Seară Duhovnicească la Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”Hilișeu Crișan


„Crucea este făcută din slăbiciunile şi înfrângerile noastre, însă chemarea este clară: Să ne iubim crucea! Poate că acesta să fie actul cel mai dificil, să te accepţi aşa cum eşti.” (Teologul Paul Evdochimov).
În seara de 17 aprilie 2024, urcușul duhovnicesc al postului ne-a adus la Biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil „din Hilișeu Crișan împreună cu credincioșii la o seară duhovnicească!
Întâlnirea a debutat cu săvărșirea Sfintei Taine a Maslului , urmat de cuvântul părintelui Țigănescu Mihai care a vorbit despre faptul că viața creștinului este strâns legată de Sfânta Cruce și că evitarea de către creștin a Sfintei Cruci, adică evitarea asumării unei stări de jertfă, duce la ratarea întâlnirii cu Hristos cel Înviat, după cum afirmă și Sfântul Chiril al Alexandriei: „La Dumnezeu nu se poate intra decât în stare de jertfă „.Printre altele părintele a mai spus că „Mulți oameni se plâng de crucea pe care o duc zi de zi, nefiind conștienți de faptul că Dumnezeu însărcinează pe fiecare exact cu atât cât are de făcut pentru mântuirea sufletului său”.
În cea de a doua parte a serii, părintele a răspuns întrebărilor venite din partea credincioșilor referitoare la tema prezentată, precum și la alte aspecte ale vieții duhovnicești.
Ne dorim ca organizarea acestor seri duhovnicești să reprezinte pentru credincioșii parohiei un timp de reflecție, de introspecție și întărire duhovnicească. (Pr. Iulian Barabasa)

“Lăsați copiii să vină la Mine…”

“Lăsați copiii să vină la mine, și nu-I opriți, căci a lor este Împărăția Cerurilor” (Matei 19,14), este îndemnul cu care Mântuitorul Iisus Hristos îi cheamă pe copii să-L primească. Legătura strânsă dintre tineri și Iisus le dă acestora o siguranță în viață și un fundament, o cale pe care trebuie să o urmeze. Cel mai frumos lucru este ca un prunc să-L cunoască pe Dumnezeu și să-L iubească, să-L caute atunci când are nevoie.

Urmând învățăturile scripturistice, preoții din cercul pastoral “Adormirea Maicii Domnului” nr.8, au participat astăzi, 17 aprilie 2024, la o rugăciune de binecuvântare a elevilor cu nevoi speciale de la Școala specială “Ion Pillat” Dorohoi. Copiii au fost spovediți și împărtășiți cu Sfântul Trup și Sânge al Mântuitorului Iisus Hristos apoi, aceștia au primit colăcei și iconițe.

Mulțumim doamnei director Apetria Gabriela și domnului profesor Anechi Cătălin pentru susținere și colaborare, precum și preoților care au răspuns chemării de a căuta pe cel bolnav sufletește si trupește. (Pr. Țigănescu Mihai- președinte cerc, Pr. Ciuraru Teodor, Pr. Albu Marcel, Pr. Curelariu Justinian-Teofan, Pr. Tărnăuceanu Cristian, Pr. Barabasa Iulian) .La final, ne-am despărțit de acești minunați elevi cu promisiunea că ne vom revedea cât de repede pentru a ne ruga împreună la Taina Sfântului Maslu. (Pr. Mihai Țigănescu )

Sărbătoare și artă în culori la Festivalul de ouă încondeiate din Rogojești

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Botoșani, în parteneriat cu Parohia „Nașterii Maicii Domnului” din Rogojești a organizat Festivalul-Concurs de ouă încondeiate, desfășurat în Casa Praznicală a Parohiei de la Rogojești. Sâmbătă, 13 aprilie, a avut loc concursul dedicat secțiunii adulți tema din cadrul acestei secțiuni a fost Crucea Paștelui iar duminică, 14 aprilie, concursul a continuat cu secțiunea dedicată copiilor tema secțiunii fiind Învierea.

Tot pe 14 aprilie, în pauza de jurizare, participanții au ascultat două pricesne interpretate de tânăra Paula Ciornodolea, elevă a Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava. „În cadrul festivalului, ne-a onorat și bucurat cu prezența doamna dr. în etnografie, Angela Paveliuc-Olariu, cea care a fost și președintele juriului. Alături de dumneaei, juriul a fost alcătuit din încă patru persoane, respectiv: meștera populară Maria Zoițanu, meștera populară Celica Iuliana Nistor, meșter popular și actor Gabriel Viorel Scalschi și referent Compartiment Artă Populară Artizanală și Meșteșuguri Tradiționale în cadrul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, Daliana Bejan”, au transmis reprezentanții Centrului Creației.

În urma jurizării s-au acordat următoarele premii, după cum urmează: Secțiunea adulți: Trofeul – Paula Omania din Falcău, Brodina, Suceava; Premiul I – Rodica Boiciuc din Bălcăuți, Suceava; Premiul I – Vasilina Omania din Brodina, Falcău, Suceava; Premiul al II-lea – Sofia Tun din Bucecea, Botoșani; Premiul al II-lea – Elena Buhalo din Paltinu, Suceava; Premiul al III-lea – Elena Bohaiciuc din Rogojești, Botoșani; Premiul al III-lea – Maria Gorban din Măgura, Ulma, Suceava; Mențiune – Petronela Iasinovschi din Paltinu, Vatra Moldoviței, Suceava; Mențiune – Liliana Nichiteanu din Moldovița, Suceava; Mențiune – Elena Todașcă din Poiana Stampei, Suceava; Mențiune – Aurelia Ciuvercă din Paltinu, Moldovița, Suceava; Mențiune – Iuliana Loba din Paltin, Suceava; Mențiune – Aurora Giuraniuc din Rogojești, Botoșani; Mențiune sponsor – Victoria Fundiur din Rădăuți, Suceava.

Secțiunea copii: Premiul I – Maria Georgiana Bîlbă din Rogojești, Botoșani; Premiul I – Ecaterina Ceucă din Suceava; Premiul al II-lea – Maria Delia Constantineanu din Vlădeni, Botoșani; Premiul al II-lea – Ilinca Comorițan din Moldovița, Suceava; Premiul al III-lea – Diana Fercalo din Rogojești, Botoșani; Premiul al III-lea – Maria Todirișcă din Vorona, Botoșani; Mențiune – Elena Ivaniciuc din Rogojești, Botoșani; Mențiune – Elena Huțu din Bucecea, Botoșani; Mențiune – Crina Lupăiescu din Suceava; Mențiune – Elena Pînzaru din Suceava; Mențiune – Parascheva Mariana Naschi din Vlădeni, Botoșani; Mențiune – Elena Muraru din Vlădeni, Botoșani.

În acest an, și la secțiunea copii au fost în plus cinci mențiuni oferite de doi sponsori. Mențiunile s-au acordat participanților: Anastasia Olaru din Vorona, Botoșani; Ana-Maria Ciripan din Rogojești, Botoșani; Mădălina Coslac din Rogojești, Botoșani; Isabela Maria Cojocel din Bucecea, Botoșani; Matilde Tudorache din Vlădeni, Botoșani.

//www.monitorulbt.ro/local/2024/04/15/sarbatoare-si-arta-in-culori-la-festivalul-de-oua-incondeiate-din-rogojesti/