicească a Bisericii, a cărei misiune o considera împletită inseparabil cu statalitatea. Niciodată nu s-a despărțit de binecuvântarea Bisericii, cerând rugăciunile călugărilor înainte de bătălii, zidind locașuri sfinte după izbânzi sau înfrângeri, iar în viața personală având îndrumători duhovnicești precum Sfântul Daniil Sihastrul.

Ștefan a înțeles, asemenea împăraților bizantini, că modelul conducătorului trebuie să fie Hristos – Împăratul-Păstor. Astfel, domnia lui a fost în mod profund o lucrare sinergică între harul dumnezeiesc și voința omenească în slujirea binelui comun.

II. Motivele canonizării: între cult, conștiință și identitate națională

Canonizarea Sfântului Ștefan cel Mare de către Biserica Ortodoxă Română în anul 1992 (prin hotărârea Sfântului Sinod din 20 iunie) s-a întemeiat pe mai multe aspecte teologico-pastorale și istorico-liturgice:

1. Evlavia populară constantă: Timp de aproape cinci secole, poporul l-a cinstit spontan ca sfânt, numindu-l „cel Mare”, „cel Bun” sau „cel Sfânt”, rugându-se la mormântul său de la Putna, purtând icoane cu chipul lui, așa cum amintește și tradiția monahală moldovenească.

2. Ctitor de lăcașuri sfinte: A ridicat sau a înnoit peste 30 de biserici și mănăstiri, unele fiind capodopere ale artei sacre ortodoxe. Acestea nu erau doar monumente de pietate personală, ci instrumente de consolidare a conștiinței liturgice și naționale a poporului.

3. Apărător al Ortodoxiei în fața Islamului și a prozelitismului apusean: A susținut Biserica Ortodoxă din afara granițelor Moldovei (precum Patriarhia Ecumenică sau Muntele Athos) și a refuzat compromisurile dogmatice, rămânând fidel Ortodoxiei răsăritene chiar în fața presiunilor politice apusene.

4. Viață personală de nevoință: Cronicile și tradițiile consemnează postul, rugăciunea, spovedania și împărtășirea sa regulată, însoțite de acte de milostenie și de asumare smerită a responsabilităților domnești ca slujire a lui Dumnezeu și a poporului.

Prin urmare, canonizarea sa nu a fost doar un act de recuperare istorică, ci o reconfirmare a sfințeniei lucrătoare în contextul politic, a chemării la sfințenie a tuturor creștinilor, indiferent de vocația lor.

III. Actualitatea duhovnicească a Sfântului Ștefan cel Mare

Într-o lume secularizată, marcată de confuzie axiologică și relativism moral, figura Sfântului Ștefan cel Mare se impune ca o icoană a curajului, a echilibrului între credință și acțiune, între rugăciune și responsabilitate civică. El rămâne un model de conducător luminat de rugăciune, de părinte al poporului și de ctitor de suflete.

Pentru creștinii de astăzi, viața sa devine o chemare la:

Statornicie în credință: În fața ideologiilor care subminează valorile tradiționale, Sfântul Ștefan ne îndeamnă să rămânem ancorați în învățătura Bisericii, să păstrăm legătura vie cu Hristos prin rugăciune, post și Liturghie.

Ctitorie sufletească: Nu toți putem ridica mănăstiri, dar fiecare este chemat să fie un „ctitor” în propria familie, parohie sau comunitate – zidind relații, educând copiii în frica de Dumnezeu, sprijinind lucrarea Bisericii.

Rugăciune înaintea deciziilor: Ștefan se ruga înainte de orice hotărâre. Este o invitație la reinstaurarea discernământului spiritual în alegerile personale, sociale și profesionale.

Conștiința jertfei pentru binele comun: El nu a domnit pentru sine, ci pentru poporul său și pentru apărarea credinței. Într-o epocă a individualismului, ne învață că iubirea de neam și de aproapele cere adesea renunțări personale și solidaritate.

IV. În loc de concluzie – cuvântul veșniciei

„Moldova n-a fost a mea, ci a lui Dumnezeu”, i-ar fi spus Sfântul Ștefan fiului său Bogdan. Aceste cuvinte concentrează toată teologia domniei sale: un conducător nu este stăpân, ci iconom al lui Dumnezeu în istorie.

La 2 iulie, când Biserica îl pomenește liturgic, creștinii sunt chemați nu doar să-i admire trecutul, ci să-i urmeze exemplul: să se roage cu statornicie, să iubească Biserica, să împletească viața spirituală cu responsabilitatea socială și să rămână neclintiți în Hristos, chiar și atunci când valurile istoriei par potrivnice.

          Tinerii sunt percepuți de cele mai multe ori, ca o prefigurare a viitorului unei societăți, iar calitățile și viciile acestora se constituie în „semne“ ale nivelului vieții religios-morale a adulților de peste ani. Cu toate acestea, generația tânără nu poate fi percepută și abordată doar din perspectiva a ceea ce urmează să devină. Cu alte cuvinte, tinerii nu reprezintă doar viitorul unei societăți, ci și prezentul acesteia și ca urmare a acestui fapt, solicită o atenție și o recunoaștere deplină a statutului lor de parteneri, în raport cu generațiile adulte.
       Transformările caracteristice acestei etape din viața creștinilor necesită un sprijin real, eficient și consistent din partea Bisericii, sarcina de a ajuta tineretul să-și regăsească identitatea, credința și viața creștină, reprezentând o misiune nobilă a Bisericii din orice loc și timp. Această misiune poate fi dusă cu succes la bun sfârșit doar „printr-o legătură cât mai apropiată cu tinerii, ascultându-i, vorbind cu ei, acordându-le atenție, respectându-i; prin intermediul părinților, sfătuindu-i în permanență cum să reînnoade legăturile cu fii și fiicele lor și să-i îndrume spre Biserică; abordând teme de interes direct pentru tineri; instrucția religioasă trebuie să se realizeze în continuarea celei laice și sub directa îndrumare a preotului .
      Într-o continuitate autentică a dinamicii vieții și spiritualității creștine, Biserica are vocația, în orice context social, și cu atât mai mult în prezent, de a face față provocărilor lansate de către societatea contemporană și mutațiilor pe care aceasta le-a suferit în urma progresului tehnologic, a industrializării excesive, a modificărilor caracteristicilor sociale, culturale și demografice, care au efecte directe asupra calității vieții creștine și implicit asupra Bisericii, trupul lui Hristos Cel răstignit și înviat.
      Totuși, dintre toți membrii Bisericii, cei mai afectați de aceste transformări și cei mai direct vizați de ele, pe termen lung, sunt tinerii. Istoria a confirmat în nenumărate rânduri un fapt a cărui evidență se impune de la sine: de felul în care tinerii reușesc să conștientizeze, să interiorizeze și să trăiască anumite valori (în cazul de față, preponderent spirituale) depinde însăși perpetuarea valorilor respective, precum și caracterul lor funcțional și normativ pentru viitor. Îndeplinirea acestor sarcini misionare devine cu atât mai dificilă cu cât faptul de a transmite și „traduce“ mesajul Evangheliei într-un limbaj accesibil, atractiv și relevant pentru tineri, necesită pe lângă un efort susținut, consistență, perseverență și mai ales anumite calități înnăscute sau dobândite cu multă trudă și pasiune.
      Comunitățile creștine în cadrul cărora se desfășoară o bogată și rodnică activitate pastorală pentru și împreună cu tinerii, au ajuns în urma unei experiențe de mai mulți ani la anumite principii teoretice a căror cunoaștere poate înlesni cu mult orice nouă inițiativă de a intra în contact cu tinerii și de a-i ajuta să descopere bogăția credinței și vieții creștine. Astfel, în urma unei experiențe acumulate de-a lungul mai multor ani, în cadrul departamentului pentru activități pastoral-misionare adresate tinerilor ortodocși din America, au fost definite o serie de dimensiuni, obiective și principii esențiale ale pastorației tinerilor. Astfel, au fost subliniate patru dimensiuni fundamentale ale pastorației tinerilor . Așadar, acest mod particular de realizare a pastorației:
• se adresează tinerilor,
• se realizează împreună cu tinerii,
• se realizează de către tineri,
• se realizează pentru tineri.
       Pastorația tinerilor constituie răspunsul comunității creștine față de nevoile tinerilor și împărtășirea darurilor unice ale tinerilor către întreaga comunitate. Ea se adresează tinerilor atunci când comunitatea creștină în ansamblul ei își exercită rolul pastoral în a întâmpina nevoile tinerilor. Pastorația adresată tinerilor se bazează pe resursele și darurile comunității adulte, care oferă pentru creșterea spirituală a tinerilor oportunități de care aceștia au nevoie dar pe care nu le pot obține întotdeauna prin ei înșiși. De asemenea, pastorația tinerilor este realizată împreună cu tinerii, întrucât aceștia au împreună cu adulții o responsabilitate comună, aceea de a îndeplini misiunea Bisericii.
          Când tinerii au ocazia de a-și exercita responsabilitatea împreună cu adulții, se oferă o recunoaștere contribuției pe care aceștia o pot aduce la viața parohiei, familiei și comunității în general. Pastorația realizată împreună cu tinerii înseamnă a le da acestora oportunitatea de a participa într-un anume fel la viața comunității. Acest tip de pastorație este realizată de către tineri atunci când sunt implicați ei înșiși în activități dedicate slujirii celorlalți, în cazul de față a altor tineri. Participarea la programe de consiliere împotriva consumului de droguri și a alcoolismului, implicarea în activități pastorale inițiate de Biserică, constituie exemple de pastorație a tinerilor realizată chiar de tineri.
       În final, pastorația tinerilor este pentru tineri, prin aceea că adulții din Biserică, încearcă să interpreteze nevoile tinerilor și să pledeze în fața comunității pentru satisfacerea intereselor și problemelor legitime ale acestora. Adultul implicat în pastorația tinerilor are un acces special la punctele de vedere ale tinerilor și în general dispune de un nivel de credibilitate, influență și resurse care nu sunt disponibile tinerilor. Din acest motiv, astfel de adulți au o responsabilitate în plus, anume aceea de a vorbi în numele tinerilor și de a sensibiliza și motiva alți adulți cu privire la interesele și problemele tinerilor. Ei se pot implica și atrăgând atenția consiliilor parohiale sau eparhiale pentru inițierea de programe cu tinerii precum conferințe, grupuri de discuții, activități sociale, etc.
        Ca mod particular de realizare a misiunii Bisericii, pastorația tinerilor constituie misiunea Bisericii de a găsi căi adecvate de comunicare cu tinerii și de a le înfățișa prezența și lucrarea lui Dumnezeu în lume și în viața lor. Deși textul Evangheliei este unul și același, indiferent de contextul în care este propovăduit, totuși, din rațiuni misionare și pastorale, care vizează în primul rând rodirea mesajului creștin în viața credincioșilor, s-a reliefat încă din primele veacuri ale creștinismului o diferențiere a modului de expunere a cuvântului lui Dumnezeu, în funcție de cei cărora acest cuvânt li se adresează.
       În prezent, configurarea unei „strategii misionare“ diferențiate după astfel de criterii, reprezintă o misiune și o sarcină prioritară atât la nivelul reflecției teologice, cât mai ales în planul concret al practicii pastorale cotidiene. Fundamentarea teoretică și practică a pastorației tinerilor, ca parte componentă a misiunii Bisericii, impune însă o redescoperire a semnificației tinereții în izvoarele Revelației, precum și în activitatea pastoral-misionară a Bisericii de-a lungul veacurilor.
      Parohia trebuie să devină locul în care tinerii își descoperă adevărata lor identitate, de făpturi create după chipul lui Dumnezeu, cât și scopul lumii acesteia – dobândirea vieții veșnice. În cadrul parohiei, misiunea preotului este una dublă: pe de o parte, acesta trebuie să-i atragă pe tineri către Biserică, iar de pe cealaltă parte, preotul trebuie să ducă Biserica la tineri, în sensul de a le dezvolta un spirit comunitar. Preotul trebuie să încurajeze întreaga comunitate parohială să se aplece asupra tinerilor și să contribuie la evoluția lor duhovnicească.
      Mijloacele de pastorație pentru tineri trebuie să includă și să se bazeze pe activități cu caracter duhovnicesc: organizarea de întâlniri săptămânale cu tinerii parohiei, inițierea de pelerinaje, organizarea de cateheze cu teme specifice vârstei, favorizarea alegerii unor tineri în structura consiliilor și comitetelor parohiale, implicarea în predarea religiei în școală, organizarea unor coruri parohiale de tineri etc., însă acestea trebuie completate și de activități cultural-sociale, care să-i încurajeze în petrecerea cu folos și în duh creștin a timpului liber: acordarea de ajutoare unor tineri cu probleme sau cu rezultate excepționale la învățătură, dar și ajutorarea persoanelor nevoiașe prin participarea tinerilor, vizitarea unor obiective culturale (muzee, case memoriale, monumente etc.), audierea de concerte de muzică clasică, vizionarea unor piese de teatru cu caracter moralizator, practicarea diferitelor sporturi, inițierea unor cercuri de lectură etc.
      Tinerii trebuie încurajați să-și schimbe întregul mod de viață, să propovăduiască în întreaga societate învățăturile Bisericii prin vorbă, dar mai ales prin faptă, atrăgând astfel către Biserică alți tineri. Apartenența tinerilor la parohie trebuie dublată și de conștiința națională, prin aprofundarea istoriei României, prin dezvoltarea spiritului civic și patriotic, recunoașterea meritelor eroilor neamului și cinstirea acestora. Având în vedere gradul ridicat de folosire a mijloacelor de comunicare virtuală în rândul tinerilor, cât și faptul că internetul a devenit „un instrument revoluționar pentru răspândirea învățăturilor moral-religioasă.
      Biserica trebuie să folosească și acest mod pentru a facilita atragerea și comunicarea cu tinerii, prezența Bisericii în spațiul virtual nefiind altceva decât împlinirea poruncii de a propovădui adevărul mântuirii în toată lumea.
     Tinerii sunt prezenți într-un număr foarte mare și pe rețele de socializare, iar Biserica trebuie să fie și ea prezentă cu aceeași misiune ca și în societate, și în spațiul virtual. Astfel, în cadrul rețelelor de socializare se pot crea grupuri speciale pentru tinerii parohiei, pentru a se facilita comunicarea cu aceștia și pentru a se anunța diferite activități ce vor fi desfășurate.
      O altă direcție în misiunea pastorației tinerilor o reprezintă relația acestora cu duhovnicul. Într-un articol dedicat tinerilor, în care subliniază importanța legăturii lor cu Biserica, prin duhovnici, Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel amintește că „duhovnicii sunt cei care manifestă o familiaritate cu Dumnezeu creatoare de pace, putere, viață plină de har. Este important pentru tineri să păstreze legătura cu duhovnicul cel mai apropiat; doar astfel pot redescoperi dimensiunea spirituală a vieții lor și-L pot regăsi pe Hristos în inimile lor, astfel putând trăi o viață autentic creștină. Pe de altă parte, ei trebuie să consulte și duhovnici experimentați, gata să-și ofere sfatul și rugăciunea lor pentru permanenta înviere a sufletelor tinere . Duhovnicul trebuie să fie părintele tuturor tinerilor din parohie, atât al băieților, cât și al fetelor. Ceea ce tânărul sau tânăra nu îndrăznește să mărturisească părinților trebuie să aibă curaj să-i spună părintelui duhovnicesc. De asemenea, prezbitera poate să-și asume și ea un rol important în abordarea problemelor fetelor care au o tematică și o psihologie specifică. Preotul trebuie să identifice persoanele laice care-i pot ajuta pe tineri în funcție de problemele acestora, apelând când este nevoie la ajutorul unui psiholog și încheind parteneriate cu instituțiile de învățământ din raza parohiei, și nu în ultimul rând să apeleze la familia tânărului.
      Exemple de bună practică, în ceea ce privește pastorația tinerilor din parohiile pe care le păstoresc, precum și în afara acestora în calitate de profesor și de moderator la diferite activități realizate cu tinerii:
-Participarea la Sfânta Liturghie și la slujbele bisericii;
-Împărtășirea la Sfânta Liturghie;
– cateheze cu grupuri de tineri și copii;
– participarea la Concursul Național Catehetic 2024;
– participarea la activitățile dedicate Lunii pentru viață: atelier de pancarte ProVita, expoziție în pridvorul bisericii, partcipare la Marsul pentru Viata;
– împodobirea bradului și oferirea de dulciuri în ziua de Sf. Nicolae;
– repetiții și program de colinde Crăciun;
– concurs și atelier de încondeiat ouă în Săptămâna Mare;
– atelier de desenat și pictat icoane;
– vizite pastorale realizate împreună cu tinerii la casele bolnavilor;
– pelerinaj la Mănăstirea Sf. Treime Știubieni;
– pelerinaj la Catedrala Mitropolitana din Iași și participarea la faza eparhială a Concursului Național Catehetic- mențiune;
– voluntariat- împărțit pachetele de alimente la familiile fără posibilități financiare;
– procesiune cu icoane în Duminica Ortodoxiei;
– Ziua Copilului- participarea la Liturghie, împărtășit, tort și dans în ncurtea bisericii;
– participarea tinerilor la ITOP;
– elevi seminariști din cele două parohii;
– participarea la spectacole;
În calitate de moderator la ITOP și ITOM;
     Realizarea de parteneriate cu Școala Cordăreni, Școala Vorniceni;
     Implicarea cadrelor didactice active și pensionate în activitățile cu tinerii;
     Acordând atenție tineretului, practica pastorală se înnoiește pe sine, astfel încât pastorația tinerilor devine dintr-o sarcină a misiunii Bisericii, o șansă a proprieri sale întinerii și revigorări spirituale.
( Pr. Marian Corolea)

BIBLIOGRAFIE
Calciu, Pr. Gheorghe, ,, 7 cuvinte către tineri”, București, Editura Anastasia, 1996
Ciobotea, Î.P.S Daniel, (actualul P.F. Daniel), ,, Tinerii, viitorul spiritual al României”, în „Candela Moldovei”, 3-4, 1999.
Dumitru, Laurențiu, ,, Hristos și tinerii”, Galați, Editura Egumenița, 2005.
Popa, Gheorghe-Cristian, ,, Preotul misionar în areopagul mediatic. Mijloace moderne de comunicare în pastorația ortodoxă”, București, Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, 2013.
Prescure, Arhim. Vasile; Stan, Pr. Nicolae Răzvan (coord.), ,,Tineretul și crestinismul: repere duhovnicești pentru tinerii vremurilor noastre”, Craiova, Editura Mitropolia Olteniei, 2008
Trif, Pr. Ilie (coord.), ,, Paradoxul creștin și cartea tinereții”, Alba Iulia, Editura Reîntregirea, 2008.
Surse web
Savu, Î.P.S Teofan, ,, Parohia – element esențial al pastorației tinerilor”, http://www.doxologia.ro/cuvantul-ierarhului/parohiaelement-esential-al-pastoratiei-tinerilor (accesat la 15 06 2015).