Ne apropiem cu pași repezi de sărbătoarea Învierii Domnului, o perioadă bogată din punct de vedere duhovnicesc prin frumoasele slujbe ce vor fi săvârșite în toate bisericile ortodoxe, bogată și gospodărește pentru că fiecare ogradă și fiecare casă este primenită și pregătită pentru primirea Luminii lui Hristos, prin acestea fiind accentuată starea de bucurie pe care Paștile o aduce în sufletul oricărui creștin adevărat. Sfântul Serafim de Sarov ne spune că scopul vieţii noastre este dobândirea Duhului Sfânt. Cuvânt înalt, cuvânt adânc, cuvânt greu pentru omul de rând. A împlini cuvântul Sfântului presupune ca fiecare moment al vieţii să fie o tensiune sfântă, un efort de a învinge gândul rău, păcatul şi totodată, presupune a face binele. Cu acest gând, acela de a face lucrul bun şi folositor, în perioada Postului Mare copiii și tinerii din satul Iezer s-au întâlnit și au realizat lucrări frumoase, care au bucurat sufletele lor, ale părinților și ale bunicilor. După ce în săptămânile trecute ne-am întâlnit la un atelier de pictat icoane pe sticlă, la seri de film și bineînțeles, la Sfânta Liturghie, în penultima săptămână din Postul Mare ne-am întâlnit la atelierul de încondeiat ouă, continuând astfel tradiția. Se spune că aurul care se găseşte într-un ţinut îndepărtat nu ne foloseşte la nimic dacă nu cunoaştem drumul care duce până la el, de aceea îi mulțumim doamnei preotese Bianca-Elena Curelariu, coordonatoarea acestor activități ce au loc cu tinerii și copiii din satul nostru, ghidând atât cât se poate fiecare copil pe drumul spre această bogăție. Sărbători cu bucurie și pace! Hristos a înviat! ( Pr. Justinian-Teofan Curelariu)
Paraclisul Seminarului Teologic ”Sf. Ioan Iacob”-Dorohoi
Sfânta Liturghie pentru viața comunitară, religioasă și laică este un exemplu de trăire duhovnicească în comunitate!
Pe Hristos să-L privim ca pe prietenul nostru. Este prietenul nostru. O adevereşte El Însuşi când zice: Voi sunteţi prietenii Mei…( Ioan 15,14). Ca la un prieten să ne uităm şi să ne apropiem de El. Cădem? Păcătuim? Să alergăm la El cu iubire şi încredere; nu cu teamă că o să ne pedepsească, ci cu îndrăzneala pe care ne-o va da simţirea de prieten. Să-I spunem: „Doamne, am făcut-o, am căzut, iartă-mă!”. Dar în acelaşi timp să simţim că ne iubeşte, că ne primeşte cu gingăşie, cu iubire, şi ne iartă. Să nu ne despartă păcatul de Hristos. Când credem că ne iubeşte şi Îl iubim, atunci nu ne simţim străini şi despărţiţi de El nici când păcătuim. Ne-am încredinţat de iubirea Lui şi, oricum ne-am purta, ştim că ne iubeşte.
Dacă Îl iubim cu adevărat pe Hristos, nu există teama de a pierde cinstirea pe care I-o dăm. Pe aceasta se sprijină cuvântul Apostolului Pavel: „Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea…Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa…nici înălţimea, nici adâncul…nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru.“ (Rom.8,35 şi 38-39) Este o legătură înaltă, unică, legătura sufletului cu Dumnezeu, pe care nu o desface nimic şi nici nu o înfricoşează, nici nu o clinteşte nimic.
Fireşte, Evanghelia spune în cuvinte simbolice despre cel nedrept că se va afla acolo unde este plângerea şi scrâşnirea dinţilor, căci departe de Dumnezeu aşa este. Şi dintre părinţii trezvitori ai Bisericii, mulţi vorbesc despre frica morţii şi despre iad. Spun: „Să ai necontenit pomenirea morţii“. Aceste cuvinte, dacă le cercetăm adânc, nasc frica de iad. Omul, străduindu-se să fugă de păcat, cugetă la acestea, aşa încât sufletul său să fie stăpânit de frica de moarte, de iad şi de diavol.
Pe măsură ce înaintăm, ne dă şi Evanghelia să înţelegem că Hristos este bucuria, adevărul, că Hristos este Raiul. Precum spune Evanghelistul Ioan: „În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire“ (1 Ioan 4,18). Străduindu-ne prin frică, încet-încet intrăm în iubirea lui Dumnezeu. Se duce atunci tot iadul, se duce frica, se duce moartea. Ne îngrijim numai de iubirea lui Dumnezeu. Facem totul pentru această iubire. Tot ceea ce face mirele pentru mireasă.
Mântuirea sau împlinirea destinului omului nu este un act unilateral: întrucât și Dumnezeu și omul sunt persoane, desăvârșirea acestuia din urmă nu se poate realiza în mod autonom, în izolare de Dumnezeu, ci numai în unire cu El. Piatra din capul unghiului este Însuși Mântuitorul Iisus Hristos, Care a unit în sine firea dumnezeiască și firea omenească, pentru ca umanitatea să devină părtașă dumnezeirii biruind stricăciunea și moartea. Dar „Hristos nu este un simplu eliberator care, după eliberare, îi lasă pe oameni singuri, încredințându-le învățătura lui înțeleaptă. Într-un mod mult mai radical, El creează pentru ei un nou spațiu de viață. Iar acest spațiu este chiar trupul Său”, Biserica. În spațiul Bisericii, Hristos își extinde prin Duhul Sfânt lucrarea Sa mântuitoare în fiecare credincios. „Porțile” prin care pătrunde în creație harul dumnezeiesc mântuitor sunt Sfintele Taine.
Participarea la viața liturgică presupune împărtășirea de harul dumnezeiesc prin întâlnirea personală cu Dumnezeu. Prin toate rugăciunile, citirile, rânduielile, slujbele, în centrul cărora se află Dumnezeiasca Liturghie, omul este așezat în relație directă cu Dumnezeu, primind puterea de a se întări în noua viață câștigată prin Botez. Atmosfera liturgică este cea care îl introduce și îl angajează pe om în evenimentele istoriei mantuirii. „În fiecare an, în fiecare săptămână, dar și în fiecare zi, Biserica sărbătorește sinoptic întreaga taină a iconomiei lui Dumnezeu pentru mântuirea și înnoirea lumii”. Fiecare slujbă a Bisericii reprezintă o participare la un anumit eveniment al istoriei mântuirii, prin urmare, un prilej de întâlnire directă cu Dumnezeu.
În contextul „Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și an comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți”, ziua de 24 aprilie a fost pentru comunitatea creştină din Ibăneşti o zi în care rugăciunea a fost împletită cu darul cuvântării despre suferinţă şi biruinţă, în cadrul conferinţei susţinută de către preotul Iftimescu Dragoş. Parohia „Înălţarea Domnului” din localitate a organizat această întâlnire duhovnicească cu speranţa că toţi cei ce vor participa vor gusta din frumuseţea rugăciunii şi a cuvântului de învăţătură. Programul zilei a cuprins slujba Sfântului Maslu de obşte , oficiată de un sobor de preoţi împreună cu părintele protopop Ionuţ Apetrei şi conferinţa cu tema „Taina suferinţei … Taina Biruinţei” susţinută de preotul greu încercat de crucea suferinţei, Iftimescu Dragoş, fost slujitor al parohiei Cristineşti. Un număr mare de credincioşi din Ibăneşti, Cristineşti, Pomârla, Dumbrăviţa, Fundu-Herţei şi Dorohoi, au venit cu mare drag pentru a se ruga pentru cei aflaţi în boală şi neputinţă şi pentru a asculta cuvântul despre suferinţă şi biruinţă a preotului invitat. Cu emoţie şi dăruire părintele a vorbit despre prezenţa suferinţei în viaţa oamenilor, mucenicia suferinţei , resemnare, compasiune, drama suferinţei, singurătatea în suferinţă vindecată de cercetarea celorlalţi, demnitate, asumare, suferinţa nu ca durere fizică ci ca stare sufletească, răbdarea în suferinţă, trezirea conştinţei, cum să mulţumim lui Dumnezeu mai ales în suferinţă , mântuirea ca ideal şi a prezentat biruinţa sfinţilor mărturisitori din închisorile comuniste asupra suferinţei prin jertfă şi dăruire ca model de urmat pentru fiecare creştin sănătos sau în neputinţă. Cuvântul părintelui a fost adevărat balsam sufletesc pentru întreg auditoriu, fiecare conştientinzând cât de mare valoare are darul sănătăţii, pe care mulţi dintre noi o neglijăm până când vine asupra noastră crucea grea a suferinţei. După cuvântul de învăţătură al părintelui conferenţiar, avem credinţa că toţi cei ce au participat la această întâlnire de suflet, vor avea o altă viziune asupra modului în care îşi preţuiesc sau nu sănătatea trupească şi sufletească şi vor privi cu mai multă empatie şi afecţiune pe cei ce se află sub greutatea crucii bolilor şi suferinţei. În cuvântul de încheiere, părintele protopop a subliniat nevoia de a sluji celor în suferinţă ca datorie a creştinului în contextul unei societăţi marcate de individualism și secularizare. Preotul paroh a adus mulţumire părintelui Iftimescu pentru acceptarea invitaţiei de a fi în mijlocul credincioşilor din Ibăneşti, părintelui protopop şi preoţilor împreună rugători pentru bucuria de a sluji împreună, invitaţilor şi tuturor credincioşilor pentru că au răspuns chemării la rugăciune cu dragoste şi dăruire. (Pr. Berechea Ovidiu)FOTO
Slova Creștină de Dorohoi 