Rugăciune la ceas de seară

Doamne, Care cu mila și cu îndurările Tale tămăduiești zdrobirile sufletelor și ale trupurilor noastre, însuți, Stăpâne, sfințește untdelemnul acesta, ca să fie celor ce se vor unge din el spre tămăduire și spre izbăvirea de toată patima și întinăciunea trupului si a sufletului și de toată răutatea . Ca și întru aceasta să se preaslăvească preasfânt numele Tău , al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”(rugăciune rostită de preoții slujitori pentru sfințirea uleiului folosit la Sfântul Maslu)

În mai multe Biserici, conform Tradiţiei şi practicii Bisericii Ortodoxe, se săvârşeşte în aceste zile premergătoare sărbătorii Învierii Taina Sfântului Maslu! Am găsit util şi de cuviinţă să vorbim în cele ce urmează despre această mare Taină ! Este a şaptea Taină a Bisericii în care, prin rugăciunile preoţilor şi ungerea cu untdelemn sfinţit a părţilor însemnate ale trupului, credincioşii dobândesc vindecarea de bolile trupeşti şi sufleteşti.
Această Taină a fost instituită de Însuşi Mântuitorul când a trimis pe sfiinţii apostoli la propovăduire, zicându-le : „Celor ce vor crede, aceste semne vor urma: în numele Meu, demoni vor izgoni, peste cei bolnavi îşi vor pune mâinile şi se vor face sănătosi” (Marcu XVI, 17-18). Sfinţii apostoli au practicat Taina Sfântului Maslu chiar de la prima lor propovăduire : „Si scoteau mulţi demoni şi ungeau cu untdelemn pe mulți bolnavi şi-i vindecau” (Marcu 6, 13).
Urmând apostolilor, episcopii şi preoţii au săvârsit şi ei această Sfântă Taină, cum ne arată sfântul Iacob : „Este cineva bolnav între voi ? Să cheme preoţii Bisericii şi ei să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui (Iacob 5,14-15). Sfântul apostol Iacob nu face bolnavilor acest îndemn ca venind doar din partea sa; el grăieşte tocmai despre lucrarea sfântă încredinţată sfinţilor apostoli de către Mântuitorul Iisus Hristos, lucrare săvârşită de ei în tot locul şi la tot credinciosul care avea trebuinţă de harul lui Dumnezeu pentru vindecarea sa. Taina Sfântului Maslu se săvârşeşte, de regulă, la patul bolnavului; în restul cazurilor, în biserică. Sfântul Maslu este deci Taina care, prin rugăciunile preoţilor şi prin ungerea trupului cu untdelemn sfinţit, împărtăşeşte credinciosului harul lui Dumnezeu pentru tămăduirea bolilor trupeşti şi sufleteşti, pentru iertarea păcatelor şi pentru întărirea sufletului.
Partea văzută a Sfântului Maslu constă din rugăciunea rostită de şapte ori pentru vindecarea bolnavului de neputinţa trupească şi sufletească; din untdelemnul sfinţit de preoţii slujitori ai Tainei şi ungerea cu el de şapte ori a trupului bolnavului. Urmările Sfântului Maslu sânt vindecarea de bolile trupeşti şi sufleteşti şi iertarea păcatelor pe care bolnavul ar fi uitat să le mărturisească la Sfânta Spovedanie. Săvârşitorii Sfântului Maslu sunt preoţii, pentru că Sfântul Iacob zice: „să cheme preoţii Bisericii” – iar nu preotul. Rânduiala slujbei este întocmită pentru şapte preoţi; însă o pot face şi cinci trei sau doi preoţi.
Sfântul Maslu poate fi primit nu numai o singură dată şi nici numai de cel aflat în pragul morţii, ci ori de câte ori credinciosul se simte îngreuiat din pricina bolilor sau păcatelor.
Joi, 18 aprilie slujitorii din cercul pastoral Adormirea Maicii Domnului Șendriceni, s-au întâlnit  la parohia Saucenița, păstorită de părintele Marcel Albu. Biserica a fost împodobită frumos de enoriașii participanți, cea mai frumoasă podoabă a Bisericii sunt credincioșii  care participă împreună la rugăciune. În majoritatea rugăciunilor se folosește pluralul, de exemplu ,,Domnului să ne rugăm „, nu spunem ,, Domnului să mă rog „. Acesastă idee a evidențiat-o  și părintele care a ținut  cuvântul de învățătură în care a insistat pe necesitatea participării la slujbele Bisericii, la comuniune în rugăciune. Desigur importantă este și rugăciunea individuală,  ,,canonul de rugăciune a fiecăruia ” însă rugăciunea împreună este mult mai folositoare. S-au  pomenit de asemenea la rugăciune toți cei bolnavi de prin spitale, orfelinate, cămine de bătrâni, centre de  îngrijiri paliative, bolnavi și neputincioşi care nu au putut ajunge la Biserică, cât și pe frații noștri preoți și preotese aflați în grea suferință. ( Pr. Teodor Ciuraru)

Seară Duhovnicească la Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”Hilișeu Crișan


„Crucea este făcută din slăbiciunile şi înfrângerile noastre, însă chemarea este clară: Să ne iubim crucea! Poate că acesta să fie actul cel mai dificil, să te accepţi aşa cum eşti.” (Teologul Paul Evdochimov).
În seara de 17 aprilie 2024, urcușul duhovnicesc al postului ne-a adus la Biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil „din Hilișeu Crișan împreună cu credincioșii la o seară duhovnicească!
Întâlnirea a debutat cu săvărșirea Sfintei Taine a Maslului , urmat de cuvântul părintelui Țigănescu Mihai care a vorbit despre faptul că viața creștinului este strâns legată de Sfânta Cruce și că evitarea de către creștin a Sfintei Cruci, adică evitarea asumării unei stări de jertfă, duce la ratarea întâlnirii cu Hristos cel Înviat, după cum afirmă și Sfântul Chiril al Alexandriei: „La Dumnezeu nu se poate intra decât în stare de jertfă „.Printre altele părintele a mai spus că „Mulți oameni se plâng de crucea pe care o duc zi de zi, nefiind conștienți de faptul că Dumnezeu însărcinează pe fiecare exact cu atât cât are de făcut pentru mântuirea sufletului său”.
În cea de a doua parte a serii, părintele a răspuns întrebărilor venite din partea credincioșilor referitoare la tema prezentată, precum și la alte aspecte ale vieții duhovnicești.
Ne dorim ca organizarea acestor seri duhovnicești să reprezinte pentru credincioșii parohiei un timp de reflecție, de introspecție și întărire duhovnicească. (Pr. Iulian Barabasa)

În vizită la bunicii noștri

Miercuri, 17 aprilie, la Centrul de zi pentru persoane vârstnice al municipiului Dorohoi, în prezența  unor ,,seniori” ai municipiului  Dorohoi, prin Direcția de asistență socială și Protopopiatul Dorohoi am derulat o activitate cultural- misionară și de spiritualitate creștin-ortodoxă. Acțiunea a avut loc ca urmare a declarării anului 2024 ca ,, Anul omagial al îngrijirii bolnavilor și a doctorilor fără de arginți ”   de către Sfântul Sinod, dar și în contextul perioadei pre-pascale în care ne aflăm cu toții.
Întâlnirea a debutat cu atelierul de lucru intitulat ,, Obiceiuri, tradiții și superstiții populare de Sfintele Paști la români „ și a constat în susținerea unui referat de către părintele Teodor Ciuraru, care după expunerea temei a purtat un dialog interactiv cu participanții despre tradițiile poporului român din această perioadă, dând răspuns la întrebările celor prezenți.
La finalul activității participanții au primit în dar din partea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, prin grija Înaltpreasfințitului Mitropolit Teofan câte o iconiță cu Sfântul Nectarie Taumaturgul cunoscut ca vindecător al bolilor incurabile, doctor fără de arginți și ocrotitor al vârstnicilor. S-a stabilit de comun acord ca aceste întâlniri să fie cât mai dese,  apoi părintele Teodor a mulțumit tuturor, în mod special domnului Amarie Daniel, dar și tuturor celor implicați în această frumoasă acțiune pentru ospitalitate și dragoste.


Despre centrul de zi pentru persoane vârstnice  :

Începând cu 14 martie 2022 s-a  deschia Centrul de zi pentru persoane vârstnice, de tip centru de zi de socializare si petrecere a timpului liber. Noul centru de zi oferă servicii de socializare destinate persoanelor vârstnice și are misiunea de a preveni marginalizarea persoanelor vârstnice după ieșirea la pensie, prin promovarea unei vieți active și demne și prin facilitarea unor condiții și oportunități de socializare și petrecere a timpului liber într-un mod util.
Activitățile și serviciile sociale sunt:
-socializare și petrecerea timpului liber ( jocuri de societate – rummy, șah, table, cărți, presă);
-cursuri de abilități practice (gastronomie, fitoterapie);
-consiliere psihologică și cursuri de dezvoltare personală;
-consiliere socială și suport informațional;
-activități de mișcare (exerciții pentru mobilitate și dans).
Persoanele vârstnice din  Municipiul Dorohoi care doresc să se informeze și să acceseze aceste servicii sociale gratuite sunt așteptate în strada A.I. Cuza nr. 39.
Date de contact:
Adresa: Str. A.I. Cuza nr. 39 (Casa Maior Gălușcă)
Telefon: +0787439452
E-mail: das@dasdorohoi.ro



,,CASA MAIOR GĂLUȘCĂ CONSTANTIN” în care își are sediul acest Centru de zi pentru persoane vârstnice a fost construita înainte de anul 1851. Între anii 1884-1893 în această clădire au învățat elevii gimnaziului de băieți ,, Grigore Ghica VV”, iar intre anii 1893-1903 – au învățat elevii Școlii Primare nr.1 de băieți. Din anul 1926 aici a locuit  MAIOR GĂLUȘCĂ CONSTANTIN Comandant militar al orașului Cernăuți, comandant al regimentului 29 infanterie din Dorohoi, primar și apoi prefect de Dorohoi. (Pr. Teodor Ciuraru)