„Părintele Dionisie Ignat – Rugător smerit și duhovnic iscusit al Sfântului Munte Athos”  O viață de sfințenie și îndrumare duhovnicească



I. Introducere
Tema pe care am ales să o prezint este viața și chipul duhovnicesc al Părintelui Dionisie Ignat, unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți duhovnici ai Sfântului Munte Athos, numit adesea „rugător smerit” și „păstor de suflete iscusit”.
Am considerat potrivit să vorbim despre această personalitate nu doar pentru frumusețea mărturiei sale, ci și pentru actualitatea exemplului pe care îl lasă fiecăruia dintre noi, cleric sau mirean, într-o lume în care reperele morale și spirituale sunt adesea neclare.
Părintele Dionisie Ignat nu a fost doar un monah retras în rugăciune, ci și un călăuzitor al oamenilor, un om în care se împleteau cu desăvârșire smerenia, discernământul și dragostea. Viața sa, trăită în întregime sub ocrotirea Maicii Domnului, în Sfântul Munte Athos, ne arată că adevărata sfințenie nu este un ideal îndepărtat, ci un drum accesibil celui care-L caută cu sinceritate pe Dumnezeu.
În această prezentare voi încerca să conturez contextul istoric și spiritual în care a trăit, etapele vieții sale, dar mai ales chipul său lăuntric, lăsând loc și mărturiilor celor care l-au cunoscut. Vom vedea că Părintele Dionisie nu a fost doar un om al timpului său, ci și un model pentru generațiile viitoare, un exemplu viu al Evangheliei trăite.
II. Context istoric și spiritual
Pentru a înțelege pe deplin viața și lucrarea Părintelui Dionisie Ignat, este esențial să privim mai întâi contextul istoric și spiritual în care s-a format și a slujit.
Părintele Dionisie s-a născut în 1909, într-o Românie aflată la confluența dintre tradiție și modernitate. Țara trăia atunci o efervescență culturală și spirituală, iar satul românesc păstra încă nealterate valorile credinței ortodoxe. Monahismul românesc era viu, cu mănăstiri înfloritoare, dar și cu o legătură puternică cu Sfântul Munte Athos, unde trăiau deja comunități importante de călugări români.
De-a lungul secolelor, domnitorii români și credincioșii simpli au sprijinit Athosul prin danii, restaurări și întreținerea chiliilor și schiturilor românești. În inima Athosului, Schitul românesc Prodromu devenise un punct de referință pentru monahii de neam român, iar numeroase chilii, precum cea de la Colciu, erau locuite de părinți care păstrau cu sfințenie limba și tradițiile liturgice românești.
Ortodoxia răsăriteană a avut mereu figuri de „părinți duhovnicești” – oameni care, prin viața lor curată și darul discernământului, au devenit îndrumători ai altora. În Athos, acești bătrâni – numiți „gheron” în greacă sau „stareți” în română – erau căutați nu doar de monahi, ci și de laici, pentru sfat și spovedanie. La începutul secolului XX, această tradiție era foarte puternică, iar nume precum Sfântul Siluan Athonitul, Gheron Iosif Isihastul sau Părintele Daniil Katunakiotul dădeau tonul unei renașteri isihaste în Sfântul Munte. În această atmosferă s-a format și Părintele Dionisie Ignat.
Prima jumătate a secolului XX a fost marcată de două războaie mondiale, de schimbări politice radicale și, mai ales pentru România, de instaurarea comunismului. În aceste condiții, legătura fizică dintre monahii români din Athos și țara lor s-a îngreunat, însă comuniunea duhovnicească nu s-a stins. Părintele Dionisie, rămas în Athos, a devenit un punct de sprijin moral și spiritual pentru mulți români izolați de regimul ateu din patrie.
III. Biografia Părintelui Dionisie Ignat
Părintele Dionisie Ignat, cu numele de botez Dumitru Ignat, s-a născut la 22 septembrie 1909 în satul Vorniceni, județul Botoșani, într-o familie numeroasă și profund credincioasă. Era unul dintre cei opt copii ai părinților săi, oameni simpli, dar cu un mare respect pentru Biserică. Atmosfera de rugăciune din casă, viața curată a satului moldovenesc și legătura cu tradițiile bisericești i-au format încă din copilărie dragostea pentru Dumnezeu.
La vârsta de 17 ani, în 1926, tânărul Dumitru, împreună cu fratele său Gheorghe (viitorul Arhimandrit Dometie), a plecat spre Sfântul Munte Athos. Călătoria aceasta nu era una obișnuită – presupunea un drum lung, sacrificiu și hotărârea de a părăsi pentru totdeauna confortul lumii. Odată ajuns în Athos, a intrat sub ascultarea bătrânilor români din Schitul Prodromu, unde a deprins primele rânduieli monahale.
În 1927, după un an de ascultări și nevoință, a fost tuns în monahism, primind numele Dionisie. În anii următori, a deprins meșteșugul rugăciunii inimii, ascultarea deplină față de stareț și slujirea cu devotament a fraților. A fost rânduit la diverse ascultări, inclusiv cele mai grele și smeritoare, pe care le împlinea fără cârtire.
După o vreme petrecută la Prodromu, Părintele Dionisie s-a mutat la Chilia „Sfântul Gheorghe” – Colciu, aflată sub jurisdicția Mănăstirii Vatopedi. Această chilie, locuită de români, a devenit pentru el locul unei nevoințe de-o viață. Aici și-a petrecut restul zilelor, primind generații întregi de ucenici și pelerini.
A fost hirotonit preot și, în 1945, a fost numit duhovnic al chiliei. În această slujire, Părintele Dionisie s-a arătat un adevărat medic al sufletelor, cunoscut pentru discernământul și blândețea cu care îndruma. Nu impunea, ci sfătuia cu răbdare, conducându-i pe oameni spre Hristos.
Părintele Dionisie a trăit 77 de ani în Sfântul Munte, dintre care 58 de ani a fost duhovnic. În tot acest timp, a spovedit și îndrumat nenumărați monahi și mireni, români și greci deopotrivă. Cei care l-au cunoscut mărturisesc că simpla lui prezență aducea pace și bucurie.
La 11 mai 2004, după o viață întreagă dăruită rugăciunii și slujirii aproapelui, Părintele Dionisie a trecut la Domnul. Vestea adormirii sale a adunat la Colciu numeroși monahi și pelerini, veniți să-i aducă ultimul omagiu unui adevărat „stâlp” al monahismului athonit românesc.
IV. Chipul duhovnicesc al Părintelui Dionisie Ignat
Viața Părintelui Dionisie Ignat nu poate fi înțeleasă doar prin date biografice. Esența sa stă în felul în care a trăit Evanghelia și în trăsăturile lăuntrice care l-au făcut un adevărat părinte duhovnicesc.
Părintele Dionisie și-a structurat întreaga existență pe rugăciune, atât în formă liturgică, cât și prin rugăciunea neîncetată a inimii. Pentru el, rugăciunea nu era o activitate separată de viață, ci respirația sufletului. Mărturiile spun că adesea, chiar în timp ce vorbea cu cineva, mintea îi era adâncită în chemarea Numelui lui Iisus.
Smerenia sa era naturală și profundă. Evita să fie lăudat și se considera „cel mai păcătos dintre oameni”, deși toți îl vedeau ca pe un sfânt. Atunci când cineva îi aducea mulțumiri, spunea simplu: „Nu mie, ci lui Dumnezeu.” Această atitudine l-a ferit de mândrie și i-a apropiat și mai mult pe oameni de el.
Ca duhovnic, Părintele Dionisie avea un simț ascuțit al realităților sufletești. Nu oferea sfaturi standardizate, ci răspunsuri adaptate fiecărui om și fiecărei situații. Știa să îmbine fermitatea cu blândețea, astfel încât mustrarea lui nu rănea, ci vindeca. Mulți au spus că, după spovedanie la el, simțeau o ușurare și o liniște aparte.
Învățătura sa centrală era dragostea. Spunea adesea: „Trebuie să avem prietenie duhovnicească, căci aceasta e dragoste, iar unde este dragoste, este și Dumnezeu. Și unde nu este dragoste, nu este Dumnezeu.” Această concepție o trăia zilnic, primind cu bunătate pe oricine venea la chilia lui, fie că era monah, pelerin sau un simplu om rătăcit departe de credință.
Deși a fost căutat de mii de oameni, viața lui rămânea extrem de simplă: hrană modestă, îmbrăcăminte veche, chilia fără lux. Simplitatea nu era pentru el o obligație, ci o alegere firească, pentru a nu fi îngreunat de nimic pământesc în drumul spre Dumnezeu.
V. Rolul său ca duhovnic iscusit
În tradiția ortodoxă, duhovnicul este mai mult decât un preot care spovedește. El este un părinte care naște în Hristos pe fiii săi duhovnicești și un medic care vindecă rănile lăuntrice ale acestora. Părintele Dionisie Ignat a întrupat această misiune în mod exemplar, știind să lege cu blândețe sufletele zdrobite și să îndrume pașii celor rătăciți.
Chilia „Sfântul Gheorghe” de la Colciu a devenit, prin slujirea sa, un adevărat spital duhovnicesc. Ucenici români și greci, dar și pelerini din întreaga lume, îi cereau sfatul. Mulți monahi tineri din Athos veneau să se spovedească la el, considerându-l un reper sigur de dreaptă-credință și viață curată.
Cuvântul Părintelui Dionisie nu era lung, dar era plin de puterea Duhului Sfânt. Spunea doar atât cât trebuia și într-un mod pe care fiecare îl putea înțelege. Uneori o singură propoziție rostită de el rămânea pentru ani întregi în inima celui ce o primea. Un pelerin mărturisea: „Nu m-a certat, nu m-a judecat. Mi-a spus doar: ‘Ține-te de rugăciune și de Liturghie, și Domnul te va ține și pe tine.’ Și asta mi-a schimbat viața.”
Părintele Dionisie știa să fie blând cu cei zdrobiți, dar și ferm atunci când cineva căuta scurtături în viața duhovnicească. Avea curajul de a spune adevărul chiar și atunci când acesta nu era comod, însă o făcea cu dragoste, nu cu asprime. Această combinație îl făcea iubit și respectat.
Deși nu a căutat niciodată notorietatea, influența sa s-a extins dincolo de Athos, prin ucenici și pelerini care duceau mai departe sfaturile primite. Mulți preoți și monahi români care astăzi slujesc în țară sau peste hotare îl consideră unul dintre formatorii lor spirituali.
VI. Moștenirea spirituală
După adormirea Părintelui Dionisie la 11 mai 2004, ecoul vieții și al cuvintelor sale nu s-a stins. Dimpotrivă, numeroși monahi, preoți și credincioși au continuat să transmită mai departe sfaturile și exemplul său de trăire creștină. Pentru mulți, el a rămas „duhovnicul de la Colciu” – un reper de smerenie, discernământ și iubire.
Ucenicii și cei care l-au cunoscut povestesc numeroase întâmplări în care cuvântul său, aparent simplu, a schimbat radical vieți. Există mărturii despre oameni care, după o singură întâlnire cu el, s-au întors la credință sau și-au schimbat radical drumul în viață. Această putere a cuvântului său venea dintr-o viață curată, nu din tehnică retorică.
Părintele Dionisie a format, direct sau indirect, o generație de monahi români în Athos. Prin exemplul său, a întărit legătura dintre comunitățile românești din Muntele Athos și țară. Chilia de la Colciu a rămas, și după plecarea sa, un loc de pelerinaj duhovnicesc.
În 2022, Sfântul Sinod al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a înaintat Patriarhiei Ecumenice propunerea de canonizare a Părintelui Dionisie Ignat, împreună cu Părintele Petroniu Tănase. Această inițiativă arată recunoașterea oficială a sfințeniei vieții sale și a influenței sale în Biserica Ortodoxă.
Într-o lume marcată de grabă, individualism și pierderea reperelor morale, exemplul Părintelui Dionisie rămâne mai actual ca oricând. Simplitatea, rugăciunea și iubirea necondiționată față de oameni sunt repere universale, care pot ghida nu doar monahi sau preoți, ci orice creștin dornic să trăiască în adevăr.
VII. Povestire exemplificatoare
Pentru a înțelege mai bine felul în care Părintele Dionisie Ignat lucra cu sufletele, este potrivit să evocăm o întâmplare reală, păstrată în amintirea unuia dintre ucenicii săi.
„De ce să te superi, fiule?” Un pelerin român, aflat pentru prima dată în Sfântul Munte Athos, a venit la Chilia „Sfântul Gheorghe” din Colciu pentru a-l cunoaște pe Părintele Dionisie. Era tulburat, purta în suflet o mare nemulțumire din cauza nedreptăților pe care le trăise în țară, la locul de muncă. După ce i-a ascultat cu răbdare povestea, bătrânul părinte l-a privit cu blândețe și i-a spus: „Fiule, de ce să te superi? Dacă oamenii ți-au făcut rău pe nedrept, Dumnezeu a îngăduit asta ca să-ți cureți sufletul. Primește necazul ca pe un leac, nu ca pe o otravă. Otrava o face mânia ta, nu nedreptatea lor. Dacă răspunzi cu rugăciune, necazul devine prieten.” Tânărul a rămas fără cuvinte. Spunea mai târziu că aceste câteva fraze i-au schimbat modul de a privi viața și l-au ajutat să-și recapete pacea.
Aceasta era metoda Părintelui Dionisie: fără multe cuvinte, dar cu o putere care venea din rugăciune și din experiența sa cu Dumnezeu, atingea inima celui care îl asculta și o întorcea spre lumină.
VIII. Concluzii
Viața Părintelui Dionisie Ignat este o mărturie vie că sfințenia nu este o realitate îndepărtată, rezervată doar celor aleși, ci un drum pe care oricine poate păși dacă își asumă ascultarea, rugăciunea și dragostea.
Ca rugător smerit, el a arătat că adevărata putere a creștinului stă în comuniunea neîntreruptă cu Dumnezeu. Ca duhovnic iscusit, a dovedit că vindecarea sufletului se face prin discernământ, răbdare și blândețe. Prin simplitatea vieții, prin modestia sa și prin dragostea față de oameni, a rămas un reper moral și spiritual pentru toți cei care l-au cunoscut.
Astăzi, când societatea este adesea dominată de superficialitate și înstrăinare, exemplul său ne cheamă la întoarcerea la esențial: credința vie, iubirea sinceră și slujirea dezinteresată. Moștenirea lui nu se măsoară în cuvinte scrise, ci în sufletele schimbate și întărite pe calea mântuirii.
Fie ca îndemnul său – „Unde este dragoste, este și Dumnezeu” – să rămână în inimile noastre și să ne fie călăuză spre Împărăția cerurilor.
Bibliografie
Surse tipărite
1. Gheron Dionisie Ignat – Părintele duhovnicesc de la Colciu, Editura Evanghelismos, București, 2015.
2. Patericul românesc athonit, Ed. Bizantină, București, 2006.
3. Vorniceni – file de istorie și spiritualitate, Ed. Trinitas, Iași, 2010.
Surse online
4. Doxologia.ro – Starețul Dionisie Ignat de la Colciu
5. OrthodoxWiki – Dionisie (Ignat)
6. John Sanidopoulos – Preparations for the canonization of Elder Dionisie
Mărturii orale
• Interviuri cu ucenici și pelerini care l-au cunoscut personal (colaborare cu Schitul Colciu și comunitatea monahală din Athos). (Pr. Laurențiu Acatrinei, parohia Carasa
Referat susținut în cadrul ședinței Cercului Misionar Broscăuți, 20.10.2025 )

Întreită aniversare a Bisericii „Sf. Nicolae” din Dorohoi

Biserica „Sf. Nicolae” din Dorohoi, ctitoria binecredinciosului voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, a fost construită în anul 1495, fiind cel mai reprezentativ monument al zonei, atât sub aspect istoric cât și arhitectural.

Catapeteasma bisericii a fost refăcută în anul 1795. Din luna martie 1795 avem ştirea cu totul de preţ: „zugravul Anania de la Suceava face catapeteasma; din râvna ace­luiaşi Tanasă «șoltuzul» (primarul de atunci)… prin silinţa şi cheltuiala preoţilor şi negustorilor din târg”. Anul acesta s-au împlinit 330 de ani de la realizarea actualei catapetesme, care prin strădania părintelui Ciurciun Stelian a fost restaurată, readucându-se la viață această frumoasă operă de artă.

„Frumoasa biserică domnească din Dorohoi este azi îmbrăcată cu o pictură destul de frumoasă. Datarea acestei picturi a ridicat numeroase discuţii în lumea cercetătorilor și istoricilor de artă români și străini… Ctitorul picturii este Ștefăniţă Vodă. El este cel care zugrăvește ansamblul de la Sf. Nicolae-Dorohoi, nu în anii regenţei boierești (1517-1522), ci abia după emanciparea de sub tutela acesteia, ca un semn al autorităţii și posibilităţii sale domnești. Pictura este astfel realizată după anul 1522 și înainte de toamna lui 1525, deoarece în iunie 1526 are loc căsătoria lui Ștefăniță cu Doamna Stanca, fiica lui Neagoe Basarab…”.

Astfel, anul acesta se împlinesc 500 de ani de când biserica „Sf. Nicolae” a fost înveșmântată cu pictură.

„Blagocestivul şi de Christosul iubitorul, Io, Ştefan Voevod, cu mila lui Dumnezeu Domn Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, am zidit acest templu în numele Sfântului părintelui nostru Ierarh Nicolae făcătorul de minuni şi l-am săvârşit în anul 7003, luna octombrie 18, iar de la Domnie al 38-lea curgător” (Pisania bisericii).

Așadar, ieri, 18 octombrie 2025, s-au împlinit 530 de ani de la sfințirea ei.

Regele Carol I la Dorohoi acum 120 de ani

Sâmbătă 1 octombrie, orele 9.30 dimineața, Maiestatea Sa Regele și Principele Ferdinand, au pornit din gara Botoșani pentru a merge la Dorohoi.

La gara Leorda a fost întâmpinat de domnul Miclescu Vasile, prefectul, de domnii senatori și deputați ai județului Dorohoi, de dl președinte al Consiliului Județean, precum și de o mulțime de săteni veniți din comunele vecine, spre a saluta pe iubitul lor suveran. Maiestatea Sa, în strigăte nesfârșite de ”ura”, a descins din tren și a binevoit a vorbi cu persoanele oficiale și cu sătenii până în momentul plecării trenului.

La gara Văculești, pe peronul căreia erau înșirați elevii școlilor din satele vecine cu învățătorii și consiliile comunale respective, Regele, în aclamațiile lor neîntrerupte, a trecut în fața tuturor, adresând cuvântul la câțiva veterani și copii.

Pe tot parcursul în dreptul satelor cât și la gări era adunată multă lume venită spre a saluta pe Suveran.

La orele 11, trenul regal intră în gara Dorohoi în sunetul Imnului Regal și aclamațiile a mii de oameni, săteni și orășeni, veniți pentru a vedea și saluta pe Suveran la sosirea Sa.

Pe peronul gării, prea frumos împodobită, aștepta o companie de onoare cu drapel și muzică din Regimentul 8 Dragoș numărul 29, Excelența Sa, dl. Feldmareșal Leutant J. Jihn von Solwegen – locțiitorul comandantului trupelor din Galiția și Maiorul von Heimerich – sub-șef de stat major, trimiși de Maiestatea Sa Împăratul și Regele Franz Iosef pentru a saluta în numele său pe Maiestatea Sa, dl. primar al orașului care a întâmpinat pe Suveran cu tradiționala pâine și sare, urând Maiestății Sale bunăsosire și încredințându-L de nețărmuita fericire a locuitorilor din Dorohoi de a putea avea mijlocul lor pe iubitul lor Suveran, domnii actuali și foști senatori și deputați, autoritățile administrative și judiciare, Consiliul Județean, marii proprietari, fruntașii comerțului și un foarte numeros public care izbucnesc în strigăte de ”ura”.

Maiestatea Sa Regele, după ce se întreținu cu trimisul M.S. Împăratului și trecu în revistă compania de onoare, a binevoit a convorbi cu persoanele de distincție prezentate de dl. prefect al județului.

Suveranul, însoțit de Principele Ferdinand, se urcă în trăsură, escortat de un escadron de jandarmi călare și urmat de suite, se îndreptă spre catedrală, unde s-a oficiat un serviciu religios de către Înaltpreasfinția Sa Mitropolitul Moldovei și Sucevei, care întâmpină pe Suveran la intrarea în biserică cu Sfânta Cruce și Evanghelia.

După slujba religioasă, Regele a mers la Palatul Administrativ, unde a descins la orele 12 din zi. Pe tot parcursul cortegiului regal, la ferestrele și balcoanele frumos împodobite cu covoare, flori și verdeață, se afla foarte multă lume care saluta aclamând pe Suveran și aruncau flori, iar pe trotuare și în lungul străzilor staționau o mulțime de săteni și copii, din piepturile cărora ieșeau nesfârșite urări.

La orele 12.30, Suveranul a primit, în fața palatului, defilarea școlilor, veteranilor și delegațiilor trimise de comune și compuse din flăcăi și fete din întregul județ. În timpul defilării, Regele, cu un deosebit interes, se informa de starea materială și sanitară a diferitelor comune, precum și de progresul cultural din județ.

La ora 1 a avut loc un dejun de aproape 100 tacâmuri dat în onoarea Maiestății Sale și la care au luat parte Excelența Sa Feldmareșalul Leutant J. Jihn von Solwegen, ÎPS. Sa Mitropolitul Moldovei, dl. prim-ministru, domnii miniștri de război și justiție, dl. Maior von Heimerich și multe din persoanele oficiale și de distincție din județ.

La orele 3, Maiestatea Sa Regele și Principele Ferdinand, însosiți de prim-ministru, dl. ministru de război, dl. ministru de justiție, dl. prefect al județului, dl. primar al orașului, dl. general Warthiadi – șeful Casei militare regale și de ajutantul de serviciu, au mers în oraș și au vizitat:

Gimnaziul Grigore Ghica Vv. – unde a fost primit de dl. Pașcu, directorul școlii și de întregul corp profesoral, în sunetul Imnului Regal întonat de elevi. După ce a vizitat clasele, sălile de conferințe și colecțiuni a mers în Biblioteca Ateneului, aflată în același local, unde dl. Burghele, președintele Ateneului din Dorohoi, a ținut o cuvântare cu privire la dezvoltarea culturală și economică a județului, terminând prin călduroase urări pentru Rege și Familia regală, la care Maiestatea Sa a binevoit a mulțumi, apoi a convorbit cu doamnele conferențiare care au fost prezentate de dl. președinte al Ateneului și informându-se de felul și numărul volumelor aflate în bibliotecă, a binevoit a dărui mai multe opere importante. În urmă, Suveranul a coborât în vestibul, unde se aflau elevii și profesorii Liceului de la Pomârla, cu care a convorbit câtva timp și, în urmă, luându-și rămas bun, a părăsit localul în sunetul Imnului Regal.

Cazarma Regimentului VIII Dragoș Nr. 29 – unde trupa nefiind încă întoarsă din manevră, suveranul a vizitat numai localul.

Spitalul Județean – aici a fost primit de dl. Dr. Apostolescu, medic primar și a trecut prin toate sălile bolnavilor interesându-se de starea sanitară a acestora.

Biserica Sf. Nicolae, zidită în 1495 de Domnitorul Ștefan cel Mare – Aici Suveranul, după slujba religioasă, a examinat cu interes picturile din interiorul bisericii, precum și reparațiile făcute în exterior.

Școala de fete nr. 2 – unde a fost primit de d-na Munteanu, directoarea, pe când un grup de eleve întona Imnul Regal. După ce a trecut prin clase, Suveranul, luându-și rămas bun, a părăsit localul în cântecele elevelor.

Școala de meserii – aici a fost primit de dl. Condeescu, director, și condus prin atelierele de lemnărie, de pălării și de fierărie, unde elevii se aflau la lucru.

Localul primăriei – clădire încă neterminată, unde suveranul a fost întâmpinat de întregul Consiliu Comunal.

Școala primară „Gheorghe Asachi” – unde a fost primit de dl. director Romanescu, în sunetul Imnului Regal cântat de un grup de elevi. Aici Suveranul, trecând prin clase, a pus pe școlari să citească și să recite poezii; în urmă, mulțumind, a binevoit a-și lua rămas bun.

Arestul preventiv – unde dl. procuror general Leonescu a prezentat Suveranului un tabel de condamnați. După ce s-a informat de faptele comise și conduita fiecăruia, Maiestatea Sa a binevoit a grația patru deținuți.

Apoi Suveranul a mers și a văzut casa în care a fost găzduit în 1866 și la orele 6 seara s-a întors la Palat. Pe tot parcursul Maiestatea Sa a fost viu aclamat și entuziasmul poporului a crescut într-atât încât serviciu de ordine n-a mai putut face față dorinței lui de a urma și vedea pe Suveran de aproape.

La orele 7 jumătate seara s-a dat un prânz de aproape 100 tacâmuri în onoarea Suveranului, la care au fost invitați Excelența Sa Feldmareșal Leutnant J. Jihn von Solwegen, ÎPS. Sa Mitropolitul Moldovei, dl. prim-ministru, dl. ministru de război și justiție, dl. Maior Heimerich și multe persoane de distincție din județ.

La acest prânz, dl. primar al orașului a ținut următoarea cuvântare: „Maiestate, locuitorii dorohoieni, cu mine, primarul, alesul lor, sărbătorim astăzi cea mai mare zi din viața noastră, pentru venirea Maiestății Voastre în comuna noastră Dorohoi. Urez din inimă să trăiți mulți ani, Maiestate, împreună cu Augusta Voastră Familie Regală, pentru prosperarea și fericirea Regatului Român”.

După care a luat cuvântul dl. președinte al Consiliului Județean, care, în numele județului, exprimă fericirea concetățenilor săi pentru aflarea Suveranului și Alteței Sale Regale în mijlocul lor și după ce arătă progresele culturale și economice realizate în județ, precum și trebuințele viitoare pentru înflorirea orașului, roagă pe Maiestatea Sa să primească sentimentele lor de dragoste și devotament, urând viață lungă și fericire Regelui și Familiei Regale.

La care Maiestatea Sa a binevoit a răspunde: „Primirea strălucită şi cuvintele călduroase cu care Mă salutaţi în numele judeţului şi oraşului, umplu inima Mea cu vie recunoştinţă. Am dorit cu atât mai mult să vin în mijlocul domniilor voastre, că sunt 39 de ani de când n-am mai avut plăcerea a revedea Dorohoiul, care atunci era un târguşor, într-o stare cu desăvârşire primitivă. Astăzi am satisfacţia de a găsi un oraş în plină dezvoltare şi cu frumoase clădiri, care, bogat împodobit şi în haine de sărbătoare, M-a primit cu un avânt aşa de entuziast. Prin muncă şi trudă aţi dobândit acest frumos sfârşit. Adânc mişcat de dragostea şi credinţa ce Mi s-a arătat în aceste puţine ceasuri ce am petrecut aici, atât de orăşeni cât şi de sătenii care au alergat de departe spre a Mă saluta, urez judeţului prosperitate şi închin paharul Meu în sănătatea şi pentru fericirea cetăţenilor”.

După masă, fiind multă lume adunată în străzile din jurul Palatului, Maiestatea Sa și Altețea Sa Regală au ieșit pe jos pe stradă, unde au fost aclamați cu frenezie.

Din cauza timpului puțin favorabil, Suveranul și Alteța Sa Regală s-au retras pe peronul Palatului, și a primit defilarea populației entuziaste, ce urma retragerea cu făclii ce a avut loc la orele 8 jumătate seara. Apoi Suveranul s-a întreținut cu persoanele prezente până la 9 jumătate, când s-a retras în apartamentele Sale.