Seminarele de formare pe temele ”Comunicare” și ”Lucru în echipă”


” Că unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor. ”

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teofan Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, prin Departamentul de Misiune pentru Tineret, Parohia ”Sfinții Constantin și Elena” din Dorohoi, a găzduit în zilele de luni și marți, 10-11 iunie 2024, seminarele de formare pe temele ”Comunicare” și ”Lucru în echipă”.

Acest proiect are ca scop formarea a cât mai mulți tineri, pentru a se implica în viața parohiei de care aparțin,  fiind astfel și un real ajutor pentru preoți. Totodată, printre obiective se numără apropierea tinerilor de Dumnezeu, dezvoltarea tinerilor într-un mediu sănătos din punct de vedere cultural și creșterea duhovnicească a comunității.

Comunicarea este fundația oricărei relații de succes, indiferent că ne referim la relațiile personale sau profesionale. O comunicare clară, precisă și concisă poate preveni neînțelegerile, poate crește productivitatea și poate îmbunătății atmosfera spirituală dintre doi sau mai mulți indivizi. Iar lucrul în echipă devine esențial, mai ales în mediul bisericesc, unde este nevoie de echipe bine inchegate pentru a putea atinge obiectivele comune, ce au ca scop final, mântuirea fiecăruia dintre noi.

La Seminarele de formare, susținute cu ajutorul și sprijinul părintelui paroh Tudor-Elidor Pintili, au participat 20 de tineri, liceeni din Dorohoi, cu vârste cuprinse între 14-17 ani. Cu  implicarea voluntarilor moderatori, Cristian Adriana-Cristina și Rotariu Adelina Andreea, tinerii si-au dezvoltat abilități de comunicare eficientă și lucru în echipă, prin informații teoretice și numeroase activități practice.

Au fost două zile pline, ce au avut un impact pentru toți cei prezenți, asupra participanților, a moderatorilor și a preotului Elidor, care cu grijă părintească s-a asigurat, din umbră, că totul decurge firesc. La final, tinerii au plecat acasă cu noi prieteni, cunoștințe și abilități, dar mai ales cu proiecte în minte pe care chiar ei le pot implementa în parohie și cu dorința de a pune în practică ceea ce tocmai au învățat.

”S-a încheiat primul seminar de fomare pentru tineri din viața mea de moderator. Pot spune că am trăit, am simțit, am râs, am avut emoții, am ascultat și am vorbit (poate prea mult), dar cu toate astea, am învățat despre comunicare și lucru în echipă, (am folosit cuvintele astea prea mult deja). A fost minunat (cum au spus și „oamenii mei mari”), a fost dinamic și la un nivel ridicat. Cred că postura de moderator și-a îndeplinit scopul, am fost în mijlocul tinerilor că prietenă, ca persoana de suport, ca cea care-i împarte în echipe, dar nu cea care le da ordine sau „doamnă”. Prin ei, am reușit să-mi demonstrez mie că toate taberele de până acum nu au fost în zadar. Vă rog și încurajez să luați parte la asemenea activități.” Adelina Rotariu.

”Postura de moderator este diferită într-un mod plăcut, fată de cea de participant. Faptul că poți, prin exemplul propriu să îi ajuți pe ceilalți este nemaipomenit și îți aduce liniște sufletească. Totuși, nimic nu ne ridică pe noi mai presus decât ei, pentru că, totodată, fiecare seminar de formare îi ajută și modelează chiar și pe moderatori, aici descoperim noi atitudini, comportamente, idei și învățăm să lucrăm cu ele. Ne dorim să fim ucenici ai lui Hristos și să ne jertfim pentru a face o schimbare ce începe cu noi. ” -Adriana Cristian) FOTO

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Pelerinajul pedestru„Mănăstirea Gorovei– tărâm al bucuriei sfinților”


Protopopiatul Dorohoi a organizat joi, 6 iunie, prima ediție a Pelerinajului pedestru „Mănăstirea Gorovei – tărâm al bucuriei sfinților”

Pelerinajul, la care au participat aproximativ 30 de tineri din zona municipiului Dorohoi, a început la ora 15:00, cu rostirea unei rugăciuni de binecuvântare la Bisericuța de lemn din curtea Protopopiatului Dorohoi. După aceasta, tinerii pelerini s-au îndreptat spre Mănăstirea Gorovei. Grupul de tineri, împreună cu preoții lor, au înfruntat și unele greutăți, așa-zise probe de inițiere specifice unei astfel de experiențe: sete, oboseală, dureri musculare, căldură, etc. La un moment dat, apăruse propunerea de a căuta un drum mai scurt, însă părintele protopop ne-a reamintit care este de fapt scopul pelerinajului: „Nu trebuie să ne concentrăm pe a ajunge cât mai repede la destinație, ci să facem călătoria noastră să fie cât mai cu folos duhovnicesc pentru fiecare în parte și pentru toți la un loc”.

„Printre cele învățate în acest pelerinaj, cred că un lucru foarte important pe care l-am înțeles este acel cuvânt scripturistic de a dărui celui însetat un pahar cu apă, celui flămând ceva de mâncare… Câtă bucurie am avut când eram obosiți și însetați și ne-au ieșit înainte oameni cu suflet mare și ne-au oferit apă, suc, înghețată. În același timp, am simțit că pentru unii răsplata pentru binele făcut este să vadă că au adus alinare și bucurie celor de lângă ei”. Ajunși la mănăstire, am fost întâmpinați de părintele stareț, ne-am închinat în biserică, iar mai apoi am mulțumit lui Dumnezeu și Sfântului Ioan Botezătorul pentru ziua frumoasă petrecută împreună prin citirea Acatistului Icoanei Sf. Ioan, ocrotitorul Mănăstirii Gorovei.

Evenimentul s-a încheiat cu o agapă frățească oferită de părintele stareț. Acest pelerinaj se dorește a fi doar un preambul, un exercițiu, un antrenament pentru viitoarele pelerinaje pedestre pe care ne dorim să le organizăm. (Pr. Marius Onofrei) FOTO

„Bucuriile copilăriei”, ediția a II-a


Ziua Copilului a fost sărbătorită în data de 2 iunie a.c. în Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Broscăuți, prin organizarea evenimentului „Bucuriile copilăriei”, ediția a II-a.


Într-o atmosferă specifică, având cuvântul de binecuvântare și prezența părintelui protopop Ionuț-Ștefan Apetrei, copiii și tinerii participanți, călăuziți de voluntarele ASCOR Evelina și Alexandra, au luat parte la jocuri de cunoaștere, sportive și de îndemânare, muzică și mișcare, au realizat activitatea Borcănelul copilăriei și au vizionat filmul „Amintiri din copilărie”. La final, cu toții au exprimat gânduri de bucurie și amintiri de neșters din perioada copilăriei, aducând mulțumiri voluntarelor, ostenitorilor și binefăcătorilor evenimentului.

„Ce altă atmosferă ar fi putut să domine, decât cea plină de veselie, distracție și râsete?  Împreună ne-am bucurat de dans, jocuri de cunoaștere, jocuri sportive și vizionarea filmului „Amintiri din copilărie”. Chipurile surprinse în imaginile din timpul activităților sunt grăitoare pentru entuziasmul, fericirea și inocența emanate în permanență de copii.
Un gând cu care am rămas din momentele petrecute în Broscăuți, și pe care țin să mi-l reamintesc cât mai des este acela că diferită nu este lumea în care copiii trăiesc, ci ochii lor plini de nevinovăție cu care o privesc sunt alții. Ființe ce „nu cunosc decât iubirea și bunătatea”, cum spunea Frédéric Lenoir.  
„Copilăria este perioada în care îți dai seama că lumea este plină de minuni. Așa că nu te grăbi să crești prea repede.” (Walt Disney) (Evelina Mihalache, voluntar ASCOR Iași)

„Copilăria este o stare de spirit, o bucurie a inimii care nu este limitată de ani. Sufletul de copil ne permite să vedem lumea cu ochi curioși și să ne bucurăm de fiecare moment. Aceste activități nu doar că au oferit distracție și voie bună, dar au și contribuit la dezvoltarea spirituală și morală a copiilor, consolidând legătura lor cu comunitatea și cu valorile creștine. Ziua Copilului la biserică a fost, așadar, o zi plină de semnificație și bucurie, marcând importanța copilăriei și a educației spirituale în cadrul comunității.” (Alexandra Damian, voluntar ASCOR Iași)

„A fost o zi minunată, am învățat multe lucruri noi și interesante, am legat prietenii noi. Voluntarele au fost minunate. Abia aștept următoarea activitate.” (Alexia Ifrim)

„Chiar dacă acesta a fost ultimul 1 Iunie pentru mine ca minor, m-am simțit minunat. Am resimțit ce înseamnă să fiu iar copil și să nu am griji.  Am apreciat faptul ca voluntarele si-au făcut timp în sesiune ca să petreacă cu noi! Le mulțumesc extrem de mult pentru timpul petrecut. Despre activități pot spune ca se aseamănă cu jocurile copilăriei. Jocuri care creau prietenii și amintiri de neuitat. M-am bucurat să-mi văd amicii și să petrecem timp împreună. Distracția cea mai mare a fost filmul . Orice copil iubește filmele.  „Amintiri din copilărie” a fost cea mai bună alegere. M-a făcut să-mi amintesc cum făceam și eu boacăne.
Spre final pot spune că a fost cea mai bună idee să iau parte la acesta activitate! Deși voi devenii adult, voi rămâne la fel de copilăroasă!” (Cezara Vițalariu).  (Pr. Cosmin Pristavu) FOTO