Tabără de primăvară inedită, la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Prelipca


FOTO

Bucuria de a fi împreună a umplut sâmbătă, 14 martie 2026, biserica și casa parohială din Prelipca. Parohia „Adormirea Maicii Domnului” a devenit gazda unei tabere de o zi pentru 46 de copii din comunele Văculești, Saucenița și de la Complexul de apartamente „Casa mea” din Dorohoi, într-un eveniment organizat împreună cu voluntari ai Arhiepiscopiei Iașilor.

Ziua a început în mod firesc cu rugăciune, toți participanții fiind prezenți la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în biserica parohială. La finalul slujbei, părintele paroh Ioan-Silviu Butnariu le-a adresat celor mici un călduros cuvânt de bun venit, urându-le o zi plină de bucurii și folos duhovnicesc.
Programul taberei a fost unul divers și atractiv, gândit să îmbine armonios jocul, creativitatea și învățăturile de folos pentru suflet. Copiii au fost împărțiți pe grupe și au participat la mai multe ateliere interactive: jocuri de cunoaștere, un atelier educativ despre adicții, un atelier de creativitate care le-a pus în valoare talentul și îndemânarea, precum și activități sportive care au adus multă mișcare și voie bună.
Momentul central al zilei l-a constituit sesiunea de dialog cu tema „Cine sunt eu în ochii lui Dumnezeu?”. Cu ajutorul voluntarilor, copiii au fost îndrumați să înțeleagă că fiecare persoană este unică, iubită și prețuită de Dumnezeu, indiferent de contextul în care trăiește. Mesajul a fost primit cu sufletul deschis de cei prezenți, generând întrebări profunde și schimburi de idei pline de sensibilitate.
La finalul taberei, toți participanții au plecat acasă cu zâmbetul pe buze, cu amintiri frumoase, prietenii noi și informații utile pentru drumul vieții. „Am văzut în ochii copiilor bucuria autentică și recunoștință. Este exact ceea ce ne dorim să oferim mai departe: speranță și iubire frățească”, a mărturisit părintele Ioan-Silviu Butnariu, organizatorul evenimentului.
Prima ediție a taberei de primăvară de la Prelipca rămâne un exemplu viu de misiune și implicare în mijlocul copiilor, dovedind că Biserica este mereu aproape de sufletele celor mici, oferindu-le nu doar hrană trupească, ci și lumină și căldură duhovnicească. (Pr. Ioan-Silviu Butnariu, Parohia „Adormirea Maicii Domnului” – Prelipca)



Sub Crucea de pe Măgura Ibăneştiului : preoți și credincioși uniți în rugăciune


FOTO

În inima Postului Mare, în Duminica Sfintei Cruci, credincioșii se opresc din graba vieții pentru a-și îndrepta privirea și sufletul către simbolul jertfei și al biruinței creștine: Sfânta Cruce. În aceestă Duminică, numeroşi credincioşi din comunitatea ibăneşteană şi împrejurimi, au participat la Taina Sf. Maslu săvârşită de preoţii din cercul pastoral misionar Ibăneşti, care s-au rugat pentru cei  care poartă crucea  bolii şi a  suferinţei. 

După slujbă au fost rostite  cuvinte de învățătură despre puterea credinței, a jertfei, a pocăinţei şi a nădejdii. Credincioșii, au participat cu evlavie la momentul de rugăciune, ei au urcat pe dealul Măgurei pentru ca aici să găsească liniştea şi reculegerea pe care rugăciunea făcută cu credinţă o aduce în sufletul  celui nevoitor, iar liniștea momentului a fost întreruptă doar de cântările bisericești și de ecoul rugăciunilor rostite împreună.    La finalul slujbei, preoții au binecuvântat pe cei prezenți și au îndemnat la păstrarea credinței și a unității, prin slujirea aproapelui aflat în suferinţă. Pentru mulți dintre participanți, această întâlnire spirituală a fost mai mult decât o simplă slujbă: a fost o experiență de suflet, un moment în care cerul și pământul par să se apropie, iar rugăciunea devine puntea dintre ele.
Astfel, în Duminica Sfintei Cruci, sub umbra celei mai înalte cruci din România, glasurile credincioșilor s-au unit într-o singură rugăciune – pentru pace, pentru sănătate, pentru lumină și pentru întărirea credinței… Iar Crucea de pe Măgura a rămas, ca de fiecare dată, un simbol al speranței care străjuiește tăcut peste dealuri și peste inimile oamenilor.  (Pr. Berechea Ovidiu)

„Pomenirea martirilor din temnițele comuniste la Brăești – lecție de credință și demnitate pentru generațiile de astăzi”


FOTO

Părintele Iustin Pîrvu spunea: ” Avem această perioadă în istorie cu care ne putem duce în fața lui Dumnezeu cu icoanele acestor martiri din tot cuprinsul țării, din toate pușcăriile, martiri care îndeplinesc toate condițiile canonice necesare unei canonizări.”

Astăzi, 9 Martie 2026, în curtea bisericii parohiale cu Hramul Sfânta Cuvioasă Paraschiva din localitatea Brăești, Jud. Botoșani, unde este ridicat un monument în cinstea foștilor deținuți politici și a eroilor comunei Brăești a avut loc un moment de rugăciune și de pomenire a celor care s-au jertfit și suferit în închisorile comuniste pentru credință, libertate, demnitate și adevăr.
Au fost prezenți părintele protopop al Protopopiatului Dorohoi, Apetrei Ionuț-Ștefan, părintele Ciobanu Ștefan de la Parohia Cervicești, președinta AFDPR. filiala Botoșani, domnișoara Puiu Maria, doamna director a Școlii Gheorghe Coman, Cîmpanu Monica, împreună cu un grup de elevi care ne-au emoționat prin interpretarea câtorva cântece patriotice ce ne-au trezit conștiința de neam și de credință și un grup de credincioși.
   La final părintele protopop ne-a vorbit despre spiritul de jertfă al înaintașilor noștri, îndemnându-i pe cei prezenți și mai ales pe tineri să îi ia ca modele de viață și de trăire duhovnicească, aducând aminte de cuvântul Sf. Ap. Pavel care ne-a poruncit tuturor:
„Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința.( Evrei 13,7) sau cum îndemna Înțeleptul Solomon, zicând:” Deprinde-l pe tânăr cu toată purtarea pe care trebuie să o aibă, chiar când va îmbătrâni nu se va abate de la ea.”( Pilde 22,6). (Pr. Biță Gabriel Teodor)