Etichetă: Pilda zilei

---

Pilda Evangheliei de azi este atât de actuală încât te întrebi cum e posibil totuși ca după aproape 2000 de ani să ne mai aflăm în aceeași stare ca oamenii din vremea aceea? Chiar nu am învățat nimic? Nu am reușit să evoluăm câtuși de puțin?

Sunt trei aspecte care fac referire la pilda de azi pe care doresc să le evidențiez:

1. Chemarea lui Dumnezeu să fim părtași cu El la Cină. Suntem invitații lui Dumnezeu la o Cină mare! Nu ne cere să aducem nimic, doar să venim… Cina o putem înțelege și ca o pregustare a Împărăției Lui! Cina reprezintă bucurie, comuniune, viață… Oamenii refuză bucuria, dar aleargă după griji, refuză părtășia la masa (cea fără prea mult efort) și alege povara.

2. Scuzele omului sunt lucruri bune în sine, de cele mai multe ori justificate, dar toate au ceva în comun: pun mai presus de Dumnezeu toate grijile acestei lumi! (ogorul reprezintă averea, boii reprezintă munca sau cariera, căsătoria reprezintă relațiile cu ceilalți). „Doamne, n-am timp…”, „Mai târziu, când voi fi mai liber…”, „Duminica e singura mea zi…” și pot continua deoarece scuze putem găsi pentru a masca adevărul, față de oameni, dar față de Dumnezeu?? Dacă Dumnezeu (care știe toate ce sunt în inima omului) ar bate astăzi la ușa vieții mele, ce scuză aș mai avea?

3. Mântuirea nu e garantată de simplul fapt că suntem pe lista de invitați la cină! Nu e de ajuns doar atât, să nu ne lăsăm înșelați! Dumnezeu nu ne constrânge, nu ne vrea cu forța să luăm parte la Cină pentru că nu și-ar împlini rostul: bucuria comuniunii! Însă putem vorbi de o insistență a iubirii Sale față de noi… Consecința neparticipării la Cină nu e pedeapsa! Nu suntem pedepsiți de Dumnezeu! Cea mai mare durere pe care o va simți omul e când va conștientiza că a pierdut comuniunea, a pierdut statutul de invitat din nepăsare, din ignoranță, pentru că el a ales așa! (Pr. Șușu Ioan Vasile)

---

Dregătorul bogat vine la Hristos cu dorința mântuirii, însă descoperă că nu este dispus să renunțe la ceea ce îl ține legat – averea adunată. În schimb, Sf. Ap. Andrei, la auzul chemării sale prin cuvintele „Vino după Mine”, părăsește imediat mrejele, siguranța zilei de mâine, confortul vieții și Îl urmează.

Dregătorul nu știu dacă era neapărat de condamnat pentru bogățiile lui, ci pentru faptul că ele îi ocupau inima. Exact cum spune la Scriptură: „Unde este comoara voastră, acolo este și inima voastră” (Matei 6, 21). Sf. Ap. Andrei nu avea averi de care era legat, drept urmare avea libertatea de a spune „da” sau „nu”.

Domnul Hristos nu cere dregătorului să renunțe la averea sa ca să-l sărăcească, ci ca să-l elibereze și să se „îmbogățească în Dumnezeu”. Sf. Ap. Andrei a renunțat la tot pentru Hristos, iar prin renunțarea lui a devenit bogăție pentru ceilalți, pentru neamuri, prin Evanghelia dusă până la marginile lumii.

Dacă Hristos ne-ar spune astăzi: „Vino după Mine!”, ce vom face? Am răspunde cu „da” asemenea Sf. Ap. Andrei? Sau ne vom întrista asemenea dregătorului? Care lucruri sau atașamente ar fi pentru noi „averea dregătorului”?

Cât de profund și în cuvinte puține sintetizează semnificația Săptămânii Patimilor stihirea Laudelor din prima zi a Deniilor: „Mergând Domnul spre Patima cea de bunăvoie”. De bunăvoie merge Domnul spre Cruce, spre judecată nedreaptă, spre osânda cea nemeritată pe care o vestește Apostolilor Săi mai dinainte: „Iată ne suim în Ierusalim, şi Se va da Fiul Omului precum scrie pentru Dânsul”.

Ce emoții sau ce sentimente ar trebui să ne cuprindă pe noi în aceste zile? Ce am mai putea face noi acum? „Să venim dar şi noi cu gânduri curate, să mergem împreună cu Dânsul şi împreună să ne răstignim; şi pentru Dânsul să murim faţă de plăcerile lumeşti, ca să şi vieţuim împreună cu Dânsul” Adică?? Să ne curățim sufletește și „cu gânduri curate” să alergăm la Domnul care merge spre Patimă, să ne răstignim adică să murim față de toate grijile și plăcerile lumii acesteia ca să putem să fim împreună cu El, „să viețuim împreună cu Dânsul” sau mai exact ca El să viețuiască în noi!