Pr. Ciprian Șoptică

Avem nevoie de vindecare; trupească, psihică și sufletească. Mântuitorul, după cum aflăm din Evanghelie, a vindecat surzi, orbi, șchiopi, leproși dar a vindecat și de îndoială (pe Sfântul Toma), de teamă („Nu vă temeți!”, le-a spus Minorosițelor femei), de paralizie și singurătate (pe slăbănogul de la Vitezda), de demonizare (la Gadara), de iubirea de arginți (pe tânărul bogat), de desfrânare (pe Maria Magdalena) etc. Avem nevoie de sănătate și avem nevoie de vindecare însă lucrul fundamental este, vindecarea de moarte. Aceasta se câștigă prin dobândirea Duhului Sfânt, prin unirea omului cu Dumnezeu cel Veșnic.
În contextul anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor, cu binecuvântarea Părintelui Mitropolit Teofan și sprijinul Protopopiatului Dorohoi, preoții din Cercul pastoral Dorohoi au organizat, duminică 14 aprilie, o seară de suflet avându-l ca invitat pe părintele Nicodim Petre, consilier eparhial al Sectorului de Misiune. Întâlniriea s-a intitulat Biserica, spațiul al vindecării trupești și sufletești și a fost moderată de către părintele misionar protopopesc Mihai Bogdan.
În deschiderea conferinței, Părintele Nicodim a subliniat importanța înțelegerii a ceea ce este Biserica și a puterii harului ce se află în ea; în Taina Spovedaniei, a Euharistiei, în rugăciune și cum putem profita de această putere pentru a dobândi sănătate trupească, sănătatea minții dar mai ales, sănătate sufletească. Printre ideile esențiale prezentate de invitat s-au regăsit:

1.Vindecarea ca necesitate spirituală: părintele a accentuat importanța unei sănătăți sufletești pe lângă sănătatea trupului. Omul deplin, este alcătuit din trup și suflet. Harul lui Dumnezeu ce coboară în om prin intermediul sufletului, sfințește și trupul. Pentru a învinge moartea din noi, paralizia, frica, îndoiala, imobilitatea, avem nevoie de unirea cu Hristos, Cel care a biruit moartea. Astfel, vom învinge bolile care duc la moartea spirituală și ne vom împlini chemarea, cu mila lui Dumnezeu ne vom bucura de viața veșnică.

2.Rugăciunea, mijloc al vindecării interioare: vindecarea a fost descrisă că pornind din interiorul nostru, iar puterea acesteia vine dintr-o rugăciune corectă, mai ales din rugăciunea inimii care îl cheamă neîncetat pe Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre. „Să ajungem să rostim rugăciunea, cu bucurie, nu ca pe un canon, nu cu greutate” ne-a spus părintele. „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!”

3.Sfânta Taină a Spovedaniei: „Mulți credincioși se spovedesc dar nu-și schimbă viața, nu-și schimbă modul de a fi. Pentru aceasta avem nevoie de Sfinții Părinți care să ne ajute să înțelegem cum lucrează harul în viața noastră, cum și când primim iertarea păcatelor, cum să dobândim bucuria vieții”. Spovedania a fost evidențiată ca prim pas către vindecarea trupească și sufletească iar spovedania trebuie să fie săvârșită cu umilință, cu părere de rău pentru păcat și cu pocăință, corectă și completă, pentru a fi eficientă, apoi completată de puterea Sfintei Împărtășanii.

4.Solidaritatea și comuniunea Bisericii: în contrast cu boli sufletești precum frica, îndoiala sau singurătatea, Biserica a fost prezentată ca un spațiu al solidarității și comuniunii, ca o familie a lui Dumnezeu din comunitatea noastră în care creștinii nu sunt niciodată singuri. Comuniunea credincioșilor este și ea vindecătoare de suflet.”Dacă nu trăim în comuniune pe pământ, vom putea oare trăi în comuniune în Rai?” Parohia noastră este o proiecție pe pământ, a bucuriei și comuniunii din Împărăția Cerurilor. Sufletul se vindecă în comuniunea cu ceilalți. Nu avem un grup de oameni frumoși, sinceri, buni creștini?! Ei bine, atunci trebuie să ne construim noi un cerc de prieteni care să fie după sufletul nostru, asemenea prietenilor paraliticului din evanghelie care au fost aproape de cel paralizat și care l-au dus la Hristos pentru că-l iubeau pe prietenul lor. Pentru prietenia lor, Hristos l-a vindecat pe cel bolnav. Oricât de obosiți am fi să nu lipsim niciodată de la Sfânta Liturghie. Nu vom regreta niciodată că am fost la Sfânta Liturghie, la întâlnirea cu Dumnezeu.”

5.Importanța educației spirituale și implicarea Bisericii: părintele Nicodim a evidențiat rolul esențial al părinților în educarea copiilor și necesitatea implicării Bisericii în activitățile cu tinerii, pentru a le asigura o sănătate sufletească, echilibru emoţional și putere pentru viață. „Putem pierde harul vindecător al lui Dumnezeu fără a face păcate cu fapta, doar cu mintea. Dacă ne gândim la lucruri necuviincioase, privim la imagini nepotrivite, harul pleacă și noi ne slăbănogim. Creierul uman este o minune și el așteaptă să fie valorificat la adevăratul său potențial. Dacă nu dormim la timp, dacă petrecem ore în șir pe telefon vom reuși să-l distrugem” a precizat părintele, parafrazând pe medicul neurochirurg, Prof. Univ. Dr. Alexandru Vlad Ciurea, care a studiat acest fenomen.
Conferința a fost deasemenea o oportunitate pentru participanți de a adresa întrebări pe marginea temei discutate iar răspunsurile părintelui arhimandrit au adus clarificări și înțelegeri folositoare pentru participanți.
Am conștientizat încă o dată potențialul Bisericii și faptul că ea este locul unde sufletul omului se odihnește, se îmbogățește și găsește sprijin la nevoie. În Biserică nu suntem niciodată singuri iar frumusețea și bucuria creștinului de a fi în comuniune cu ceilalți, se va prelungi într-o formă mult mai înaltă, în Rai.
(pr. Ciprian Șoptică )

Luni, 9 aprilie 2024 la sediul Protopopiatului Dorohoi, a avut loc ședința lunară cu preoții, în cadrul căreia s-au discutat mai multe aspecte ale vieții duhovnicești și administrative.

Părintele Mihai Țigănescu de la parohia „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” Hilișeu Horia, a susținut referatul „Pelerinajul creștin, prilej de bucurie duhovnicească.” Referentul a arătat importanța pelerinajului pentru creștini precum și câteva argumente biblice și istorice care să susțină această temă.

„Pelerinajul religios este o constantă a umanității. El are motivații multiple și semnificații spirituale profunde când este trăit intens și înțeles corect. Pelerinii sunt oameni care doresc să viziteze și să venereze locurile sfinte biblice, mormintele martirilor, moaștele sfinților, icoane făcătoare de minuni sau locuri unde trăiesc duhovnici smeriți.”

Pelerinajul este un memorial-vizual al locurilor unde s-a arătat în lume iubirea și lucrarea minunată a lui Dumnezeu pentru oameni și prin oameni. Pelerinul vrea să atingă locul sfânt sau moaștele sfântului în care și prin care s-a arătat prezența sfințitoare a lui Dumnezeu, într-un mod deosebit de intens, pentru ca el, pelerinul, să-și intensifice credința și iubirea sa pentru Dumnezeu. Cu alte cuvinte, pelerinajul se face pentru a intensifica rugăciunea și viața spirituală în general. În Canaan, Dumnezeu Se arată în chipul a trei oameni pelerini care vin la Avraam, la stejarul din Mamvri (cf. Facere 18, 1-8), și sunt primiți cu ospitalitate de acesta. Astfel, Avraam-pelerinul, stabilit vremelnic în Canaan, devine deodată gazdă pentru Dumnezeu-Pelerinul. În cei trei pelerini de la Mamvri, tradiția creștină a contemplat prezența tainică a trei ființe cerești (trei îngeri sau Sfânta Treime).

Pelerinajul religios este o căutare în lumea aceasta a ceea ce nu este din lumea aceasta: „Împărăția lui Dumnezeu” despre care Domnul nostru Iisus Hristos a spus: „Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu…” (Matei 6, 33), dar și: „Împărăția Mea nu este din lumea aceasta” (Ioan 18, 36).

În ultimul pelerinaj al lui Iisus la Ierusalim se descoperă sensul cel mai sfânt al pelerinajului. Intrarea Sa triumfală în Ierusalimul pământesc, unde avea să fie răstignit, devine prefigurare sau anticipare a intrării Sale în Ierusalimul ceresc. În Iisus Pelerinul răstignit la Ierusalim, pelerinajul se transformă în Paște (cf. Ioan 10, 17-18; 1 Corinteni 5,7), călătoria pământească se împlinește și se transformă în trecere sau mutație cerească: „Am ieșit de la Tatăl și am venit în lume; iarăși las lumea și Mă duc la Tatăl” (Ioan 16, 28). „În casa Tatălui Meu multe locașuri sunt. (…) Mă duc să vă gătesc loc. Și dacă Mă voi duce și vă voi găti loc, iarăși voi veni și vă voi lua la Mine, ca să fiți și voi unde sunt Eu” (Ioan 14, 2-3; cf. Ioan 17, 24; 1 Tesaloniceni 4, 17; Evrei 10, 19-25).

El, Hristos-Pelerinul, Se face iarăși nevăzut (cf. Luca 24, 13-35) tocmai pentru că prin comuniunea euharistică le-a devenit interior, a devenit viața vieții lor, rostul sfânt, sensul ultim și deplin, al existenței umane sfințite în iubirea veșnică a lui Dumnezeu.

Taina de la Emaus arată că pelerinajul s-a transformat în Euharistie și în Casă vie a lui Dumnezeu, în Biserică, iar Biserica este pelerină, călătorind spre înviere și pregustând viața veșnică a Împărăției cerurilor (cf. Evrei 12, 22-23; 13, 14). Astfel, omul, ființă creată după chipul lui Dumnezeu Cel Sfânt, găsește în sfințenie sensul ultim și deplin al existenței sale.

După susținerea referatului, membrii fiecărui cerc pastoral au fost antrenați în discuții pe marginea temei, evidențiind importanța vizitării locurilor sfinte ale ortodoxiei și foloasele duhovnicești pe care credincioșii le pot dobândi. Spre finalul întâlnirii a fost prezentată noua ediție a revistei Protopopiatului, intitulată „Slova Creștină de Dorohoi”, publicație în care vor fi aduse în actualitate diferite teme de interes duhovnicesc precum și activitatea protopopiatului și a parohiilor componente.

(Pr.Mihai Țigănescu)