Sfințirea casei sociale în parohia Saucenița


Binecuvântarea și sfințirea unei case noi este comparabilă cu un botez pentru om. Este, într-un fel, o încreștinare a casei și a spațiului în care urmează să locuiască cineva. Așa cum la botezul unui copil se folosește apă sfințită și ungerea cu untdelemn sfințit, la fel se procedează și în cazul casei. Aceasta devine un simbol al dorinței noastre de a trăi cu Dumnezeu, sub ocrotirea și binecuvântarea Lui.

Prin slujba de binecuvântare, casa este așezată sub paza divină, iar preotul sau arhiereul care săvârșește această slujbă are menirea de a alunga orice lucrare a forțelor răului. De fapt, acest rit de sfințire are un caracter de exorcizare a locului și a casei, similar cu exorcizările și lepădările ce au loc înainte de botezul unui nou-născut. Prin acest act, cei ce vor locui în casă își afirmă hotărârea de a se lepăda de orice lucrare rea și de a trăi în conformitate cu voia lui Dumnezeu. După alungarea forțelor răului, binecuvântarea divină este adusă în casă, protejându-i pe locatari de rele, atâta timp cât ei înșiși nu aduc răul în casă prin propriile fapte.

Așa cum o casă nesfințită poate fi vulnerabilă în fața lucrărilor rele, la fel și o casă sfințită, împreună cu locuitorii ei, este ocrotită de Dumnezeu. Însă această protecție divină depinde și de cei care locuiesc acolo, căci ei trebuie să evite răul pentru a menține această protecție.

Pe data de 14 septembrie a.c, în satul Saucenița, comuna Văculești, județul Botoșani, Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul a sfințit o Casă socială. Aceasta are o arhitectură deosebită și este situată în apropierea bisericii. Rolul acestei case este de a oferi un cadru civilizat pentru diverse activități parohiale, precum prăznuirile sau activitățile catehetice pentru copii.

Punerea pietrei de temelie a acestei case a avut loc acum șapte ani iar casa a fost construită prin eforturile sătenilor gospodari, sprijiniți de primarul Sorin Marian Ginga și de comunitatea locală. Merite deosebite revin și Părintelui paroh Marcel Albu, împreună cu familia sa. Părintele, alături de soția sa, Iuliana, și de fiul lor, Ștefănuț, student la Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași, au adus o contribuție semnificativă la dezvoltarea parohiei în cei 24 de ani de activitate. Pe lângă această Casă socială, părintele a mai construit și o casă parohială în apropierea bisericii.

Pentru întreaga sa activitate, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, prin intermediul Episcopului Vicar, i-a conferit părintelui Marcel rangul de Iconom Stavrofor, purtător de cruce, o distincție simbolică, mai ales că a fost oferită chiar în ziua sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci. (Pr. Teodor Ciurariu)

FOTO

Cinema… la noi în sat


În zilele de 16 și 21 august, a avut loc ediția a II-a a proiectului „Cinema la noi în sat”, inițiat de un grup de voluntari inimoși din parohiile din comuna Broscăuți, îndrumați de pr. Ionuț Crețu și pr. Cosmin Pristavu.

Prin amabilitatea doamnei director Andreea Apostol, terenul de sport al școlii gimnaziale „Dimitrie Pompeiu” din Broscăuți a devenit un cinematograf în aer liber, conturând o atmosferă mirifică.

Filmul propus de voluntari a fost „Inside out” (Întors pe Dos) una dintre cele mai bune animații create de Pixar și Walt Disney Productions. Recunoscuți pentru modul în care abordează subiecte mature în filme pentru copii, această producție reușește să creeze o lume a emoțiilor fantastică. Teoria filmului se învârte asupra faptului că emoțiile noastre – Bucurie, Frică, Furie, Dezgust și Tristețe sunt ghidate de un „centru de control”. Normalitatea cu care sentimentele sunt tratate în animație este incredibilă. Ne aduce aminte de umanitatea din noi și o validează, o înțelege. Atât copiii cât și adulții sunt introduși lumii fantastice din capul lor și încep împreună cu personajul principal să se gândească la cum funcționează propriile lor emoții. Își pun întrebări: „Oare pe mine mă ghidează mai mult fericirea sau furia?”, „Cum mă influențează sentimentele?” și încep cu fiecare emoție să se cunoască mai bine.

Peste 120 tineri din Broscăuți, dar și din împrejurimi, au fost prezenți la film în fiecare din cele două seri, aceștia fiind înscriși și la „Tombola Satului”, ca urmare a dorinței de mulțumire a voluntarilor față de spectatori. Astfel, în seara de 21 august, trei câștigători s-au bucurat de premiile pregătite de organizatori. 

Bucuria celor prezenți a fost îndulcită și cu multă limonadă, preparată de voluntari.

„Inside out mi s-a părut super tare și recunosc că îmi doream foarte mult să văd și partea a II-a. Filmul e bun și îl recomand cu drag copiilor, dar și părinților.” (Lavinia Muraru-Cordăreni)

„Pentru mine această experiență a fost una placută, avand în vedere că nu am mai fost la un film în aer liber. Nu știu cine a avut această idee, dar mai vreau!   Iar filmele „Inside Out” au avut o animație colorată și povestea emoționantă se protrivește perfect cu atmosfera relaxantă a unui film în natură. Fiind din Dorohoi, am avut ocazia de a mă întâlni cu prieteni  pe care nu i-am văzut de mult și ne-am simțit bine, urmărind un film in aer liber” (Teodora Croitoru-Dorohoi)

„Sunt mândră de reușita noastră, de faptul că am adus tinerii mai aproape, concentrați asupra unui film proiectat pe un ecran inventat, mai exact o prelată culeasă din curtea unuia dintre noi. Cât timp suntem creativi credem că putem menține vie flacăra copilăriei. Tot efortul nostru este motivat de dorința de a vedea copiii din Broscăuți fericiți. Vă mulțumim ca ați fost martorii evoluției noastre!” (Flavia Agheorghițoae, voluntar) FOTO

Tabăra din pridvorul satului Dimăcheni


În perioada 16-17 august, în Parohia Adormirea Maicii Domnului din Dimăcheni, a avut loc ”Tabăra din Pridvorul Satului” Ediția a II-a.


Sub coordonarea părintelui Paroh Petrovici Cristian-Marius și cu osteneala celor 8 voluntari din parohie, s-a desfășurat „Tabăra din Pridvorul Satului”, ajutați financiar de mai multe familii din comună, cât și din partea domnului primar al Comunei Dimăcheni. Pentru unii copii din parohie, tabăra a fost singurul loc unde au simțit că trăiesc vacanța, s-au jucat, s-au distrat, iar noi, în aceste două zile, am adus zâmbete pe fața lor.
În prima zi, s-a început cu rugăciunea de dimineață, unde toți tinerii prezenți s-au rugat, apoi, coordonați de voluntari, au început programul cu înviorarea, urmată de ora cu animatorul, unde copiii s-au cunoscut mai bine, au socializat și s-au distrat. În continuare, voluntarii au împărțit copiii în două grupe, grupa mare avându-l ca îndrumător pe Sfântul Ierarh Nicolae, iar grupa mică pe Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași, unde au participat la cele două ateliere din prima zi.
După masa de prânz a urmat vânătoarea de comori, la care au avut mai multe probe de rezolvat, reușind să le parcurgă pe toate până au găsit comoara ascunsă.
Spre sfârșitul primei seri, toți participanții, împreună cu voluntarii și părintele paroh, au făcut un marș prin sat, unde s-au deplasat la cele două troițe din mijlocul parohiei și au cântat la ambele troițe cântece religioase, Troparul Sfintei Cruci „Mântuiește, Doamne, poporul Tău”. La întoarcerea în biserică, tinerii au citit rugăciunea de seară și apoi au plecat bucuroși la casele lor.
A doua zi, în zorii zilei, tinerii s-au adunat la Sfânta Biserică, unde au bătut toaca și clopotele pentru Sfânta Liturghie, au participat cu răspunsurile lor la strană, unde au cântat toți în cor.
După Sfânta Liturghie a urmat înviorarea și s-au desfășurat alte două ateliere creative.
După ce au servit masa de prânz, a urmat pregătirea pentru spectacolul artistic de la final. Unii au pregătit cântece populare, iar alții au pregătit pe terenul de fotbal scena pentru spectacolul din aer liber.
Spre seară, toți s-au răcorit cu o înghețată în parc, apoi s-au jucat jocurile copilăriei și jocurile olimpice.
După jocurile copilăriei, tinerii au vizionat un film religios, „Viața Domnului Nostru Iisus Hristos”, și după, a urmat și spectacolul, unde au fost prezenți și credincioșii din parohie.
La final, a urmat focul de tabără și plecarea acasă a participanților, cu foarte multe lacrimi în ochi pentru că s-a încheiat tabăra, dar bucuroși pentru cele două zile de neuitat.


Mulțumim voluntarilor: Lefter Adina, Holban Mihai-Silviu, Aileni Narcis, Zaharia Medeea, Zaharia Ana-Maria, Moruz Karla-Raluca, Ferbei Diana și Ferbei Bianca.

„Experiența a fost minunată și plină de momente memorabile. Sper că am putut aduce o contribuție valoroasă și că am reușit să ajutăm și să inspirăm pe cât mai mulți copii posibil. Sunt recunoscătoare pentru această experiență și pentru toți cei minunați pe care i-am întâlnit în această tabără. M-am simțit minunat să văd că am reușit să aduc pe buze zâmbetul copiilor și că am contribuit puțin să le fac o vară mai frumoasă, cu amintiri unice. Sper ca după această tabără copiii să fie mai aproape de biserică.” (Lefter Adina)
„Dau Slavă Bunului Dumnezeu pentru că ne-a învrednicit și am organizat și dus la capăt Tabăra din Pridvorul Satului Dimăcheni, 2024. A fost o experiență frumoasă și mă bucur pentru că am putut aduce și în acest an zâmbete pe fața copiilor și tinerilor din parohie. Micul sătuc și biserica veche din sat înseamnă extrem de mult pentru mine, biserica este a doua casă și mă bucur extrem de mult pentru că pot să-I slujesc lui Dumnezeu în ea. Și pe viitor, vreau ca, sub coordonarea părintelui paroh și a domnului primar, să înviorăm activitățile cu tinerii în parohie și să putem aduce cât mai mulți tineri în biserică, cât și în activitățile din sat.” (Holban Mihai-Silviu)

FOTO

(Pr. Cristian-Marius Petrovici)