Campania „Salvează o viață” – Tinerii din Dorohoi donează sânge pentru aproapele lor


Pe data de 17 decembrie 2024, la Centrul de Transfuzii Sanguine din Botoșani a avut loc o activitate de donare de sânge organizată de Protopopiatul Dorohoi în parteneriat cu Liceul „Regina Maria” din Dorohoi.

Evenimentul a avut ca scop sensibilizarea și mobilizarea tinerilor în sprijinul celor aflați în suferință, reamintind importanța acestui gest nobil pentru salvarea de vieți. 

La această acțiune s-au alăturat 17 elevi, sub coordonarea părintelui profesor Ciprian Șoptică, care s-a implicat activ în formarea și îndrumarea tinerilor dorohoieni. Prezența lor la centrul de transfuzii a fost un semn de solidaritate și dragoste față de aproapele aflat în nevoie, tinerii arătând maturitate și responsabilitate prin disponibilitatea lor de a deveni donatori. 

Donarea de sânge rămâne una dintre cele mai importante acțiuni prin care se pot salva vieți. Fiecare donare oferă șansa de recuperare pentru pacienții aflați în situații critice – victime ale accidentelor, persoane care trec prin intervenții chirurgicale complexe sau bolnavi care necesită transfuzii periodice. În acest context, implicarea tinerilor în astfel de campanii reprezintă nu doar un ajutor concret, ci și un exemplu demn de urmat pentru comunitate. 

Părintele Ciprian Șoptică a subliniat în cadrul activității că „prin acest act de jertfă benevolă, tinerii pun în practică învățătura creștină a iubirii față de aproapele și devin eroii nevăzuți ai celor care primesc șansa la viață”. 

Campania „Salvează o viață” reprezintă un îndemn și pentru alți tineri și membri ai comunității să se implice în acțiuni similare. Gestul simplu, dar esențial, de a dona sânge nu doar că oferă speranță celor aflați în suferință, dar contribuie și la întărirea solidarității și a responsabilității sociale. (Pr. Șoptică Ciprian)


Betleem, orașul Nașterii Domnului-film documentar

Cândva, tare demult, era în Betleem un om pe nume Iesei. Și acest Iesei avea opt fii. Cel mai tânăr dintre fiii lui Iesei se numea David. David era păstor și păștea oile lângă Betleem. Iar acest păstor cu părul castaniu și fața frumoasă, mai era pe deasupra neobișnuit de puternic și de viteaz. Din păstor a ajuns rege. Ca rege, el a alcătuit, printre altele, două minunate cântări: una, Celui mai împodobit cu frumusețea decât fiii oamenilor, iar a doua, Împărătesei în haină aurită. Și aceste cântări le cânta ca împărat cu harpa în turnul său înalt din Ierusalim. Cărei Fecioare și Cărui Prunc îi cânta Regele David în urmă cu trei mii de ani?

Darurile Magilor, oferite Pruncului Iisus Hristos la Betleem, se află de peste 550 de ani în Mănăstirea „Sfântul Pavel” din Muntele Athos. Maica Domnului, cea care a fost cea dintâi ocrotitoare a Darurilor primite de la Magi, s-a îngrijit ca acestea să ajungă în grădina ei: Sfântul Munte. Peninsula monahală din însorita Eladă a devenit, astfel, păstrătoarea acestor odoare neprețuite oferite de Magi. Părintele arhimandrit Partenie Mourelatos, starețul Mănăstirii „Sfântul Pavel” spune despre Cinstitele Daruri că „nu sunt lucruri neînsemnate, ci simbolice. Au fost afierosite în anul 1470 de sultana Mara. Sunt făcătoare de minuni.

De multe ori răspândesc o mireasmă negrăită”. Darurile Magilor „nu le confundăm cu sfintele icoane sau cu sfintele moaște, dar vedem rolul pe care l-au avut ele în Pronia lui Dumnezeu de a prevesti prin niște păgâni iudeilor care aveau să întârzie până să-L descopere pe Iisus Hristos ca Mesia, că El este venit”, explică părintele profesor Ștefan Buchiu. În orice împrejurare, să fim asemenea magilor! Căutători ai lui Hristos, călători neobosiți între pământ și cer, vestitori ai milei lui Dumnezeu, tulburând uneori puterile lumești întrebând de Regele lumii, dăruindu-I ce avem mai de preț din cele ce vremelnic sunt ale noastre și dintotdeauna ale Lui. Credința, rugăciunea și îngroparea egoismului, făcându-le Lui: aur, tămâie și smirnă!

Filmul documentar Sfântul Nicolae – Chipul blândeții

Este cel mai iubit sfânt al creștinătății. Cu toții îl sărbătorim pe 6 decembrie. Este cel care a inspirat tradiția cadourilor din luna decembrie. Află cine a fost acest bărbat blând și milostiv, care a trăit în secolul al III-lea în Mira Lichiei, pe meleagurile Turciei de astăzi, și care este legătura dintre viața sa reală și legende. Filmul documentar „Sfântul Nicolae – Chipul blândeții”

Povestea aducerii moaștelor Sfântului Nicolae în Țara Românească