Libertate și responsabilitate – dialoguri despre drumul spre îndreptare


FOTO

În cadrul programului „Săptămâna altfel”  la Liceul Regina Maria din Dorohoi s-a continuat parteneriatul educațional cu Penitenciarul Botoșani, având ca scop responsabilizarea tinerilor și combaterea violenței, a bullying-ului și a altor fapte care au urmări și în plan sufletesc. Evenimentul a fost organizat de părintele profesor, Șoptică Ciprian, în strânsă colaborare cu inspectorul de poliție penitenciară Lorena Georgiana Gîza și subinspectorul de poliție penitenciară Maria Emanuela Sultana.

În cadrul întâlnirii, elevii au putut afla despre realitățile vieții de penitenciar, beneficiind de mărturii directe ale unor persoane private de libertate, condamnate pentru furt, violență deosebit de gravă, consum de droguri și înșelăciune. Aceste relatări, prezentate cu sinceritate, au evidențiat consecințele devastatoare ale alegerilor eronate și impactul profund pe care acestea îl pot avea asupra existenței individuale și sociale, subliniind totodată importanța de a prețui libertatea.

Pe parcursul discuțiilor, elevii au adresat întrebări persoanelor private de libertate, primind răspunsuri prin care aceștia i-au sfătuit să nu repete greșelile făcute de ei. Deținuții au accentuat importanța de a prețui familia, profesorii și libertatea, oferind exemple concrete din experiențele lor pentru a evidenția valoarea unui parcurs de viață bazat pe alegeri conștiente și responsabile.

Discuțiile s-au axat pe mecanismele prin care deciziile impulsive și influențele negative pot conduce la implicarea în activități deviante, precum și pe cadrul legislativ referitor la contravenții și infracțiuni. Specialiștii prezenți au detaliat dificultățile procesului de reintegrare socială și importanța unui comportament responsabil în prevenirea fenomenelor de violență.

Un alt moment important al evenimentului a constat și în prezentarea oportunităților de carieră în sistemul penitenciar, unde s-a subliniat complexitatea și responsabilitățile profesionale din cadrul poliției penitenciare și al domeniului psihologic aplicat mediului carceral. Astfel, elevii au putut aprecia nu doar provocările, ci și satisfacțiile profesionale asociate acestor roluri, înțelegând de ce este atât de valoros să beneficiezi de libertate și de un mediu social sigur.

Prin această inițiativă, colaborarea dintre Liceul Regina Maria și Penitenciarul Botoșani se dovedește a fi un demers educațional inovator, menit să formeze o generație informată și critică, capabilă să ia decizii conștiente și să contribuie la construirea unui viitor social echitabil și armonios.

Totodată acest demers ne reamintește de chemarea noastră mereu la pocăință și iertare și de faptul că fiecare decizie să fie întemeiată pe adevărul, mila și iubirea lui Hristos, daruri neprețuite ce ne întăresc în fața ispitei și ne păstrează drepți în fața lui Dumnezeu. ( Pr. Prof. Șoptică Ciprian)

Sfinții mărturisitori – lumina credinței în vremuri de încercare


Luni, 3 ianuarie 2025, a avut loc prima întâlnire din acest an a Cercului misionar Dorohoi, găzduită de Parohia Înălțarea Domnului – Loturi Enescu. Evenimentul a debutat cu săvârșirea Vecerniei, la care au participat enoriașii parohiei, împreună cu un sobor de preoți slujitori: Pr. Protopop Ionuț-Ștefan Apetrei, Pr. Cătălin Ifrim, Pr. Daniel Precob, Pr. Georgel Chichioacă, Pr. Teodor-Cătălin Budacă, Pr. Ciprian Munteanu, Pr. Ciprian Șoptică, Pr. Silviu Chitic-Ciurciun și Pr. Ciprian Onea. 

După slujba Vecerniei, preoții s-au retras în casa praznicală, unde s-a desfășurat ședința de lucru. Tema întâlnirii, intitulată „Mărturisitori români în secolul al XX-lea”, a fost prezentată de părintele Silviu Chitic-Ciurciun de la Parohia Înălțarea Domnului – cimitir. Referatul a fost urmat de dezbateri, moderate de părintele protopop, care a lansat spre dezbatere câteva întrebări: 

1. Care este importanța jertfei mărturisitorilor pentru credința noastră astăzi? 
2. Ce datorie au credincioșii față de această jertfă? 
3. Care sunt exemplele de mărturisitori ce pot inspira tinerii de astăzi?

Fiecare dintre preoți a avut ocazia să își exprime gândurile și să sublinieze nevoia de a păstra vie memoria celor care au suferit pentru Hristos în temnițele comuniste.  

Pr. Petru-Georgel Chichioacă a început, invocând citatul scriitorului creștin Tertulian: „Sângele martirilor este sămânța creștinilor”. Părintele a vorbit despre jertfa și martirajul creștinilor din primul veac apostolic, aspect regăsit și în viața mărturisitorilor din veacul XX: „Datoria noastră este de a păstra vie viața și faptele lor, trecerea acestora în rândul sfinților fiind un mod prin care ne putem aduce aminte de aceștia în mod permanent”.

Pr. Ciprian Munteanu a subliniat iubirea jertfelnică a martirilor: „În momentele cele mai grele, de durere și de tortură, aceștia se rugau la Dumnezeu, asemenea Mântuitorului pe Cruce, care se ruga la Tatăl ceresc să nu le socotească păcatul”.

Pr. Daniel Precob a evidențiat faptul că mărturisirea lui Hristos în perioada comunistă nu s-a făcut doar în închisori, ci și în societatea civilă: „Creștinii, prin felul lor de a fi, prin raportarea lor la credință, Biserică și Tradiție, au fost mărturisitori ai Lui Hristos”.

Pr. Ciprian Onea a vorbit despre etimologia cuvântului „martir” – cel care depune mărturie, explicând legătura dintre termenii „martir” și „mărturisitor”: „Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Evrei, capitolul 13, versetul 7, spune: «Aduceți-vă aminte de mai marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința». Cum putem noi astăzi să fim adevărați mărturisitori ai credinței în Hristos?


Pr. Protopop Ionuț-Ștefan Apetrei a adus în discuție ideea că ideologiile care distrug valorile creștine nu au dispărut complet: „Comunismul nu a plecat, el există sub o altă formă. După căderea blocului comunist, Dan Puric a mers la Mănăstirea Petru Vodă unde a purtat o conversație cu părintele Atanasie, spunând: «Am tăiat capul viperei». Călugărul, însă, s-a întristat zicând: «Acum veninul se va împrăștia în lume». Datoria noastră este să-i pomenim. Noi toți facem parte din aceeași frământătură, purtând în noi o parte din ei”.
La întrebarea privind mărturisitorii care ne sunt la suflet, au fost invocate nume precum: Valeriu Gafencu, Bartolomeu Anania, Iustin Pârvu, Ilarion Argatu, Nil Dorobanțu, Iachint și Chesarie de la Putna, Dimitrie Bejan.

Cărțile recomandate pe această temă au fost:

Oranki” și „Bucuria Suferinței” de Dimitrie Bejan,
„Întoarcerea la Hristos” de Ioan Ianolide,
Memorii” de Bartolomeu Anania.


Întâlnirea s-a încheiat cu discuții și cu angajamente din partea părinților de a pune în practică proiecte concrete în parohiile lor pentru a aduce în lumină jertfa mărturisitorilor români din secolul XX. Pintre propunerile discutate au fost :

-tipărirea de icoane ale sfinților canonizați recent și distribuirea lor către credincioși.
-pelerinaje la locurile unde au viețuit și pătimit acești mărturisitori.
-proiecte pentru copii și tineri, incluzând realizarea de referate, eseuri, jurnale, desene și alte lucrări despre viața sfinților mărturisitori.

Părintele protopop a încheiat întâlnirea, mulțumind participanților și subliniind necesitatea de a păstra vie memoria acestor martiri care continuă să fie modele de credință, curaj și iubire și deasemenea importanța de a aduce în fața credincioșilor aceste modele de sfințenie. 

Sfinții mărturisitori ai veacului XX rămân lumini călăuzitoare pentru creștinii de astăzi. Prin exemplul lor, ei ne învață să rămânem tari în credință, indiferent de încercări, și să transmitem mai departe adevărul Evangheliei către noile generații.

Fiecare generație are datoria de a păstra vie memoria martirilor și de a o transmite mai departe, spre întărirea credinței. Mărturisitorii sunt nu doar trecutul nostru, ci și prezentul și viitorul, iar prin eforturile noastre, lumina lor va continua să lumineze calea generațiilor viitoare.(Pr. Onea Ciprian)

Unirea Principatelor Române – Alegorie Iconografică


Iată o reprezentare iconografică sugestivă, realizată de Gheorghe Tătărăscu, care prezintă într-un mod alegoric Unirea Principatelor Române, moment sacru pentru poporul român, petrecut la 24 ianuarie 1859. 

În această compoziție, vedem Sfânta Treime – Tatăl, Fiul și Sfântul Duh – binecuvântând înfrățirea celor două tinere surori ce poartă straie populare românești. Ele țin în mâini drapelele Moldovei (în stânga) și al Țării Românești (în dreapta), dându-și mâna sub protecția Arhanghelului Mihail, îngerul dreptății divine. 

Din ceruri, îngerii vestesc, în glas de trâmbiță, bucuria unirii, răspândind vestea în toate zările pământului, pentru ca toate neamurile să audă acest moment de sărbătoare. La baza tabloului, cronica timpului și istoria consemnează această clipă de mare însemnătate în cartea destinului neamului românesc. 

Binecuvântează, Doamne, poporul român binecredincios, popor „purtător de Cruce, iubitor de Înviere”!  (Pr. Dr. Florin Țuscanu – Protopop Emerit Roman)