Protopopiat – Pagina 9 – Slova Creștină de Dorohoi

„Când omul se află în pelerinaj, de fapt, el se întâlneşte cu Dumnezeu care l-a chemat în pelerinaj, încât pelerinajul lui este răspuns la chemarea tainică a lui Dumnezeu”. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Un pelerinaj este un moment de graţie divină. Înseamnă întâlnirea cu istoria, cu credinţa, cu valorile şi principiile creştine. Protopopiatul Dorohoi a răsplătit eforturile elevilor care au participat şi au obţinut premii şi menţiuni la Olimpiada de religie, la Olimpiada de „Cultură şi spiritualitate românească” etapa judeţeană şi naţională şi la Olimpiada pentru seminarii şi licee teologice, cu un pelerinaj la mănăstirile din apropiere şi din Bucovina.

În dimineaţa zilei de 5 iunie, elevii şi profesorii coordonatori au făcut o călătorie spirituală de neuitat. Mănăstirea Gorovei a fost primul popas. Aşezământul monahal, ascuns într-un loc de poveste, este ocrotit de Sfântul Proroc Ioan Botezătorul. Am sosit aici în timpul Sfintei Liturghii. Am păşit cu discreţie, fără să deranjăm. Ne-am rugat la icoana făcătoare de minuni a Sfântului Proroc pentru toţi cei dragi, purtându-i în gândurile noastre curate. Parfumul de tămâie ne-a îmbălsămat sufletele cu putere sfinţitoare încă de la începutul acestei călătorii. Privirile copiilor s-au îndreptat către icoana făcătoare de minuni a Sfântului Ioan Botezătorul, zugrăvit în chipul unui înger cu aripi strânse, binecuvântând cu mâna dreaptă şi purtând în cea stângă un filacteriu.

Următoarea oprire a fost Mănăstirea Dragomirna care este considerată cea mai înaltă şi cea mai îngustă biserică ridicată vreodată, având formă de navă, cu o lungime de 35 de metri, o lăţime de 9,5 metri şi o înălţime de 42 de metri. Dragomirna este rodul dragostei de Dumnezeu a unui domn martir, Miron Barnovschi, a unui mitropolit învăţat, Anastasie Crimca şi a unui boier smerit, Luca Stroici. Acest sfânt lăcaş nu a rămas neobservat de marele istoric Nicolae Iorga care a consemnat în lucrarea: „Neamul românesc din Bucovina”, cuvinte sculptate în inima sa: „Vederea bisericii este o uimire de bucurie. E înaltă şi îngustă ca o cutie de sfinte moaşte şi e unul din cele mai strălucite monumente ale vechii noastre arhitecturi, iar pentru Crimca un titlu veşnic de glorie”.

Vocea caldă a ghidului mănăstirii ne-a însoţit cu informaţiile valoroase pe care le-am primit cu multă emoţie. Ne-am închinat la moaştele Sfântului Iacob Persul şi i-am încredinţat o parte din sufletul nostru. Copiii au rămas surprinşi de viaţa martirică a sfântului sărbătorit la data de 27 noiembrie. Totul este fascinant la Dragomirna atât în interior, cât şi în exterior. Treptele înguste din pridvor, în număr de şapte, fac trimitere la Sfintele Taine ale Bisericii. Pictura se mai păstrează în prezent doar pe zidurile şi bolţile naosului şi ale altarului. În exterior, eleganţa bisericii este una aparte: seamănă cu o lebădă ce îşi întinde gâtul spre cer sau pare o navă care spintecă valurile fără a se clătina. Elevii au rămas uimiţi de frumuseţea de la Dragomirna, având nenumărate motive să revină.

Am ajuns apoi la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava unde se păstrează cele mai vechi sfinte moaşte de pe pământul ţării noastre. Aleea de bujori albi, galbeni şi roz ne-a întâmpinat cu parfum proaspăt, anunţând începerea verii. Cu multă evlavie, elevii s-au închinat la moaştele Sfântului Ioan cel Nou. Chiar dacă acum este în restaurare, frumuseţea exterioară a acestui sfânt locaş nu a rămas neobservată de nenumăratele grupuri de copii însoţiţi de dascălii lor, semn că acest loc încărcat de istorie şi credinţă este în topul vizitatorilor.

Următorul popas duhovnicesc a fost la Suceviţa, supranumită „Mănăstirea îngerilor”. Arhitectura şi pictura transmit un mesaj profund pentru orice pelerin. Starea de suiş, de căutare a înaltului este prezent peste tot, dar mai ales în „Scara virtuţilor” de pe fresca exterioară care impresionează pe orice privitor şi predispune la meditaţie. Este o imagine simbol, o reprezentare în frescă a cărţii „Scara” a Sfântului Ioan Scărarul. Cred că aici am poposit cel mai mult. Am admirat picturile exterioare cu multă tihnă sufletească, apoi ne-am îndreptat spre interior. Este o întreagă simbolistică în spatele scenelor realizate cu multă grijă de meşterii zugravi. Este atât de uimitoare prezenţa lui Dumnezeu în tot şi în toate. „Verdele de Suceviţa” constituie dominanta cromatică a ansamblului şi conferă celorlalte culori strălucirea unor adevărate pietre scumpe. Totodată, îl animă din punct de vedere spiritual pe orice pelerin care doreşte o transformare lăuntrică prin puterea sfinţitoare a Duhului Sfânt. Cercetătorul de artă francez, Paul Henry, considera Mănăstirea Suceviţa monumentul cu cel mai mare număr de imagini religioase din ţară, „un testament al artei vechi moldoveneşti”. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului completează în mod fericit tabloul monahal al acestui monument de artă încărcat de frumuseţe spirituală.

Periplul nostru a avut în itinerar şi Mănăstirea Putna, ctitoria voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt, canonizat în data de 20 iunie 1992. Grupul nostru a dorit să-şi manifeste preţuirea faţă de această figură emblematică din istoria Moldovei. Elogiul s-a concretizat în momentul muzical interpretat cu multă sensibilitate şi dragoste de ţară la mormântul domnitorului. Mai bine de 40 de minute am rămas în Muzeul mănăstirii unde am admirat tezaurul de broderii, ţesături, manuscrise, argintărie, obiecte de cult.

Popasul final a fost făcut la Chilia Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul impresionantă prin austeritate şi simplitate. Am simţit cu toţii, elevi şi profesori, prezenţa celor două mari spirite care au decis soarta acestui ţinut legendar.

Încărcaţi de frumuseţe spirituală, pătrunşi de credinţa înaintaşilor, ne-am întors acasă cu o imagine vie a ortodoxiei si spiritualităţii româneşti. (Prof. Chirilă Elena, Şcoala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi)

FOTO

Cu binecuvântarea Părintelui Mitropolit Teofan și în spiritul cooperării frățești dintre cele două protopopiate, o delegație a Comisiei Misionare din cadrul Protopopiatului Dorohoi a efectuat recent o călătorie misionară în Episcopia de Bălți, continuatoarea vechii și istoricei Episcopii a Hotinului.
În prima parte a zilei, membrii delegației au participat la Sfânta Liturghie arhierească oficiată de Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți, cu prilejul hramului Parohiei „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” din localitatea Volovița. Atmosfera de rugăciune a fost înălțătoare, întărită de frumoasele cântări bisericești intonate de membrii corului Ecclesia al Protopopiatului Dorohoi, conduși de preotul Ciprian Șoptică și de prezența numeroșilor credincioși, alături de reprezentanți ai corpului profesoral și oameni de cultură din comunitatea locală.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele Claudiu Foca, preot spiritual al Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi și responsabil al Departamentului de Tineret din cadrul Protopopiatului Dorohoi. Tema abordată – cinstirea sfinților în tradiția Bisericii Ortodoxe – a fost un prilej de adâncă reflecție și întărire duhovnicească pentru toți cei prezenți. La rândul său, Preasfințitul Antonie a evidențiat importanța întâlnirii românilor de pe ambele maluri ale Prutului, precum și nevoia unei zidirii duhovnicești constante, inspirate din viețile sfinților, în mod special din exemplul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava.
În a doua parte a zilei, delegația a vizitat câteva obiective de o deosebită valoare istorică și spirituală: Cetatea Soroca, străvechi bastion românesc care poartă mărturii grăitoare despre credința și statornicia locuitorilor acestor meleaguri, Monumentul Recunoștinței, Biserica „Sfânta Parascheva” din Soroca, precum și Catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bălți, ctitorie a mitropolitului Visarion Puiu – locașuri de cult care păstrează vie memoria jertfelniciei înaintașilor.
Ultimul popas a avut loc la sediul Episcopiei de Bălți, unde s-au purtat discuții sincere și constructive cu privire la provocările misionar-pastorale actuale, dar și la oportunitățile de întărire a cooperării între clericii celor două protopopiate. Au fost propuse direcții clare pentru dezvoltarea relațiilor de colaborare și înfrățire, în spiritul slujirii creștine și al unității eclesiale.
Această călătorie misionară a reprezentat o mărturie vie a comuniunii frățești și a angajamentului sincer pentru misiune, dialog și sprijin reciproc în slujba lui Hristos și a Bisericii Sale.